luni, 23 octombrie 2017

Corespondenta Astra 24 (I)


De data asta am fost si noi doua zile la editia 24 a festivalului de film documentar Astra, dar numai Razvan (entuziasmat ca de obicei) a apucat sa si scrie despre filme.



Am început cu un film panoramic, la Domul amplasat în Piața Mare: Hello Earth al regizoarei poloneze Paulina Majda. Întâmplator, am făcut cunoștiință cu ea chiar înaintea proiecției și am aflat că lucreaza la Centrul de științe "Copernicus" din Varșovia pe care îl vizitasem chiar vara aceasta. Spectaculosul “Hello Earth” te transpune în universul științific și în același timp fantastic al istoriei comunicației: de la construirea Turnului Babel până la Internet. Apoi avem imaginea tridimensionala a frecvențelor tuturor comunicațiilor văzute din cosmos si paralela între multimea de stele si galaxii și complexitatea neuronală a creierului uman. Filmul nu putea evita nici tema comunicarii cu altă civilizație.

Gust de ciment mă întoarce cu picioarele pe pământ, un Pământ fragil, cu ale sale construcții vulnerabile în fața războaielor. Dar când acestea se termină e nevoie de reconstrucție și de forță de muncă, chiar dacă aceasta provine din Siria măcinată de război. Muncitori sirieni aflați la lucru în Libia sunt închiși peste noapte chiar în interiorul turnului pe care îl ridică spectaculos ziua. Jocul camerei de filmat ofera perspective atipice și simbolice si invită, după caz, la speranță sau resemnare. Reflexiile muncitorilor în bălți murdare din crăpăturile în ciment, planurile alternative cu tancuri distrugatoare, descriu o lume suferindă, crudă, cu gust profund de ciment.



Comisia de recrutare (Convictions) dezvăluie nedreptatile sistemului de recrutare in armata rusă. Comisiile scrupuloase, întotdeauna filmate de la distanță, obiectiv, decid viitorul tinerilor ruși, filmați de aproape, subiectiv. Regizoarea Tatiana Chistova, aflată la primul film,  urmareste cateva personaje care cer înlocuirea serviciului militar cu muncă în folosul comuintății. Atunci când cererea are în spate o literă de lege, comisia este dispusă la derogări, dar când cererile se justifică doar prin pacifism sau orientare sexuală, opacitatea se revarsă pe fețele membrilor acestora. Avem aici un strop din lumea ruseasca reală, cateva piese din masinarie, dincolo de propaganda și fake-news.

Sala arhiplină la premiera filmului lui Iosif Demian (la 35 de ani de la productie), Baloane de curcubeu a trecut prin 18 comisii de cenzură, pierdut, regăsit, păstrat în și la saltea, apoi în pivniță, restaurat și adus acum pe covorul roșu la Sibiu de echipa filmului. Deși amprenta timpului e vizibila  (unele mici dungi dansează în partea din dreapta a ecranului), umorul filmului e nealterat. Cu situații absurde, tragicomice și uneori pur si simplu amuzante, prin descrierea colectivității din jurul unui CAP. Cel putin muzica aminteste de Kusturica (dacă nu și alte detalii). La Q & A actorii Dorel Vișan, Magda Catone și regizorul Iosif Demian, au adus povesti de la filmari.

Am incheiat seara de vineri cu o picanterie: Phoenixxx, poate cu doar două din X-uri prezente. Tânărul regizor Mihai Gavril Dragolea face un film remarcabil, atât prin subiectul ales, cât mai ales prin autenticitatea celor două personaje. Subiectul oarecum tabu - viața din culisele industriei video-chat-ului bucureștean - le aduce în prim plan pe Mona – motivată de creșterea fiicei- și pe Georgiana – motivată de intrarea în top 3 în industria mondiala a sex chat-ului propulsata de implantele cu silicon. Ambele sunt dezinvolte în fața camerei care le urmareste peste tot, la job, acasă, dar și în satele lor natale, în vizită la părinții mai mult sau mai putin constienti de carierele fiicelor lor.
(guest-post: Razvan Baloi)


vineri, 13 octombrie 2017

Blade Runner 2049



Felix zice la cald si iar isi pune lumea in cap:

Nu am mai fost de mult la Cinemaul de Mall. Si am stiut eu de ce...Plus ca eram iMax virgin. Si am stiut eu de ce. Fantastica tehnologia iMax - pacat ca filmele din ziua de azi arata ca jocurile de PlayStation 6. Mai e ceva foarte deranjant: subiectul e in focus si restul blurat. Esti fortat sa te uiti la ce vor ei sa vezi. Un sistem care incurajeaza lenea ochiului si a mintii. Paradoxal, un sistem 3D care ofera mai putine dimensiuni ca cel clasic (2D).

Acum sa zic si de film. Blade Runner 2049. Vizual a fost bine facut - s-a simtit bugetul urias. Si la iMax a fost impresionant. A creat emotie doar prin dimensiunea ecranului si puterea sunetului. Dar cum nu sunt de azi de ieri, story-ul a fost de telenovela turceasca. Atmosfera fara atmosfera. Personaje principale fara adancime (a fost mai bine definita holograma/iubita lui K ca personajele importante) si univers blurat, fara definitie, fara puncte de intrare originale (in afara de cele din Blade Runner-ul vechi).

De muzica nu am ce sa zic ca nu a fost muzica. Au fost doar drones si special fx si cateva acorduri. Sa-i traiasca contul in banca lui Hans Zimmer care face 70% din soundtrack-urile de Hollywood in ziua de azi. Si chiar daca lucra cu atentie, nu e Vangelis oricum ii aranjezi barba si burta...Pana si scena cea mai buna/interesanta (dupa mine), cea din Vegas cand apare holograma lui Elvis si fantome de pin-up girls dansand pe mese, m-a trimis in cap direct la "Inventia lui Morel".

Concluzia: "no love" de la baiatu'. Clona capitalista cu bani multi si visuals sa-ti ia ochiul si cam atat.
Incomparabil cu cel vechi. O vizionare de joi seara: DA. Dar nu depaseste statutul de “contemporary popular entertainment”: gol, impersonal, racneste "bani multi si tehnologie!"

M-am intrebat (daca tot au avut bani de visuals/CG asa bune) de ce nu s-a gasit un scenarist decent pentru filmul asta!?

Sfatul meu? Decat sa dati bani pe filmul asta, mai bine cumparati cartea lui Phillip K. Dick de la anticariat sau cumparati un bluray cu directors cut la Blade Runnerul vechi.

duminică, 1 octombrie 2017

Superhombre intra in laborator la Farad




Incepatori fiind, n-am stiut in ce ne bagam in toamna lui 2015 cand Mircea Gherase a dat prima oara rec la camera. Doi ani mai tarziu, suntem tot amatori, dar macar incepem sa vedem "ce nu stim".

Filmarile la documentarul Superhombre s-au incheiat in aceasta toamna. Planul era sa ne apucam acum de montaj. Asadar, selectia proiectului nostru in cadrul laboratorului fARAD a venit la marele fix:

"Destinat tinerilor profesioniști ai filmului documentar, laboratorul abordează practic relația dintre componenta tehnică și cea artistică a documentarului creativ de cinema, preluând modelul unor programe asemănătoare desfășurate de Sundance, Independent Filmmaker Project și IDFA.
Laboratorul fARAD este un laborator creativ unic, constituit dintr-un atelier practic intensiv susținut de Dana Bunescu pe durata a șase zile, având ca temă Sunetul de film documentar ca parte din viziunea creativă, și un seminar despre Storytelling și montajul de documentar susținut de Erin Casper (SUA). Acestora li se adaugă sesiuni de feedback cu invitații speciali ai festivalului pe proiectele în dezvoltare ale participanților."
Nici nu ne-am imaginat noi ca vom invata meserie de la un cineast ca Dana Bunescu, dar asta e una din superputerile filmului documentar. Te duce unde nici nu te astepti.


Recent distinsa cu un Urs de Argint la Berlin pentru montaj (la Ana, mon amour), Dana Bunescu a lucrat la multe din titlurile importante ale Noului Cinema romanesc: 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, Pozitia Copilului, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, Aferim! si...lista e prea lunga. Despre Erin Casper ajunge sa spunem ca a montat Risk, ultimul film al regizoarei Laura Poitras (CitizenFour).

Dar nu inveti numai de la tutori, daca ai si colegi interesanti (cum e cazul de fata):

  • Cristina Haneș și Isabella Rinaldi, cu proiectul A rifle and a bag;
  • Iulia Stoian și Maria Bălănean, cu proiectul Invizibilii;
  • Andreea Dumitriu, cu proiectul La rând pentru o minune; 
  • Mihnea Rareș Hanțiu și Marius M. Bogdan, cu proiectul No Body;
  • Andra Tarara si Maria Salomia, cu proiectul Despre moarte

Pe scurt, abia asteptam cele 6 zile de laborator (3 - 8 octombrie), constienti ca e o sansa de a dezvolta documentarul la care lucram sau macar de a capata perspective noi asupra povestii. E un debut si pentru Asociatia Marele Ecran, in calitate de partener la productia acestui film ce va fi gata in 2018.

Recunostinta celor care au crezut in proiect pana aici si generosilor sustinatori:

Co-producator: RomaniaOne

*Laboratorul fARAD are loc in cadrul festivalului cu acelasi nume; apropo, titlurile din program suna foarte atragator