luni, 31 mai 2010
duminică, 30 mai 2010
Balibo (2009)
Exista un film pe care fiecare jurnalist tanar ar trebui sa-l vada ca sa-si faca cel putin o idee de unde isi trage prestanta aceasta profesie. Eu cand ma gandesc la jurnalist am in minte o imagine destul de diferita de cea a unui scrib care publica constiincios comunicate de presa sau chestii senzationale nesemnate. Am figura unui tip neobosit, aproape fara viata sociala, un idealist care chiar crede cu tarie in lupta pentru o cauza drepta - dezvaluirea adevarului - si ca actiunile sale au impact real in societate, ca pot afecta destine sau schimba cursul istoriei. E o imagine romantata, recunosc, de lup singuratic, dar credeti-ma genul asta de oameni ii inspira pe altii sa-i urmeze. Jurnalistul de razboi e un soldat mult mai periculos decat orice infanterist caci armele sale, obiectivul camerei si stiloul, lasa urme de nesters in constiinta publica si politica.
Filmul este Balibo, un film australian regizat de Robert Conolly care reconstituie suficient de realist circumstantele nefericite care au dus la moartea celor 5 jurnalisti australieni prezenti in Timorul de Est in momentul invaziei indoneziene din 1975. Contextul istoric e in felul urmator: la 28 noiembrie 1975 Portugalia isi retrage ocupatia din Timorul de Est (insula in coasta Indoneziei) iar acesta se declara independent. Suspectand o miscare agresiva din partea Indoneziei, o echipa de reporteri australieni se strecurase in zona incercand sa surprinda pe pelicula incursiunile trupelor de ocupatie indoneziene. Reporterii insa dispar in zona orasului Balibo. Roger East, un alt jurnalist australian foarte cunoscut, este contactat de Jose Ramos Horta, membru al Frontului Revolutionar pentru Independeta Timorului (FRETILIN) pentru a face PR cauzei timoreze dar apoi se implica in cautarea celor 5. Refacand pasii grupului de jurnalisti, East calatoreste in jungla timoreza pana in Balibo doar ca sa descopere moartea tragica a celor 5 in momentul invaziei. Intorcandu-se in capitala Dili, Roger East e capturat de trupele de ocupatie indoneziene si executat laolalta cu alti timorezi.
Filmul e puternic incarcat emotional. Afara de filmarile tip document pe care cei 5 le-au transmis in saptamanile anterioare invaziei si care dezvaluie drumul lor spre frontiera timoreza, beneficiem si de o performanta remarcabila din partea lui Anthony LaPaglia (Roger East). Are o cinematografie superba, muzica de efect iar scenariul conduce intr-un ritm crescand spre un final frisonant. Filmul asta te atinge, nu glumesc. E aproape imposibil sa nu ramai marcat la un moment dat de tragicul lor destin si modul in care ti-a fost relatat. Acei tineri jurnalisti de nici 30 de ani nu si-ar fi imaginat niciodata ca legitimatia de presa le-ar aduce o executie in jungla. Erau niste nebuni entuziasti care considerau ca "reporting news" e mai important decat propria siguranta. Si la fel ca ei sunt multi altii.
Ca sa inchei mai mentionez ca Balibo se bazeaza partial pe cartea Cover-Up scrisa de Jill Jolliffe, un alt jurnalist care s-a intalnit pe cei 5 inainte de a fi ucisi, si pe marturiile localnicilor care au supravietuit regimului de 24 de ani de ocupatie. Timp de 30 de ani aceste evenimente au fost acoperite dar acum au iesit la suprafata si ipoteza ca guvernul australian ar fi furnizat informatii celui indonezian privind jurnalistii sai da fiori. Pioni incomozi au fost probabil sacrificati in jocul politic dintre doi vecini de forte egale.
Trailer
sâmbătă, 29 mai 2010
Improvizatie/Intoxicatie
rating: Eroare
Week-endul trecut am suferit o intoxicatie alimentara. Nu stiu daca are legatura cu filmul lui Dan Chisu, dar boala m-a atacat violent la nicio zi dupa ce-am servit WebSite Story. Imi amintesc perfect ca la finalul proiectiei, si eu si Richie, am descris filmul ca pe o shaorma. Probabil ca regizorul, cunoscut pentru intuitiile sale mercantile (el a adus Noaptea Devoratorilor de Publicitate in Romania) a avut in minte tanarul consumator de azi. Cu ce sa fie filmul? Pai, cu de toate, normal.Deci, cu ce sa fie?
Sa fie, in primul rand, cu multa carne. Toata lumea -fete, baieti nu conteaza-, are pe buze organul genital masculin. Hai ca nu vreau sa fiu puritan. Asa vorbeste tineretul, inteleg, dar pica greu la stomac, la un moment dat.
Sa fie cu fete frumoase. Nimic de zis, cele doua eroine sunt figuri placute. N-as zice insa ca fac o "figura frumoasa". Amandoua sunt ok pe un anumit registru. Diana Gursca, in inregistrarile cu web-cam-ul, inspirate din postarile ei autentice din ciclul Cu cine ma culc vineri seara (dupa succesul acelui viral, Chisu a cautat-o si a distribuit-o in film). Crina Semciuc, in scenele in care se cearta cu maica-sa (Lia Bugnar). Cand se gaseste in afara modului telenovelistic familiar ei (a jucat in serialul Cu un pas inainte, ProTv) se balbaie in jumatate din replici, probabil pentru autenticitate.
Sa fie cu Piersic Jr. si puneti acolo si un varf de Dragos Bucur, asa cat sa-i dea gust picant.
Sa fie cu internet si cu prezentatori (Oreste Alexandru Scarlat Teodorescu) si cu televiziune (reporteri de la Realitatea apar in film), sa fie cu cluburi si masini bengoase, ca asta place la tineret. Sa fie cu Sistem, Simplu, Blaxy Girls, Morandi si mult Moga (el face coloana sonora).
Plotul sa fie cu inceput de telenovela (eroina afla ca e copil adoptat) si continuare de Kill Bill (eroina vrea sa-l omoare pe cel care i-a ucis prietena). Am inteles ca filmul 'n-are scenariu' si ca e bazat mult pe improvizatie (actorii au fost inchisi 6 zile in aceeasi casa si lasati sa-si caute personajele si piesele). Dar atunci cand improvizezi la filmari, inseamna ca te bazezi pe actori. Care au cam lipsit prin partile esentiale.
Sa fie cu Ficat. Oreste s-a straduit si a tratat cu seriozitate rolul interlopului Ficat (o gluma contextuala a regizorului-bucatar). Mi-l si imaginez cum a studiat niste casete de-ale lui Tarantino si Scorsese. Dar a iesit o copie caraghioasa a mafiotului tipic, asa cum il cunoastem din filme. Oreste alias Ficat nu este implicat in nicio scena de violenta reala, in afara de moartea accidentala a Mirei (Gursca). Cu toate astea, noi trebuie sa deducem (din convorbiri telefonice si discutiile cu acolitul sau, Albanezul) ca el este un tip de temut. Scena in care Ficat il ameninta pe unul din datornicii sai, care intamplator e mare cat un dulap, este de un comic involuntar delicios.
Dan Chisu spunea ca a facut WebSite Story cu ajutorul prietenilor. Atunci trebuia sa-si puna prietenii in rolurile consistente, nu doar pe afis. Cum ar fi aratat Ficat in varianta lui Piersic Jr. si Albanezul in varianta lui Bucur? Poate intreg filmul ar fi fost salvat.
Apropo de prieteni, cele mai bune momente apartin trupei Deko, descoperita si sustinuta de Chisu la inceputuri. Teo face sit-down comedy dintr-un scaun cu rotile. Dar momentele astea n-au nicio legatura cu povestea. Sunt de umplutura. Asa se strica si o mancare, cand ingredientele nu sunt dozate corespunzator, nu-i asa? Desi Dan Chisu vroia sa se afirme ca regizor si sa stearga imaginea de bucatar pe care si-o crease, ma tem ca nu a reusit. Nu acum.
Pe scurt: Iata primul film romanesc pentru generatia de mall. Generatia care filmeaza partida de sex din toaleta scolii si apoi posteaza isprava pe youtube. Generatia care traieste si moare pe net. Privit din acest unghi, WebSite Story face un portret destul de realist al adolescentului debusolat de azi si un inventar destul de corect al aspiratiilor sale superficiale si sclipicioase. Pacat ca ansamblul e cam, cum sa zic, improvizat.
vineri, 28 mai 2010
joi, 27 mai 2010
Amateur Film Fest
Cand Gabi de la WWMP imi povestea asta iarna de Seara de Film Amator pe care o organiza in Arad eram un pic invidios pe aradeni. Apoi entuziasmul cu care vorbea de planul sau pentru un festival de film amator care sa porneasca din Arad si sa cucereasca vestul incepand cu Timisoara m-a binedispus. Mi-am zis ca e imposibil ca un om care crede cu pasiune in ceva sa nu o concretizeze. Ei bine, Amateur Film Fest a devenit realitate pe 20 mai cand in club Nerv din Arad s-a desfasurat un maraton de film amator timp de 3 zile. Din 28 mai, adica de maine, AFF-ul descaleca si la Timisoara ca sa testeze publicul. Exista timisoreni amatori de film amator? Eu zic ca ar trebui sa fie.. Noi de pe Marele Ecran sustinem cu bucurie orice initiativa din domeniul film&cinema asa ca ne asumam rolul de a comunica pe malul Begai acest micut eveniment care vrea sa creasca mare.
Program:
28 Mai – Cafe Papillon (Piata Unirii)
*deschiderea oficiala ”AFF” Timisoara
Dupa ora 19:00
29 Mai – Club Aethernativ
Dupa ora 20:00
30 Mai – Club Aethernativ
Dupa ora 20:00
Prieteni, daca va saturati de filme 'profi' europene in locatii conventionale, sau daca pur si simplu nu va atrag, aveti alternativa filmului "neprofesionist" in locatii alternative - birturi si cafenele :D.
miercuri, 26 mai 2010
Festivalul Filmului European 2010
Maine, 27 mai, incepe si la Timisoara Festivalul Filmului European, un festival cu traditie in Romania, ajuns deja la a 14-a editie. Desi oferta lui este mai bogata, la noi au fost programate doar 10 filme in cele 4 zile de proiectii, presupun ca cele mai bune dar asta urmeaza sa ma conving singur. Oricum, din cate imi amintesc, sunt mai multe decat in anii trecuti, ceea ce e excelent. Ambasador onorific al festivalului este regizorul Radu Jude, cel care a facut si clipul de prezentare de mai jos.
Festivalul debuteaza joi seara de la 19:30 la Studio cu filmul lui Andrzej Wajda, Fiorii tinereţii / Sweet Rush.
Vineri:
16:00 - Fructul oprit (Finlanda, 2009)
18:00 - Fără aripi (Macedonia, 2009)
20:00 - Toţi ceilalţi (Alle Anderen, Germania, 2009) - castigator Ursul de Argint 2009
Sambata
16:00 - Strugurii (Cehia,2008)
18:00 - Jerichow (Germania,)2008
19:00 - Baaria (Italia, 2009) - nominalizat la Globul de Aur 2010 si Leul de Aur 2009
Duminica
16:00 - Lumea e mare, iar salvarea se ascunde după colţ (Bulgaria-Germania, 2008)
18:00 - Toamna (Turcia, 2008)
20:00 - Camino (Spania, 2008) - castigatorul Goya in 2009
Studiati oferta si poftiti la film. Un sfat: intuitia imi spune ca nicicare din filmele astea nu le veti mai prinde in cinema..
luni, 24 mai 2010
Gruz 200 (2007)
Aleksey Balabanov nu insemna nimic pentru mine, un nume de rus ca oricare altele. Pana am vazut Gruz 200. Apoi am aflat ca e un regizor destul de controversat dar cu mare succes la public si la critica. Intalnirea mea cu filmul lui a fost ceva similar cu impartirea unui taxiu cu doi "ciudati" europeni: Michael Haneke si Gaspar Noe, descoperind atat lipsa de menajament pentru sistemul emotional cat si realismul absurd construit in filmele lor. Pentru neofiti, Gruz 200 e un film dubios si provocator, portretizand violenta si grotescul unui sistem putred. Setat in 1984 filmul lui Balabanov se suprapune peste un orasel industrial posomorat, scotand la iveala probleme reale ca pierderea credintei, decadenta tinerilor si perversiunea aparatului de stat.
Povestea e suficient de complexa pentru a se dezvalui pe larg abia in a doua parte a filmului, lasand ca fundal moral atat conversatia profesorului universitar cu colonelul de armata pe tema diferentelor intre generatii, cat si cea dintre acelasi profesor ateist si fabricantul de vodka avand ca subiect credinta in D-zeu. Dupa aceste doua momente reflective il cunosti pe omul fara dumnezeu intruchipat de sadicul sef al militiei care pur si simplu o rapeste pe o tanara fata a unui sef de partid pentru a-si satisface pornirile animalice. O sechestreaza si o supune la umilinte si perversiuni, incalcand orice logica a normalului. Gestul sau e inexplicabil chiar daca motivatia ar fi ca-si dorea nevasta. Lucrurile se intampla adeseori fara vreo logica prevestitoare si sunt destul de tulburatoare. Violenta filmului nu e insa foarte explicita ci mai mult sugerata iar rolurile sunt interpretate excelent.
Ironia e aproape dureroasa cand logodnicul fetei se intoarce acasa intr-un sicriu de plumb (Gruz 200 era codul de marfa pentru victimele din Afganistan). El era ultima ei speranta pentru salvare. Nu poti sa nu remarci subtilitatile impuse de poveste: fiica de sef de partid, logodnica de parasutist, torturata de seful militiei care ar trebui sa vegheze la bunastarea cetatenilor. Un film destul de agasant si de macabru, dar cu o muzica vesela care contrasteaza puternic cu aspectul de ruina si decadere.
Yes We Can(nes)
sâmbătă, 22 mai 2010
Websitestory (2010)
WebSiteStory are sansa sa devina filmul unei generatii: cea de 14-17 ani, care petrece o gramada de timp pe youtube, filmeaza profesorii cu telefonu, asculta muzica lui Moga si sunt complet ignorati de parintii. Pentru ei acest film poate parea o descatusare a emotiilor pubertatii sau un pumn imaginar dat in figura cocalarului de Bucuresti. Pentru restul e mai probabil sa fie perceput ca o shaorma vizuala. Cu de toate. Insuficient de picanta si cu un pic prea multa varza. Rezultatul e complet neremarcabil si usor de inghitit atata vreme cat nu ai pretentii de filet mignon ca sa te alegi cu o indigestie.
Care-i story-ul? Pai e unu dă pă net, cum se anunta din titlu. Incepe cu o marturisire video si se sfarseste cu alta. Doua fete de 18(!) ani, Laura si Mira, best friends and stuff, cu probleme parintesti si atitudine tipic adolescentina -fuck the world- isi fac de cap prin cafe deko si fratelli. Numai ca lumea e prea dura pentru fetite si le intoarce 'ofensa'. Interlopul Ficat (Oreste) o ucide pe Mira intr-o tentativa esuata de viol iar Laura ajunge acasa tranchilizata cu vodka si maryjane doar ca sa afle de la tv ca cadavrul prietenei sale e subiect de stiri pe Realitatea. Ajutata naiv de un Costel indragostit, Laura elaboreaza un plan 'complex' de asasinare a Ficatului care ne face sa ne intrebam despre ce a fost acest film totusi? Este o drama? O comedie? Un thriller?
Care-i story-ul? Pai e unu dă pă net, cum se anunta din titlu. Incepe cu o marturisire video si se sfarseste cu alta. Doua fete de 18(!) ani, Laura si Mira, best friends and stuff, cu probleme parintesti si atitudine tipic adolescentina -fuck the world- isi fac de cap prin cafe deko si fratelli. Numai ca lumea e prea dura pentru fetite si le intoarce 'ofensa'. Interlopul Ficat (Oreste) o ucide pe Mira intr-o tentativa esuata de viol iar Laura ajunge acasa tranchilizata cu vodka si maryjane doar ca sa afle de la tv ca cadavrul prietenei sale e subiect de stiri pe Realitatea. Ajutata naiv de un Costel indragostit, Laura elaboreaza un plan 'complex' de asasinare a Ficatului care ne face sa ne intrebam despre ce a fost acest film totusi? Este o drama? O comedie? Un thriller?
Din fericire nu am luat Websitestory-ul in serios ci l-am servit cu o cutie de popcorn contempland obscenitatea voit ostentativa a filmului lui Chisu. E ca si cand copiii vorbesc murdar pentru a-si arata tupeul. Asa si Chisu o deschiloţeaza pe Mira (Diana Gursca, d-ra ce acum 2 ani cauta un barbat adevarat pe net) incercand sa ne induca drama mortii din grotescul unei scene cu fundul sau dezgolit filmat de reporteri in mijlocul unei strazi bucurestene. Ca sa intelegem gestul razbunator al Laurei de a pedepsi pe cel care a ucis singura persoana care i-a fost alaturi. Din pacate nu functioneaza. Rolul Laurei (Crina Semciuc) ramane ridicol, imaginea ei nereusind sa se desprinda de cliseul telenovelistic al fetei care afla ca parintii au adoptat-o si fuge in primul birt, iar confruntarile cu mama ei sunt singurele scene nebalbaite. In fine, inteleg ca filmul a fost mare parte improvizatie. Din mapa de presa ni se comunica faptul ca actorii au avut liber la constructie scenelor. Poate si de aia scenariul e gaunos rau. "Există cel putin 10 variante ale acestui film care după lansarea filmului vor fi facute publice pentru ca fiecare spectator să-şi poată alege şi construi propriul scenariu." citim pe situl oficial.
Rolul Mirei mi-a placut insa, aparitiile ei sub forma unui clip pe youtube in care-si dezvaluie drama personala de a fi catalogata in scoala drept curva si calvarul parintesc ce a urmat dupa au fost o gaselnita interesanta pana ce au devenit obositoare. Fata e o proscrisa de la inceput pana la sfarsit. Insa una care isi accepta conditia si se comporta in consecinta, fapt ce ii aduce moartea. Oreste e personajul Ficat Baloi, o mostra recognoscibila de interlop bucurestean cu Q7 atat de cliseizat ca devine caricatural. Toata esplanada lui de injuraturi si limbaj de mahala poate fi luata drept overacting si in loc sa descoperi un personaj credibil si periculos, el ramane o gluma.
Filmul lui Chisu se bucura insa de "participarea exceptionala" a catorva actori buni si foarte buni intre care Dragos Bucur, buticar non-stop care intr-un minut de film "face din cacat bici" (vorba tovarasului Luci) si Florin Piersic Jr, care e asa cum te astepti, un foarte cool vanzator de arme. Binevenite sunt si momentele de stand-up ale lui Teo si Radu, desi la fel ca celelalte scene sunt pentru a asezona mancare si a-i da gust. Altfel, filmul ramane o poveste mediocra care isi are locul ei in cinematografia de tip fast-food si care ne exemplifica cum poti face un film cu 100 si ceva de mii de euroi. Mai vreau unul la pachet...
Trailer
vineri, 21 mai 2010
Best Regards, from Cannes
Fiindca n-am ajuns nici anul asta la Cannes, voi apela la vocea altora. The Village Voice. "The competition isn't fierce but romanians are" este subtitlul raportului semnat de J. Hoberman.
Aparent, cu cateva zile inainte de final, competitia oficiala e plictisitoare. Cu cateva exceptii (Biutiful, Another Year) este dominata de "mediocritate, familiaritate" (aici intra probabil si Ken Loach, care a venit acum cu un film despre Irak, Route Irish).
Incrancenarea e apasatoare insa in cadrul Un Certain Regard (sectiune introdusa in 1988 pentru a incuraja tinerele talente si operele inovative si indraznete). Aici concureaza veteranii Manoel de Oliveira (regizor portughez un pic mai tanar decat cinematograful - are 101 ani!!!) si Jean-Luc Godard (doar 80). Sectiunea tinerelor talente, cum ziceam.
Tinerii romani au luat de trei ori acest trofeu in ultimii 5 ani: Moartea Domnului Lazarescu (2005), California Dreamin' (2007) si Politist, Adjectiv (2009). Din doi in doi ani. Conform algoritmului, anul asta ar trebui sa zicem pas. Si totusi, dupa cate se zice, avem doua sanse.
Cristi Puiu -declansatorul 'noului val' romanesc- se intoarce la Cannes cu Aurora. De data asta elogiile sunt mai temperate. Unele voci spun ca lungimea filmului (3 h) e nejustificata. Altele folosesc eufemisme ca "experiment ambitios". Corespondentul The Village Voice mai spune ca e un test pentru admiratorii lui Puiu. Un 'murder mistery' in care e cunoscuta identitatea criminalului dar nu si a motivelor sale. E indeajuns sa te puna pe jar identitatea protagonistului: Cristi Puiu insusi. Criminal!
Aurora are o concurenta serioasa din partea celuilalt film romanesc din sectiune: Marti, dupa Craciun. Un film despre clasicul triunghi amoros realizat de Radu Muntean in clasicul -de acum- stil romanesc, fondat pe "cadre lungi, real-time si intaietatea actorilor", cum bine observa Hoberman. Un barbat (Mimi Branescu) planuieste in Ajun de Craciun sa isi lase sotia si copilul pentru o femeie mai tanara. Branescu e cunostinta mai veche; e timpul sa invatam nume noi de actori. Tura asta, Mirela Oprisor.
"Daca Marti, dupa Craciun sintetizeaza castigurile anterioare ale filmelor romanesti, imbinand o poveste banala cu tensiune dramatica extraordinara, Aurora impinge stilul romanesc pe un teritoriu nou" decreteaza The Village Voice despre cele doua 'geme' romanesti din Un Certain Regard. Indiferent daca vor castiga ceva sau nu (aflam duminica asta), simt cum imi cresc deja transaminazele de emotia asteptarii lor pe ecranele de acasa.
intuitia mea: Poate ca anul asta este randul lui Radu Muntean
miercuri, 19 mai 2010
L.A.ude L.A. Cannes
Asta a declarat Steven Zeitchick, corespondentul L.A. Times la Cannes, dupa proiectia filmului lui Radu Muntean, Marti, dupa Craciun, in cadrul sectiunii Un Certain Regard. Probabil ca americanul n-a vazut Poker. Ma rog, cuvintele sunt frumoase. Le gasiti aici.
Si tot la Cannes a fost prezentat si ultimul film al timisoreanului Andrei Ujica, care priveste din alt unghi cunoscuta poveste a dictatorului. Il lasa chiar pe el sa o spuna. Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. Coreeanca asta din trailer le zice mai ceva ca Maria Ciobanu. Ramaneti pe aproape, ca revenim cu detalii.
Valhalla Rising
Sus la poarta ... răului?
rating: Eroare neasteptata
Filmul asta are un titlu smecher. Si un trailer la fel de inselator. Poate sunt eu de vina dar cand aud de ceva film cu conotatii vikinge imi si imaginez barbarii plini de sange, cu blanuri si scuturi groase, sabii grele de otel si cai uriasi. Asa s-au intiparit in cultura mea generala faimosii razboinici. Deci mi-am imaginat ca Valhalla Rising va fi un film epic cu multa actiune si zanganit de sabii, ca un Beowulf fara elementul fantastic. Doar la carma era nimeni altul decat Nicholas Winding Refn, autorul fenomenalului Bronson. Ei bine impresia finala a fost ca am urmarit o tentativa esuata de Antichrist viking, insa mult mai obscur si indoielnic decat filmul lui von Trier. Mai exact, calatorim prin ceata metafizica a filmului dar portile Valhallei raman inchise in fata cererilor noastre pentru explicatii. Frustrant.
Pentru a gasit totusi ceva merituos in film trebuie sa ma rezum la aspect. Valhalla Rising in HD arata de-a dreptul fabulos, cu locuri de filmare superbe in muntii Scotiei si cu niste culori ireale. Totul se petrece afara, in natura, in aer liber. Dar ritmul e prea lin si devine neplacut fara o voce care sa mediteze ceva, orice. Chiar plictisitor. Un film cu cel mult 200 de replici, foarte putin dialog, lucru insa explicabil prin situatia personajului principal. Mads Mikkelsen e un temut luptator viking, o furie a naturii tinuta de trib in lanturi si dezlantuita in partide pe viata si pe moarte cu alti vrednici razboinici. Cicatricea de pe ochiul stang ii atrase porecla de One-eye iar pe deasupra mai e si mut. In urma unei viziuni sangerii, One eye evadeaza ucigandu-si stapanii intr-un mod extrem de violent (un tip e eviscerat, altul decapitat pentru a decora o sulita) si, insotit de un pusti blond de 10 ani pe post de "voce" porneste la drum. Nimeni nu stie destinatia insa. Se alatura unui grup de razboinici crestini ce vor sa plece in tara sfanta doar ca se pierd in ceata si ajung in lumea noua. Sau in Iad.
Filmul lui Refn e foarte ciudat: in stil, in conceptie, in ritm. E cand extrem de brutal cand de o frumusete pitoreasca. Se insista prea mult pe slow-motion. Nu exista nici un plot, nimic care sa fie revelat, lucrurile doar se intampla si tu stai si te intrebi care-i rostul lor? Filmul e prea "mut", la fel ca personajul, si iti lasa o impresie de straniu pe durata lui. Micile viziuni sangerii ale personajului, care intotdeauna sunt funeste pentru el sau cei din jur, aduc chiar a film horror. Dar din nou, nu ti se explica de unde provine oroarea. M-as hazarda sa presupun ca Valhalla fiind locul unde ajung razboinicii care mor in lupta, filmul e un drum in acest sens iar One Eye o calauza. Ar fi insa foarte simplist si nu s-ar justifica pretiozitatea regizorului in abordarea temei, efortul de a imparti in capitole odiseea sau grija pentru detalii in crearea scenelor. Un lucru remarcabil si de necontestat e valoarea actorului principal. Mads e teribil de bun in rol.
Ma bucur oarecum ca filmul nu a intrat in pacatul cliseelor vikinge. E mult mai subtil in felul asta, trecand episodic prin toate elementele spiritului razboinic: furie, pricepere in lupta, credinta in D-zeu, sacrificiu. Dar cred ca e prea pretentios in conjugarea lor si drept urmare rezultatul e indescifrabil. Ori poate cad eu in pacatul de a cauta explicatii inutile. Un lucru insa e sigur: Valhalla Rising e mai mult film de arta decat film de relaxare. In aceste conditii va plictisi mai mult de 3 sferturi din privitori.
marți, 18 mai 2010
Lampa cu caciula
Scurtmetrajul lui Radu Jude este fidel povestirii lui Florin Lăzărescu (scriitor & scenarist pentru defunctul Animat Planet Show). Tatăl (Gabriel Spahiu) şi fiul (Marian Bratu) merg la oraş să repare televizorul, pentru că puştiul vrea să vadă un film cu Brusli. Cei doi sunt pregătiţi să sufere pentru ţelul lor: cară teve-ul într-o pătură, prin noroaie şi ploaie. Trebuie precizat că înainte de plasme, elcedeuri, tv tunere şi youtube a existat televizorul pe lămpi. Vorba tatălui: “Rablă-rablă, dom’ Bichescu, da’ îmi fac treaba cu ea”.
Lampa cu căciulă e un mic road-movie filmat în celebrul stil minimal, dar cu momente narative de basm. Prîslea primeşte pe rînd ajutorul tatălui, al zînei bune (depanatorul Bichescu; am avut si eu in copilarie un zin depanator -Nea Nicu- care avea grija de bijuteria alb-negru a familiei, un Diamant tot pe lampi) şi al şoferului care îi culege de pe drum. Dincolo de ţîfna lui Spahiu se simte, din două-trei gesturi, o mare afecţiune paternă. Şi afecţiunea fiului pentru televizor.
Este evidentă atmosfera anilor ‘90, cînd tubul catodic era prima sursă de informaţie şi distracţie. Pînă la urmă e un timp etern românesc. Familia din film trăieşte cu acoperişul găurit, dar nu poate fără televizor.
Astăzi, oamenii prefera să apară la televizor, decit numai sa priveasca la el. Recent, mi-am trăit şi eu cele 30 de minute de ‘celebritate’, fiind invitat la matinalul de la TVT 89 (prima televiziune la care am văzut filme cu Brusli). Mi-am permis aroganţa de a vorbi despre superioritatea marelui ecran. L-am citat pe Jean Luc Godard care observa că la micul ecran privirea noastră se îndreaptă în jos. La cinema privim în sus.
P.S. Daca tot am ajuns la micul ecran n-ar strica sa ne amintim de Zapping, scurtmetrajul prea putin cunoscut al lui Cristi Mungiu, cu Hanno Hofer si Ion Fiscuteanu (regretatul domn Lazarescu). Iata-l pe youtube - noul nostru tub catodic, fara lampi, care a implinit zilele astea (doar) 5 ani!!!
Test de atentie
V-am prezentat acest filmulet din trei motive:
1. este educativ dpdv al tehnicilor de filmare
2. ne place sa pedalam in siguranta
3. legatura dintre cinema si ciclism va fi si mai stransa vara asta, cand Centrul Cultural Francez va proiecta mai multe filme legate de bicicleta.
Asadar, atentie la biciclisti!
Maraton Haneke
Asadar bucurestenii si clujenii vor fi expusi fenomenului Michael Haneke intr-un maraton retrospectiva organizat de Forumul Cultural Austriac la Noul Cinematograf al Regizorului Roman (Muzeul Taranului Roman) din Bucuresti (18-28 mai) respectiv la Cinema Arta in Cluj (19-23 mai).
Oferta cuprinde 10 filme:Panglica Alba
Funny Games
Cache
Vreme de restriste
Pianista
Cod necunoscut
Castelul
71 fragmente dintr-o cronologie a unui incident
Benny's Video
Al saptelea continent
De ce e Timisoara ocolita, ma intreb.
duminică, 16 mai 2010
Robin Hood (2010)
Robin... Longstride
rating: Brainwash
Robin Hood versiunea 2010 nu e doar o noua adaptare a legendei faimosului arcas ci o completa si noua poveste a proscrisului englez, o revigorare fictiva dar destul de plauzibila a figurii de luptator pentru dreptate. Epopeea medievala a lui Ridley Scott il dezbraca pe padurarul Robin de gluga si izmene imbracandu-l in zale grele si inarmandu-l cu tot arsenalul militar din acele vremuri. Cuplu Scott - Crowe fac astfel echipa pentru a 4-a oara pentru al readuce in prim plan pe Robin Longstride, soldat in armata cruciata a lui Richard Inima de Leu, si livreaza astfel o piesa solida de arta cinematografica dar, din pacate, nu suficient de memorabila pentru statul regizoral la care a ajuns batranul Scott. Cand ai luat contact cu proportiile epicului dezvaluite in Gladiator si Kingdom of Heaven ai totusi niste asteptari foarte ridicate de la orice poarte numele Scott. Ei bine, nenea Ridley s-a domolit un pic, nici anvergura si nici aspectul general al filmului nu vor sa concureze productiile anterioare.
Care-i story-ul atunci? Ei bine, Richard I se intoarce din cruciada si, cum e firesc, parjoleste fiecare cetate a dusmanului francez aflata pe drumul sau spre casa. In timpul unui asediu regele englez ia pulsul oastei incercand sa afle o voce onesta si curajoasa in randurile sale. Robin Longstride, arcas pe timp de zi si practicant de alba-neagra pe timp de noapte, isi dezleaga limba explicandu-i regelui cum oastea sa l-a pierdut pe D-zeu macelarind arabi nevinovati si drept urmare e pus in lanturi pentru naivitate. Sortii insa ii sunt favorabili si, dupa ce regele se alege cu o durere-n gat de la o sageata franceza - lasandu-ne sa-l credem mort - Robin si 3 tovarasi apropiati (intre care si Micul John) dezerteaza. Fuga lor insa ii conduce exact in mijlocul unei ambuscade aranjate de francezi in cardasie cu lordul tradator Godfrey (jucat destul de viclean de Mark Strong) pentru uciderea regelui, dar careia ii cazuse victima tocmai solia ce ducea la Londra coroana regala. Robin si tovarasii veseli ii alunga pe atentatori si salveaza coroana apoi, insusindu-si armele si hainele cavalerilor, se intorc acasa plini de onoruri. Lui Robin insa incepe sa-i placa noua sa identitate, Robert Loxley, si intors la Notingham sa livreze o sabie se alege cu un tata si-o nevasta de conjunctura.
Acum, eu unul n-am de ce sa fiu deranjat de derapajele istorice acuzate de altii. N-am pretentia de a vedea un documentar pe nume "Viata lui Robin Rood" ci doar o fantezie spusa la modul suficient de serios cat sa dea tarie mesajului prezent de-a lungul intregului film: Rise, and rise again. Until lambs become lions. Mai neaos, nu plecati capul la nesfarsit ca veti fi calcati in picioare. Pe ideea ca nobilimea intotdeauna a luat pana si pielea de pe taran iar regalitatea a luat pielea de pe nobilime. Cineva trebuie sa strige 'Ajunge'. Suntem deci introdusi in trecutul confuz al lui Robin, din pacate prea putin explicat, ni se arata consecintele unei campanii militare asupra populatiei civile, tradusa in cresterea impozitelor pentru acoperirea golurilor din visterie (suna cunoscut?) si se incearca convingerea noastra ca in 1199 Filip a incercat o invazie pe sest a tarmului englez pe fondul disensiunilor create intre baronii locali si regele John, urmasul lui Richard pe tron. Nu are sens sa ne pierdem in explicatii privind acuitatea istorica a scenariului. Filmul e despre personajul Robin si transformarea lui dintr-un dezertor in "aparatorul celor slabi". Privit in felul asta filmul lui Scott e un prequel, chiar daca nu se recomanda drept unul, intrucat incepe cu intoarcerea acasa dar se sfarseste in clipa cand este declarat proscris.
In ce priveste actiunea n-am de reprosat decat un singur lucru: imaginile sunt prea blande. Adica tonul filmului nu e atat de dark pe cat il asteptam. Odata ce am constatat asta, a devenit destul de greu sa mai fiu surprins, iar cota de dramatism a scazut. Coregrafia luptelor si recuzita campului de batalie insa au fost ok, pentru un film de audienta atat de generala (PG-13), dar am simtit lipsa sangelui, ca sa zic asa... Iar firul povestirii e cam lejer, iti lasa impresia ca se trage de timp, si tot astepti de la inceput sa se intample ceva mai interesant. Personajele sunt jucate "disciplinat", dar unidimensional, nu sunt performante uimitoare la nicicare din ei. Russell Crowe e parca mai retinut decat te astepti abia la final dezlantuindu-se in lupta, Cate Blanchett face un rol misto de femeie darza si mandra care lupta cot la cot cu barbatii, un pic altfel decat domnita pe care o stiam. Seriful de Nottingham e cam sters, dar Max von Sydow face o partida buna in rolul batranului tata orb. Surpirza insa vine din partea lui Oscar Isaac (Prince John) care plamadeste un personaj-caricatura foarte caraghios si demn de dispret, un afemeiat cu pretentii de luptator care crede ca poate tine coroana fratelui sau pe cap. Nici William Hurt sau Eileen Atkins (regina mama) nu se dezmint de talentul lor.
Ca sa inchei, Robin Hood e mai putin despre Hood cat e despre Longstride. Un fel de introducere in poveste cu explicarea, totusi confuza, a originilor sale. Ar fi de vazut un viitor film despre banditul din padurea Sherwood care participa la concursuri de tir cu arcul, ataca convoaiele cu aur ale regelui si-i apara pe oropsiti de tirania printului John, pana la intorcerea lui Richard. De remarcat ca filmul nu mai aduce nici o vorba despre Inima de Leu si oastea lui din Franta...asa ca, astept un sequel la prequel. Asta pe langa director's cut-ul care cred cu tarie ca va fi mai bun decat ce-am vazut la cinema. In concluzie, Robin Hood reloaded isi merita banii dar, cam atat..
Da Hood Justice
rating: EroareCu Gladiatorul şi Kingdom of Heaven, Ridley Scott a revitalizat genul “capă şi spadă” (sau peplum, daca preferati denumirea stiintifica). La Robin Hood mă aşteptam deci la dimensiuni epopeice şi scene meseriaşe de bătălie (ţapă!). Mă aşteptam la isprăvi haiduceşti care să ne mai răzbune din supărările pricinuite zilele astea de stat (ţapă!). De fapt tot filmul e construit ca o indelunga si chinuitoare asteptare. Si tooot astepti doua ore sperand ca se va intimpla ceva (ţapă!).
Povestea filmului e foarte actuala. Visteriile statului sunt goale, asa ca săracii sunt -fireste- jupuiti pana la maduva. “Să nu mulgi un uger secătuit pentru că te vei trezi cu o copită în freză” zice regina-mama, cind fiu-sau, John, hotaraste sa mareasca taxele supusilor. Englezii oricum erau condamnati la un meniu zilnic compus din supa de stevie si tocana de urzici, stropit maxim cu mied (bautura din miere), vinul fiind incadrat la produse de lux si accizat corespunzator.
La proverbul de mai sus s-a gîndit probabil şi Scott. Regizorul/producator a refuzat să mulgă legenda din care s-au hrănit cele 50 de filme anterioare pe acest subiect şi plasează acţiunea înainte ca Robin să devină da Hood. Un fel de prequel. Un fel de Robin Hood Begins.
Ca sa fim drepti, îl cheamă Robin Longstride (Russel Crowe). Nu e nobil, e soldat si jucător de alba-neagra in timpul liber. Nu e (încă) haiduc, dar e filosof al dreptatii. Un personaj atît de melodramatic încît am ajuns să-l regret pe Kevin Costner.
De fapt e cea mai prost folosita banda de actori buni pe care am vazut-o in ultima vreme: incepand cu venerabilul Max Von Sydow, continuind cu William Hurt, Oscar Isaac, Danny Huston, Denis Menochet aka monsieur La Padite, Kevin Durand si incheind cu Cate Blanchett, intr-o mutare neinspirata din cariera ei.
În afară de pădurea Sherwood nimic nu e la locul său in acest peplum. Nici caftelile nu-s cafteli. Nici bancurile bărbăteşti nu sunt tratate cu seriozitate. Si atentie: nicio sageata nu isi rateaza tinta (bleah!). In acelasi timp sunt atinse cu precizie toate locurile comune: tradatorul Mark Strong (suparator de manierist) are jumate din faţa lui Joker, Blanchett e ridicola in tentativa ei de Jeanne D’Arc si e si mai ridicola alaturi de Crowe in sărutul final gen Matrix.
Daca este ceva in Robin Hood care isi merita banii atunci e imaginea hd (stropii de mare si firicelele de nisip se vad cu o claritate uimitoare) si genericul animat de final. In rest m-am simtit jefuit, inselat, pradat. Hotii Scott şi Crowe iau de la săracii spectatori şi îşi dau lor (amîndoi sunt producători). În spiritul sloganului din film (Rise and rise again until lions become lambs) imi venea să mă ridic în mijlocul salii şi să strig ca un proscris:
“Ridicaţi-vă şi ridicaţi-vă iar, pînă cînd spectatorii nu vor mai fi fraieri!"
(Lucian)
sâmbătă, 15 mai 2010
Castigatorul 3minutE
Ne-am miscat ceva mai repede cu jurizarea si iata ca am decis cine merita camera Toshiba Camileo s10. Va reamintim sistemul de apreciere folosit: am dat fiecare puncte de la 12-1 in ordinea preferintei celor 12 scenarii nominalizate si apoi am contabilizat rezultatele. Poate deloc surprinzator, fiecare am vazut drept castigator acelasi scenariu. Daca in cazul celorlalte au mai fost diferente de opinie manifestate in ordonarea punctajului, castigatorul nu prea ne-a lasat loc de dezbatere. Nu cunosc (inca) motivatiile tovarasului de blog - vi le va spune el mai incolo - insa mie mi-a placut tare mult simplitatea ideii, felul in care a pus-o pe hartie, cum si-a creat personajele, vizual vorbind parca le vedeam pe fiecare in parte si twistul revelator din final. Intamplarea asta poate fi absolut fireasca dar felul in care si-a imaginat-o autoarea e special. Asa ca, felicitari Mira.Rezultate finale:
Liniste si Fum (Mira Isar-Petrovici) - 36p
Rugaciune (Groparu')- 31p
E limpede (Denis Arsu) - 29 p
Cosmarul (Dorina Dragomir) - 26p
Framantari (Moroi Daniel) - 23p
11 fix (Anda Ionescu) - 21p
Front Page (Daniela Ariton) - 17p
Land of choice (Eduard Andrasi) - 14p
Drama unui student (Andrei Maguleanu) - 13p
Calatoria (Anastasiu Adrian) - 13p
O zi (Oana E) - 6p
Little Sketch (Ciprian Morti) - 5p
Multumim tuturor pentru interesul afisat visavis de acest concurs. Bafta la urmatoarele ;)
completare: In spiritul unei transparente cat mai mari legate de concursul 3 minutE, vreau sa adaug la cele scrise de Richie cateva impresii personale. Am apreciat mai multe scenarii participante (nu ma refer doar la finaliste). Unele sunt scrise mestesugit, dar ar da mai bine intr-o carte, decat pe un ecran. Altele au calitati cinematografice - sunt atent construite vizual, dar le lipseste finalul.
Apoi am observat un anumit tipar, frecvent in festivalurile de scurtmetraje sau la Noaptea Devoratorilor de Publicitate: finalul tip "poanta". Un fel de echivalent al bancului in film. Aici exceleaza scenariul lui Groparu, a carui opera m-a transportat in acea biserica, m-a pus sa adulmec mirosul seului de lumanare si sa observ pana si varicele eroinei sale. Chiar
astazi, autorul trece prin acelasi spatiu, fata in fata cu divinitatea, indeplinind sfanta taina a casatoriei. Nu stiu daca e o consolare, dar Premiul Publicului ii apartine. Asta inseamna ca il scoatem noi la un film cand ajunge prin Timisoara. Sau la o bere cand ajungem noi la Cluj.
Si acum sa ne intoarcem la front page, adica la scenariul castigator (Liniste si fum). Autoarea ne-a scutit de framantari. Ar fi fost un cosmar pentru juriu daca erau mai multe la paritate. Dupa ce am recitit celelalte 11 fix scenarii, am exclamat: E limpede! Iata un scenariu complet.
Mi-a placut ca nu era legat de land of choice. Little sketch-ul Mirei e o poveste universal valabila. Mi-a placut si calatoria pe care o facem pe urmele "camerei" la petrecere. Desi e liniste si fum, autoarea dovedeste multa claritate vizuala si, mai ales, SENSIBILITATE. Nu ma refer la subiect in sine, ci la delicatetea cu care surprinde intensitatea intalnirii dintre doua fiinte. Finalul deschis ocoleste cu maturitate cliseele genului, iar filmul poate continua in mintile noastre si dupa ce am terminat lectura.
Mira a mai strans puncte pentru incadrarea in timeframe si pentru grija fata de buget: ideea ei se poate filma fara efort si fara bani, numai cu ajutorul unor prieteni. Eu sper ca acest scenariu sa ajunga film intr-o zi, desi cunoastem drama unui student - niciodata n-are timp. Mai ales cand isi da licenta, asa cum e cazul Mirei. Avem totusi o rugaciune la ea: sa ne trimita o filmare cu noua ei camera, oferita de 3E.
Ii rugam pe ceilalti participanti sa nu fie intristati: sponsorul a promis ca va urma! (Lucian)
Creation (2009)
Paul Bettany e ateu si cu toate astea are destul de multe personaje cu vesmant religios: e calugar asasin in The Da Vinci Code, arhanghel rebel in Legion, preot care vaneaza vampiri in viitorul Priest iar recent l-am vazut in rolul lui Charles Darwin in filmul care relateaza cum a primit credinta cea mai dureroasa lovitura din partea stiintei. Creation, in regia lui Jon Amiel, e un film biografic despre omul de stiinta Darwin si conflictele sale interioare simtite pe durata scrierii lucrarii care a zguduit fundatiile Bisericilor - Originea Speciilor. Filmul insa nu dezvolta procesul nasterii cartii ci doar face popas intr-unul din momentele dificile ale scrieii ei, concentrandu-se pe familia Drawin, pe problemele de sanatate si pe temerile unui om care credea ca descoperirile sale sunt deopotriva un dar divin si o blasfemie.
Filmul se inspira din cartea lui Randal Keynes - Annie's Box, o biografie a fiicei lui Darwin decedata din motive de santatate la varsta de 10 ani. Fiind o drama familiala, actiunea releva mai ales felul in care aceasta tragedie l-a afectat pe Charles, oprindu-l din scrierea lucrarii sale de capatai dupa 200 de pagini. Filmul are multe momente emotionante, scene de tandrete intre Charles si sotia sa Emma (Jennifer Conelly, sotia lui Paul Bettany in realitate) si nenumarate flashback-uri in care se vede cat de familist era Charles si cum se comporta cu copii sai, in special cu Annie, care da semnele unei inteligente precoce. Creation e in consecinta foarte putin despre stiinta si mai mult despre relatiile de familie si prietenie pe care naturalistul le tinea cu prietenii. Personajele principale sunt deosebit de expresive, amandoi actorii jucand minunat, aratandu-ne dificultatile lor si lupta de a trece peste sentimentul de vinovatie, peste prejudecati sau pur si simplu, de a accepta fiecare gandurile celuilalt.
Nu e greu de observat chimia care exista intre Paul si Jennifer, amadoi sunt actori fantastici iar rolurile lor sunt foarte bine jucate. Poti urmari gradual suferinta lui Charles, datorata atat pierderii fiicei dar si bolii care-i expunea trupul unor dureri sacaitoare, sau permanentele sale ezitari si intrebarile pe care si le punea, il poti insoti in plimbarile sale in natura si vedea cu ochii sai ciclul temporal al vietii si al mortii vietuitoarelor. Unele imagini sunt pur si simplu extraordinare. La fel de graitor este si chipul Emmei Darwin cu toate ca ea poarta masca riguroasa a femeii excesiv de religioasa. Ochii ei vorbesc destul de clar despre ce se ascunde in sufletul nevestei celui care "l-a ucis pe D-zeu". Alaturi de cei doi, rolul fiicei Annie vine ca un cadou nesperat intrucat ea are tot atat spatiu pe ecran ca si starurile si e prezenta in gandurile tatalui in orice clipa, acesta vorbind cu naluca ei sau rememorand momentele cele mai dragi.
Mie mi s-a parut acest film de o frumusete si sensibilitate aparte, tonurile sale calde domolind din cand in cand tristetea subiectului, iar cinematografia excelenta furnizand cateva peisaje si locuri demne de admirat. Faptul ca nu aduce in prim plan calatoriile naturalistului ci doar ofera recapitulari narative la gura sobei poate constitui un inconvenient, dar sa faci un film despre viata lui Darwin nu e cu nimic mai usor decat sa pui pe pelicula biografia unui Einstein sau Newton. Trebuie sa ne multumim cu ocheade aruncate asupra unor momente exacte din viata lor. Daca ar fi ceva de reprosat filmului e probabil sa fie incarcatura religioasa pe care o are. E posibil insa ca Darwin, desi a "nascut" evolutionismul, sa fi fost totusi un om cu credinta in Dumnezeu, dar unul ce incuraja gandirea libera si rationala.
vineri, 14 mai 2010
Trailerul zilei: Splice
Parca simteam nevoia unui sci-fi cu ceva mai mult science si o farama de horror. Splice s-ar putea sa fie ceea ce-mi trebuie. E despre doi cercetatori (jucati de Adrien Brody si Sarah Polley) specialisti in genetica care fac experimente mai neortodoxe si, de capul lor, combina ADN uman cu ADN animal (gene splicing) dand nastere unui organism nou. Acesta, dupa ce initial arata ca un avorton deformat, creste ca voinicul din poveste si devine un femela-chimera, sexi si mortala totodata, posedand o inteligenta de speriat si inca niste abilitati nedescoperite. Subiectul are mari sanse sa fie ratat si sa devina ceva gen Species dar eu totusi sper ca Vincenzo Natali, cel caruia ii vom fi etern recunoscatori pentru fantasticul Cube, are ceva in maneca ca sa scoata din filmul asta un thriller senzational. Nu de alta dar sta Guillermo del Torro cu ochii pe el din fotoliul de producator executiv.. Trailer deci:
Metropia (2009)
Am vrut sa vad Metropia inca de la primul trailer lansat anul trecut si care promitea o distopie animata cu inalte valente stilistice si posibil sustinuta de un plot suficient de angajant si misterios. Din pacate coproductia scandinava a lui Tarik Saleh nu a avut acel impact pe care-l speram cu toate ca vizualul este fara cusur iar atmosfera filmului te introduce intr-un viitor cenusiu care nu pare prea indepartat. Povestea e prea orwelliana ca sa mai provoace orgasme intelectuale iar suspansul atat de necesar a cam lipsit. In spatele personajelor fotografiate si animate digital stau nume sonore precum Vincent Gallo, Juliette Lewis, Stellan si Alexander Skaargard, actori pe care-i credeam a fi destul de recognoscibili pe ecran dar care m-au surprins vorbind din spatele unor fete complet straine. Povestea se invarte in jurul personajului Roger, angajat la un call-center, care ziua isi asculta clientii iar noaptea are insomnii din cauza vocii din cap. Cineva ii vorbeste direct in creier sustinand ca este eul lui interior. Suficient pentru ca un om paranoic si maniac-depresiv care mai poseda si o agresivitate reprimata s-o ia un pic razna. Suntem in viitorul destul de posibil al unei lumi lipsite de petrol, trecuta printr-o criza economica si in care intreaga Europa devenise o vasta retea subterana de Metrou. O gigantica corporatie, Trexx Grup, proprietara sistemului Metro, devine un imperiu financiar si-si extinde antenele asupra tuturor indivizilor, urmarindu-i non-stop si incercand sa le controleze orice activitate fie ea munca sau divertisment. Big Brother-ul din 1984 restilizat si readaptat.
Atmosfera filmului e cea care merita toti banii. Metropia e atat de posomorata si de fara speranta ca te miri cum de nu se sinucide nimeni acolo. Imaginea e foarte sugestiva in acest sens si in mod sigur asta se datoreaza regizorului turc care e un artist de grafitti convertit in cineast. Chipurile personajelor, in secial al lui Roger si sotiei sale sunt de un calm aproape clinic, transpirand blazare prin toti porii. S-ar sugera ca viitorul i-a transformat pe toti in automate umane, fiecare individ fiind inca o rotita in sistem, invartindu-se monoton spre profitul celor din varf. Pentru Roger lucrurile se anima in momentul in care ii iese in cale Nina, imaginea samponului Dangst. Se indragosteste de chipul ei si o urmareste, probabil si din cauza racelii din relatia sa, iar asta in ciuda vocii din capul sau care-l sfatuieste diferit. Cand Nina il confrunta cu posibilitatea ca vocea sa nu-i apartina ci sa fie doar o alta modalitate de control Roger trebuie sa decida in cine sa se increada.
Revin la ce spuneam mai sus: Metropia nu e genul de film care-ti incurca sinapsele intr-un du-te vino twistuit si 'bolnav' ci ofera o poveste suficient de interesanta ca sa te tina fixat pe uimitorul artwork. Dezumanizare totala, de la aspectul sci-fi al metropolei pana la chipurile disproportionate ale oamenilor cu ochi ridicol de mari dar, totusi, orbi.
Trailer
joi, 13 mai 2010
Tinerete fara internete
'Experimentul' se marketeaza prin mai multe premiere: primul lungmetraj romanesc filmat cu camera RED, primul 'fara scenariu' (actorii au fost inchisi 6 zile intr-o casa si lasati sa-si caute personajele si replicile) si, bineinteles, primul film de Dan Chisu. Tagline: O poveste pentru copii, de trezit adultii.
"WebSite Story [...] a pornit de la ideea că un film despre tineri şi problemele lor poate avea acurateţe numai dacă laşi aceşti tineri să se exprime. Am adunat câţiva oameni încântaţi de această provocare şi le-am dat libertatea să-şi creeze personajele, să şi le definească" a declarat autorul peliculei.
Ma tem de un singur lucru: sa nu fie inceputul unei tabloidizari si in cinemaul romanesc. Dan Chisu debuteaza in lungmetraj sub pretextul unui semnal de alarma cu privire la consumul fara discernamant al internetului. Nu isi ascunde intentiile de a face un film comercial. Ceea ce noua generatie (descrisa in film) care nu gusta Porumboiu, dar gusta porumb sub forma de popcorn, asteapta de mult timp. Sa nu ne mai ascundem dupa deget: o industrie cinematografica functioneaza doar cand exista multe productii comerciale, cu succes de casa. Ceea ce ii dorim.
miercuri, 12 mai 2010
Clujul ruleaza. TIFF 2010.
Un motiv pentru care ii invidiez pe clujeni e TIFF-ul. Mie asta mi se pare cel mai "gustos" festival de film din tara. Are personalitate si e greu sa-l ignori sau, mai mult, sa nu-l astepti in fiecare an cu nerabdare. Regret doar ca inca n-am ajuns acolo, macar o data. Semnele imi arata ca nici anul asta nu voi ajunge.. Daca aveti timp intre 28 mai si 6 iunie, Clujul ar fi o destinatie pentru un trip de cinefil. Priviti spotul lui Radu Muntean.. cred ca va fi ceva action acolo.
marți, 11 mai 2010
Concursul 3minutE: etapa de jurizare
Am revenit cu detalii despre concursul nostru care are drept premiu camera video din dreapta-sus, o Toshiba Camileo S10 oferita de sponsorul 3E. Aseara s-a incheiat etapa de "colectare" a scenariilor si ne mandrim sa anuntam ca am primit 24 de asemenea idei de scurt-metraj, unele foarte concise si clare altele destul de elaborate ca structura iar unele, adevarate opere literare pe care greu ni le-am putea imagina filmate, exceptie facand situatia in care ne-am numi James Cameron. Dintre acestea eu si colegu Luci am selectat jumatate, confruntandu-ne astfel cu delicata situatie de a hotari care 12 scenarii ne plac mai mult, ne par mai bine scrise sau poseda sanse de a fi puse pe pelicula. Le puteti citi aici. Celor care nu-si gasesc lucrarea intre cele 12 preselectate le dorim mai multa inspiratie sau claritate in scriitura si le multumim pentru participare. Exista intotdeauna o data viitoare.
Acum legat de jurizare lucrurile se vor petrece in felul urmator: pana duminica cele 12 materiale vor fi citite si de partenerul 3E iar apoi intr-un mod independent, eu, Lucică si Sponsoru' vom face cate un top secret din script-uri, primul primind nota 12 iar ultimul nota 1. Apoi ne comunicam topurile si adunam notele pe care le-am dat fiecare la cele 12 idei. Cine strange punctaju mai mare ia premiul. Simplu, ca la eurovision numai ca fara tras cu ochiu.
Ar fi misto daca cei care ne sustineti si ne cititi ati arunca si voi o privire peste scenariile respective iar apoi ati lasa si-un comentariu referitor la care v-a placut cel mai mult. Nu garantam ca ne veti influenta, nici nu vrem asta, dar ar fi un baromentru interesant si poate ne convingeti sa dam un premiu al publicului pentru cel mai "votat", in cazul in care difera de convingerile noastre. Ramane de vazut deci pe duminica.
Hormoni
EU CAND VREAU SA FLUIER, FLUIER (2010)
rating: Brainwash cu mesaj“M-am săturat de ţigănii”.
Aşa a sunat refuzul unui prieten cînd l-am chemat la Eu cînd vreau să fluier, fluier. E drept, pelicula debutantului Florin Şerban poate alimenta fobia românilor de a fi confundaţi cu rromii. Nu poti sa nu te gandesti ce o fi vazut un -sa zicem-neamt la filmul asta. Probabil ce stia si el de pe strazi: românii si rromii is tot un drac.
Dacă ai devenit alergic la nemuritorul refren Tutti Frutti techelas/ Techelas teghelia bas (cred ca-i un fel de Besa me mucho), te va irita Eu cînd vreau să fluier, fluier. Sunt doar cateva observatii in contextul revoltei nationaliste a hackerilor degraba inchizatori de ziare englezesti; departe de mine dorinta de a intra intr-o polemica cu iz rasist.
Dacă nu ţi-a plăcut Poliţist, Adjectiv, n-o să-ţi placă nici ECVSFF. Dacă te-ai săturat de Noul Val minimal, de cadre tremurate, de filmări din mînă, de camera care urmăreşte personajul peste umăr, de tăceri lungi şi aşteptări şi mai lungi, n-o să-ţi placă ECVSFF.
Se adaugă vechea problemă legată de sonorul filmelor româneşti la cinema Studio (proaspăt redeschis). Ar fi prins bine o subtitrare. Dar n-am pierdut prea mult, pentru că jumătate din replici erau înjurături (poate cele mai multe injuraturi intr-o productie romaneasca, dar cine sta sa le numere). Tineti cont că acţiunea se petrece într-un penitenciar pentru minori.
Detinutii joaca fotbal, muncesc la camp, joaca lapte gros in celula, fac tranzactii pe tigari si servesc masa pe manele. Nimic spectaculos aici. In afara de modul in care actorul principal (George Piştereanu) s-a integrat in grupul de detinuti autentici care joaca sau fac figuratie in film. De exemplu, Papan Chilibar (fost detinut, apoi liberat, acum iarasi detinut) joaca rolul unui mut, cam cum era indianul din Zbor deasupra unui cuib de cuci. Papan are intr-adevar prezenta cinematografica, dar rolul sau nu se ridica la inaltimea notorietatii pe care a dobandit-o recent.
Silviu (Piştereanu) mai are cîteva zile pînă la liberare, după o detenţie de patru ani. Moment în care toată lumea se pune împotriva lui (mama care “l-a nenorocit”, colegii de celulă, directorul închisorii). Aşa că se pune şi el împotriva lumii. Tensiunile se acumulează palmă după palmă pe obrajii lui Silviu. Mă aşteptam la o explozie, dar nu la aşa magnitudine. După un demaraj lent, a doua parte a filmului e ca un ciob pus la gît.
Rebeliunea tînărului de 18 ani (care sta inchis de la 14) n-are nimic antisistem. Nu e Cool Hand Luke. Nu e nici nebun, desi clipitul ala repetat aminteste de ticul (extrem de) nervos al lui Toni Soprano. E mai mult reacţia hormonală a unui adolescent, care vrea să scoată o fată (Ada Condeescu) la o cafea. Scopul e absolut firesc, mai putin mijloacele de agatat. Daca rebeliunea lui Silviu ar trebui sa poarte o eticheta, pe ea ar scrie ADOLESCENTA.
luni, 10 mai 2010
Kick-Ass (2010)
Unele filme nu trebuie luate in serios. Asta ar trebui sa fie scris la intrarea in cinema. Bine, ce-i drept, ar trebui specificat si ca unele filme sunt nerecomandate minorilor, dar deja cerem prea multe. Kick-Ass e un film pe care nu trebuie sa-l iei deloc in serios si, cel mai important, la care sa nu-ti duci copilu crezand ca va avea parte de o aventura amuzanta cu super-eroi. Risti ca la intoarcere sa te trezesti cu el brin bucatarie zvarlind cutite si invitand badguys imaginari la lupta cu vorbele fetitei de 11 ani din film: "Okay you cunts... Let's see what you can do now!" Filmul lui Matthew Vaughn se vrea o satira tulburator de amuzanta si grotesc de violenta la adresa universului de supereroi plini de puteri speciale. Tagline-ul "I can't fly. But I can kick your ass" spune totul despre ideea filmului: oamenii obisnuiti pot fi si ei supereroi. Sau pot incerca. Pentru ca filmul face bine ca nu se ia nici el in serios si, in consecinta, eroul principal isi cam ia o bataie sora cu moartea.
Dave (Aaron Johnson) e un pusti de liceu cam geeky si invizibil pentru fete, pasionat de comics-uri care nu prea intelege de ce sunt atat de multi oamen care iubesc supereroii dar nici unul nu vrea sa fie unul. E ilogic. "Sunt atatia care vor sa fie Paris Hilton dar nimeni nu vrea sa lupte cu nelegiuitii! De ce?" Pai raspunsul il descopera singur: fighting crime can get you killed. Dupa o prima incursiune in izmenele lui Kick-Ass ajunge injunghiat si calcat de masina asa ca dupa operatii devine un fel de Wolverine plin de fiare in interior si cu insensibilitate la durere. Isi continua patrularile prin oras si ajunge pe youtube cand opreste o gasca de smecheri sa-l rupa pe unu cu bataia. E eroul NewYork-ului, isi face site, are gramada de prieteni pe facebook, se vorbeste de el la stiri si devine un model de urmat. Dar Kick Ass nici nu suspecteaza ca inafara reflectoarelor orasul are deja doi supereroi reali: Big Dady (Nick Cage) si Hit Girl (Chloe Moretz) care sunt veritabili ass kickeri.
Tonul filmului de schimba din momentul cand intra in scena duo-ul tacanit tata-fiica. Ei lupta cu lordul drogurilor (jucat de Mark Strong) si o fac cu 'talent' si o doza ridicata de cruzime. Aici satira devine nitel mai intunecata si violenta foarte gratuita. Pustoaica e un samurai dezlantuit care cu lancea ei taie, spinteca si macelareste traficanti fara nici un regret. Zici ca-i spalata pe creier. E si normal cand te gandesti ca taica-su o antrena impuscand-o in piept si-i facea cadouri "criminale" de genul unui switchblade. Kick Ass se transforma astfel intr-un film brutal si sangeros in partea a doua, dar reuseste cumva sa se pastreze ridicol de interesant si sa nu devina plictisitor. Insa din punct de vedere moral e demn de condamnat, cum zice Roger Ebert. Dar e fun, cel putin pentru fanii filmelor cu supereroi in cautare de ceva diferit. E o combinatie de comedie cu adolescenti timizi si frustrati si film de actiune extrem de dinamic, cu o violenta stilizata si cartunizata. Principalul e sa nu fie luat prea in serios intrucat nici el nu se ia. De vazut macar pentru rolul lui Chloe Moretz. E uimitoare.
Trailer
duminică, 9 mai 2010
Ultima zi pentru 3minutE
Salutare oameni buni. Scurt si concis va amintim ca mai e doar o zi in care ne puteti trimite scenariile pentru concursul 3minutE. Adica pana maine (10 mai) seara la ora 24. Scrieti asadar, rescrieti sau finisati ce-ati compus deja si dati-ne mail cu scurta voastra opera. Timpul trece.
Solomon Kane (2010)
Asteptam de multa vreme un medieval fantasy bun, nu neaparat ceva de nivelul LOTR dar macar un film serios, care sa mai stearga greata de dupa Eragon sau catastrofele lui Uwe Boll (In the Name of the King si Bloodrayne). Solomon Kane a facut asta si mi-a reamintit pe alocuri ce-mi place la dark fantasy. Desi povestea e gaurita ca o roata de cascaval iar personajul abia conturat, fara vreun background sau o motivatie reala, realizarea, conceptul si tonusul filmului sunt suficient de meritorii ca sa nu-l descalific. E un film bunicel si ca sa te bucuri complet de el trebuie sa-l privesti cu ochii copilului care ranjea fascinat la aventurile lui Conan. Analogia nu e intamplatoare, intrucat acelasi Robert E. Howard din spatele lui Conan e responsabil si pentru personajul Solomon Kane, un character de benzi desenate pulp, fara prea multa carne pe el dar cu alura sumbra si suflet damnat. Un adevarat anti-erou medieval.
Filmul incepe brutal, fara vreo introducere sau explicatii, si ne arunca in frenezia unui atac asupra unei cetati, atac condus evident de nemilosul Solomon Kane (James Purefoy). Scopul sau e sa ajunga in centrul citadelei unde, langa aurul ravnit, il asteapta Mesagerul Diavolului ca sa-i colecteze sufletul in urma unei intelegeri pe care insa nu pot spune ca am inteles-o cum trebuie. Probabil intre Rai si Iad, pe principiul pacatelor savarsite. Solomon Kane nu e insa omul care sa se inchine, nici in fata Domnului care l-a uitat nici in fata Diavolului care-l vrea. Scapa si se ascunde intr-o manastire, renuntand pentru totdeauna la violenta. Insa in urma lui lumea cade in intuneric. Magie neagra, un vrajitor malefic, tarani in robie sunt ingredientele tipice pentru un sword and sorcery flick. Alungat din manastire, Solomon intra din nou in vizorul demonilor si a ajutoarelor lor, care-l haituiesc si masacreaza o intreaga familie care-l ajutase, mai putin fiica cea mare pe care o rezervasera altei creaturi. In asemenea situatie Solomon trebuie sa-si calce juramantul de om pasnic si sa puna mana pe cat mai multe sabii ca sa le vina de hac intunecatilor.
Bine, acum sa uitam povestea. Nu e nimic special in ea. Am auzit-o de mii de ori pentru ca e un mit fundamental al vremurilor intunecate din Evul Mediu. Ceea ce importa e felul cum arata filmul si derularea actiunii. In mod clar Solomon Kane nu e un film pentru copii. E dark, in tonuri cenusii, sumbre, e plin de ploaie si noroi, aproape nici o scena nu implica soare. Se alearga prin paduri, prin temnite, e destul de multa cafteala la sange, cu decapitari, Solomon parca e un razbunator din Iad dar asta pana ce dai cu ochii de Devil's Reaper manuind o sabie de foc si-ti amintesti de ce iubeai Heroes of M&M. Sunt multe personaje malefice iar scena care-l tulbura de tot pe Solomon Kane e cruda de-a dreptul, aproape la fel de dura ca atunci cand iubitei lui Mel Gibson din Braveheart i se taie beregata la stalpul imfamiei. Exista si cateva momente explicative, sub forma de flashback-uri, care arata trecutul si copilaria lui Solomon si unde il descoperim pe Max von Sydow in rolul tatalui sau. Ele sunt calmul care invaluie furia mocnita a razbunatorului ce se va elibera intr-o infruntare fratricita cu "cavalerul mascat" si un epic battle cu un adevarat balrog de Moria din piatra si foc! Truly awesome stuff.
E evident faptul ca filmul isi datoreaza reusitele influentelor din "operele" precedente, insa trebuie sa ne fie clar ca se putea la fel de usor rata. Nu e o realizare epocala, dar impacheteaza destul de mult entuziasm si art-gore pentru a te face sa visezi la un sequel decent pus in mainile unui regizor mai competent decat Michael J Basset. Un Peter Jackson in forma buna sau un Gore Verbinski ori Guillermo del Toro ar face probabil un Solomon Kane de pus in biblioteca cinefilului.
Trailer
vineri, 7 mai 2010
Tres Courts 2010
Ne-am simtit bine aseara la festivalul de filme foarte scurte. Vreme de 3 ore am vizionat selectia internationala Tres Courts in sala aproape plina de la Casa Adam Muller Guttenbrun si chiar daca sentimentul general a fost ca parca in anii trecuti filmele au fost mai reusite, nici in 2010 nu ne-am plictisit. Cele 51 de scurte au fost de la animatii pana la cgi-uri si de la stop-motion-uri pana la home-made video. Unele cu talc, altele doar fun, unele mai dure altele mai light, cateva pe teme social-economice sau pe linie eco, in orice caz, cuvantul de ordine a fost diversitatea. Am vazut si unul din faimoasele filmulete cu Simon's Cat cat si o animatie originala a lui Bill Plymthon, Santa: the Fascist Years. Am selectat mai jos cateva din cele care mi-au placut:
Fair Trading?
Sorry I'm Late
Closed Zone
'NstaCharge
Abonați-vă la:
Postări (Atom)