10 ani: Ceau, Ionuț!
Ionuț
Mareș s-a alăturat echipei Ceau, Cinema! de la ediția a doua. Adică de
când avem secțiune competițională, prima lui responsabilitate. Însă
numele său nu e legat doar de selecţie. Treptat, a preluat și el tot mai
multe sarcini, de la Q&A-uri şi până la aproape tot ce
are legătură cu textele: comunicate, sinopsisuri, caietele-program. Iar
anul trecut a preluat și coordonarea departamentului tehnic. Nu e chiar
fișa postului de selecționer. Așa e când ți se bagă Ceau, Cinema! pe
sub piele. Ionuț e exemplul cel mai clar a ceea ce înseamnă să te
îmbolnăvești de acest festival, cu bune și rele. Scrie în mai multe
locuri (mai ales pentru Ziarul Metropolis și Films in Frame) și
colaborează cu câteva festivaluri de film din ţară ca selecţioner sau
moderator de discuţii. Implicat până peste cap e doar la Ceau, Cinema!
Care e ediția ta preferată de Ceau, Cinema? Sau poate ai o amintire preferată?
Ionuț Mareș: Greu
de ales o ediţie preferată. Memoria începe să amestece anii
între ei şi, inevitabil, reţine mai ales ediţiile recente. M-au emoţionat mereu imaginile cu publicul care intră în săli sau la Grădina de Vară şi, la final, iese schimbat. La fel şi acele (mult prea) scurte discuţii cu spectatorii, între proiecţii, despre un film sau altul. Memorabile au fost şi întâlnirile cu numeroşii invitaţi - de la aşteptatul lor la aeroport şi mesele cu ei, până la plimbatul prin oraş, între spaţiile festivalului, şi sesiunile de întrebări şi răspunsuri.
Foarte dragi îmi sunt şi amintirile despre când reuşeam să ne
intersectăm noi, membrii echipei, şi să ne agităm pentru câte o problemă
(cel mai des) sau să luăm un scurt moment de respiro (prea rar). Dar,
uite, am totuşi un răspuns mai clar: ediţia din 2022 îmi va rămâne cu
siguranţă în minte mult timp, pentru că atunci mi-am văzut visul cu
ochii - proiecţii într-un cinematograf modernizat (Victoria) şi spaţii
unde am putut asigura condiţii tehnice aşa cum trebuie să fie. E o
senzaţie de neegalat - o "răzbunare" pentru suferinţele la acest capitol
din toţi anii de până atunci.
Care a fost pentru tine clipa cea mai grea din acești ani?
Ionuț: Sigur, dificultăţile financiare cvasi-permanente (chiar şi pentru un „festival de buzunar") - care te limitează, dar care uneori te fac să fii mai creativ - au fost o sursă puternică de stres, de uzură, de descurajare. Am suferit cel mai mult (şi i-am făcut, din păcate, şi pe colegi să simtă asta) din cauza condiţiilor tehnice improprii de proiecţie (adică în tot felul de spaţii necorespunzătoare şi fără proiector DCP). Greu să le explici asta distribuitorilor din străinătate de la care ceri filme. Şi a fost o sursă de stânjeneală în faţa invitaţilor şi a publicului, chiar dacă toată lumea a fost mereu generoasă şi înţelegătoare. Nu o să uit anul în care Vlad Ivanov a fost
în juriu şi, după primul film din competiţie, la sala Teatrului Maghiar -
proiecţie execrabilă din cauză că proiectorul nu era potrivit, iar
imaginea era prea întunecată -, a venit la mine şi mi-a spus discret şi
foarte elegant că filmul nu s-a văzut prea bine. Îmi venea să intru în
pământ de ruşine, cum se zice. Ştiam că nu fusese ok, pentru că am
suferit în cabină toată proiecţia. Din fericire, proiectorul a fost
înlocuit, iar următoarele filme s-au putut vedea puţin mai bine.
Un coşmar recurent e că nu vine nimeni la proiecţie sau vine doar o mână de oameni. Groaza se amplifică atunci când ştii că ai şi un invitat. În realitate, nu s-a întâmplat niciodată asta (deşi au fost şi câteva proiecţii, programate în timpul zilei, cu doar 15-20 spectatori de-a lungul celor nouă ani). Cu toate acestea, mi-e imposibil să controlez panica asta. Dar am învăţat până la urmă să nu subestimez publicul - va fi până la urmă acolo, dacă ai făcut tot ce ţi-a stat în puteri.
Momentul pe care l-ai ratat în festival dar ai fi vrut să fii acolo?
Ionuț: Pentru
că sunt agitat şi alerg mereu dintr-o parte în alta, nu am ratat prea
multe momente importante dintre cele în care nu aveam o responsabilitate
directă. Totuşi, în 2022, de exemplu, nu am reuşit să ajung în Piaţa
Traian şi, pentru că în paralel eram cu alţi invitaţi, am ratat şi
discuţiile de la Film Bănăţene. Şi cred că au mai fost câteva momente
din astea de-a lungul anilor. Însă cel mai mult regret că, în anii de
dinainte ca pandemia să ne arunce în online, nu puteam participa la
şedinteţele colegilor de la Timişoara, cele de dinaintea festivalului.
Aşa că doar mă gândeam la ele, de la distanţa la care e Bucureştiul.
Ce film din program n-ai văzut încă dar vrei să-l recuperezi?
Ionuț: În
primii ani, când mă ocupam în special de selecţia filmelor de
competiţie, iar pentru restul programului mai mult te secondam pe tine, posibil să fi fost câteva filme
pe care nu le-am văzut înainte de festival. Ulterior, cred că s-a mai întâmplat asta doar cu unele
titluri de la Filme Bănăţene.
Ce te-a învățat experiența de festival?
Ionuț: M-a învăţat ce înseamnă să lucrez
într-o echipă unită şi în cel mai prietenos mediu. Nu e deloc puţin
lucru, ba chiar e o raritate ce merită preţuită în agitaţia permanentă
în care ne trăim vieţile.
De ce a pornit Ceau, Cinema? De ce ar trebui sa continue?
Ionuț: Nu
ştiu dacă eu sunt cel mai în măsură să spun de ce a pornit Ceau,
Cinema! Dar ce pot să zic este că a acoperit, atât cât a putut, un gol
în Timişoara ultimilor zece ani - a ţinut în viaţă o mică flacără a
cinefiliei (într-un peisaj dezolant, fără nicio sală de cinema arthouse)
şi a pledat mereu pentru nevoia unor cinematografe pentru filmele de
autor. Obiectiv, aparent, atins (evident, cu ajutorul multor altor
organizaţii, persoane, evenimente, instituţii). Sigur, odată cu
redeschiderea unor foste cinematografe, între timp modernizate, şi rolul
festivalului se schimbă. Ediţia a zecea, din 2023, e prima în acest nou
context şi urmează să vedem şi noi cum ne repoziţionăm. E un moment de
cotitură, pentru că ridică inevitabil întrebarea dacă un festival îşi
mai are rostul. Aşa că nu ştiu dacă formula "trebuie să continue" este
cea potrivită - va continua atât timp cât noi, cei care îl facem şi cei
din echipa extinsă, vom avea energia şi dorinţa de a merge mai departe.
Ce înseamnă Ceau, Cinema! pentru tine?
Ionuț: Cel
mai drag festival de film pentru care am lucrat vreodată şi sunt sigur
că va şi rămâne aşa. Adrenalina pe care ți-o oferă îți dă dependență. Apoi, înseamnă menţinerea legăturii cu Timişoara şi
cu oamenii dragi de acolo. Contrar aparențelor, organizarea unui festival înseamnă doar într-o foarte mică măsură a vedea şi selecta filme. Ceau, Cinema! e și o lecţie de viaţă: nişte activităţi banale şi deloc atractive - zeci de telefoane, sute de mailuri, aplicaţii de finanţare, contracte, avize, oferte, stres - duc în final la nişte momente pe care noi le considerăm magice. Acele întâlniri unice ale spectatorilor cu filmele şi cu cineaştii. Întâlniri care ne dau tuturor măcar iluzia că viaţa poate fi uneori suportabilă.
consemnat de Lucian Mircu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.