marți, 22 noiembrie 2011

Meandre (proiectie speciala)

"În Matrix americanii au folosit o tehnică inspirată din filmele mele. M-am convins că sunt un precursor." (Sergiu Nicolaescu)

"Nu m-aş duce să văd un film de Nicolaescu nici dacă ar rula în holul blocului unde locuiesc" (Victor Rebengiuc)

Pe lîngă faptul că a facut o tonă de filme proaste, Nicolaescu a făcut tot ce-a putut să-i împiedice pe alţi regizori să-şi facă filmele. Fie indirect, prin accesul la pîinea şi cuţitul "din industrie". Fie direct, cum a fost probabil cazul cu Mircea Săucan, căruia i-a promis că "îl va distruge" (cf. Fantasme şi adevăruri. O carte cu Mircea Săucan de Iulia Blaga, carte pe care o puteţi descărca gratuit de pe liternet).

Destinul de cineast a lui Săucan a fost într-adevăr sabotat de mediocri precum S.N. şi mulţi, mulţi alţi securişti (care l-au urmărit pînă în cabina de montaj!!!). Însă chiar şi din puţina filmografie pe care a lăsat-o în urmă (atunci cînd a plecat în Israel şi mai tîrziu, în 2003, de tot) putem observa mîna unui autor remarcabil. Filmele sale nu aveau nimic făţiş anticomunist, în afară de libertatea de concepţie şi expresie a unui autor care nu a acceptat compromisul. Ceea ce era de neacceptat în acea epocă.

Capodopera sa, Meandre (finalizată în 1965, a avut premiera în 1967) poate fi (şi trebuie) văzută la cinemateca Bibliotecii Universitare din Timişoara. Mai ales că e o versiune recuperată din arhive, the director's cut (e un mic miracol că pelicula a fost salvată pînă azi). Astăzi de la ora 18.00, puteţi descoperi că aveam şi noi personaje ca în serialul Mad Man. Numai că aceste personaje chiar sunt din anii şaizeci. Comparaţia e desigur forţată. Vedeţi, vreau să folosesc orice stratagemă să vă aduc în sală. Trebuie să ştiţi că filmul e solicitant (ca orice creaţie care produce ecouri puternice în meandrele sufletului), dar n-o să vă pară rău.

Mai multe argumente găsiţi aici si aici.

Meandre, 94 de minute
Directorul filmului: Constantin Roateş, Scenariu: Horia Lovinescu
Montaj: Gabriela Nasta Muzica: Tiberiu Olah Imaginea: Gh. Todan
Cu: Margareta Pogonat, Ernest Maftei, Mihai Pălădescu, Dan Nuţu şi Ana Szeles


4 comentarii:

  1. salut!
    ce stii de premiera filmului "Daca bobul nu moare"?
    va fi o premiera de gala?vor fi prezenti regizorul si/sau actori?

    intreb sa stiu daca se merita sa stau in gerul de la Timis de la 19 la 22 cat se pare ca va tine evenimentul(filmul ruleaza dupaia la Studio)

    RăspundețiȘtergere
  2. @crynick

    Nu stiu nimic, dar vezi ca Timis are un numar de telefon unde mai si raspund din cand in cand. Is curios daca vei si afla ceva

    Merci de intrebare, mi-ai amintit ca vroiam sa pun trailerul

    RăspundețiȘtergere
  3. dan nutu e peste james dean cu vreo citeva clase...chiar si de scoala...respecte maestre !

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.