marți, 1 noiembrie 2011

Margin Call (2011)

Fat cats and starving dogs
rating: Brokewash

Poate ma hazardez dar impresia mea e ca aceeasi oameni care se plictiseau de moarte la cursurile de contabilitate si orele de economie din liceu (printre care si eu) sunt si cei mai avizi consumatori de drame financiare. Probabil ca are de-a face cu modul de impachetare a lectiei. Luam spre exemplu Margin Call, thriller bancar derulat de-a lungul unei singure zile, Ziua -1 dinainte de criza finaciara, in birourile unei firme de pe Wall Street. J.C. Chander, un regizor debutant, pune mana pe un pachet de actori extraordinari si-i arunca in lumea fara scrupule a gulerelor albe dezvaluind chirurgical un model de scenariu destul de plauzibil pentru carambolul apocalipsei financiare de acum 3 ani.

Peter Sullivan (Zachary Quinto, aici si producator) lucreaza ca intern pentru Eric Dale (un Stanley Tucci briliant), seful biroului de risk management intr-o firma de investitii financiare. Eric il are ca sef pe Will (Paul Betany) care lucreaza la randul sau pentru Sam (Kevin Spacey) care la randul sau are doi caini de paza - Jared (Simon Baker din The Mentalist) si Sarah (Demi Moore se intoarce in taior) - si toti trei dau socoteala sefului al mare, John Tudd (Jeremy Irons). Studiati un pic organigrama. Asta s-a facut cu un buget de 3 milioane de dolari. Filmul a rulat exact un weekend in 50 de cinematografe si a strans fix 1,5 milioane de dolari. Asta in conditiile in care noi nu mai scapam de strumfi de cateva luni.


Intorcandu-ne la baza piramidei il descoperim pe Peter in postura de rocket scientist, finalizand un proiect al sefului sau direct, proaspat concediat, si descoperind tavalugul aflat deja in miscare peste lumea finaciara. O serie de tranzactii riscante pe o lunga perioada de timp au dus la depasirea repetata a unor valori limita punand o presiune enorma pe un sistem foarte intortocheat. Urmand ierarhia corporatista ajunge pana in varful piramidei unde trebuie luata o decizie. Scenariul opereaza cu cateva tehnicalitati bursiere (swap, risk assesstment, margin call, volatility, derivatives) care au fost epuizate in documentarele dedicate crizei dar ceea ce aduce nou filmul asta e factorul uman, mizele jucate si destul de multa psihologie de capitalism pragmatic.



Iar apoi mai e si un mic detaliu legat de jocul actoricesc. Spacey controleaza scena si birourile. Irons e un miliardar cu principii dar fara emotii, lucid si cu un simt al umorului inspaimantator. Paul Betany in sfarsit e intr-un rol pe masura livrand un monolog misto care se incheie cu descatusantul: “Fuck normal people!”. Tucci adauga in cateva minute suficienta greutate personajului sau concediat iar Demi Moore si Simon Baker sunt arhetipuri corporatiste fara scrupule. Dimensiunea dramei incepe usuor de la baza, urcand ierarhic, pe masura ce fiecare factor de decizie devine constient de amploarea ei si de faptul ca intr-un fel sau altul va fi tras la fund. Toti au de luat hotarari critice dar se trezesc cu mainile legate de ceea ce i-a facut sa urce in aceeasi barca: banul. In final e doar o chestiune de supravietuire. Are you in or out?
Trailer

Un comentariu:

  1. sunt cateva replici memorabile (The only reason that they all get to continue living like kings is cause we got our fingers on the scales in their favor. I take my hand off and then the whole world gets really fuckin' fair really fuckin' quickly and nobody actually wants that), dialogurile sunt excelente, iar Spacey face un rol foarte bun. Mi-a placut acest thriller financiar cu usile inchise si mai ales reactia celor care au prabusit piata cand au aflat in ce c.c.t au ajuns. Eu il laud un pic mai mult ca tine :P

    RăspundețiȘtergere