vineri, 2 aprilie 2010

Pascal

Daca v-ati saturat de eternele filme pascale, Isus din Nazaret si, mai nou, The Passion of the Christ, Marele-Ecran va propune cateva alternative. Cu toti avem restante cinematografice. Minivacanta de Paste ar putea sa ne ofere tihna sa ne mai achitam de "pacate".



1. Andrei Rubliov (1966). Pentru cea mai vibrantă scenă a Răstignirii din cinematografie. Biopicul atipic e cunoscut si sub numele de Patimile dupa Andrei.

Perioada tulbure a cnezatului de Novgorod de pe la 1400 ni se înfăţişează prin ochii călugărului iconar Andrei Rubliov (Anatoli Solonitsyn). Prin vocea acestuia, Tarkovski mărturiseşte menirea artistului: "nu pentru Dumnezeu pictez, ci pentru oameni". Mărturiseşte şi cu propria voce: "Ceea ce mă interesează înainte de toate e pământul. Am fost întotdeauna vrăjit de procesul germinării şi al creşterii a tot ce se naşte din pământ: arbori, iarbă. Toate acestea tind spre cer. Iată de ce, în filmul meu, cerul nu figurează decât sub formă de spaţiu spre care tinde tot ceea ce izbucneşte din pământ."

Într-adevăr, cerul nu apare decât reflectat în bălţile de pe drum. Lumea lui Rubliov e mocirloasă şi crudă. Dar şi din mocirlă poate răsări un diamant. Miracolul făuririi clopotului de către baiatul Boris (Nikolai Burliaev) îl convinge pe Rubliov să iasă din muţenia autoimpusă. Avea dreptate Tudor Caranfil cînd zicea că episodul clopotului "face singur cit o capodoperă". Dar la fel pot sa zic si despre superba filmare a zborului cu balonul in care nu vedem vazduhul. Sau despre peisajele rustice de iarna ca in tablourile lui Bruegel.

Filmul are şi scene de “acţiune”. Năvala tătarilor e pe cît de picturală, pe atît de realistă. Nu-mi vin în minte prea multe scene de război de un dinamism asa tulburător si la fel de bine coregrafiate. Ar fi debarcarea in Normandia din Saving Private Ryan şi debarcarea in Stalingrad din Enemy at the Gates, fie-mi iertata blasfemia! Scena torturii din biserica îţi răscoleşte viscerele la fel ca un horror contemporan. Iar epilogul dedicat "minunarii" in fata icoanelor premerge studiul meditativ al unui, de pilda, Victor Erice (El sol del membrillo). Andrei Rubliov are de toate: istorie, artă, război şi pace, zbor şi noroi, şi mult, mult cinema.

La fel ca Rubliov, Tarkovski e un umanist - un iubitor de oameni. La fel ca Andrei-pictorul care rupe canoanele rigide ale artei sale, prefigurând Renaşterea, Andrei-regizorul rupe canoanele cinematografice, ignorand cenzura sovietică şi prorocind Speranţa. Filmele lui Tarkovski sunt ca şi romanele lui James Joyce. Puţini mai au răbdare să le parcurgă, dar mulţi pretind că le-au văzut.


2. Pridel Angela (Culoarul Ingerului, 2009). Un film despre pocainta intre doua focuri de arma. De fapt povestea unuia si aceluiasi glont care s-a intors la expeditor pentru ca lumea sa fie iarasi la locul ei.

"Afara e zgomot si maretie". Vorbele batranului calugar descriu perfect atractiile lumii actuale care ne "fura ochii" si, de multe ori, sufletul. Culoarul care duce la drumul adevarat e foarte ingust si, la prima vedere, neprimitor. Iar asta nu se aplica doar in viata, ci si in cinema. Calea (coridorul/pasajul/culoarul) stramta a spiritualitatii e propovaduita de urmasul lui Tarkovski, Nikolai Dreiden, un regizor de nici 30 de ani.

Pridel Angela e varianta soft a lumii lui Rubliov. Calugari + icoane+ dileme morale+ pocainta + factorul "iubire". Aici amenintarea istoriei e reprezentata de colosul sovietic, pe la 1930. Maxim e un tanar bolsevic taciturn, "constructor al Lumii noi", trimis sa ucida un "dusman al poporului" tocmai in Finlanda. Mai precis la o manastire de calugari rusi de pe o insula disputata de veacuri intre Rusia si Finlanda.



Ne prindem imediat ce hitmanul debarca pe insula si e intampinat/imbratisat de un profetic calugar orb ca planul sau nu va fi usor de indeplinit. Asta este probabil si partea cea mai fragila a scenariului ortodox - metamorfoza eroului mi s-a parut usor fortata, repezita. Parca s-au sarit prea repede niste trepte de la Maxim-ul de cruzime la Maxim-ul de smerenie. Dar cine sunt eu sa chestionez caile Domnului, cand talharul de pe cruce s-a pocait si mantuit in cateva minute?

M-am bucurat de imaginile picturale (e un cadru idilic din padure, cu un podet si puf zburator de primavara care poate concura la orice ora lumea virtuala din Pandora), de replicile subtile si pline de talc. Personajele isi vorbesc mai mult prin gesturi si taceri, decat prin cuvinte. Iar cronica desenata a eroului este o gaselnita care ne avertizeaza ca acest tanar regizor trebuie urmarit in continuare. Filmul se poate descarca gratuit aici. Este subtitrat in engleza si dublat in rusa (doar la replicile in finlandeza care, Slava Domnului, sunt putine).


3. Wrestler. Patimile lui Isus in variante fara cuie.

Sacrificiu + invierea lui Mickey Rourke fac din temerarul indie a lui Darren Aronofsky cel mai neasteptat film de Paste. Si cel mai tulburator. Iata un erou care nu are (aproape) nimic mesianic, dar la a carui Golgota putem vibra cu toti. Bonus: Marisa Tomei pe post de dansatoare de striptease pe post de Maria Magdalena. Mai multe am scris aici.


Colegul Luci a dat startul recomandand niste filme cu adevarat semnificative si pline de simboluri, eu o sa schimb un pic registrul recomandand ceva mai diferit, pacatosul de mine:


1. The Last Temptation of Christ (1988). La fel cum romanul lui Kazantzakis a fost unul controversat nici filmul lui Martin Scorsese nu a scapat de hula Bisericii Catolice. Au avut loc proteste, unele chiar violente cand niste fundamentalisti francezi au lansat cocteile Molotow asupra unui cinematograf parizian, filmul a fost interzis in unele tari, in altele boicotat, in fine, asa se intampla cand lucram cu sensibilitati umane cum e credinta. Ultima Ispita relateaza viata lui Iisus Christos intr-un mod diferit decat cel acceptat de crestini, personajul al carui destin va influenta omenirea in urmatorii 2000 de ani ducand o grea lupta interioara. Natura lui umana si cunoasterea planului divin nu prea se impaca generand astfel conflicte si alegeri neplacute. Imi amintesc ca mi-a placut enorm filmul asta, mai ales din cauza lui Willem Dafoe, care personifica un Iisus temator si macinat de indoieli, ezitant in acceptarea rolului sau divin. O surpriza de proportii mi-a fost la vremea aceea pozitia lui Iuda Iscarioteanu, portretizat de Harvey Keitel ca un membru al unei factiuni iudee rebele, un revolutionar ce lupta impotriva romanilor. El nu e tradatorul ci cel mai apropiat apostol, confidentul lui Iisus si cel care duce la indeplinire planul de sacrificiu al lui Iisus in clipa in care acesta realizeaza ca singura modalitate de a salva lumea era crucificarea.

Miezul filmului si cea mai puternica revelatie se intampla dupa crucificare cand Iisus e amagit ca nu e fiul Domnului si "convins" sa coboare de pe cruce de o fetita - inger. Sau diavol. Dar nu e decat inca o ispita, ultima. Ce se intampla apoi e de domeniul fantasticului si usor de inteles de ce a deranjat spiritele habotnice. Daca nu l-ati vazut, vi-l recomand pentru ca e o minunata realizare cinematografica, o lucrare fictiva, asa cum se recomanda chiar din debut, dar fara indoiala unul din cele mai bune filme a lui Scorsese. Din punctul meu de vedere mult mai valoros decat Shutter Island. In fapt filmul prezinta drumul unui om simplu, din carne si sange, spre "implinire". E Passion of Christ-ul anilor '80, cu un Iisus mai apropiat de cel istoric decat de idealul portretizat in micile iconite din portofel.

2. Ostrov (2006). "Insula" lui Pavel Lungin (in traducere din rusa) e considerat unul din cele mai bune filme rusesti din ultimii ani si nu pot decat sa-i cred pe cuvant pe cei care sustin asta, intrucat nu ma numar printre cei la curent cu lumea filmului moscovit. Ostrov e in principiu un film despre pocainta si cred ca trebuie vazut de noi romanii prin prisma faptului ca noi suntem ortodocsi, rusii sunt ortodocsi si deci, ca ar fi cazul sa vedem si cum se reflecta aceasta spiritualitate in arta cinematografica.
Filmul nu are un story propiru-zis, e mai mult o fresca a vietii dintr-o manastire situata pe o insula. Acolo s-a adapostit parintele Anatoli vreme de 30 de ani, singurul supravietuitor de pe o barja incarcata cu carbuni scufundata de nazisti in razboi. Pacatul sau: uciderea capitanului barjei sub amenintarea soldatilor germani. O crima care acum si-o ispaseste carand carbuni pentru manastirea unde l-a descoperit pe Dumnezeu. Desi e doar un modest calugar batran si bolnav el e cautat de oameni din imprejurimi pentru sfatuire, lucru care ii nedumereste pe multi dintre confratii sai. Ostrov cred ca e genul de film care-si transforma privitorii. Frumusetea locurilor (cinematografia e superba) si simplitatea mesajului - credinta se traieste nu se cauta - au un efect destul de puternic la final..fie simti prezenta "divinului" fie te trezesti invidiandu-i pe cei care o simt.. E atata liniste si pace in filmul asta.


3. Angel-A (2005). Cand spui Luc Besson te gandesti imediat la Nikita, Taxi sau Al cincilea element, filmele lui cele mai mediatizate si comercializate. Angel-A e altfel. In primul rand e alb-negru, si fiind astfel esti scutit de vizualul agresiv caracteristic lui Luc, care fura ochii, si poti sa te concentrezi mai bine pe personaje, care pe un astfel de fundal ies foarte bine in evidenta. Angel-A e apoi un film despre relatii umane, despre iubire, curaj, soarta si speranta. Are un duo de actori aflati intr-o perfecta opozitie: Andre, un hot marunt, urat si paralizat de o mana (actorul Jamel Debbouze chiar are un handicap la mana dreapta) genul de smecheras ghinionist ce ajunge sa datoreze unor mafioti 20 000 de euro si Angel-a (jucata de superba fotomodela daneza Rie Rasmussen) o femeie necunoscuta pe care o coincidenta stranie o aduce in calea lui. Cei doi se cunosc pe marginea unui pod de pe Senna, amandoi dornici de sinucidere. Andre insa uita complet de intentie si incearca sa o convinga pe Angel-a sa renunte la gest, iar cand aceasta sare in apa, el sare dupa ea salvandu-i viata. Nu mai e nevoie sa spun ca dupa acest moment, misterioasa femeie se dedica complet actiunii de a-l salva la randul ei pe Andre de mafioti! Iar el nu poate face nimic s-o impiedice, intrucat Angel-A ... e mai speciala, mai cazuta din cer, ca sa fiu exact.. Inca o data mentionez ca Angel-A e un film atipic pentru Luc Besson, ceva ce merita incercat. Plus ca e francez.. mie asta mi-ar fi deajuns.


Asta e tot. Sper sa va ajunga pentru zilele libere. Marele Ecran va ureaza traditionalul:

Paste Fericit

5 comentarii:

  1. Pacat , n-am gasit andrei rubliov nicaieri in romana , poate ma ajuta cineva , id mess adnana.nana@gmail.com multumesc mult.
    "Ostrov " este superb , bun de vazut chiar si daca esti ateu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am vazut aseara "Culoarul Ingerului". Nu sunt deloc de acord cu comentariul de mai sus asupra filmului, si anume: "povestea unuia si aceluiasi glont care s-a intors la expeditor pentru ca lumea sa fie iarasi la locul ei." Daca ar fi asa, ar insemna ca pocainta nu mai are niciun rost. Oricat de mult ai intelege, oricat de mult ai evolua, gloantele trimise pe vremea necresterii/neconstientizarii tale vin oricum inapoi. NU. Personajul principal a realizat ca a gresit, s-a pocait, insa nu a fost in stare SA SE IERTE. Desi Dumnezeu il lasase in viata, desi i-a trimis ingerul pe Pamant langa el, desi au trecut atatia ani in care ar fi trebuit sa inteleaga ca o parte importanta a iertarii este iertarea de sine, el nu a reusit acest lucru. Intoarcerea sa pentru a-si lua caietul de desene pe care il uitase este simbolica. Nu a putut sa se desprinda de trecut, asa ca trecutul l-a ucis. Mesajul este "pocaieste-te, iarta-te si priveste inainte". Daca ar fi reusit sa rezolve aceasta problema cu sine, nu s-ar mai intors dupa caietul uitat si ar fi trait. Altfel, in interpretarea ca glontul ar fi venit oricum, mesajul filmului are caracter pur dogmatic, impreuna cu tinerea departe de intelegere a Bisericii Ortodoxe.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Anonim: bine ziceti: personajul nu a putut "sa se ierte".

    Dar nu am vrut sa sugerez in fraza pe care o citati ca glontul a fost trimis de Sus, ca o retributie.

    Cred insa ca eroul a vazut in acest glont ultim un fel de indreptare a relelor sale (l-a acceptat cu impacare/resemnare). Tocmai pentru ca nu era in stare sa se impace cu sine (asa cum spuneti).

    Multumesc pentru frumoasele randuri.

    RăspundețiȘtergere
  4. M-ai facut curios cu Angel-A, i shall give it a try.
    Ostrov .... am inceput sa-l urmaresc dar nu am avut rabdare la el.
    One of my all time favorites ramane Last Temptation of Christ.Il consider un film vizionar, neinteles si neapreciat probabil pentru ca unii il considera rodul imaginatiei lui Scorsese, fara sa stie ca de fapt se bazeaza pe evangheliile gnostice descoperite la Nag Hammadi.
    Anyways, Sarbatori Fericite tuturor.

    RăspundețiȘtergere