miercuri, 26 aprilie 2017

Ce ziceti, ne mutam si noi la Arad?


Stirea a venit aseara.

Pe scurt, un festival de film „central-european” din altă parte a țării (Mediaș, mai exact) se mută de anul acesta la Timișoara. Și nu oricum. Primește ajutor de mutare de la Casa de Cultura a orasului suma de 180.000 lei. Bani alocați direct, prin hotarare de Consiliu Local.
Domnul viceprimar Dan Diaconu justifică această generozitate neașteptată pentru film prin certitudinea că acest festival „va deveni o tradiție”, in virtutea faptului ca "a fost pastorit de regretatul regizor Radu Gavrea"(sic!).
Dar la Timișoara existau deja festivaluri cu tradiție. Simultan are vreo 13 ani în spate. Timishort ajunge la ediția a noua. Peste nici trei luni va fi a patra ediție Ceau, Cinema! 
Se pare că există într-adevăr o tradiție a Primăriei Timișoara: să aducă echipe din altă parte. 
În timp ce un festival din Mediaș primește 40.000 de euro din pix, noi ne zbatem an de an pentru fiecare centimă primită de la Casa de Cultură. Anul trecut am primit 2000 de euro. Și ne-am revoltat împreună cu alte 20 de organizații independente sau instituții culturale față de modul discreționar în care s-au acordat acei bani. Proiectul nostru, clasat al treilea din 114, ia aproape nota maximă și primește aceeași finanțare (procentual) ca proiectul cel mai prost notat. 
Primarul și viceprimarul au venit să stea de vorbă cu noi și, privindu-ne în ochi, au promis că vor repara nedreptatea și vor suplimenta finanțările. S-a si votat suplimentarea. Tot în Consiliul Local, dar înainte de alegeri. Dupa alegeri...nu s-a mai ținut cont și am rămas cu frumoasele promisiuni. 
Iar acum, un festival de film din altă parte primește cea mai mare finanțare acordată vreodată la Timișoara unui festival de film, fără să participe la vreun concurs de proiecte. 
Asta în timp ce Timișoara nu are un cinematograf recondiționat. Aradul are (chiar trei). Lugojul are. Comuna Gottlob are. Cu acești bani se renova jumătate de cinematograf, din patrimoniul orasului. 
Asta în timp ce apelul la proiecte finanțate de Casa de Cultură în 2017 nici nu a fost lansat și suntem aproape la jumătatea anului. 
În fond și la urma urmei, nici nu e vorba numai de bani. Titlul știrii de ieri spune „Timișoara va avea un festival de film”. La care colegul nostru Ionuț Mareș, critic de film si jurnalist, a reactionat pe bună dreptate: „Dar Timișoara are deja festival de film european!!! Şi chiar central european! Şi chiar cu tradiţie!”. O prietenă i-a răspuns: „N-ai cu cine”. 
Noi zicem că avem cu cine. 
Nu cu politicieni, asta e tot mai clar. De la bun început am încercat să facem un festival independent. Pe bune, fără prieteni politici, fără anticameră, fără relații la „nivel înalt”. Politicienii sunt oricum trecători. Un festival de film poate rezista mult mai multe...mandate. 
Așa cum arătăm de patru ani, Timișoara are festival de film. Și nu l-am făcut singuri. L-am facut si crescut împreună cu cei peste 5000 de spectatorii (in trei editii) care au plătit măcar un bilet la film. 
Adevărul e că Ceau, Cinema! a fost făcut de la început mai mult în ciuda decât cu sprijinul autorităților locale. Adevărul e că nu ne-am dorit și nici nu ne dorim să primim bani în mod preferențial. 
Preferăm să luptăm la fel ca la prima ediție și ne bazăm în continuare pe singurii aliați: spectatorii care ocupă scaunele și oamenii din lumea filmului care ne susțin. 
Ce nu înțeleg poate politicienii e că un festival nu înseamnă butaforie, nume mari, vedete, superproducții, artificii. Înseamnă, în primul rând, bucuria de a trăi o experiență colectivă. 
Voi sunteți în măsură să hotărâți dacă Timișoara „va avea festival de film”. Sau dacă Timișoara AVEA deja festival de film. Sau daca sa ne mutam si noi...la Arad.
Daca ati fost la Ceau, Cinema!, daca v-a placut, daca vreti sa mai mergeti, fiti alături de noi și duceti mesajul mai departe. Nici toți banii din lume nu pot să cumpere asta. 

Echipa Ceau, Cinema!

vineri, 31 martie 2017

Ghost in the Shell

E SUFLET IN COCHILIE  APARAT?



Inainte de avanpremiera GHOST IN THE SHELL am zis ca ori va fi o dezamagire crunta, ori o revelatie. Din pacate e la mijloc, cum ii mai rau. Singura surpriza majora a fost aparitia Anamariei Marinca in cateva scene. Arata ca o savanta sovietica.
Povestea e de clasa a cincea. Personajele caricaturale, fara profunzimea materialului-sursa. Vizual e spectaculos si captivant, pana incepi sa te obisnuiesti cu cyber-Tokyo. Ca o consolare, am incercat sa ma bucur cat se poate de muzica lui Clint Mansell. E cel mai solid capitol al filmului.
In rest, GHOST IN THE SHELL e subtire, straveziu si artificial, cam ca robotzica principala. Zicea cineva ca jumatate din spectatori au venit sa o vada pe Scarlett Johansson goala. 
SPOILER: nu o vezi. 
Sunt doar mici tachinari si jocuri de suprafata.
Care nu trec de cochilie, cat sa-ti miste spiritul.
Ca fan trebuie sa mergi pregatit sa fii dezamagit, cum zicea un comentator pe pagina noastra de facebook.




joi, 30 martie 2017

Distributie alternativa de documentare creative (Partea II)

Ieri povesteam aici cu ce idei am plecat la conferinta despre distributie alternativa de la Praga. Azi zic cu ce m-am intors.




Conferinta First Screens (a doua editie) s-a tinut in frumoasa cladire a Institutului Cervantes din Praga, dotata cu sala de cinema de 100 de locuri. Gazdele au fost Jana Ripplova si Kristyna Genttnerova de la KineDok (& Institute of Documentary Film). 

CUVANTUL ORGANIZATORILOR: "The organizers strongly believe that it is necessary to approach and inspire the young enthusiastic filmmakers and film school students in order to present them the newest trends and help their films find the right direction - DIRECTION: AUDIENCE"

Iar participantii chiar au fost tineri si entuziasti. Mai mult, desi majoritatea erau studenti in ultimul an sau proaspat absolventi, cam toti lucrau deja la documentarul lor (precum Zorko Sirotic din Croatia sau Petya Ivanova din Bulgaria). Au fost si organizatori de festival, ca Sandra si Branko de la MakeDox. Ne-am infratit pe loc festivalurile (ei sunt cu ceapa, Ceau, Cinema! e cu lubenita). Ca vorbeam de frati, Natali Sava e o producatoare sprintena din Republica Moldova. Aveam si staruri printre noi: Zofia Kowalewska, o tanara regizoare din Polonia, intrase recent pe lista scurta de la Oscar cu documentarul despre bunicii ei (Close Ties). 

Conferinta a pornit de la observatia ca distributia e o parte subestimata din viata unui film documentar. Creatorii independenti au nevoie de noi strategii pentru a ajunge la public. O idee repetata de mai multi vorbitori: munca grea incepe de fapt dupa ce ai terminat filmul.

Rezum cateva idei, in special pentru creatorii de film documentar (desi unele idei pot fi "traduse" si pentru alte domenii).

Trebuie sa ai o strategie de distributie inca inainte de a incepe filmarile. Mirjam Wiekenkamp, publicist si fondator al agentiei de PR de film NOISE (cu sediul in Berlin si Amsterdam), ne sfatuieste sa pornim de la urmatoarele intrebari: cine e publicul tau (ce interese are, pasiuni, obiceiuri etc)?  Adica sa faci un profil detaliat.

Mirjam propune urmatorul exercitiu: sa iti imaginezi care e publicul ideal pe care ai vrea sa il ai in sala la filmul tau. Apoi sa te gandesti ce ai vrea sa-i transmiti. Un mesaj concret. Cu ce vrei sa ramana dupa film? Ce sa faca? In cazul filmului despre regizorul Oleg Sentsov (The Trial: The State of Russia versus Oleg Sentsov), la premiera de la Berlin au activat reteaua Amnesty si au organizat o petitie pentru eliberarea sa din inchisoare.


Presa. Daca faci documentar, cu greu poti spera la o recenzie in revistele mari despre industrie (asa zisele trades, ex: Variety sau Holywood Reporter). Trebuie sa te indrepti catre presa generalista. Chiar si jurnalistii locali pot fi abordati, daca ai o poveste interesanta. Ideea e ca trebuie sa le impachetezi si sa le oferi tu povestea.

