marți, 26 iunie 2012

Womb (2010)

Cine esti tu, cine sunt eu?


rating: Brainwash

Exista cateva lucruri pe care le caut la un film astfel incat sa decid daca a fost sau nu interesant de vazut: felul in care spune povestea, calitatile artistice, personajele si actorii care le interpreteaza si, nu in ultimul rand, daca imi ofera ceva la care sa ma gandesc dupa final. Womb, primul film in limba engleza al ungurului Benedek Fliegauf, s-a dovedit a fi tocmai unul din acele filme care lasa loc de reflectii ulterioare pe marginea ideilor abordate. Scenariul e o speculatie fictionala cu reale radacini in lumea contemporana, axandu-se pe implicatiile psihologice, morale si sociale ale clonarii. Felul in care e pusa insa problema face loc unor adevarate dileme existentiale, de genul celora in care te intrebi cum ai proceda fara sa fii in stare de un raspuns asumat.


In centrul povestii stau doi oameni, Rebecca (Eva Green) si Tommy (Matt Smith), care dupa ce s-au cunoscut si indragostit in copilarie au fost temporar despartiti pentru a se regasi din nou la maturitate. Filmul lasa sa se inteleaga ca ne aflam deja intr-un viitor apropiat in care genetica a facut salturi importante iar clonarea umana e posibila, chiar daca are inca numerosi adversari. Tommy e unul dintre acestia iar ghinionul face sa fie ucis intr-un accident auto chiar in drum spre o manifestatie anti-clonare. Ironia sortii e si mai amara cand Rebecca, neputand renunta la el, suporta o procedura de impregnare cu o clona a lui Tommy, devenind astfel mama surogat a iubitului ei.


Intriga se revarsa cu toata forta in momentul in care Tommy isi retraieste copilaria crescut de o a doua mama, fosta lui iubita. Rebecca e astfel pusa in situatia de a-l revedea crescand, facandu-si prieteni, serbandu-si zilele de nastere insa dintr-o postura noua. Pe masura ce Tommy se maturizeaza Rebecca descopera ca e tot mai greu sa ascunda conflictul interior la care e supusa. Sentimentele ei materne sunt asaltate de emotiile femeii care-si revede iubitul cu alta, aducand-o intr-o stare de amorteala. In acelasi timp ceva din amintirile lui Tommy incep sa iasa la suprafata astfel incat se cer puse niste intrebari.


Womb e destul de minimal in concept si abordare iar tonurile cenusii si planurile geometrice cautate artistic lasa impresia de studiu clinic. Peisajele statice ale coastelor din nordul Germaniei creaza si o atmosfera bizara de afara din timp. Parca totul se misca cu viteza de melc. Dar ideea e bogata in implicatii, interpretarile celor doi protagonisti sunt superbe astfel ca, chiar si in lipsa unor detalii clare despre cat de apropiat este viitorul asta sumbru sau ce legislatie va exista in cazul clonarii, sentimentul general e acela ca clonele vor fi nu doar indivizi de rangul 2, izolati de societate, dar si abominatii paradoxale ale unui incest genetic - cum ar fi sa-ti nasti propria mama sau chiar o copie a ta.

Tragand linie, filmul asta pune pe ganduri. O face atunci cand tanarul Tommy cerceteaza cu o lupa pielea incretita a bunicului si a propriei maini, fara sa stie ca nu va ajunge vreodata batran. Te pune pe ganduri cand Rebecca insarcinata cu Tommy II contempleaza mormantul lui Tommy I. Si te pune pe ganduri in felul in care da curs mitului oedipian, cand Tommy II trebuie sa decida intre a-si omori mama sau a face dragoste cu ea, readucandu-l astfel metaforic la viata pe Tommy I, tatal si dublul sau genetic, totodata.



Trailer

2 comentarii:

  1. l-am vazut si eu in wend la TV si chiar eram curioasa sa mai citesc o parere. ai surprins exact gandurile mele. e putin tulburator, de fapt putin mai mult, in scena finala cand parca totul devine si mai dramatic decat ar fi trebuit sa fie. Eva Green a fost de-a dreptul dedicata rolului. Cred ca are o slabiciune pentru rolurile ciudate (Perfect Sense,The Dreamers). La un moment dat ma intrebam daca as putea-o intelege pe tipa, daca ar putea vreodata cineva sa procedeze la fel... Nu am inteles un lucru. La sfarsit, dupa se intampla tot ce vedem, avem un prim plan cu casa si se aprinde o lumina, intr-una din camere. E ceva de interpretat?

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, si pe mine m-a intrigat finalul ala. Ma gandesc ca alaturand drumul lui in linie dreapta cu aprinderea luminii e un semn de speranta, optimism.. gen lumina de la capatul tunelului. Totul merge mai departe...

    RăspundețiȘtergere