vineri, 12 iunie 2009

CHErminator

Che & Terminator



Rating: Brainwash


Am copilărit cu Rezistenţa. Am crescut la sînul lichid al lui T-1000. Nostalgici ca mine erau mulţi la Cinema City în week-end. Ştiam ce ne aşteaptă şi totuşi am venit să încheiem ciclul. Ştiam că Terminator Salvation nu se poate fără „I’ll be back”. Sau fără Arnold (Sam Worthington are din trăsăturile metalice ale guvernatorului Schwarzie). Ca de obicei, avem un personaj care se trezeşte în alt timp şi, tot după datină, primul lucru pe care îl face e să-şi facă rost de o haină. Suntem în 2018, într-o lume post-Judgement Day controlată de „maşini”. Senzaţia de sfîrşit de lume e amplificată de scenele cu bătaie filmate de pe „umărul” personajelor. Eşti în cabină cu John Connor cînd se prăbuşeşte cu elicopterul. Apoi T-şasesutele fioros te ia şi pe tine la pumni. În timpul unei urmăriri, cîţiva spectatori strigau în sală: într-un tîrziu m-am prins că se striga în film. Pe lîngă experienţa audio-vizuală care te dă, la propriu, pe spate, povestea are destule lipsuri. Nu mă leg de finalul stînjenitor gen Neo-o-învie-pe-gagica-lui-moartă. M-au iritat roboţii ăia. Adică ei stăpînesc mega-tehnologia dar şi-o iau constant în freză ca o turmă de rinoceri îndopaţi cu extraveral. Printre multe alte efecte speciale se strecoară şi o întrebare filosofică: ”Ce anume ne face oameni?”. John Connor răspunde: „O inimă puternică”. Corect: Terminator 4 se vede cu cordul, nu cu creierul. Ca dovadă, să luăm afirmaţia profund emoţională a Tomatei, această TX sau Terminatrix a blogosferei timişorene (am fost la o vizionare în grup cu brigada bloggerilor din oraş): „Christian Bale e Christian Bale. Mai rămîne să joace în rolul lui Superman...”. Cu ce argumente raţionale ai putea să combaţi asemenea convingeri de oţel armat? Razvan (Haos Controlat) aproape că ne-a convins să rămînem în sală pînă la sfîrşitul genericului în speranţa unui ultim cadru surpriză. Şi iată marele bonus al Terminator-ului 4: pentru două ore am redevenit copii. O senzaţie mişto.




P.S. Un alt erou al Rezistenţei (anti-imperialiste şi anti-americane) ajunge tot acum la cinema: Che, cel mai purtat tricou de pe planetă. Che: El Argentino, prima parte a biopic-ului regizat de Steven Soderbergh, nu zice nimic despre trecutul lui Guevara (Benicio Del Toro), ci îl catapultează direct în gherila din jungla cubaneză. Parcă ar continua povestea fix de unde o lăsase Walter Salles în Diarios de Motocicleta (ambele sunt bazate pe jurnalul argentinianului). Regizorul american (sic!) s-a documentat timp de 7 ani. Actorul portorican (normal) reuşeşte o reîncarnare 1:1 a noului Bolivar al Americii Latine. Plus: în scenele din junglă privim un om cu virtuţi neobişnuite, dar şi orgolii şi slăbiciuni (e chinuit mai mereu de tuse). Minus: secvenţele dedicate intervenţiei sale la ONU în New York cultivă în continuare icon-ul Che Guevara, în spiritul celebrei fotografii alb-negru capturată de Rene Burri în 1963. Pe scurt: un film de atmosferă, dar fără faze memorabile. Măcar poţi afla în sfîrşit Che e cu „amor revolucionario”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu