vineri, 16 decembrie 2011
Trailerul noptii: [REC] 3 Genesis
A treia etapa a zombieapocalipsei spaniole e aproape de intrarea in cinematografele iberice iar pentru fanii primelor doua filme ale cuplului regizoral Jaume Balaguero - Paco Plaza asta nu poate fi decat o veste extraordinara. Horror-ul spaniol e unul de factura europeana si in consecinta ceva mai visceral, mai provocator si mai putin inclinat spre concesii facute publicului platitor de bilet, astfel incat avem mari asteptari de la REC 3 Genesis, chiar daca genul mokumentar de supravietuire cu camera-n mana s-a cam fumat in ultima vreme. Noul film, un prequel de data asta, invita spectatorul la o nunta, unde, cum va asteptati, carnea umana va fi la loc de cinste iar mireasa va avea daca nu cea mai fericita zi, macar cea mai memorabila. Lansare: 30 martie 2012. Mai jos trailer:
joi, 15 decembrie 2011
Blueberry (2004)
Ce schimbare de ritm de la Dobermann, primul film al lui Jan Kounen, la Blueberry. Primul, hiperkinetic si violent, abundand de testosteron si coolness, al doilea, la fel de stilizat dar in acelasi timp visator si suprarealist pana in zona metafizicului. Si cand te gandesti ca e ecranizarea unei benzi desenate. Nu orice banda-desenata ci una de origine franceza, creata in anii ‘60 de Jean Michel Charlier si artistul Jean Giraud (sau pentru cei care descopereau internetul acum 12 ani, Moebius, cel care a revolutionat arta secventiala in Europa anilor 60-70 si mi-a pus mie primele wallpapere pe comp). Kounen a facut din povestea celor doi o meditatie vizuala neasteptata, in genul metaforelor filmice ale lui Jodorowski sau Jarmush, fara a le atinge acestora aura de auteur, lucru care nu-i atenueaza nici lui calitatile proprii.
Blueberry e numele personajului principal (Vincent Cassel), un erou atipic de western, cu sange francez, crescut de indieni si ajuns serif intr-un orasel tipic din vestul salbatic. Dincolo de necazurile obisnuite de om al legii la frontiera, Blueberry trage dupa el si un trecut intunecat in care, pusti fiind, in aceeasi noapte s-a indragostit, a varsat sange si-a dat ochii cu ‘dusmanul sau suprem’ Blount (Michael Madsen). Salvat de la moarte de indieni, Blueberry le-a invatat o parte din spiritualitate iar acum sta intre ei si omul alb, cautatorul de aur, impersonat aici de doi indivizi: un fermier bogat si un geolog prusac (jucat cu siretenie de comicul Eddie Izzard). Calauziti de o harta misterioase cei doi cauta legendarii Munti de Aur, undeva in teritoriul indienilor. De regula Blueberry n-ar fi avut nici o problema sa-i impiedice pe cei doi in demersul lor dar prezenta fiicei de fermier (Juliette Lewis) si sosirea in oras a vechiului dusman Blount, complica lucrurile.
Luat strict dupa firul narativ filmul nu aduce cine stie ce noutati. Insa personajele tipice de western, asa pestrite cum sunt, plus cinematografia interesanta si ritmul intregului film - o nesfarsita senzatie de plutire - il fac o experienta recomandabila. Ar mai fi de mentionat aspectul de film experimental si transformarile suferite de regizor in timpul filmarilor. Kounen a descoperit cu ocazia lui samanismul si cultura Shipibo-Conibos din Peru iar lucrul asta se vede foarte clar in partea finala. Intregul concept al filmului e trasat pe ideea de lume spirituala la care ai acces doar prin incantatii si consum de substante “naturiste” (vezi mescalina). Idei oarecum insuficient explicate dar admirabil sustinute de efectele vizuale marca Moebius (fractali si creaturi primordiale).
Cata vreme nu porniti cu asteptari de western obisnuit, gen razbunare si onoare, colonisti si carute cu coviltir, si nu vi se pare stridenta alaturarea dnstre western si fantastic, Blueberry n-o sa va dezamageasca. Insa e o extravaganta destul de colorata si cam greu de descifrat.
TrailerTineri regizori
miercuri, 14 decembrie 2011
Superman: Requiem
Cine ar vrea sa-si vada eroul copilariei ciopartit de alt fun?
Dar Superman-ul lui Gene Fallaize are ambitii de blockbuster. Desi e facut cu totul in afara studiourilor e mai mult decat un fun-movie. Toata echipa si distributia e compusa din profesionisti si oameni din industrie. A fost filmat timp de 6 saptamani in Londra si New York.
Superman e vaduvit de puterile sale speciale in urma unui atac cu kriptonita dirijat de (cine altul?) Lex Luthor. "Trebuie sa gaseasca o cale de a fi Superman fara sa mai fie de fapt supraom" explica Fallaize pentru revista Total Film.
Pentru ca Warner Bros are drepturi exclusive asupra lui Superman pe marele ecran, Requiem trebuie sa ramana o productie noncomerciala. Si aici vine partea interesanta pentru voi: filmul se poate viziona gratuit la themanofsteelisback.com. Daca tot e Luna Cadourilor...
marți, 13 decembrie 2011
Bye, bye, tovarasi!
Sa facem un pic de reclama televiziunii nationale, care a reluat de ceva vreme difuzarea serialului Mad Men. Ca aperitiv serviti o reclama sixties style din serial.
Si tot la TVR1 puteti vedea joi seara inca un episod din serialul documentar Adio, Tovarasi! (regia: Andrei Nekrasov). La 20 de ani de la manifestatiile care strangeau in Moscova zeci de mii de protestatari. Ca acum.
sâmbătă, 10 decembrie 2011
SF-ul zilei: ROSA
V-ati intrebat vreodata cum ajung ideile bune in cinema-urile noastre? Alea care ajung, mai exact. Pana acum vreo cinci ani se mergea pe ideea de pitch-uiala. Umbla scenaristul sau cineastul cu proiectul sub brat pe la diversi producatori sau consilii cinematografice sa obtina finantare. Uneori reusea sa-l vanda si apoi ramanea sub cheie pana se hotarau bossii ca au pus suficient profit deoparte incat sa riste. De cand cu fenomenul mediei sociale si cu vanzoleala asta fantastica de pe interneti cumulata cu o dezvoltare extraordinara a instrumentelor profesionale din industrie (atat hardware cat si sofware) oricine are o viziune si o doza de talent isi poate realiza singur un prim draft al proiectului cu care sa defileze pe undele web-ului sau pe la festivaluri. Daca ideea e suficient de catchy va starni un buzz ce va creste exponential si-i va usura captarea atentiei unui producator de talie.
ROSA e un scurt-metraj independent facut integral de un spaniol, Jesus Orellana, intr-un an de zile. Tipul e comic-artist, profesie infratita practic cu cinematografia, iar filmul sau e o animatie CG realizata pe comp-ul personal. Subiectul e o stranie poveste cyberpunk destul de puternic influentata de Matrix dar in acelasi timp foarte originala in concept si stil. Synopsis-ul zice asa:
In the near future, humanity has disappeared, leaving behind a large megalopolis devoid of natural life. From the destruction awakes Rosa, a robot part of the Kernel project, mankind’s last attempt to restore the earth’s ecosystem using recovered samples of long-extinct plant species.
Wandering among the ruins of the lifeless city, Rosa will soon discover that she is not the only part of Kernel that has awakened.
Filmul a calatorit deja la cele mai prestigioase festivaluri de "scurte" din lume (Sitges, Seattle, Los Angeles, Toronto After Dark) si a strans cronici excelente. Nici nu-i de mirare ca 20th Century Fox au batut palma cu Jesus pentru o adapare de lung-metraj pe care tanarul s-o regizeze. Vizionati short-ul mai jos:
vineri, 9 decembrie 2011
Touch of Evil in viziunea New York Times
O galerie superba de ipostaze cinematice realizata de New York Times (regia: Alex Prager) ii aseaza pe cei mai "vizibili" actori din acest an in cateva roluri de villaini iconici. Aici. Brad Pitt, George Clooney, Mia Wasikowska, Kirsten Dunst, Rooney Mara, Ryan Gosling etc imbogatesc cu prezenta lor niste personaje nemuritoare.
Breaking Bad
rating: sezonul I brainwash
sezonul II colectabil
sezoanele III-IV orgasmultiplu
"Am pentru voi două cuvinte: Breaking Bad." Asta-i tot ce le spun prietenilor mei de două luni încoace. Şi le spun asta pe un ton confidenţial ca şi cum ar fi ceva -cum să vă spun- ilegal. Sau rău.
Mi se întîmplă anual să descopăr cîte un serial fascinant, pe care să-l urmaresc cu înfrigurare. Dar Breaking Bad este...altceva. Am cunoscut şi eu oameni care au venit cu trupa la munte şi s-au închis zi şi noapte în cabană pînă au epuizat sezonul din Dexter sau True Blood. Mi s-a părut un pic extrem.
Pîna am devenit unul dintre ei.
Abia aşteptam seara, să-mi iau doza. Doză care frecvent a însemnat 2 sau 3 episoade deodată. Un amic de-al meu a descris cel mai bine fenomenul: "Fiecare episod se termină cu un cîrlig. Vroiam mereu să văd primele 10 minute din episodul următor. Şi aşa mă trezeam de multe ori că văd încă un episod pînă la sfîrşit." Structura asta narativă nu e nouă (cred ca procedeul e folosit şi la Tînăr şi Neliniştit). Nouă e tensiunea aşteptării. Şi intensitatea ei. Am ajuns să savurez aşteptarea de peste zi ca în copilărie cînd îmi păstram bomboanele (deşi muream de poftă) ca să le ronţăi la desene animate.
Intriga e destul de simplă şi cred că asta a fost şi momeala pe care creatorul Vince Gilligan le-a aruncat-o celor de la AMC (o televiziune mică dar care a creat seriale mari, dacă luăm în calcul şi Mad Men). Sinopsisul poate fi cuprins într-o frază: "un prof de chimie devine dealer de droguri după ce află că are cancer şi ar face orice să lase familiei o oarecare siguranţă materială".
Chiar şi plecînd de la această premisă mişto e uşor să dai rateuri. Dealtfel, după episodul-pilot am fost tentat să renunţ. N-am simţit nimic. Dar ceva -poate plictiseala, poate ceea ce citisem despre show- m-au facut să-i mai dau o şansă. Dependenţa începe uşor. Şi îţi zici că tu nu ai cum să pierzi controlul şi tu ştii cînd să te opreşti. Treptat, am descoperit serialul de televiziune suprem. Şi un veritabil drog.
Inevitabil, l-am comparat cu favoritele mele, Sopranos si Mad Men (printre puţinele aclamate şi de public şi de critică). La fel ca Tony Soprano, Walter White (Bryan Cranston) e animat de dictonul "to provide for his family" şi pendulează între lumea interzisă (şi dătătoare de adrenalină) a criminalităţii şi confortul/rutina vieţii de familie. La fel ca Don Draper, are o viaţă secretă, dublă, fiindu-i tot mai greu să-şi salveze acoperirea. "He hides in plain sight". Toţi aceşti eroi au în comun dependenţa (captivitatea) de un sistem (mafie, publicitate). Mr. White e deasupra acestora pentru că e în permanenţă conştient şi responsabil pentru deciziile sale. De aici şi drama sa interioară.
În mod ciudat, abia după aflarea diagnosticului, personajul său (lipsit anterior de viaţă) începe să trăiască. Începe să-şi afirme eul. E ca şi cum ameninţarea permanentă a morţii îi clarifică cine e şi ce are de făcut. În decurs de un sezon observăm o transformare formidabilă. De la un cercetător în chimia cristalelor eşuat în profesoraş de liceu din Albuquerque, New Mexico şi part-time spălător într-o benzinărie, tată conştiincios de familie (cu un copil adolescent cu handicap şi un altul pe drum) ajunge în poziţia de fabricant de metaamfetamine (tot cristale) şi potenţial drug-lord autointitulat Heisenberg (!). Partenerul său este un fost elev de liceu, Jesse Pinkman (Aaron Paul). Ca situaţia să aibă iz de dramă antică, cumnatul e un foarte ambiţios poliţist de la divizia antidrog. Joaca asta de-a "în pat cu duşmanul" ne va ţine în suspans de-a lungul a patru sezoane. Dealtfel, povestea e cel mai clar (şi amuzant) ilustrată aici, într-un "videoclip" inserat la începutul sezonului II.
Vince Gilligan forează în profunzimea sufletului uman, folosindu-se de senzori rafinaţi pentru observaţia psihologică. El nu îşi judecă (anti)eroul, care pînă la urmă se dovedeşte un individ complet amoral.
Ce m-a făcut dependent de BB?
Tocmai transformarea asta de care vorbeam a lui Walter. Miza seriei e "înrăirea" la care face referire titlul. Ea se produce treptat şi verosimil. Ca să închei comparaţiile, eroii celebri din alte seriale nu prea evoluează, nu prea se schimbă. Don Draper e cam acelaşi timp de 4 sezoane. BB prezintă drumul unui intelectual mîhnit şi plictisit(or) spre "villainy".
Apoi e senzaţia acută de autenticitate. Personajele au adîncime. Motivaţiile şi acţiunile lor sunt fireşti în conjunctura creată. Problemele lor sunt palpabile şi de aceea e mai uşor să empatizezi cu ele. Paradoxal e faptul că personajele sunt pe cît de realiste, pe atît de iconice. Au trăsăturile de comics, deşi vorbesc şi se poartă normal pentru mediile din care provin (fie că e liceul sau secţia locală de poliţie ori cartelul mexican de droguri). Dacă moda de acum (impusa de Marvel) e sa faci filme dupa BD, nu m-ar mira să se facă un BD după BB (de observat aici şi numele personajelor care aduc a Tarantino -Mr. White sau Pinkman- sau avocatul Saul Goodman care şi-a ales acest pseudonim bazîndu-se pe mesajul subliminal pentru clienţi: it's all good, man!).
Iar ăsta e numai meritul scrierii meşteşugite şi a distribuţiei bogate în culoare şi textură. Protagonistul Bryan Cranston i-a făcut pe mulţi să întrebe "de unde a apărut tipul ăsta" care pînă acum "se remarcase" doar cu rolul unui doctor în Seinfeld. A luat trei Emmy consecutiv pentru BB. A făcut un rol mare şi în Drive (care în mod normal ar trebui să îi aducă o nominalizare la Oscar pentru rol secundar) şi de-acum e curtat tot mai mult de Hollywood (de exemplu, Contagion).
Toată distribuţia e plină de actori necunoscuţi în drum spre stardome: Anna Gunn/Skyler (soţia ironică şi plină de resurse), Aaron Paul/Pinkman (tînărul dealer cu tresăriri de umanitate), Dean Norris/Hank Shrader, cumnatul care are tot felul de ticuri (verbale şi nervoase) ce amintesc de Soprano/James Gandolfini, Giancarlo Esposito/Gus Fring (votat cel mai "rău" villain al anului). Mai sunt şi cîteva remarcabile apariţii episodice: Mark Margolis sau Danny Trejo, ultimul într-una din cele mai oribile scene ale seriei. Şi mai e patronul de spălătorie Bogdan [bagdean] (Marius Stan, un fizician!!!), românul cu sprîncene a la Albulescu.
Umorul negru abundent, dar bine dozat, contrabalansează eficace momentele mai senti, tipice unui " cancer-movie". Dialogurile sunt scrise impecabil, iar felul în care se aşează piesele te fac să crezi că totul e gîndit -nu cu două episoade- cu două sezoane înainte. O marcă a serialului o reprezintă inserturile de la începutul fiecărui episod care anticipează (la nivel de sugestie) un eveniment sau dimpotrivă prezintă unul din trecut. Aşa că povestea nu ni se dezvăluie dintr-odată, ci pe straturi, pe modelul "foilor de ceapă".
De apreciat şi calitatea filmării, cu unghiuri provocatoare (de exemplu de pe fundul paharului tip Berzelius sau a vasului unde se coc cristalele). Apropo, folosirea simbolurilor chimice în generic are acoperire şi în poveste. Multe din soluţiile pe care le găseşte Walter în situaţii fără ieşire vin ca urmare a pregătirii sale. De exemplu, poate fi folositor cînd eşti în război cu mafia drogurilor să ştii să faci otravă din nişte boabe, explozibil din nuştiuce praf sau chiar o baterie artizanală de maşină - destul de utilă cînd rămîi blocat în deşert.
Cîtă vreme am consumat cele 4 sezoane, n-am vrut (şi n-am putut) să văd altceva. "Trăiesc cînd mă uit la Breaking Bad. Restul e doar aşteptarea următorului episod" ca să parafrazez un celebru actor care vorbea despre curse. Din cîte mi-au confirmat prietenii pe care i-am inoculat cu acest virus perfid, au trăit şi ei o experienţă similară. Ba am auzit că altcineva a hotărît să se rezume doar la un episod pe săptămînă - aşa cum fac telespectatorii americani- pentru a prelungi bucuria vizionării. Exact asta am simţit la finalul sezonului 4: un regret imens că se încheie dar şi pofta uriaşă, ca o mîncărime, de a afla cum va mai ieşi (dacă va ieşi) Walter de sub dubla sa condamnare la moarte. Cancerul la plămîni pe de o parte şi cancerul nou pe care l-a contactat: viaţa de dealer.
Va rog să îmi iertaţi excesele, dar scriu acest articol în plin sevraj. Îmi lipsesc opiaceele amfetaminele şi endorfinele furnizate de Breaking Bad. Noroc că la anul vine sezonul cinci şi decisiv al seriei. Am în sfîrşit un motiv să aştept cu speranţă 2012.
miercuri, 7 decembrie 2011
The Ides of March (2011)
Si tu, Clooney?
rating: Brainwash politic
“Beware the Ides of March” spune funebrul vers shakespearian din piesa Julius Caesar. “Fereste-te de Idele lui Marte!” caci atunci ti se vor revela tradatorii. Un titlu nici nu se putea mai potrivit pentru un thriller politic contemporan, vehicul de propaganda artistica pentru George Clooney sau, de ce nu, o joaca de-a politicul pentru adormirea (ori exorcizarea) propriilor ambitii. E lucru cunoscut ca actorul american e destul de implicat in politica si chiar un activist in randul democratilor. The Ides of March e cel mai recent film regizat de Clooney, o drama destul de cinica despre sistemul politic american in care George isi asuma unul din rolurile centrale pe care fara indoiala ca i-ar placea sa-l joace de-adevaratelea: acela de senator american in plina campanie pentru alegerile prezidentiale.
Beneficiind de aportul unor nume grele ca Paul Giamatti, Philip Seymour Hoffman, Ryan Gosling sau Marisa Tomei, Idele lui Marte isi pune spectatorul din nou la curent cu infernala masina de campanie electorala care o data la 4 ani se activeaza pentru a urca in varful piramidei capitaliste figura politica cu cele mai putine scrupule ori cel mai articulat discurs (vezi Obama). In ciuda subiectului destul de clar delimitat filmul lui Clooney este in esenta o poveste simpla despre pierderea inocentei, asasinarea principiilor si deziluzie. Personajul central este Stephen (Ryan Gosling) junior manager in campania idealistului senator democrat Morris (G. Clooney) sau, cu alte cuvinte, mana dreapta a sefului de campanie Paul (Hoffman). Stephen e exemplul tipic de tanar optimist, implicat total din proprie convingere, profesionist, loial si sa nu uitam fumos si destept.
Desi se presupune ca are o experienta solida pentru cei 30 de ani ai sai Stephen e pur si simplu nepregatit pentru rechini ca Tom Duffy (Giamatti), seful de campanie al principalului contracandidat (tot democrat lucru care ne da o imagine familiara de lupta fratricida), astfel ca face o eroare strategica grava. Se intalneste cu dusmanul fara sa-si informeze seful, alt rechin batran care pretuieste mai mult decat orice loialitatea. Ca sa complice si mai mult lucrurile Stephen se lasa sedus de o membra a staff-ului (Evan Rachel Woods) primind apoi o lovitura fatala in propriile convingeri: omul pe care-l sustine pt presedintie nu e complet imaculat. Odata indepartata ceata politica tradatorii se vor revela si orice urma de idealism naiv va fi definitiv inghitita de un pragmatism pur-sange. Pentru ca puterea corupe iar daca vrei sa obtii putere politica trebuie sa-ti murdaresti mainile, vinzi sufletul si eventual sa spargi cateva "oua".
Ca sa fiu drept, filmul lui Clooney nu-i chiar o capodopera si nici nu-mi spune ceva ce nu stiam. Insa e o expunere lucida si actuala a mecanismului politic american: ‘totul e pe baza de smantana’. In acelasi timp lasa loc unei intrebari naturale: cati oameni politici pornesc cu intentii bune in campanii si ajung apoi sa faca compromisuri inimaginabile? Se recomanda indeosebi pentru performantele delicioase ale staff-ului actoricesc: Clooney si Giamatti au niste discursuri colectabile, Hoffman ofera greutate si cinism rolului iar Ryan Gosling face inca un rol excelent. Momentul in care i se prabuseste intregul sistem de valori e nepretuit.
Trailer
marți, 6 decembrie 2011
Cărţi de Nicolae. Moş Nicolae.
Quentin Tarantino. Viaţa la extreme de Aaron Barlow (IBU PUBLISHING, 2011)
Descriere: "În fiecare dintre creaţiile sale, Tarantino explorează limitele bunului-gust şi reacţia publicului, folosind violenţa şi şocul pentru a aduce în centrul atenţiei problematica responsabilităţii şi a aşteptărilor. Pornind de la observaţia că violenţa extremă constituie miezul operei cunoscutului regizor, cartea demonstrează că aceasta este o unealtă ce serveşte scopului filmului."Sensul vieţii într-un pahar cu apă de Alan Alda (Humanitas, 2011)
Descriere: "Ce înseamnă o viaţă plină de sens. Alan Alda, actor iubit şi om inteligent, a fost deseori invitat să vorbească în public; de pildă, să ţină discursul de deschidere la diferite universităţi, cu ocazia ceremoniei de absolvire. Pentru a răspunde la dificila întrebare, autorul „reciteşte“ şi comentează toate aceste speech-uri, găsindu-le totodată locul în propria-i biografie. Sfaturile sale – adresate tinerilor sau oricărui om aflat în faţa unei răscruci a vieţii – sunt candide, înţelepte, pline de umor şi adesea emoţionante. La fel ca Alan Alda însuşi."Critică la persoana întîi de Nicolae Steinhardt (reeditată la Polirom, 2011)
Descriere: “Asumarea explicită şi cu obstinaţie de catre N. Steinhardt a statutului de diletant în critică, dar şi în literatură în general, face parte aşa cum a remarcat, printre alţii, şi Ion Bogdan Lefter dintr-o autentică şi fecundă strategie. Virtuţile acestei strategii au fost devoalate de Steinhardt, el subliniind libertatea de mişcare pe care i-o asigură rămînerea în afara canonului. Steinhardt nu-şi va reprima deliciul unor paralelisme şi asociaţii insolite, de natură să contrazică gustul public, dar şi să producă satisfacţii indenegabile spiritelor rafinate, umblate prin literaturile lumii. Uimitoarele sale comparaţii şi asociaţii provin din cultura sa, fenomenală nu numai prin amploare şi diversitate, ci şi prin calitatea referinţelor.” (Florian Roatis)Eu pot mărturisi că această ultimă carte conţine şi cîteva eseuri entuziasma(n)te legate de cinema. Un foarte mare mim, unul şi un comic genial, celălalt dedicat lui Charlie Chaplin şi Buster Keaton. Fiul echipei dedicat Concurs-ului lui Dan Piţa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)