marți, 7 iunie 2011

TIFF 2011: The Untitled Kartik Krishnan Project (2010)

Proiectul neintitulat al lui Kartik Krishnan


Primul si singurul film din cele aflate in competitie la TIFF pe care am reusit sa-l vad in editia 2011 (a fost proiectat abia in a 3-a zi de festival) s-a intamplat sa fie si cea mai ieftina productie pusa la bataie, caci proiectul intitulat The Untitled Kartik Krishnan Project a fost realizat de cineastul independent Srinivas Sunderrajan cu vreo 1000 de dolari. Dupa cum cred ca v-ati dat deja seama e vorba de un film indian, insa unul de cu totul alta factura decat ne-am fi asteptat. Un indie art-house e oricum ceva destul de rar in randul filmelor indiene, dar stilul alb-negru de filmare ca si metoda guerilla de folosire a locatiilor pentru filmare, la care se adauga si caracterul de proiect semi-autobiografic deturnat intr-un veritabil meta-film (sau film in film despre un film, cum imi place mie sa numesc astfel de specimene) sunt dovezi in plus ca “proiectul neintitulat” se potriveste ca nuca-n peretele bollywoodian.

Figura centrala a filmului e chiar acest Kartik Krishnan, un programator la o firma de software din Mumbay care ziua codeaza html iar noaptea viseaza la colega sa de servici, frumoasa Swara. Avandu-l ca idol pe Tarantino, Kartik descopera pe un site de cinema (nu pe Marele Ecran, desigur, dar ceva apropiat) un articol despre Srinivas (regizorul) si-l contacteaza cu propunerea de a face impreuna un scurt-metraj. Filmul urma sa fie despre... n-o sa ghiciti, un programator cu o obsesie pentru o femeie frumoasa. Aproape 3 sferturi din film sunt redate stradaniile lor de cineasti independenti, cu discutii legate de scenariu si modul de abordare al filmului, cam tot ce presupune conceperea unui film. Un stil documentaristic non-liniar. Dar pe masura ce povestea se contureaza incep sa se petreaca niste lucruri stranii cu Kartik Krishnan iar filmul apuca o turnura suprarealista, asa cum de fapt Kartik isi inchipuia propriul film. Sentimentele sale pentru Swara, pe care o solicitase sa joace rolul feminin in film, sunt tot mai puternice si-i cauzeaza stres. Apoi, un personaj misterios (simbolizand Sistemul) se iveste de te miri unde si-i terorizeaza cu aprobari pentru filmari, un robotel de jucarie incepe sa-i transmita mesaje ciudate iar, in final, totul culmineaza cu un bizar eveniment atmosferic: o “aurora” indiana.

Deznodamantul povestii a fost o improvizatie fericita, intrucat (ne dezvaluie Srinivas), Kartik chiar a abandonat proiectul in realitate si astfel filmul a fost nevoit sa ‘transceanda logica si viata insasi’ virand brusc spre “altceva”, asternand inca un strat irealitatii si motivandu-l printr-o “trezire” a personajului Kartik si o evadare a sa din film. Adevaratul Srinivas apare abia in final explicand aceste lucruri unui coleg de “platou” si aratand ca, pana la urma, filmul sau, odata terminat, chiar a depasit orice logica.

Dupa premiera de la TIFF am avut parte de o sesiune de Q&A cu Srinivas Sunderrajan, moderata de Mihai Chirilov. Tanarul indian a dat din casa, cum s-ar spune, explicand pe ce s-au dus banii de film (spagi) si cat de plina de peripetii a fost productia acestui film independent. Cladirea unde filmau s-a prabusit, actorii erau disponibili doar 1 zi pe saptamana si cu un program greu de sincronizat asa ca fiecare dubla nereusita insemna o saptamana pierduta, sistemul institutionalizat chiar si-a facut aparitia luandu-si “dreptul”, filmarile s-au facut cu o camera inchiriata, locatiile private se obtineau mituind personalul iar montajul s-a realizat pe un laptop imprumutat. In consecinta, fara sa fi incercat vreo capodopera indie, Srinivas a izbutit un film agreabil, amuzant si inedit. Si, sa nu uitam, scurt: 85 de minute. La TIFF mai ruleaza vineri, 10.06, de la 17 la Odeon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu