sâmbătă, 10 aprilie 2010

This is England (2006)

rating: Colectable

Castigatorul BAFTA din 2008 e o interesanta poveste despre subcultura skinhead din anii '80 si felul in care aceasta e capabila sa influenteze un copil abrutizat de toti cei din jur si, in plus, orfan de tata, decedat in insulele Faulkland. This is England e pe de-o parte o cvasi-autobiografie a regizorului Shane Meadows (in interviuri acesta declara ca unele evenimente i s-au petrecut in copilarie) iar pe de alta parte si un manifest social-politic privind pericolele rasismului si usurinta cu care cei imaturi si suferinzi pot fi corupti in a gasi o eliberare in el. O portiune destul de consistenta, in principal inceputul si sfarsitul, contin "actual footage" din arhiva acelor vremuri, indeosebi scenele din Falkland si revoltele de pe strazile oraselor britanice, ele fixand cadrul istoric si lasand o buna impresie de autenticitate.

Actiunea se petrece in 1983 si se invarte in jurul unui pusti de 12 ani, Shaun, care are probleme serioase cu acceptarea mortii tatalui sau. Tristetea lui e convertita intr-o furie mocnita gata oricand sa explodeze cand cineva aminteste de parintele sau. E permanent batjocorit de colegi si nu are nici un prieten. Pana in ziua in care o gasca de skinheads condusa de Woody il adopta si incet il transforma intr-un membru de-al lor. Noii sai prieteni sunt insa mai degraba mici scandalagii si huligani in cautare de distractii, aripa alb-nationalista cu radacini in cultura sud-americana, si deci amatori de muzica ska si iarba. Vioiciunea cu care Shaun cauta acceptul lor ii face pe toti sa-l adopte ca cel mai mic membru, o mascota, si sa caute sa-l initieze in tot ce insemna modul lor de viata. Pana in momentul asta filmul are parfum de comedie, oferind franturi din viata copiilor nesupravegheati din suburbiile britanice, deci mult alcool si spart geamuri.


Fractura apare pe la jumatatea filmului cand in sanul gastii se intoarce un membru senior, Combo, care petrecuse 3 ani jumate in puscarie. Revenirea lui tulbura linistea bandei si ridica tensiuni in special datorita lui Milky, membru de culoare a carei prezenta nu e vazuta bine de fostul lider, si apoi datorita unui istoric intre Combo si iubita lui Woody, Lol. Combo ii contesta lui Woody autoritatea si-i reproseaza slabiciunea, apoi da glas militantului rasist din capul sau chemand banda la lupta impotriva "veniturilor" (adica pakistanezii). Vorbele sale rezoneaza cel mai puternic in mintea micului Shaun, ofensat de perspectiva inutilitatii mortii tatalui sau pentru o tara care isi trimite fiii la moarte dar primeste emigranti, carora le ofera slujbele englezilor de buna credinta. Furia si durerea lui gasesc astfel o supapa in ideologia nationalista extrema propusa de Combo si astfel baiatul urca la un nou nivel de huliganism, cel rasial. Dar trezirea ii va fi si mai dureroasa in momentul in care victima a urii de rasa va cadea chiar un membru al bandei lor.


This is England e un film taios, cu un scenariu realist, o imagine autentica si cu performante actoricesti extraordinare. Tanarul debutant Thomas Turgoose care-l joaca pe Shaun e fenomenal, e la fel de credibil cand sufera, cand se infurie sau cand se bucura cu sinceritatea copilului. La fel de impresionant, dar intr-un mod creepy, e Stephen Graham care-l joaca pe Combo, singura figura mai cunoscuta (din filmele lui Guy Ritchie). Rolul sau e infricosator, personajul fiind de un calm si-o stapanire desavarsita pentru ca intr-o fractiune de secunda sa izbucneasca intr-o violenta feroce. Intreaga distributie de tineri face o treaba foarte buna, majoritatea personajelor au substanta ca sa zic asa, le "simti" si te "ating". Iar dialogurile sunt si ele foarte firesti, atat atunci cand profereaza ideologie si nationalism frustrat, cat si atunci cand dau glas ezitarilor tineresti ale primelor iubiri. This is England e chiar un film minunat care isi poarta gluga aia britanica de "cockiness" si umor doar ca sa acopere o violenta cruda si inspaimantatoare.
Trailer

Un comentariu: