vineri, 9 septembrie 2016

Casa Filmelor - 5 ani



Pentru noi a fost probabil prima oară când ne-am dat seama că am putea organiza un festival de film. Pentru o scurtă perioadă de timp, aveam tot ce ne doream. Tot ce (ne) lipsea. Un ecran mai mare. Un spațiu ca o cinematecă. Filmele pe care râvneam și noi să le vedem. Și spectatori cu care să împărțim bucuria/ nebunia. Așa a fost prima ediție de Casa Filmelor pe care am organizat-o la Plai împreună cu colegele de la Pelicula Culturală.

Au urmat multe momente fantastice: Aventurile Prințului Ahmed cu Makunouchi Bento (2012) sau Science Night tot cu ei (2013), avanpremiera Usturoi la Timișoara (2014), Plaiuri de Munte în Cinema (2014), Aferim! (2015). Practic, ne-am făcut toate hatârurile.

Dar hai să vedeți cu ce vă primim la a cincea ediție de Casa Filmelor pe care o gospodărim la Plai.




Începem azi, de la ora 18, cu cel mai așteptat film al toamnei, pe care îl puteți vedea în sfârșit la Timișoara cu această ocazie (tot de azi intră în cinematografe): Sieranevada de Cristi Puiu. Filmul surprinde o reuniune de familie pentru un parastas. Probabil știți asta deja. Știți și că ține aproape trei ore, durată 'perfect justificată', susține criticul Dan Făinaru, care mai spune că "filmat la nivelul ochilor, apartamentul devine un microcosmos al unei întregi lumi și dacă unele dintre lucrurile spuse sau văzute pe parcursul filmului par să fie incomplete, totul e intenționat, pentru ca spectatorul să umple aceste goluri".

Un microcosmos e și spațiul Casei Filmelor Ceau, Cinema!. Pot încăpea cel mult 60 de spectatori (pe bean-bags și saci cu bureți). Sunetul este asigurat prin căști (nu uitați să luați cu voi un act de identitate). Pentru cei care nu ajung sau nu mai au loc la proiecția de la Plai, duminică are loc lansarea oficială Sieranevada, la Filarmonică, în prezența echipei.



Sâmbătă, vă așteptăm cu filmele câștigătoare la festivalul Ceau, Cinema! 2016. De la ora 16.00 Soră-mea, în regia lui Kinga Debska (Polonia), recompensat cu Premiul Publicului. Un alt portret de familie, tot universal: două surori trebuie să facă faţă ideii că părinţii lor se apropie de sfârşitul vieţii.

De la ora 18.00, câștigătorul competiției Ceau, Cinema! din acest an, „Viaţa e o trompetă” în regia lui Antonio Nuic. „Un film cu un ansamblu de actori care joacă cu naturalețe și autenticitate, o regie cu mână sigură și atentă la detalii, un umor care izvorăște din situații vitale. Un film care ne aduce aminte că un sunet de trompetă reînnoadă țesătura fragilă a relațiilor dintr-o familie” - a fost motivația juriului pentru premiul acordat.


 

După concertele de la scena mare, deci după ora 23, vă așteptăm cu o selecție de filme portugheze premiate la festivalul Curtas Vila do Conde, unul dintre ele fiind semnat de Joao Rosas, regizor invitat la Ceau, Cinema. Un altul (Luminița) îl are în distribuție pe Dragoș Bucur.

Tot cu Dragoș Bucur este și Finale (de Dorian Boguță), unul din scurtmetrajele premiate la Timishort. Întregul palmares pe 2015 al festivalului timișorean de scurtmetraje va putea fi vizionat de la ora 18, atît la secțiunile Internațională și Națională, cât și la Videorama.


Programul începe de la ora 15, cu trei scurte despre arhitectura vie a Timișoarei oferite de Ordinul Arhitecților. Continuăm pe axa TIMIȘOARAD, de la 16. În secțiunea Filme Bănățene la Ceau, Cinema! ați putut vedea deja două scurte arădene: Libelula (de Mimi Sălăjan și Adelina Bulibașa, premiați pentru debut la Ceau, Cinema!) și White is the new white (de Rareș Hanțiu). Dar nu ați văzut încă Proiecționistul, un film de Norbert Fodor, care are toate ingredientele unui mockumentar simpatic și amuzant.



Maia Morgenstern joacă în Pieptiș (de Patrick Brăila), un film despre curajul de a-ți asuma ceea ce ești, la fel ca Vinovat de libertate (Mihai Stanciu), prezentate în același calup, de la 15. Patrick nu mai ajunge la Q & A, dar Mihai e la Plai.







Cam acesta e programul 'cincinalului'. Intrați în cinema-ul nostru din gospodăria Căpâlnaș ca și cum e al vostru. Primele proiecții din istoria cinematografului au fost făcute în corturi la bâlci, ca niște curiozități sau momente de magie. Ne întoarcem cu bucurie în acest spațiu.

Parteneri: Timishort, CitiZenit (Arad), Curtas Vila do Conde și Lectoratul Portughez la UVT (Iolanda Vasile), OAR. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.