vineri, 19 octombrie 2012

Soylent Green (1973)

Soylent green is people

rating: Brainwash

Soylent Green face parte din genul filmelor distopice care exploreaza sau critica in mod artistic, prin speculatii si previziuni, probleme ale societatii contemporane. Filmul lui Fleischer poate insa parea cam depasit la ora actuala intrucat am ajuns deja in perioada “speculata” si lucrurile nu stau deloc asa cum au fost imaginate. Dar oricum, suprapopularea si lipsa hranei, doua chestiuni pe care Soylent Green le adreseaza intr-un mod destul de cinic, sunt probleme cu care lumea de azi se confrunta intr-o mai mica sau mai mare masura. Imaginea oamenilor ingramaditi pe strazi sau dormind prin scari de bloc, calcati in picioare de alti oameni, are efectul scontat. Lucrurile pot fi nasoale in viitor.

Plauzabilitatea unui New York suprapopulat e insa discutabila. Probabil nu se va atinge in 2022 insa undeva in viitor 40 de milioane de locuitori intr-o metropola nu va fi un lucru neobisnuit. Hranirea unei asemenea mase de oameni ar putea fi o problema daca poluarea mediului va falimenta agricultura. Solutia de criza din filmul lui Fleischer este hrana procesata produsa de o corporatie numita Soylent Green, un fel de biscuiti facuti, chipurile, din plancton. In realitate sunt facuti din ceva mult mai putin apetisant. Thorn (Charlton Heston) e un detectiv destul de dur si inflexibil, care primeste sarcina de a lamuri moartea unui bogatas, director la Soylent Green. Pe masura ce aprofundeaza cazul Thorn descopera insa lucruri esentiale despre mecanismul de functionare al societatii.


Viziunea lui Fleischer (si a lui Harry Harrison, autorul cartii care a inspirat filmul) e destul de pesimista in ce priveste viitorul. Nu doar ca esueaza in a identifica vreun avans tehnologic real - industria IT, comunicatiile mobile etc - dar avanseaza ipoteza ca in curand eugenia va fi acceptata ca solutie de incheiere a conturilor cu lumea asta. Intr-o cladire numita ironic ‘Home’ oamenii se aduna sa moara in liniste, pe muzica clasica si insotiti de imagini cu o planeta verde si lipsita de poluare. Mai mult, femeile sunt vazute ca simple accesorii, mobilier de apartament transmisibil de la un proprietar la altul... O viziune destul de cinica asupra societatii si cam misogina pe deasupra. In asemenea conditii nu e prea exagerata speculatia ca am ajunge sa ne mancam intre noi.

Totusi, filmul reuseste sa se faca placut si amuzant in cateva momente: pseudo-idila lui Thorn cu Shirl, femeia-accesoriu a industriasului ucis in casa caruia detectivul descopera avantajele apei calde si a unui mic-dejun ca pe vremuri, sau intalnirile sale cu “arhivarul” Solomon (Edward G. Robinson in ultimul sau rol), unul din putinii oameni care poseda carti si a trait pe propria piele vremurile apuse in care o rosie sau o ceapa, ori o fleica de carne, erau pe toate gardurile. Scene ca astea te fac sa apreciezi mai bine prezentul, eventual, sa nu-l mai iei de-a gata.
Trailer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.