miercuri, 24 octombrie 2012

De la Mafia la Big Brother

MATTEO GARRONE LA BUCUREŞTI



Premiat pe Croazetă cu Marele Premiu, Reality, cel mai nou film al lui Matteo Garrone, a fost şi unul din cele mai îndrăgite la festivalul Filme de Cannes la Bucureşti. Prezent la proiecţie în calitate de invitat al evenimentului (celălalt special guest a fost regizorul palestinian Elia Suleiman), Garrone, cunoscut în principal pentru terifiantul Gomorra (precedentul său film distins de asemenea cu Marele Premiu la Cannes), a fost întâmpinat cu aplauze şi urale şi asaltat cu întrebări de un public vizibil încântat.

Cu Reality, Garrone se îndepărtează explicit de Gomorra, atât prin subiect cât şi prin abordare, dar rămâne fidel unui principiu pe care l-a enunţat la masterclass-ul susţinut la UNATC: dorinţa de a face filme puternic personale, dar în cadrul unui gen. Exemplul strălucit îl reprezintă Gomorra: deşi vorbeşte despre mafia italiană (mai exact despre gruparea Camorra din zona Napoli), filmul reinventează un gen. Bazându-se pe celebra carte cu acelaşi titlu a jurnalistului Roberto Saviano, Garrone renunţă la caracterul acuzator şi de denunţ al investigaţiei jurnalistice şi se opreşte, după cum însuşi a spus, doar asupra câtorva poveşti ale unor oameni de la baza ierarhiei, care, deşi sunt implicaţi în reţea, devin mai degrabă victime. Cineastul a mărturisit că sursa de inspiraţie cinematografică pentru Gomorra nu au fost filmele italiene despre mafie (lui Garrone îi displac politicul şi ideologia din filmele lui Francesco Rosi), ci mai degrabă Paisa, capodopera lui Rossellini. 


Reuşita indiscutabilă a filmului, dincolo de aspectul de documentar, de autenticitatea interpretărilor (majoritatea interpreţilor au fost actori, în special de teatru, însă au existat şi membri reali ai Camorrei) şi de povestea-puzzle, o reprezintă lipsa oricărei urme de glamour în felul de a prezenta mafia (în totală contradicţie cu o întreagă tradiţie, produsă inclusiv maşinăria de vise a Hollywoodului, deloc săracă în filme cu gangsteri).

În schimb, Reality este, în esenţă, o comedie gândită ca omagiu la adresa unei anumite tradiţii a cinematografiei italiene (Fellini, Eduardo de Filippo, De Sica, Visconti din Bellissima), inspirată dintr-un fapt real, adaptat unui context contemporan: un bărbat din Napoli (în film, proprietar al unui magazin de peşte), ia parte la o preselecţie pentru varianta italiană a show-ului Big Brother şi, în aşteptarea unei eventuale participări, începe să creadă că este urmărit şi supus unor teste de către televiziune, ceea ce îl determină să comită fapte care pun în pericol existenţa însăşi a familiei sale şi chiar sănătatea sa psihică.

La fel cum Gomorra nu era un denunţ la adresa mafiei, nici Reality nu este o critică a lumii spectacolului. Garrone a mărturisit că nu a vrut să fie în nici un fel moralizator, ci doar să spună povestea unor oameni, lăsând fiecărui spectator şansa să tragă propria concluzie (de unde şi finalul ambiguu).


Reality continuă o lungă tradiţie a operelor cinematografice italiene despre mirajul celebrităţii, lumea spectacolului, carnaval şi raportul realitate/imaginar. Beneficiind de muzica celebrului compozitor Alexandre Desplat (care l-a luat pe Nino Rota drept sursă de inspiraţie pentru acest film), de interpretările credibile ale unor actor proveniţi în mare parte din teatru (Aniello Arena, actorul din rolul principal, este un deţinut care joacă de 12 ani în trupa de teatru a unei închisori, după cum a mărturisit Garrone), de filmările spectaculoase (scena de început este filmată din elicopter; travelingurile prelungite care amintesc, printre altele, de Orson Welles în Stigmatul răului; de prim-planuri şi gros-planuri revelatoare), Reality are toate şansele să devină un important succes de public, după premiul obţinut la Cannes.

(semnat: Ionuţ Mareş)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu