marți, 14 februarie 2023

2-3 întrebări pentru '23 (VII)

Astăzi,14 februarie, cu 3 zile înainte să ajungem la temperatura de fierbere pentru festinul care urmează, e bine poate să ne amintim că, pe lângă dragoste, și cultura trece prin stomac. S-a spus că e mâncătorie prin părțile astea, dar măcar ne mâncăm cu stil? Oricum, după un langoș sau o supă de fazan, vezi lucrurile altfel, îți pică mai puțin greu. Noemi Hügel mi-a povestit despre "mâncarea de marți" din Banat și care sunt punctele noastre spectaculoase în bucătărie. În meniul de azi, discutăm și despre una din moștenirile cele mai vizibile ale anului cultural: cinematografele Timișoarei, coordonate de Ioana Dragomirescu. Este episodul care încheie, pentru moment, seria aceasta de interviuri, și mi-am propus să revin spre sfârșitul anului la toți cei intervievați (și la alții) să vedem ce pofte (și profeții) s-au îndeplinit și ce le-a tăiat pofta. Le mulțumesc că au răspuns, vă mulțumesc că ați citit (Lucian Mircu)

 

 


Marele Ecran: Ai simțit vreo urmă de regret, poate s-a ars ceva înainte de 2023 în bucătăria noastră comună?

Noemi Hügel: Nu simt. Cred că toată lumea are frustrările astea că poate nu s-au întâmplat destule lucruri în avans și acum pe ultima sută de metri începe să fie o cascadă de evenimente, dar nu am regrete legat de ultimii 2 ani.

M.E.: Cu ce ar fi fain să rămânem la finalul festinului care se anunță?

Noemi HügelPersonal, mi-ar plăcea să punctez cât mai multe evenimente și în general influxul de oameni noi care vin în oraș or să lase o amprentă trainică. Schimbul ăsta de culturi.

M.E.: Multiculturalismul cu care ne lăudăm, tu îl simți? Cu ce vine Timișoara și, prin extenso, Banatul, la masa asta culturală?

Noemi HügelO simt în gastronomia locală, chiar dacă unele culturi sunt mai pregnante când vine vorba de mâncare. Adică mai mult nemțesc, unguresc, sârbesc și poate mai puțin din bucătăria rromă. Chiar recent am avut o discuție cu o familie rromă și am aflat de niște pâinici pe care le fac, pogace le zice. Multiculturalitatea se regăsește și în gastronomie, dar unele voci sunt mai puternice, cum ar fi bucătăria fostului imperiu austro-ungar. Îți dai seama și după restaurantele din oraș. Cele sârbești reflectă destul de bine ponderea, cele ungurești mai puțin.

M.E.: Ca să mănânci ungurește te duci mai degrabă la Szeged.

Noemi HügelExact. Cel mai unguresc lucru din Timișoara e să mergi la Szeged, haha.   

M.E.: Ce crezi că ar putea descoperi culinar turiștii care vor veni la Timișoara?

Noemi Hügel: Adică o particularitate locală, ceva al nostru?

M.E.: Da, mă gândeam de exemplu la langoși

Noemi HügelAbsolut, și eu m-aș gândi la langoși. Avem multe vorbe despre langoși și e o mâncare primitoare, ieftină, o găsești lângă orice piață. Cu siguranță e reprezentativă pentru zona noastră, nu doar pentru Banat. Așa, mai sofisticat, supa de fazan e tipică. Duminicală și festivă. 

Mie îmi plac mâncărurile mai puțin pretențioase, le zic mâncăruri “de marți”. Când s-a terminat mâncarea de duminică, e și zi de post, o faci poate mai vegetal. De exemplu, o ciorbă de fasole și gogoși. Ca amprentă a locului, se gătește mult pe bază de paste făinoase. 

Am lucrat cu Ana Kun la o serie de interviuri gastronomice, am vorbit cu multă lume, din mai multe țări. Un laitmotiv în orice casă de aici: tăiței cu varză, tăiței cu mac. Tot felul de plăcințele umplute, tașche umplute, aluat de tăiței umplut cu gem. Preferata mea se numește "împăturată pe crumpi". E un papricaș de cartofi, cu carne sau fără, depinde de zi, peste care se întinde o foaie de ștrudel. E o mândrie de gospodină de a te afișa cu îndemânarea asta. Trebuie să ai o masă mare peste care întinzi tot aluatul ăsta subțire până vezi fața de masă, -vai câte transpirații m-or trecut. Apoi îl sucești într-un colac mare pe care îl pui peste papricaș, pui capacul și se aburește. E o mâncare sărăcăcioasă ca ingrediente, dar foarte spectaculoasă ca rezultat. Faci ceva festiv din ceva precar. Toți știm că zona s-a confruntat cu foarte multe greutăți de-a lungul secolelor și asta se reflectă și în mâncare. Nu sunt aluaturi sofisticate: făină și apă…

M.E.: Tăițeii de casă ai bunicii, cu nucă. În zona de artă culinară se anunță evenimente anul acesta?

Noemi Hügel: Nu urmăresc "chef culture". Sunt convinsă că la Reciproc o să fie o serie de evenimente culinare. Ei oricum se bazează pe consumul etic și consumul local. Probabil că vor înflori acum niște lucruri care pun în valoare locul. 

M.E.: Apropo, am auzit de mai multe ori temerea că restaurantele din oraș sunt insuficiente față de cererea de anul acesta, nu vor face față.

Noemi Hügel: Da, în general, vizitatorii vor fi interesați să mănânce ceva specific. Cred că or să apară și afaceri noi în perioada asta.

M.E.: Legat de specificul locului, ai vreun fel preferat? Poate îl asociezi cu copilăria?

Noemi Hügel: Da, mai multe, dar cel mai drag e pâinea cu ou, bundás kenyér. E prima mâncare pe care mi-am făcut-o și am simțit independența de a-mi face ceva singură, o senzație foarte puternică. Îmi place și acum foarte mult. 

M.E.: Până acum i-am întrebat pe oameni ce titlu de film ar vedea pentru anul ăsta, poate tu găsești un fel de mâncare…

Noemi Hügel: Îmi vine unul, dar nu prea l-aș zice, haha. Ghiveci. Ghiveciul poate fi delicios, doar că e un mix de de toate. Dar cred că o să ne pice bine.

M.E.: Pregătești ceva?

Noemi HügelO să particip împreună cu Ana Kun la expoziția de deschidere de la Mikloși de week-end-ul acesta: „Chronic desire/ Sete cronică” se numește. E o continuare a proiectului Anei cu farfurii scrise (instalație cu farfurii aurite și mâncare), acum concentrat pe oamenii care lucrează în munci mai invizibile: bucătărie, curățenie. Am făcut o serie de interviuri legate de ce au mâncat de-a lungul vieții și, în general, ce le taie lor pofta. Va fi o farfurie pentru fiecare participant, inscripționată cu ce le taie lor pofta, pe ideea că la masă vorbești de politică. Pregătim și două cine care reflectă partea culinară a interviului, de acolo "împăturata pe crumpi". 

M.E.: Ce ai gătit azi?

Noemi HügelMâncare de fasole, supă de morcovi și linte cu mărar și o prăjitură nemțească, streuselkuchen, care e cu sos de fructe, mere și gutui, că tot se termină acum sezonul la gutui.

Noemi Hügel este bucatareasă în Ambasada. Face valuri (în supă) și vârtejuri (în creme). Gătește colorat, cu sezonul în gând, și nu lipsește nicio zi de la piață. Noemi face de mâncare pentru brunch-uri și petreceri, pentru prânzuri și pauze, pentru celor dragi ei.




1.     M.E.: Ai vreun regret legat de perioada asta pre-2023, poate un rateu al orașului care merită semnalat?

Ioana Dragomirescu: Deși am urmărit mereu cu interes ce se întâmplă în Timișoara, de la distanță mai mare (Paris) sau mai mică (București), și am vizitat orașul în mod regulat în ultimii 15 ani, fiindcă aici se găsesc familia mea și o bună parte din prieteni, eu am locuit la Timișoara până în 2007 și din nou începând cu septembrie 2022. Deci nu pot spune că am participat activ sau că am fost afectată direct, ca locuitor al orașului, de acest lung proces al pregătirilor pentru anul Capitalei, perioada „pre-2023” la care te referi.

Totuși, ca om atașat de oraș și interesat de scena culturală locală, regret că după euforia câștigării titlului pregătirile au naufragiat treptat în dispute, șicane, orgolii, tabere aparent ireconciliabile și foarte multă tensiune și negativism. Ceea ce trebuia să fie un proiect federator, generator de entuziasm și catalizator de energie la toate nivelurile orașului, a devenit un măr al discordiei în care cei mai mulți cetățeni își pierduseră încrederea și cu care mulți dintre profesioniștii din domeniul culturii din România se fereau să se asocieze. S-au pierdut, fără îndoială, timp, energie, resurse și credibilitate, s-au pierdut colaboratori valoroși pe drum…

Cu atât mai meritoriu e faptul că proiectul TM 2023 a putut renaște, că s-a reușit un consens la nivel local, chiar dacă târziu și pe alocuri cu fragilități, între instituții și operatorii culturali, că programul cultural a putut fi revitalizat și repus pe picioare în timp util și că, iată, Timișoara poate intra în anul 2023 cu capul sus, cu un program bazat pe un concept curajos, care are înscris în ADN-ul său implicarea societății civile, a artiștilor locali și a cetățenilor, și cu o echipă care muncește foarte mult pentru ca el să se întâmple cât mai bine – asta pot spune sigur, fiindcă îi văd la treabă zi de zi, cum împărțim același birou la Centrul de Proiecte. Zilele lor sunt tot mai lungi.

M.E.: Ce ce crezi că vom rămâne, sau ar fi fain să rămânem, după 2023?

Ioana Dragomirescu: Sper și cred ca o să rămânem cu o scenă culturală mai activă și mai asumată, cu operatori culturali locali mai versați în conceperea și desfășurarea proiectelor de anvergură, cu mecanisme de susținere financiară a proiectelor locale mai clare și mai previzibile (asta cred ca deja e un bun câștigat, dacă e să facem o comparație onestă cu situația din alte orașe mari românești care alocă bani din bugetul local pentru asemenea proiecte), cu o infrastructură culturală mai densă și la standarde moderne – iar aici sper ca aceste 4 săli tradiționale de cinema renovate – Victoria, Dacia, Studio și Timiș, care ar trebui sa fie redeschise și reintegrate  în circuitul cultural al orașului în acest an – să fie una dintre „moștenirile” cele mai vizibile după 2023.

La fel de important, sper să rămânem cu un public mai activ, care să participe în număr mai mare la evenimentele locale și cu o cultură a înțelegerii că această participare merită o mică investiție, materializată prin plata unui bilet. Experiența de la Cinema Victoria, unde am avut 11.000 de spectatori în primele 14 săptămâni de funcționare, cu mult peste ceea ce speram când am deschis sala, îmi dă curaj să cred că se poate. Oamenii răspund prezent dacă li se oferă un program suficient de interesant și de constant, iar biletul, la prețuri rezonabile, nu constituie un impediment pentru public, ci o normalitate.

Ar mai fi ceva, mai larg…Nivelul de negativism și „cârcoteală” a cetățenilor pe rețelele de socializare, în presa locală, în orice spațiu public fizic sau virtual, e în Timișoara la cote mai înalte decât în orice alt oraș în care am locuit, în țară sau în străinătate. Ar fi minunat dacă acest spirit critic supradezvoltat s-ar canaliza și înspre construire, nu doar înspre demolare. Cred că anul acesta și titlul de Capitală Culturală pe care îl avem e o bună oportunitate să devenim mai uniți, mai realiști în așteptări și mai toleranți cu diferențele dintre noi, oricare ar fi ele – cu condiția să fie cu adevărat asumat și îmbrățișat și de cetățeni, nu doar de autorități sau de cei implicați în organizarea evenimentelor.

Pănă la urmă, cred ca cel mai fain ar fi ca la final de 2023 să fim cu toții un pic mai mândri – în felul cel mai sănătos posibil – de orașul nostru și să știm să (ne) răspundem afirmativ și fără ezitare nouă înșine și oricui ne întreabă „Dar pe la voi, pe la Timișoara, se întâmplă ceva?

M.E.: Ai așteptări personale? La ce lucrezi pentru acest an? 

Ioana Dragomirescu: Coordonez Cinema Victoria, și da, avem planuri mari pentru acest an - primul nostru an complet de funcționare, în care se va vedea dacă entuziasmul începuturilor se poate stabiliza la cote la fel de înalte de participare a publicului (deocamdată semnele sunt foarte bune), dacă heirupul echipei se poate optimiza pentru a deveni un efort sustenabil de cursă lungă (aici mai lucrăm) și cum putem face ca programul să fie și mai atractiv, și mai variat, și mai bine dozat între descoperire și divertisment, între provocare și relaxare, între cinema și alte domenii culturale, între alegerile echipei și parteneriatele cu alți operatori culturali…

Vom găzdui evident și evenimente din cadrul Programului Oficial "Timișoara Capitală Culturală 2023", dar nu va exista o schimbare radicală a ofertei noastre către public. Rolul nostru e mai degrabă de a contribui la viața culturală a orașului în mod constant: de miercuri până duminică, cu „titlu” sau fără, #vinolavictoria.

M.E.: Știu că tot ce avem la Victoria e pe cât de prețios, pe atît de fragil și am vrut să te întreb și despre marea provocare pe termen scurt și mediu pe care o ai în față. 

Ioana Dragomirescu: Provocarea cea mare va veni foarte curând, odată cu deschiderea celorlalte săli aflate acum în renovare – Timiș, Studio și Dacia, plus cele câteva spații adiacente pe care le administrăm și programăm prin Centrul de Proiecte. Deci sper să reușim să supraviețuim, și eu și echipa mea, și dacă se poate să ne mai păstrăm și entuziasmul și energia de a face ce facem. Și mai sper ca publicul pe care am început să îl dezvoltăm la Victoria să ne urmeze și în celelalte spații, să crească organic și să se regăsească în oferta culturală a fiecăruia dintre ele.

Dacă reușim să creștem suficient echipa -care acum numără cam atâtea persoane cât degetele de la mână, dedicate full time- și să atragem oameni talentați, iar pe de altă parte dacă ne iese pariul atragerii unui public tot mai numeros dar și a operatorilor culturali locali și naționali care să ne permită diversificarea programului din fiecare sală, în afară de film, cu teatru, muzică, spectacole și evenimente educative, cred că aceste săli pot fi un adevărat succes. Evident, trebuie să atragem și să generăm resursele necesare funcționării – aici ne întoarcem la public și bilete! Pe termen mai lung, chiar modelul lor de administrare ar fi ideal să evolueze…dar asta e deja o poveste mai lungă. 

Legat de așteptări personale, sper să apuc și alte evenimente din oraș în afară de cele organizate de noi și să mai prind câte un weekend de ieșit în natură din când în când, haha.

Ioana Dragomirescu este coordonatoarea Cinema Victoria și șefa serviciului din cadrul Centrului de Proiecte care urmează să administreze și celelalte cinematografe aflate în renovare. Între 2018 și 2022 a fost coordonatoarea Cinema Elvire Popesco, sala Institutului Francez din București și cel mai frecventat cinema cu un sigur ecran din țară. De asemenea, a coordonat  Festivalului Filmului Francez din România, eveniment care are loc simultan în aproximativ 12 orașe din țară. Absolventă a universității Sciences Po Paris cu un master în Comunicare și Relații Publice, a lucrat inițial în cadrul Europa Cinemas, rețeaua europeană de cinematografe independente, și apoi în echipa distribuitorului francez Le Pacte. 

Interviuri consemnate și editate de Lucian Mircu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.