luni, 10 august 2009

Anonime

Azi începe a şasea ediţie a festivalului Anonimul, în Deltă, la Sfîntu-Gheorghe. Pentru mine, locul acela unde se varsă Dunărea în Mare e cel mai frumos din România, cu tot cu ţînţarii lui. E un loc cu natură splendidă, sălbatică, independentă. Şi cu mult film independent. Cu "băştinaşi" dintr-o bucată, care gătesc bucate spectacol (o zice unul care nu e fan peşte). Apoi, vizionări de film laolaltă cu Patapievici, Leo Şerban sau Marcel Iureş. Discuţii cu Peter Greenaway, Ken Loach şi multă lume bună, anonimă, din România. Asta şi contează în primul rînd: spectatorii aceştia necunoascuţi, rari şi preţioaşi, la fel ca natura deltei. Spiritul independent e în aer. Îl respiri din momentul în care urci pe vapor în Tulcea ( la Sfîntu-Gheorghe nu se poate ajunge cu gipanul). Am fost de două ori în Satul Filmului şi m-aş duce în fiecare an. Îi invidiez puternic pe toţi care sunt acolo acum. Şi aştept recomandările lor. Mai jos, trei epistole de la ultimul triplu-salt: natură, oameni, cinema - Anonimul 2007


Anonime I

Marian a plecat din Jimbolia în celălalt capăt de ţară, la Sf. Gheorghe (Anonimul, ediţia 4). Seara îl găseşti în primul rînd al cinemaului din camping. Marian are 12 ani. Şi e doar un exemplu că nu toţi tinerii preferă ecranul calculatorului “marelui ecran”. Invitatul special, Ken Loach e sigur că Cinemaul va (supra)vieţui bine-mersi cîtă vreme tinerii vor prefera să meargă la film cu gaşca, decît să rămînă acasă cu babacii. Mariana Mihuţ, unul din "prietenii festivalului", era la fel de optimistă în seara deschiderii. “România are multe feţe urîte -spunea marea actriţă-, dar aici (la Anonimul.) e faţa ei frumoasă. Şi cea adevarată.” Un lucru e cert, Sfîntu Gheorghe e departe. De oriunde ai veni. Numai din Tulcea faci peste 4 ore cu catamaranul. Curios, nu mai sunt aşa de mulţi -şi insuportabili- ţînţari. Dar s-au înmulţit cîinii din camping. Şi corturile (cca 200), ceea ce confirmă teoria lui Loach cu plecatul tinerilor de acasă ca să vadă un film cu gaşca. Vorba vine “un film”. La ora la care scriu rîndurile astea amestecate (joi, 11 a.m.) au trecut vreo 60 de ore de festival şi tot atîtea filme. Favoritul meu la secţiunea lungmetraj e Patru minuteGermania). Filmul lui Chris Krauss l-a ciupit de corzile dinlăuntru şi pe micuţul cinefil, Marian, prezent în sala 1 din “Satul Filmului”. Vorbim mai pe larg după. Acum totul se întîmplă prea repede. E vreme de vizionat (& bronzat, fireşte). PS (Lui Marian i-a plăcut şi 432 pe care l-a văzut aseară. Tot din primul rînd.


Anonime II

Pentru mine, Ken Loach era un anonim înainte să fie invitat la Anonimul. Văzusem la tv debutul său extraordinar din 1969 (Kes) fără să fac legătura cu cîştigătorul Palme D’Or de anul trecut. Regizorul n-a venit la Sf. Gheorghe cu mîna goală: a prezentat în aer liber lungmetrajul Tickets (destul de inegal) şi scurtmetrajul 11'9''01. Şi discuţiile de după au avut un aer liber. Păcat că s-a discutat mai mult politică decît cinema (sesiunea de Q&A e în întregime pe liternet.ro). 11 min. 9 sec. şi un cadru a cam aprins spiritele. Spectatori iritaţi de simpatiile de stînga ale englezului au tras din toate direcţiile. Îi deranjase idealizarea regimului comunist chilian comisă în filmuleţ. Am descoperit un public pătimaş, dar (ce bine!) dezinhibat. Şi un regizor cu o viziune politizată (a.k.a. realism social), dar autentică. Iată cum concluzionează Loach scurta lui întîlnire cu publicul danubiano-pontic: „M-am simţit foarte bine primit. Mai ales de ţînţari. Comentariile au fost exact aşa cum m-am aşteptat. Cred că avem o mulţime de neînţelegeri care trebuie lămurite. Avem istorii atît de diferite. Cu atît mai important e rolul Cinema-ului de a face oamenii să vorbească unii cu ceilalţi. Problema e că noi nu vedem filmele voastre. Şi poate cîteodată e greu pentru voi să vedeţi filme din Europa.” Poate acum Europa va vedea măcar filmul care a cîştigat trofeul Anonimul şi Premiul Publicului: California Dreamin. P.S. A doua zi, publicul s-a înţeles mai bine cu celălalt invitat special, Cristi Mungiu.



Anonime III

Şi-a meritat Palma? Mă întreabă un prieten despre 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, la întoarcerea de la festivalul Anonimul. Văzusem filmul în aer liber, în gălăgia din camping. Şi totuşi, 432 a reuşit să mă strîngă de gît. Claustrofobic. Sufocant. De vină sunt cadrele foarte lungi (scena mesei ţine 10 minute non-stop) şi distanţa intimă faţă de personaje. După proiecţie, regizorul Cristian Mungiu (împreună cu echipa) se apropie de public. E întrebat de ce a ales filmarea din mînă. "Mi s-a părut mai umană, mai naturală şi mai puţin cinematografică". Altă întrebare: s-a gîndit iniţial să fie un film despre comunism şi apoi despre avort? "Nu mă gîndesc niciodată iniţial la nimic de felul ăsta. Eu urmăresc să zic o poveste şi dacă povestea are gradul ăla de adevăr şi verosimilitate pe fiecare secvenţă în parte atunci ansamblul o să aibă un sens (...) E şi un film despre singurătate, manipulare şi solidaritate". Personal, am fost îmbarcat cu forţa într-o maşină a timpului şi catapultat cu 20 de ani în urmă. Despre asta a vorbit şi actriţa Mariana Mihuţ, aflată în public: "Eu îmi aduc aminte perioada aceea şi din păcate am trăit-o. Cei mai tineri pun întrebări tehnice, despică firul în patru, dar problema e îngrozitoare. Pentru noi, pentru generaţia noastră, a fost într-adevăr o tragedie".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu