duminică, 9 februarie 2014

Her (2013)

'You seem like a person but you're just a voice in a computer'

O poveste despre iubire virtuala sau una despre dragostea omului pentru tehnologie? In cel mai recent film al lui Spike Jonze, Her, un scriitor deprimat se indragosteste de un sistem de operare futurist, o inteligenta artificiala capabila sa invete si sa evolueze acumuland experienta de la o ora la alta. Situatia e, cu usoara ingaduinta, chiar plauzibila, mai ales daca tinem cont ca vocea OS1 apartine lui Scarlett Johannson iar personalitatea Samantha se contureaza in relatie directa cu eroul povestii, Theodore (Joaquin Phoenix), mulandu-se pe nevoile lui si pe felul sau de a fi. Cazul e insa unul exceptional: El e extenuat psihic de esecul in casnicie si in cautarea unei conexiuni “umane” cu cineva care sa-l asculte, in vreme ce Ea, posedand banci de date gata sa fie umplute cu informatii despre lumea din jur, se dovedeste ascultatorul perfect.

Nici nu e de mirare ca in scurt timp apropierea dintre ei evolueaza catre o intimitate previzibila desi, pentru noi, cam inconfortabila. Si asta nu datorita considerentelor de natura morala pe care le creeaza ideea unei relatii intre o fiinta umana biologica si una artificiala. Ele au fost intotdeauna interesante de explorat -vezi Blade Runner, Omul Bicentenar- intrucat ofereau observatii patrunzatoare asupra societatii dar si speculatii asupra unor potentiale cai de evolutie. Actionand la nivel intelectual lucrurile astea amplifica experienta. Disconfortul e creat de faptul ca Jonze vrea sa exploreze la fel de patrunzator latura fizica a ineditei relatii, adica necorporalitatea unuia dintre parteneri, raspunzand apoi unei intrebari de altfel naturale: “dar cum fac sex?” Habar n-am.. E atat de important? Cum fac dragoste un om sanatos si un paralitic? Chiar trebuie sa intru in patul lor ca sa ma conving ca au o relatie profunda?


E absolut normal ca Samantha, desi virtuala, sa caute sa-si exploreze sexualitatea. E parte din dezvoltarea personalitatii ei. Dar faptul ca o ascult gafaind si oftand nu ma convinge ca acolo in circuitele ei e umana si chiar “simte” ceva si nu interpreteaza o partida de sex telefonic din baza ei de date. M-ar fi convins probabil daca un orgasm virtual de-al ei ii strica telefonul lui Theo. Era hazliu si de efect. Altfel tot exercitiul ala amoros nu e nici tragic, nici comic, ci foarte, foarte straniu si patetic.

Din fericire sunt si multe lucruri bune in Her. Modul in care e construit scenariul e fascinant, cu o prima treime excelenta in oferit context si definit personajul lui J. Phoenix. Theo, captiv intr-un balon de tristete dar permanent conectat la prezent via tehnologie wireless activata vocal. Theo, sensibil si romantic de la 9 la 17, compunand emotionante scrisoridemana fara a misca un deget, la fel cum face cand vine vorba de acceptat propriul trecut sau de exprimat noi sentimente. Theo incapabil sa mearga mai departe, inclusiv in jocul virtual in care are de urcat un munte sau de evadat dintr-o pestera. Atat personajul cat si mediul in care se afla sunt excelent redate si nu creeaza probleme de perceptie. La fel de interesante sunt si femeile reale din viata lui Theo: fosta sotie, Catherine (Rooney Mara) si amica/vecina Amy (Amy Adams), amandoua foarte expresive in stari si uneori mult mai mature in simtiri decat Theo.


Exista insa si atat de multa ironie in Her incat e garantat sa te apese. De la exagerarea relatiilor deja personale pe care le avem cu gadgeturile noastre pana la ideea rezolvarii unor probleme de angajament emotional cu ajutorul unui fiinte virtuale, de la explorarea granitelor in materie de incredere reciproca si repetarea greselilor pana la chestiuni filosofice cum ar fi capacitatea de a iubi a unei supraminti sau fidelitatea unei ‘masini’. Sub filtrele de culoare si dulcegariile romantice in care e impachetat, Her provoaca destul multe intrebari interesante iar raspunsurile nu sunt deloc usoare.
Trailer

2 comentarii:

  1. mie mi s-a parut un "hipstagram" (hipster+instagram) movie. si la nivel de imagine si la nivelul superficial la care a fost tratat subiectul ... Spike Jonze fara Charlie Kaufman e ,din pacate, doar un regizor de reclame si filme publicitare ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, pana si pentru mine e un pic cam prea multa dulcegarie romantica :) Si sunt unele scene / replici de scenariu care fac niste schimbari dubioase de registru, complet nelalocul lor (vezi gluma de autobaza pe marginea subiectului "anus under armpit"). Pe de alta parte, sunt si multe chestii faine la filmul asta. Mi-a placut de Phoenix, cu aerul lui introvertit-stingher, cu tristetea latenta; si mi-au ramas lipite de retina cateva scene, cum ar fi cele cu oamenii de la metrou sau de pe strada, unde fiecare e prea ocupat sa comunice cu gadgetul propriu pentru a mai observa realitatea din jur, pentru a mai interactiona / socializa live. De acord cu tine - filmul te face sa te gandesti la multe chestii apropo de cum iti construiesti relatii, cum te astepti ca oamenii de langa tine sa fie customizabili, la fel ca niste produse de consum, etc.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.