"In general e vorba de un efort combinat. Ca sa conteze trebuie sa se scrie mult in publicatii variate: publicul sa vada ca filmul este de interes pentru formatorii de opinie, dar mai trebuie sa vada si postere/bannere/recomandari in reviste, on line, spatii publice. Chiar si asa, daca vorbim de un film experimental din Ecuador, oricata promovare i-ar face chiar si un critic urmarit de cititori, n-o sa faca minuni".

(zice un comentator roman avizat, intr-o discutie despre distributie deschisa pe facebook de criticii Iulia Blaga si Ionut Mares)

Alt sfat important: acceseaza retelele existente! Adica mergi acolo unde se intalneste publicul tau online (grupuri de facebook), dar si in viata reala. Mirjam dadea exemplu documentarul Amateurs in Space, despre constructori amatori de rachete din Danemarca. La premiera filmului in Amsterdam au invitat un club de amatori din Olanda care construiesc si ei rachete. Amatorii olandezi si-au activat reteaua lor de followers. Mai mult, filmul a devenit subiect pe un blog foarte urmarit, dedicat barbatilor. Pentru ca, nu-i asa, mai toti barbatii mesteresc la ceva in garajul lor. Uneori, la o racheta. Premiera a fost un succes. Iar mesterii de rachete din Danemarca au fost incantati sa-i intalneasca pe cei din Olanda. Unul chiar si-a adus racheta cu el.

Daca subiectul filmului iti permite, tinteste sa creezi un impact social. Pentru Jurnalul lui Ida, despre o femeie care sufera de tulburari tip borderline, publicistii au vorbit cu asociatii de profil, s-au focusat pe terapisti si pe familiile care au membri afectati de asemenea tulburari. Filmul nu a primit recenzii importante, dar a fost proiectat in Parlamentul European si a creat o dezbatere. Depinde ce iti propui.

Christopher Hird (fondator Dartmouth Films), alt tutore de la conferinta si o figura importanta in productia independenta de documentare in Marea Britanie, incurajeaza creatorii sa preia controlul distributiei inca de la inceput, dar sa fie flexibili. Sa nu-si lase filmul pe mana unor distribuitori care nu stiu ce sa faca cu el (pentru ca tu stii probabil cel mai bine ce sa faci in tara ta). Dar, daca ai norocul sa il distribui in strainatate, atunci trebuie sa-ti alegi cu grija partenerii.

Ca un ecou la cuvintele lui Mirjam Wiekenkam, Christopher Hird insista si el pe cunoasterea publicului. Cine ar da bani pe bilet? Numai asa poti construi o comunitate in jurul filmului. Nu ajunge sa ai un film bun, trebuie sa construiesti relatii in jurul filmului, sa comunici direct cu publicul tau.

Christopher Hird a impartasit cu noi "trei reguli de aur" despre crowdfunding, daca vrei sa-ti finantezi filmul prin contributia directa a publicului: 

1. Trebuie sa-ti identifici fan-club-ul, oameni foarte interesati de film. Ei ar fi si cei care ar da bani intr-o campanie de crowdfunding. Trebuie sa-i vezi, sa te intalnesti daca-i posibil cu ei.

2. Recruteaza-i pentru idee. Faci parteneriate din timp. Strangi liste cu adrese de e-mail

3. Apoi muncesti 24/7 pentru o perioada concentrata de o luna sau doua. Trimisti e-mail-uri. Dai telefoane. Te intalnesti cu oamenii. Le reamintesti partenerilor ca au zis si ei ca promoveaza in reteaua lor. Scrii mesaje de multumire celor care au contribuit.

FUN-FACT:  Statistic, primesti bani doar de la 1 % din “fan-club-ul” identificat.

FUN-FACT 2: Christopher a avut in mai multe ocazii sponsori (fundatii) care au zis ca vor dubla suma care se strange. Asa ca o campanie de crowdfunding bine gandita iti poate aduce mai multe castig decat ai crede la prima vedere. 

Uneori un film va strange mai multi bani daca il distribui in spatii neconventionale, decat in cinema. Christopher dadea exemplu Divide, un documentar despre inegalitatea pe piata muncii. Jumatate au fost proiectii in cinema, jumatate in alte spatii. L-au vandut direct companiilor si organizatiilor care doreau sa proiecteze filmul pentru membrii lor. Au avut si un grant si au investit 25.000 de lire in publicitate. Investitia le-a adus mai multi spectatori si castiguri si a asigurat rentabilitatea filmului.


APROPO DE SPATII NECONVENTIONALE. In seara primei zile de conferinta am vazut - direct pe peretele prafuit al unui hale industriale reconvertitata in anticariat (DUP36) - Moonwalk with Grandpa, un foarte emotionant documentar norvegian de David Alraek, cu participarea regizorului la discutia de dupa. 

Acesta este formatul proiectiilor Kinedok. Filmele vin in locurile favorite ale oamenilor, insotite de creatorii lor sau invitati care au ceva de zis legat de subiectul filmului. La conferinta am aflat ca Romania e tara unde programul KineDok merge foarte bine. Poate si pentru ca documentarele creative ajung mai greu pe torenti.

A doua zi am vazut si cum se face un pitch. Echipele a cinci documentare cehesti aflate in cautare de distribuitori prezentau trailere sau bucati din film si apoi argumentau in 10 minute de ce merita filmul lor sa ajunga in cinema. Printre "expozanti" s-a numarat si regizorul Filip Remunda (autor care si-a castigat celebritatea cu fantasticul debut Cesky Sen/ Visul Ceh). Ma gandesc ca un asemenea eveniment ar fi interesant si la noi. Desigur, daca am avea ceva mai multe productii pe an (cehii au 20). 

Pana atunci merge cealalta recomandare facuta si de Mirjam si de Christopher: proiectii-test la care sa-ti chemi prietenii, dar si public 'normal'. E o ocazie sa-i inviti pe cei care ti-ar distribui filmul: distribuitori, oameni din industrie, tv, multiplex (e bine sa ii 'implici' in destinul filmului si nu uita sa ceri feed-back). Recomandarile privind distributia pe canale online, DVD, dar si despre merchandising in jurul filmului nu le mai amintesc, ca nu prea se aplica la noi in tara.



Steven Hadley, consultant, trainer si seful unei agentii pentru "dezvoltarea publicului" in Irlanda de Nord, a vorbit despre un subiect care divizeaza de 10 ani discursul despre Cultura in Marea Britanie: trebuie subventionata sau sa se descurce dupa regulile pietei? Se dau multi bani pentru asa-zisa “democratizare a culturii”. Dar in ultimii 10 ani, a ramas neschimbat publicul care consuma arta. Toata lumea plateste, doar cativa beneficiaza. Exista un public care nu are o voce, asa-numit “hard to reach” (oameni saraci, fara educatie).

FUN FACT: Stiti ce institutie culturala primea cei mai multi bani in 1946 cand statul a inceput sa subventioneze cultura in Marea Britanie? Opera. Cine primeste acum cei mai multi bani? Ha! Tot Opera.


Am si eu o scurta anecdota legata de publicul "hard to reach". L-am sunat zilele acestea pe curatorul unui cinema de la tara sa-i propun proiectia unei scurte selectii de documentare. M-a intrebat: "dar cum sunt filmele astea...documentare?"  In Cehia si Croatia au documentare “creative” la tv. In Polonia exista un public consistent pentru acest gen. Dar in Romania si in multe tari vecine, oamenii nu stiu ce e un documentar sau de ce ar fi important sa stie.


Aceasta a fost una din concluziile conferintei de la Praga (pe langa cea cu 'filmmakers are sexy"): documentarele nu sunt pentru toata lumea. Trebuie sa iti gasesti nisa. Si sa o scoti din casa. Despre asta am acum ceva idei. Le-am prezentat dupa Praga si la Bucuresti, la o intalnire KineDok organizata de Andreea Burdujanu si colegii ei, in cadrul One World Romania. Sloganul editiei a zecea a festivalului a fost "fara frica". Aceleasi cuvinte (ma rog, in latina) cu care Steven Hadley incepuse prezentarea si de fapt conferinta First Screens: Noli Timere! 

Fara frica! Iata in sfarsit un sfat bun, cu care sa incepi distributia filmului tau. Desigur, daca ai o strategie. 

Multumiri: KineDok, One World Romania.
Multumiri Institute of Documentary Film din Praga pentru gazduire si inspiratie
(foto: organizatoarele Jana Ripplova si Kristyna Genttnerova)


miercuri, 29 martie 2017

Distributia alternativa de documentar (Partea I)

In 9 - 10 martie am participat la conferinta East Doc Platform 2017 despre "distributia alternativa a documentarelor creative", organizata de Institute of Documentary Film din Praga si KineDok. Una din concluzii era ca "documentarele nu sunt pentru toti oamenii". Nici acest text nu e. Va fi citit in intregime de, cel mult, cateva zeci de persoane. Mai important e ca ideile cu care am ramas dupa workshop sa fie de folos tinerilor autori care nu stiu mare lucru despre distributie. Asa, ca mine.



CE TREABA AM CU DISTRIBUTIA

E primul gand care mi-a trecut prin cap cand am primit propunerea de la Andreea Burdujanu (KineDok Romania).

Dupa care am cugetat un pic. La Ceau, Cinema! chiar asta facem: distributie alternativa. Apoi eram direct interesat sa aflu strategii de distributie pentru Superhombre (documentarul la care lucrez impreuna cu Mircea Gherase), atunci cand va fi gata. Si-apoi, cum sa refuzi 3 zile la Praga?

In fine, Asociatia Marele Ecran a aparut tocmai din cauza problemelor de distributie. La Timisoara, cu rare exceptii, nu puteai vedea film european sau romanesc. Pana in 1989, orasul avea 13 cinematografe. Azi mai exista unul. Muribund. Intre timp a venit multiplexul, unde stiti cat de usor intra filmele de autor si documentarele.

Asadar, am pornit asociatia in 2011 de la aceasta problema personala. Doream sa vedem film european pe un ecran mai mare decat cel de laptop. De atunci, facem cu regularitate proiectii in spatii..."alternative": sali studio, aule, hale industriale. Treptat s-a creat o comunitate. Si promovam ideea unui cinema de arta la Timisoara.

In 2014 am inteles ca un festival va aduce filmele spre un public mai numeros si ne-ar da o voce mai puternica. Asa a aparut Ceau, Cinema! la Timisoara si Gottlob - o comuna renumita pentru lubenita si pentru un cinema reconditionat. Pe care Timisoara, viitoare Capitala Culturala Europeana, nu il are. 




CATE CEVA DESPRE DISTRIBUTIE LA NOI

Dar ajunge cu vorbitul despre noi. Situatia este, cu mici diferente, similara in intreaga tara. Jana Ripplova, organizatoarea workshopului din Cehia m-a rugat sa prezint pe scurt situatiei distributiei de film din Romania. Iata ce am zis (dupa ce i-am consultat pe Alexandru Solomon, Ilinca Belciu si Monica Felea):

RADEF, regia de stat care detine cinematografele, mai avea 400 de sali in anul 2000. Astazi mai sunt 20 sunt in uz. Avem sub 100 de ecrane la nivel national si o mana de cinemateci. Iar in orasele mici, desi se mai fac proiectii in centre si camine culturale, conditiile tehnice nu sunt grozave.

Cinema City are 80 % din piata si nu prea programeaza film european. Iar documentarele intra si mai greu. Spre deloc.

Si chiar in cazul fericit ca filmul e distribuit la multiplex, esti inca departe de succes. Trebuie sa platesti o taxa per ecran (de 600-700 euro pentru fiecare copie a filmului), situatie unica in partea asta de Europa. Nici programarea nu ajuta filmele europene. Cu cate o proiectie pe zi, e greu ca filmul tau sa devina rentabil sau macar sustenabil. 

Un distribuitor mic e dezavantajat in comparatie cu distribuitorii mari, de film american: plateste costuri mai mari si primeste procent mai mic din incasari, 

Apropo, bugetul de marketing al unui film de Holywood e in medie de doua ori mai mare decat tot bugetul de productie al unui documentar. Nu poti spera la public, fara un buget substantial de promovare. Inca din partea de trailering distribuitorii de film european sunt nedreptatiti, pentru ca cinematografele programeaza trailerele (reclamele dinaintea filmelor) in functie de cate titluri distribui, iar RoImage, de exemplu, au si cate doua lansari pe saptamana. Mai adauga la costurile de promovare si cele pentru DCP (in unele cazuri, acestea sunt acoperite prin subventii de la CNC).

"FUN-FACT": La Timisoara am pierdut filme pentru simplul motiv ca nu puteam proiecta in format DCP. Cazul cel mai dureros a fost cu Junun, documentarul lui P.T. Anderson. L-am primit gratuit cu conditia sa-l proiectam in format DCP, ceea ce doar Cinema City putea. Ne-au refuzat, pentru ca aveau lansare la ultimul Bond. 

