vineri, 25 martie 2011

Orlando (1992)

Do not fade. Do not wither. Do not grow old.

rating: Orgasmultiplu

Orson Welles spunea ca un film nu e cu adevarat bun decat atunci cand camera de filmat e un ochi in capul unui poet. Transpunerea cinematica a romanului scris de Virginia Woolf ii confera cineastei Sally Potter o asemenea calitate, de poet cu camera de filmat in loc de ochi. Eleganta aparte a naratiunii si sensibilitatea melancolica din atmosfera, romantismul, hainele si interioarele de epoca gata sa rivalizeze cu cele mai bugetate “period dramas”, umorul intelectual britanic care te cucereste cu subtilitati (“It has been said to me that the English make a habit of collecting... countries.”) si aura stranie sau, chiar, supranaturala a personajului principal, toate se regasesc in Orlando. Iar peste ele troneaza figura androgina a Tildei Swinton, fiinta care ne va plimba vreme de 4 secole prin societatea engleza fara sa imbatraneasca, si, fiind vorba de britanici, fara ca cineva sa para a observa aceasta particularitate. 

Povestea ciudatului Orlando incepe pe la 1600, cand Regina Elisabeta I ii lasa cadou pe patul mortii un domeniu si o renta considerabila cu o singura conditie: sa nu imbatraneasca. Trebuie spus ca Orlando avea o frumusete aparte si un aspect efeminat chipurile ravnit de aripa masculina a acelor vremuri, astfel ca regina avea si de ce sa-l “favorizeze”. Odata asigurat din punct de vedere financiar, Orlando se va putea abandona lumescului, cu dramele sale provocate de iubire si tradare, moarte si poezie, razboi si pace, ramanand vesnic fidel promisiunii facute de a nu pune vreun rid pe chip. Nimeni nu se va deranja sa explice bizara imortalitate a acestei fiinte la fel cum nu se va da vreun sens clar caderilor in sine ale personajului, lungilor sale clipe de “adormire” din momentele de zbucium sufletesc. Principiul no reason.

Destinul sau centenar il va purta astfel pe Orlando, in etape de 50 de ani, din Europa pana in Orientul mijlociu, ca ambasador britanic, iar de acolo inapoi la curtea imperiala iar in final, in zilele noastre gata sa-si publice biografia semi-milenara. In timpul acestei indelungate vieti va experimenta lumea din ambele sensuri, atat ca barbat aristocrat cat si ca femeie subjugata conventiilor epocii, caci intoarcerea sa in Anglia secolului XVIII marcheaza o schimbare semnificativa la Orlando: e aceeasi persoana dar cu sex diferit. Totul prin puterea vointei reflectate in oglinda, suntem lasati sa credem, desi, mai intelept ar fi sa vedem personajul drept un transgender, artificiul literar prin care se scoate la aer inechitatea sexuala. Umbla zvonul ca Virginia Woolf ar fi scris Orlando pentru si inspirata de una din iubitele ei, poeta Vita Sackville-West, ca un manifest al emanciparii travestit intr-o critica a epocii victoriene. Evident ca sexualitatea joaca un rol important si in film, alunecand intre dragostea pure si idealista si tendintele homosexuale.

Lasand insa senzationalul la o parte, Orlando e o uimitoare si exuberanta manifestare de poezie si satira, garnisita cu o performanta superba a unei Tilde Swinton melancolic-eterice (pielea ca fildesul, parul ca focul) si o muzica de exceptie. Eye-candy de la inceput pana la sfarsit.

Trailer

Un comentariu: