vineri, 14 noiembrie 2008

Gerry (2002)

Doi actori foarte talentati, un regizor cult si un film minimalist. E vorba de Gerry, primul film din trilogia mortii conceputa de Gus Van Sant si care continua in aceeasi maniera contemplativa cu Elephant (2003) si Last Days (2005). Gerry e insa un film care iti miroase a improvizatie de la inceput pana la sfarsit, cu dialog putin si fara naratiune. Matt Damon si Casey Affleck interpreteaza rolul a doi prieteni pe nume Gerry (termen pe care il foloseau si ca substitut pentru "ratat") care pornesc intr-o plimbare neinspirata pe "Poteca Salbaticiei" -un drum prin pustiu- fara nimic altceva decat hainele de pe ei.

Din start aiuriti, cei doi isi pierd repede interesul pentru a face traseul pana la capat si decid sa se intoarca. Doar ca se ratacesc. Ideea nu e noua insa executia ei e cea care capteaza atentia. Stilul lui Gus van Sant isi lasa amprenta. Sunt abandonate etapele obisnuite de intriga si conturare a personajelor pentru a te raporta la ele. Putinele conversatii sunt despre subiecte incepute de protagonisti undeva in afara timpului si a filmului si nu-ti spun absolut nimic despre ei. Filmul te implica abia din clipa in care realizezi ca cei doi Gerry merg pe un ultim drum. Sunt victime ale propriei lor inconstiente, ale propriei lor ratari. Pentru ca desertul nu-i iarta pe cei nechibzuiti. Rand pe rand trec prin stari tipice momentelor de final: negare, confuzie, ingrijorare, panica si, in final, resemnare.
  Filmul are niste cadre superbe, scene de o lungime infernala, chiar si de 8 minute filmate in cadru fix, fara taieri, cum e cea in care Matt il ajuta pe Casey sa coboare de pe o stanca sau cea in care baietii sunt urmariti deplasandu-se intr-o semi-agonie pe o pista imaculata de sare. Frumusetea ireala a peisajelor iti zambeste parca sardonic si te provoaca sa speri ca cei doi vor scapa din purgatoriu. Un cer albastru cu nori pufosi, un miraj la orizont, o furtuna care promite ploaie, totul e optimist si lasa impresia de speranta si scapare. Alex Leo Serban, criticul de film, scria ca Gerry e "cel mai lung suspans din istoria cinematografica", si are dreptate. Nu te crispezi in fotoliu, ce-i drept, dar iti doresti sa se termine cat mai curand pentru a sti deznodamantul. Iar deznodamantul e ca morala unei fabule.

Trailer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu