Marele Ecran: 10 ani: Ceau, Betty!

miercuri, 12 aprilie 2023

10 ani: Ceau, Betty!

Betty Varga-Piatek lucrează mai ales în culisele festivalului. De aproape 10 ani, munca ei grea, adesea invizibilă, este esențială pentru fiecare ediție. A fost esențială și pentru premiere ale festivalului, precum secțiunea de competiție sau filmele accesibilizate. Îi place să jongleze cu ideile, proiectele, bugetele, contractele și tot felul de acte plictisitoare, fără de care nu s-ar povesti atâtea despre Timișoara la cutie, Pelicula Culturală și Ceau, Cinema!

Care e ediția ta preferată de Ceau, Cinema? Sau poate ai o amintire, o întâlnire, un moment preferat?

Betty Varga-Piatek: În timpul festivalului, toți suntem prinși cu task-uri precise și lucrurile se derulează foarte repede, așa că momentele mele preferate sunt ședințele de planificare și discuțiile de pe grup, procesul de dinainte, o veritabilă comedie europeană. Avem un simț al umorului aparte și asta ne ajută mult în momentele de impas, care nu au lipsit în niciun an, de la necunoscutele financiare, vremea schimbătoare, spațiile inexistente, la șicanările inter-festivaliere, pandemie și întrebările existențiale în fața războiului din Ucraina.

Îmi vin în minte multe amintiri de la prima ediție, unele chiar neașteptate, gen vizionarea aproape de miezul nopții a filmului cu meciul de fotbal ("Al Doilea Joc"), al lui Porumboiu, dar și delicata animație "Ernest și Celestine", sălile pline de copii la proiecțiile de animații; clasicul inside joke "Mutăm la Timiș?" sau momentul good cop-bad cop interpretat cu tine în fața echipei de jandarmerie; momentul de parodie când ne-a fost luat un invitat de la aeroport, de sub nas; tăiatul lubeniței la Gottlob și întins masa acolo, cu voluntari și invitați; baloanele în formă de lubeniță, presărate ca măsură de distanțare, în pandemie, la Grădina de vară; oamenii sub umbrele, tot la Grădină, când filmul a bătut furtuna.

Care a fost pentru tine clipa cea mai grea din acești (aproape) 10 ani?

Betty: Festivalul este ca o bulă de energie, care se încinge tare în iulie, așa că e riscul să te mai și arzi un pic înainte și după. Toți suntem încărcați de energie, încercăm să jonglăm cu multe bile la festival, acasă și la job, și uneori le mai și scăpăm. Însă, mantra noastră, facem ce putem și spunem că așa am vrut, ne poate scăpa din multe situații tensionate, unde umorul și vorba bună nu au reușit.

Un moment pe care l-ai ratat în festival dar ai fi dorit să-l trăiești?

Betty: Dacă filmele mai poți spera să le recuperezi, discuțiile cu invitații din festival nu prea ai cum, de aceea regret toate Mic Dejunurile cu Juriul la care nu am ajuns, tradiționalul eveniment din sâmbăta festivalului, când ne adunăm la Ambasada și gustăm experiențe culinare și cinematografice, direct de la sursă. Mi-aș fi dorit să fiu la discuția cu Maria Drăguș, Mălina Manovici și Vlad Ivanov, din cadrul celei de-a șasea ediții (2019), la masterclass-ul lui Andrei Ujică din 2019 și prețuiesc întâlnirile cu toți invitații, în mod special cele cu regretatul regizor Răzvan Georgescu, prezent de două ori la Ceau, Cinema, în amintirea căruia a fost redenumit și trofeul festivalului.

Ce film din program n-ai văzut încă dar vrei să-l recuperezi?

Betty: Multe filme nu le văd înainte de festival, cu atât mai mult cu cât lista selecționerului cuprinde și recomandări suplimentare și dezbateri extra. Anul trecut mi-ar fi plăcut să fiu și la Grădină și în Piața Traian, să pot avea acces la atmosfera faină din ambele locuri, în același timp. Un film pe care voiam să îl văd atunci a fost "Oamenii drumului: Terra Banatica" (r. Mircea Gherase), unde am ratat un speech de început al lui Matei, un băiețel de 6 ani care a surprins foarte bine esența Timișoarei. Am recuperat filmul în ultima proiecție de după festival, de la Bobda, o experiență unică, cu ecranul nostru de pânză ancorat pe fațada bisericii romano-catolice de peste 100 de ani, ruina grandiosului mausoleu al familiei Csavossy, la care Ambulanța Pentru Monumente/ Prin Banat a intervenit cu niște lucrări salvatoare pentru structura clădirii.

Eșecul ("greșeala") din care ai învățat cel mai mult?

Betty: O lecție pe care o port cu mine este aceea că lucrurile nu trebuie forțate, oricât de mult ne-am dori să se întâmple, fie că e vorba de o colaborare, un parteneriat, o finanțare. Uneori merită să renunți la anumite lucruri pentru a te putea bucura de rezultatul dorit, care e de cele mai multe ori despre proces și nu despre ținta finală.

În ce fel te-a schimbat festivalul?

Betty: Mi-a dat mai multă încredere în forțele mele, în ce pot face, a dat mai multă greutate activității desfășurate cu Pelicula Culturală, a coagulat dorințe și energii, și a multiplicat bucuria de a construi ceva pentru comunitate.

Care au fost marile obstacole dar și recompensele din anii ăștia?

Betty: Timpul este cel mai mare obstacol, dar și cea mai mare recompensă. Mereu în contratimp cu finanțările și lista lungă de lucruri de făcut, dar cu 10 ani investiți într-un eveniment cu sens.

De ce a pornit Ceau, Cinema? De ce ar trebui sa continue?

Betty: A pornit aproape din joacă, de la gândul "Ce-ar fi dacă am avea un festival de film de lungmetraj la Timișoara?", atunci când nu era niciunul în oraș. Acum, în valul evenimentelor culturale pe care se află Timișoara, cred că este important să se regăsească cât mai multe proiecte autentice, oneste, fără pompări exagerate, crescute organic, reflectând comunitatea.

Ce înseamnă Ceau, Cinema pentru tine?

Betty: Mi-am început anul răspunzând la aceste întrebări, privind cu coada ochilor spre acești ani plini de proiecte și activități. Mă surprind adesea cum pot lucra ore lungi și uneori târzii, atât pentru Ceau, Cinema!, cât și pentru alte proiecte de suflet, fără să le simt atunci greutatea, ci doar entuziasmul de a arăta lumii ce coacem noi luni de zile. Ceau, Cinema! e dovada că încă se pot face lucruri cu pasiune.

(consemnat de Lucian Mircu)