miercuri, 14 ianuarie 2015
Filmul Charlie Hebdo
HIPERCINEMA & CINEVIZIUNE
A trecut o săptămînă de când lumea întreagă a urmărit în fața ecranelor "filmul" prinderii atacatorilor redacției Charlie Hebdo, film întins pe durata a 2 zile. Audiențele unor televiziuni au sărit în aer, atingînd creșteri cu pînă la 918 % !!! (detalii).
"I-au prins?" a fost prima întrebare a unui prieten, cu care m-am întîlnit în zilele acelea.
Televizoarele erau aprinse pe canalele de știri pînă și la mall, în baruri, cafenele. Se trăia cu sufletul la gură, ca la un eveniment sportiv. În fond, era o vînătoare. O cursă globală. Am auzit de mai multe ori spunîndu-se în legătură cu dramaticele evenimente: "E ca un film". Un film în care am avut inclusiv "the money shot": uciderile unui terorist și a unui polițist, în fapt două snuff-uri prezentate pe toate ecranele, la ore la care se uită și copiii.
Să fie acesta noul tip de experiență cinematografică?
Felul în care cinemaul acaparează (tele)realitatea e lămurit de cercetătorii francezi Lipovetsky și Serroy într-o carte care a apărut și la noi (Ecranul Global):
"Cinematograful s-a construit plecîndu-se de la ideea unui loc colectiv și public (sala obscură)...Ecranul cinematografului are puterea de a-l smulge pe spectator din banalitatea zilelor: acaparînd toată atenția publicului, el operează o distincție între spectacol și realitate.
La început, televiziunea a produs o ruptură față de cinematograf, atît timp cît receptarea imaginilor se efectuează la domiciliu. "Locul vrajei exercitate de imaginea-cinema este luat de zapping și semidezrădăcinarea caracteristice experienței televizuale."
"Pe de altă parte, imaginile tele funcționează în timp real. Instaneitate, ubicuitate, simultaneitate: micul ecran i-a pus pe oameni în contact cu întreaga lume, devenită una fără frontiere, un sat global.
Durata unui spectacol de cinema e limitată; programele televiziunilor deversează însă un val crescînd și cvasipermanent de imagini - un robinet de imagini.
Acum, cinematograful nu mai prezintă cel mai mare spectacol al lumii. Televiziunea provoacă un entuziasm și o febră colectivă fără egal. Publicul vibrează la unison în fața ecranului tv, ca odinioară în cinematografele de cartier."
Aparent, televiziunea a cîștigat lupta. Dar spiritul cinema e prezent în televiziune: în estetica sa, în spectacularizare, în starizare, în dramatizare, în felul în care suscită emoție.
"Televiziunea, magia transmiterii în direct, sportul, toate acestea au făcut ca cinematograful să-și piardă exclusivitatea și poziția sa predominantă. Dar acest regres e sinonim și cu încoronarea sa, într-atît i-a împrumutat show-ului tehnicile sale de luat vederi, estetica-șoc și emoțională și de scenarizare totală. Dacă televiziunea a provocat o transformare a imaginilor cinematografului, acesta n-a încetat să fie modelul visului reprezentat și al mizanscenei spectaculare.
Cu cît spectatorul frecventează mai rar sălile, cu atît cinematograful se amestecă în televiziunea văzută ca mijloc media. Acum întreaga informație se construiește în vederea divertismentului și a mobilizării afective a publicului. Jurnale televizate, punerea în scenă a știrilor, reportaje: media TV își organizează tot mai mult programele ca o punere în film generalizată centrată pe "uman" și pe intim, pe emoție și pe compasiune. Dacă videofilia a detronat cinefilia, aceasta a fost în beneficiul căutării emoției-cinema pe toate celelalte ecrane.
Individul hipermodern este cel care așteaptă și caută cinematograf acolo unde nu există. Cinematograful nu e în regresie: adevărul este că el a fagocitat mai mult sau mai puțin toate imaginile, el remodelează gusturile și practicile înspre tot mai multe efecte-șoc și de mare spectacol. S-a născut o cinemanie care prin intermediul televiziunii și dincolo de ea, prin intermediul celorlalte ecrane, inaugurează atît un nou stil, cît și un nou fel de a privi: cineviziunea."
Deci, de fapt, noi vrem să vedem și vedem filme peste tot. Suntem cinefagi și cinemaniaci.
"Visul nu mai e așteptat doar în ficțiunea cinematografică, ci într-un real audiovizual, filmat și scenarizat. După ce am visat alte lumi, vrem visul și senzațiile pe toate ecranele lumii."
Ecranul Global de Gilles Lipovetsky & Jean Serroy (Polirom, 2008)
A trecut o săptămînă de când lumea întreagă a urmărit în fața ecranelor "filmul" prinderii atacatorilor redacției Charlie Hebdo, film întins pe durata a 2 zile. Audiențele unor televiziuni au sărit în aer, atingînd creșteri cu pînă la 918 % !!! (detalii).
"I-au prins?" a fost prima întrebare a unui prieten, cu care m-am întîlnit în zilele acelea.
Televizoarele erau aprinse pe canalele de știri pînă și la mall, în baruri, cafenele. Se trăia cu sufletul la gură, ca la un eveniment sportiv. În fond, era o vînătoare. O cursă globală. Am auzit de mai multe ori spunîndu-se în legătură cu dramaticele evenimente: "E ca un film". Un film în care am avut inclusiv "the money shot": uciderile unui terorist și a unui polițist, în fapt două snuff-uri prezentate pe toate ecranele, la ore la care se uită și copiii.
Să fie acesta noul tip de experiență cinematografică?
Felul în care cinemaul acaparează (tele)realitatea e lămurit de cercetătorii francezi Lipovetsky și Serroy într-o carte care a apărut și la noi (Ecranul Global):
"Cinematograful s-a construit plecîndu-se de la ideea unui loc colectiv și public (sala obscură)...Ecranul cinematografului are puterea de a-l smulge pe spectator din banalitatea zilelor: acaparînd toată atenția publicului, el operează o distincție între spectacol și realitate.
La început, televiziunea a produs o ruptură față de cinematograf, atît timp cît receptarea imaginilor se efectuează la domiciliu. "Locul vrajei exercitate de imaginea-cinema este luat de zapping și semidezrădăcinarea caracteristice experienței televizuale."
"Pe de altă parte, imaginile tele funcționează în timp real. Instaneitate, ubicuitate, simultaneitate: micul ecran i-a pus pe oameni în contact cu întreaga lume, devenită una fără frontiere, un sat global.
Durata unui spectacol de cinema e limitată; programele televiziunilor deversează însă un val crescînd și cvasipermanent de imagini - un robinet de imagini.
Acum, cinematograful nu mai prezintă cel mai mare spectacol al lumii. Televiziunea provoacă un entuziasm și o febră colectivă fără egal. Publicul vibrează la unison în fața ecranului tv, ca odinioară în cinematografele de cartier."
Aparent, televiziunea a cîștigat lupta. Dar spiritul cinema e prezent în televiziune: în estetica sa, în spectacularizare, în starizare, în dramatizare, în felul în care suscită emoție.
"Televiziunea, magia transmiterii în direct, sportul, toate acestea au făcut ca cinematograful să-și piardă exclusivitatea și poziția sa predominantă. Dar acest regres e sinonim și cu încoronarea sa, într-atît i-a împrumutat show-ului tehnicile sale de luat vederi, estetica-șoc și emoțională și de scenarizare totală. Dacă televiziunea a provocat o transformare a imaginilor cinematografului, acesta n-a încetat să fie modelul visului reprezentat și al mizanscenei spectaculare.
Cu cît spectatorul frecventează mai rar sălile, cu atît cinematograful se amestecă în televiziunea văzută ca mijloc media. Acum întreaga informație se construiește în vederea divertismentului și a mobilizării afective a publicului. Jurnale televizate, punerea în scenă a știrilor, reportaje: media TV își organizează tot mai mult programele ca o punere în film generalizată centrată pe "uman" și pe intim, pe emoție și pe compasiune. Dacă videofilia a detronat cinefilia, aceasta a fost în beneficiul căutării emoției-cinema pe toate celelalte ecrane.
Individul hipermodern este cel care așteaptă și caută cinematograf acolo unde nu există. Cinematograful nu e în regresie: adevărul este că el a fagocitat mai mult sau mai puțin toate imaginile, el remodelează gusturile și practicile înspre tot mai multe efecte-șoc și de mare spectacol. S-a născut o cinemanie care prin intermediul televiziunii și dincolo de ea, prin intermediul celorlalte ecrane, inaugurează atît un nou stil, cît și un nou fel de a privi: cineviziunea."
Deci, de fapt, noi vrem să vedem și vedem filme peste tot. Suntem cinefagi și cinemaniaci.
"Visul nu mai e așteptat doar în ficțiunea cinematografică, ci într-un real audiovizual, filmat și scenarizat. După ce am visat alte lumi, vrem visul și senzațiile pe toate ecranele lumii."
Ecranul Global de Gilles Lipovetsky & Jean Serroy (Polirom, 2008)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.