duminică, 18 aprilie 2010
Libertate cu gust de cafea
Eu când vreau să fluier, fluier
rating: Brainwash promitator
M-am bucurat sa vad cata lume s-a ingramadit la premiera filmului de debut al lui Florin Serban - Eu cand vreau sa fluier, fluier - care a poposit vineri si la Timisoara, la cinema Studio, impreuna cu protagonistii Ada Condeescu, George Pistereanu si producatorul Daniel Mitulescu. A fost frumos sa vad atata lume in vechea sala de proiectie la un film romanesc, cu buget sub 1 milion de euro, incomparabil cu filmele ce ruleaza zilele astea la mall. Probabil mediatizarea facuta de noi si altii in ultimele zile ca si reputatia pe care si-a facut-o filmul la Berlin castigand Ursul de Argint a convins lumea sa acorde atentie inca unui exponent al "noului val" din cinema-ul romanesc. Bun asa. Sa mearga lumea in continuare la el ca merita vazut. N-o sa va dea pe spate, n-o sa va tulbure vizual, insa veti fi pusi un pic pe ganduri in cateva scene.Eu cand vreau sa fuier.. e drama unui detinut, Silviu (debutantul Geroge Pistereanu) care se apropie de eliberare dupa o condamnare de 4 ani, dar care risca totul pentru a-i asigura fratelui sau mai mic un viitor diferit. In disperarea de a nu-l pierde pe asta micu' in favoarea mamei, intoarsa din Italia pentru a-l "recupera", Silviu ia o decizie calculata care pune in miscare o serie de evenimente ce se vor solda cu o victorie amara. Castiga libertatea fratelui sau dar, in consecinta, renunta la a sa. Povestea in sine e minimala, nu stim nimic despre trecutul personajelor, tot ce putem afla vine din modul in care se comporta in prezent. Cadrul e si el minimalist, o inchisoare dobrogeana situata intr-o livada inconjurata cu garduri de sarma ghimpata. Actorii sunt insa plini de "culoare". George joaca detinutul ajuns dupa gratii (probabil) din nevoia de a asigura un trai decent fratelui sau, nevoie care l-a impins la fapte nelegiuite, o consecinta a lipsei sale de educatie, aceasta evident datorita abandonului mamei lor in urma cu 8 ani. E un om inchis in sine, care sufera in tacere, imaginea puscariasului care mai degraba ar manca bataie decat sa-si deschida sufletul. Lipsa comunicarii e un indiciu al dezumanizarii din puscarie.
Mama sa (Clara Voda) e personajul care detoneaza, prin prezenta ei, conflictul interior al fiului cel mare. E femeia iresponsabila si egoista, falsa ca si parul ei blond cu radacini negre, care-si transforma tandretea prefacuta din "ce faci ma..?" in dispretul malitios din "puscariasule!!". Dupa 8 ani de tacere ea cauta regasirea in fiul cel mic, vrea sa-l duca in Italia pentru a-i oferi o viata mai buna, rupandu-l astfel de casa si scoala pentru un viitor incert, intr-o tara straina unde ea practica probabil cea mai veche meserie din lume. Nici nu-i de mirarea ca explozia lui Silviu, care intuieste repetarea istoriei sale, cu trimiterea lui asta micu' pachet inapoi in tara la primele semne de greutate, e atat de ravasitoare. Va face orice-i sta in putinta pentru a o impiedica.
Un al personaj interesant e Ana (Ada Condeescu), studenta stereotipa si ingusta de la sociologie venita in practica la penitenciar si care intra in mijlocul unor evenimente pe care nu le poate controla. E frumoasa dar pasiva si usor de dominat, insa personajul ei permite dezvaluirea unei laturi noi la Silviu, mai umane. In afara de fanteziile sale de celula, obisnuite intre detinuti, el manifesta o dorinta sincera si omeneasca de a o "invita la o cafea", o modalitatea de socializare tipica oamenilor liberi, un gest de reintegrare. Putem considera ca asta e adevaratul "fluierat" al lui Silviu, intoarcerea sortii in favoarea lui pentru a gusta libertatea unei cesti de cafea. Din punctul asta de vedere filmul lui Serban e o foarte inedita invitatie la cafea.
Un al personaj interesant e Ana (Ada Condeescu), studenta stereotipa si ingusta de la sociologie venita in practica la penitenciar si care intra in mijlocul unor evenimente pe care nu le poate controla. E frumoasa dar pasiva si usor de dominat, insa personajul ei permite dezvaluirea unei laturi noi la Silviu, mai umane. In afara de fanteziile sale de celula, obisnuite intre detinuti, el manifesta o dorinta sincera si omeneasca de a o "invita la o cafea", o modalitatea de socializare tipica oamenilor liberi, un gest de reintegrare. Putem considera ca asta e adevaratul "fluierat" al lui Silviu, intoarcerea sortii in favoarea lui pentru a gusta libertatea unei cesti de cafea. Din punctul asta de vedere filmul lui Serban e o foarte inedita invitatie la cafea.
Dar e mai mult decat atat. E o privire realista asupra carentelor din sistemul corectional care ne aduce in fata ochilor o lume ascunsa, celula. Spun realista pentru ca in afara celor cativa actori filmul e "populat" cu detinuti de toate felurile care s-au jucat pe sine dar care au fost totusi foarte receptivi la indicatiile regizorului. Din discutiile de dupa proiectie cu producatorul am aflat ca baietii au fost selectati in urma unui workshop, ca au existat sesiuni de improvizatii si ca toti cei prezenti au fost foarte deschisi. Intrebandu-l pe George cum a fost cu scena de provocare din celula, cand statutul sau e pus in discutie si apoi scuipat de un alt detinut, mi-a raspuns ca pentru el nu a fost dificila dar mai complicat a fost cu ceilalti, pentru ca asa ceva se intampla la ordinea zilei intre ei si toti erau gata de imbranceli si scuipati. Sau poate erau toti dornici sa intre in rol sa arate ce pot, zic eu... Cine stie, poate cinema-ul e o metoda de reeducare. Bine, nu functioneaza intotdeauna. Uneori trecutul te ajunge din urma (vezi Papan Chilibar, personajul Ursu din film). Legat de cazul sau merita citit articolul lui Florin Serban din Gandul...
Mi-a placut debutul lui Florin Serban pentru ca nu e didactic sau moralist.. e doar realist. Adevaratele drame sunt ascunse ochiului cinefil. Sacrifciul lui Silviu e eroic si idealist dar sunt detinuti care renunta la viitor pentru mult mai putin de-atat, pentru un meci de fotbal, pentru o iesire cu baietii..etc. Viata bate filmul in aceasta privinta.
Trailer
Mi-a placut debutul lui Florin Serban pentru ca nu e didactic sau moralist.. e doar realist. Adevaratele drame sunt ascunse ochiului cinefil. Sacrifciul lui Silviu e eroic si idealist dar sunt detinuti care renunta la viitor pentru mult mai putin de-atat, pentru un meci de fotbal, pentru o iesire cu baietii..etc. Viata bate filmul in aceasta privinta.
Trailer
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.