luni, 20 iulie 2009

Public Enemies

În paginile 24 Fun îmi permit năzdrăvănia de a nu scrie numai despre cinema. Scriu ce văd (şi mă impresionează la fel de tare ca un film). Videodrom i-am zis la treaba asta (da, m-a inspirat filmul lui Cronenberg din 1983). Permiteţi-mi vă rog, şi pe blog, această abatere! Nu se va întîmpla des, promit.


Aşadar, zilele trecute. Caniculă. Plecasem împreună cu doi prieteni la cules de ciuperci, dis-de-dimineaţă, în pădure la Buziaş. La zece km. depărtare de Timişoara încă era aglomeraţie pe ambele sensuri. Un Matiz alb rulează la 30 de metri în faţa maşinii noastre. Din senin, Matizul face o manevră de ocolire a unei maşini care se băgase cu viteză pe sensul nostru. O altă depăşire fără asigurare. Matizul a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, fără distrugeri mari, de vreme ce şoferul a sărit rapid din maşină ca să vadă numărul şoferului ultra-grăbit. La fel am făcut şi eu. Era o Dacie 1310 cu numărul TM 07 CLA. Şoferul ei şi-a continuat drumul ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Hit and Run ca în The Machinist. Numai că agresorul nostru nu părea să fie chinuit de remuşcări, cum era personajul jucat de Christian Bale.

Am încetinit în dreptul şoferului din Matiz şi i-am spus ce număr văzusem. El văzuse TM 73, nu 07. Mai tîrziu, la întoarcere, mi-am dat seama că dacă se duce la Poliţia Rutieră, va fi cuvîntul lui împotriva celuilalt. Aşa că am sunat la Rutieră şi m-am oferit ca martor (am făcut-o pentru că puteam fi noi în situaţia Matizului, numai că fiind într-o maşină mai mare, n-am fi putut evita dezastrul). Omul şi-a notat plictisit datele şi numărul meu de telefon. "E un caz de gravitate extremă, îi zic. Dacă se întîmpla cîţiva metri mai încolo ar fi fost copaci pe margine şi nu l-ar fi putut evita pe nebun". "Bine, zice poliţistul, dacă reclamă cineva ceva, vă contactăm". Deci dacă nu mori, nu se poate face nimic (vorba vine, nici cînd mori nu se prea face mare lucru, vezi cazul Cocoană). Nu se întreprinde nimic, deşi există martori şi maşina ar putea fi rapid găsită (cîte dacii vişinii au numărul ăsta de înmatriculare). Din punctul meu de vedere, oamenii ăştia sunt adevăraţii INAMICI PUBLICI.

În aceeaşi zi, s-a mai întîmplat ceva. Era tot caniculă, repet. Treceam pe lîngă Catedrală şi în dreptul Grădinii Bănăţene, un tînăr (la vreo 20 de ani) căzuse pe iarba de lîngă trecerea de pietoni. Prietenii lui sunaseră la Salvare, dar ştiţi cît de repede ajunge, cînd jumate din populaţia oraşului stă blocată în maşini. O femeie care părea să ştie ce face îi lua pulsul, îl masa şi nu-l lăsa să adoarmă. După toate aparenţele, suferise un infarct. Doamna blondă (încă tînără) îl văzuse căzut şi a ocolit cu maşina toată zona Catedralei ca să se întoarcă şi să-i acorde primul-ajutor. Am aflat apoi că era cadru didactic la Medicină. Dar n-a fost numai ea înger de serviciu. Cineva a oferit o sticlă de apă. Altcineva a dat fuga la farmacie după o nitroglicerină (persoanele de la farmacie au oferit imediat medicamentul, fără să pună întrebări). O altă doamnă, tot cadru medical în trecere, a asistat-o pe doamna blondă pînă a sosit echipajul SMURD. Apoi treaba noastră s-a încheiat. Sper că băiatul a fost salvat. Oricum, eu am văzut îngeri în ziua aceea. Era ca şi cum Răul şi Binele dădeau o luptă pentru salvarea tînărului. Atunci am învăţat că INAMICII PUBLICI pot fi combătuţi.

În ultima vreme m-am enervat tot mai tare pe cei care gonesc prin oraş şi pe cei ce nu încetinesc pe trecerea de pietoni. M-am enervat pînă pe punctul de a sări la bătaie. Nu e o soluţie. În momentul în care lupţi cu armele lor, intri în filmul lor, al INAMICILOR. Dar nici nu mai putem asista la ceea ce se întîmplă, fără reacţie. Vă asigur, INAMICII PUBLICI (indiferent că vorbim de şoferi smintiţi, caniculă sau nepăsare) pot fi combătuţi de...AMICII PUBLICI. Ştiu că sună uşor idealist. Dar ne ia atît de puţin să facem atît de mult. Pentru început, ajunge să ne dăm rapid din faţa Salvării, cînd suntem în maşină.

p.s. revenim în curînd cu detalii despre Inamicii Publici de la cinema, mai asortaţi cu tema acestui blog.

Un comentariu: