miercuri, 21 octombrie 2009

Scrie ce vezi! Concurs.




Salutare oameni buni, avem surpriza pentru voi. Bine, poate nu chiar surpriza, unii asteptau miscarea ce-i drept, am mai facut-o la Oscaruri, dar nu conteaza, vestea e buna. Facem concurs. Da, prieteni, eu si tovarasu meu de vizionare Luci, ne-am saturat sa mergem singuri si moka la film si ne-am gandit ca macar din cand in cand sa mai luam niste norocosi cu noi. Pe cheltuiala noastra, cum ar veni. Asadar, toata lumea iubeste filmele, toata lumea vizioneaza si toata lumea vorbeste despre ele. Acum haideti s-o facem organizat. Daca vedeti filme noi la cinema sau altundeva (sa ne rezumam doar la cele din 2009) scrieti si voi o cronica la unul din ele ca sa vedem cat de tare v-a impresionat si trimiteti-o la noi pe mail (richie.tm@gmail.com sau lucianmircul@gmail.com). Daca aveti blog, si mai simplu: publicati-o la voi cu mentiunea "Pentru concursul Scrie ce Vezi!" si link spre Marele Ecran. Ca sa aflam de ea, evident. Termenul limita va fi 14 noiembrie iar textul sa se incadreze pana in 2000 de caractere (30 de randuri in word), nu e nevoie de romane sau chestiuni tehnice, scrieti cum va vine. Se accepta si mai multe cronici de la aceeasi persoana, daca sunt originale desigur. Toate cronicile primite le vom publica in comentarii iar la final eu si Luci vom alege pe cea care ne place cel mai mult si-l vom cinsti pe autor cu doua bilete la Cinema City la un film la alegere. Plus popcorn sau nachos. O ultima regula ar fi sa fiti din Timisoara ca sa va puteti ridica premiul. Dati-i drumul!

9 comentarii:

  1. Prima cronica inscrisa ii apartine lui Smeagol Jr. care vorbeste despre Mary and Max

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai, in legatura cu concursul, dupa vote history de pe imdb n-am vazut decat Inglourious Basterds si Amintiri din epoca de aur, nefiind incantata de niciunul. Asa ca mi-ar fi supergreu sa scriu despre ele. A, si District 9, despre care nu pot sa scriu ca nu e genul la care ma pricep.

    Deci, neaparat 2009?

    RăspundețiȘtergere
  3. Camelia: De ce trebuie sa scrii doar despre filme care ti-au placut? Uite, eu as fi foarte curios sa aflu de ce nu ti-a placut Amintiri din Epoca de Aur...

    RăspundețiȘtergere
  4. Biiiine, o sa scriu despre epoca de aur :) Mai ales ca la Inglourious Basterds e arhicunoscuta parerea mea, mhm, adica recenzia obiectiva a filmului :D

    RăspundețiȘtergere
  5. O a treia cronica ne ofera Cata cu articolul sau despre A Christmas Carol.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si Todo a scris o cronica pentru concurs, la filmul Moon

    RăspundețiȘtergere
  7. Oana K. ne trimite si ea o cronica de ultim minut la filmul Away we go

    Away we go… dar unde?


    You taste different, like… kind of fruity – aşa începe aventura viitorilor părinţi Burt şi Verona care, puşi în situaţia de a rămâne fără niciun fel de sprijin în noua etapă care îi aşteaptă, decid să caute cel mai bun loc pentru a se stabili şi pentru a-i oferi o casă viitorului lor copil.

    Totul începe odată cu sarcina ei, neplanificată, dar nici evitată. Burt şi Verona se trezesc că rămân fără singurii oameni pe care se bazau pentru a fi alături de ei şi de copilul lor – părinţii lui, care îi anunţă extaziaţi că se mută tocmai în Antwerp, Belgia. În acel moment, cei doi iau decizia că trebuie să-i ofere fetiţei lor mai mult decât doi părinţi care nu ştiu nici ei exact ce vor de la viaţă şi încep o călătorie prin ţară în căutarea acelui loc pe care îl pot numi acasă.

    Bineînţeles, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi în călătoria lor spre Phoenix, Tucson, Montreal şi Miami experimenteză ceea ce familiar numim diversitate: familia de ţăcăniţi care trăncănesc într-una despre copiii lor ciudaţi; sora ei simpatică, dar şi uşor influenţabilă, vizibil afectată de lipsa părinţilor; verişoara care nu e chiar verişoară ci doar o prietenă din copilărie a lui – attachement parenting freak şi adepta continuum movement a cărei viaţă e condusă de sloganul no separation, no sugar, no strollers; prietenii din facultate cu multitudinea de copii adoptaţi şi durerea de a nu avea şi unul biologic care totuşi le dau sentimentul că duc genul de viaţă spre care tind şi ei, şi fratele lui care suferă din cauza abandonului soţiei şi a sentimentului de culpă că nu îi poate oferi fiicei lui o mamă care să-i fie alături.

    Sfârşitul este previzibil şi totuşi frumos, cei doi ajung intr-un final acasă - imaginile, dialogul simplu şi muzica liniştitoare întregesc sentimentul că acela e locul pe care îl căutau.

    Un film cald despre căutare, despre perpectiva din care poate fi privită viaţa (de familie), despre relaţii sănătoase sau mai puţin sănătoase, despre copilărie şi căsătorie – Burt wants to, Verona doesn’t see the point care arată că viaţa lor (un el şi o ea) continuă, nu se opreşte cu un simplu And they lived happily ever after.

    RăspundețiȘtergere
  8. Inca o cronica in ceasu al doispelea de la Ily pentru Whatever Works:

    Cinism si fatalitate imbracate intr-o tragicomedie placuta si usor digerabila - Whatever Works urmeaza aceasta reteta de succes care l-a consacrat pe maestrul Woody Allen. Si nici el nu se sfieste sa admita de la bun inceput, prin vocea personajului principal, Boris Yellnikoff (interpretat de Larry David, "taticul" serialului Seinfeld), ca filmul nu se doreste a fi unul optimist si moralizator, ci doar o fresca a vietii din ziua de astazi.

    Boris este un batran de o inteligenta fenomenala, insa ipohondru si fatalist fara leac, care datorita dispretului fata de specia umana in general nu-si gaseste rostul in viata. Framantarile sale culmineaza cu divortul de nevasta, urmat chiar de o tentativa nereusita de sinucidere.

    Insa totul e pe cale de a se schimba radical atunci cand Boris o cunoaste pe tanara, frumoasa si impresionabila Melodie, interpretata de talentata Evan Rachel Wood. Urmeaza o suita de peripetii ale caror protagonisti sunt cei doi, impreuna cu prietenii lui Boris si familia lui Melodie. Toate, de altfel, sunt un pretext pentru a prezenta cu o sinceritate dezarmanta fel si chip de relatii interumane, care de care mai ciudata si mai neconventionala, menite sa socheze telespectatorii care pastreaza imaginea adevaratei iubiri din basmele copilariei. Dupa cum subliniaza si Boris, intr-o traducere libera: "Dragostea nu biruieste orice, si rareori dureaza. Iar aspiratiile tineretului se reduc la orice functioneaza.". Iar ca un mic teaser, din ciclul scenariilor care "functioneaza" amintesc homosexualitatea, o femeie care "oricum s-ar intoarce in pat, da de un sot" si dragostea la prima vedere.

    Din punct de vedere artistic, filmul nu dezamageste, ci te face sa te indragostesti de simplitatea si fluiditatea sa. Daca va asteptati la efecte speciale si senzational "a la Hollywood", puteti sa cautati in alta parte, deoarece Whatever Works prezinta doar oameni mai mult sau mai putin obisnuit. Iar actorii isi joaca rolurile impecabil, de la Jessica Hecht, care impresioneaza si convinge in doar cateva scene in care joaca, pana la Larry David, care reuseste cu brio sa nu dezamageasca, desi are misiunea imposibila de a umple locul lui Woody Allen, obisnuit actor in propriile filme. Fiecare personaj e captivant in felul sau, iar modul in care ele se dezvolta pe parcurs e complex si extrem de captivant.

    Daca sunteti consumatori fideli de Woody-isme, urmariti cu incredere, caci nu veti fi dezamagiti. Usorul iz de comercial care separa acest film de capodoperele regizorului este compensat de aerul proaspat pe care il aduc personajele in ecuatie.

    Iar daca acesta va e primul contact cu opera lui Allen, Whatever Works e un punct de pornire excelent, ce atinge echilibrul fragil dintre un film usor de vizionat si suficient de mult din amprenta regizorului incat sa va deschida pofta de mai mult.

    Vizionare placuta!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.