"Ca sa duci filmul in multiplexuri (in cazul fericit in care ti-l primesc), costurile se dubleaza, tripleaza si asa mai departe, in functie de cate copii vrei sa ai. 2-3 copii echivaleaza cu costul filmului. Apoi, trebuie sa investesti in promovare. De la PR la afise, campanie online (astea sunt argumentele minime). Din acest motiv ele raman in cinematografe mici, de arta, care nu presupun aceste costuri. Exista fonduri media pt distributie de film european, daca indeplinesti anumite conditii. De asta rezista acesti distribuitori. Acum depinde de fiecare daca prefera sa tina fondurile astea pentru ei sau sa le foloseasca pentru film." (Monica Felea)

Asa cum zice Monica (si cum a aratat de curand si Iulia Blaga), sunt distribuitori care “omoara” unele filme europene din portofoliu. Primesc granturi prin programe gen Creative Europe si nu se mai agita sa promoveze filmele, sa le poarte in cinematografe si festivaluri. Cazul unui documentar ca Fuocoammare, castigator anul trecut la Berlinala.


Am aflat de la ceilalti participanti la conferinta ca unele probleme sunt comune pentru majoritatea tarilor reprezentate la Praga (Bulgaria, Rusia, Moldova, Ucraina, Croatia, Macedonia, Albania):

Critica de cinema e cvasi-inexistenta. Nu prea se poate vorbi de o cultura cinematografica. Au inceput timid cateva programe nationale in scoli, dar cele mai multe depind de curatori locali entuziasti sau dascali luminati. Pe hartie, programele ating 63 % din elevi, doar ca nu prea ii vedem in sali. Legat de critica de film, mi-a placut acest comentariu la o discutie despre distributie initiata pe facebook:

"…dacă lipsa publicului de la proiectiile astea e o problemă pe care o discutati, unde sunt oamenii care au chiar menirea asta, să aducă la filme care nu au parte de promovare scumpă sau la filme necomerciale care nu beneficiază de nume vandabile?  Noi avem punditi (nu-mi vine un sinonim în română) sau oameni care scriu sau vorbesc carismatic despre filme ca să atragă oameni în sală? Să construiască o narațiune atrăgătoare în jurul filmului, să ofere subiecte la discuții în jurul lor, ca să păcălești cumva hipsterul semiintelectual (adică pe mine) că are ce să vorbească după aia cu amicii la o bere în centrul vechi, are ce să zică și el deștept la o tânără, o doamnă? Impresia pe care multe articole despre filme mi-o lasă mie este că sunt scrise pentru unii deja culți (nu eu) și na, e greu să umpli săli cu ăștia. Nici nu știu pe unde tot umblă culții, că la cinema nu prea vin...La seminarii, colocvii, de astea?"

Nu e nicio surpriza cand zic ca pirateria e un fenomen raspandit (68 % din romani recunosc ca downlodeaza, 58 % fac streaming pe site-uri free, dupa studii din 2014), deci romanii nu dau bani pe platforme pay per view sau VOD. Dar nu e numai in Romania, cum aveam sa aflu de la Christopher Hird de la Dartmouth Films, descris ca un pionier al distributiei "alternative". 

FUN-FACT. In 2 zile de la difuzarea la tv, documentarul The coming war on China a avut 250.000 de descarcari. Cele mai multe, probabil, din China. In UK au firme care se ocupa cu depistatul si curatatul torentilor.

La noi nu exista star-system. Cu rare exceptii, lumea nu va veni pentru un anumit actor. Producatorii si distribuitorii trebuie sa inventeze evenimente ca sa-si promoveze filmul. Sa mearga in caravane, donkey cinema, cu echipa. Nu toti regizorii sunt dispusi sa faca asta. In plus nici nu e rentabil. Stiu cazuri la Timisoara cand, la premiera de gala, mai multi bani a costat inchirierea salii si a aparaturii decat ce s-a strans pe bilete. 

In general, asa cum remarca Steven Hadley, un alt vorbitor la workshop: suntem (prea) dependenti de evenimentele pe facebook. Dar despre ce am mai aflat interesant la conferinta KineDok, scriu in partea doua.


KINEDOK este o platfoma alternativa de distributie a filmelor documentare. A treia editie KineDok va prezenta 16 doc-uri creative noi in peste 200 de spatii din tarile participante: Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Norvegia, Polonia, Romania si Slovacia).

Participare posibila cu ajutorul Institutului de Film Documentar din Praga si KineDok.
Dekuji: Janna Ripplova, Kristyna Genttnerova, Petra Kucerova
Multumiri: Andreea Burdujanu, Ilinca Belciu, Alexandru Solomon