marți, 3 decembrie 2013

The Butler (2013)

Oare se apropie campania electorală pentru prezidenţiale în State? Asta e întrebarea care îţi răsare inevitabil în minte în timp ce curge genericul final de la The Butler. Oare Obama vrea să fie cu un pas înaintea celorlalţi, să ia un start timpuriu? Nu de alta, dar aşa cum filmele româneşti de propagandă pre-89 ridicau osanale partidului comunist şi proletarului suprem, aşa ultimele vreo 10 minute din The Butler sunt pline de oameni care îl privesc pe Obama ca pe un fel de Mesia. Nu că mi-aş permite eu să zic că n-ar fi, dar totuşi :)


Sincer, mă aşteptam la mai mult de la The Butler. Şi de la Lee Daniels. În ciuda apetenţei lui pentru hiperdramatizare, mi-a plăcut ochiul conectat la real cu care a privit lumea din Harlem a lui Precious, şi mi-a plăcut atmosfera sufocantă, de mlaştină toridă, prin care evoluează personajele din The Paperboy. Asta chiar dacă din ambele filme nu au lipsit exagerările.

Era clar că Lee Daniels va marşa pe ideea segregării rasiale şi a luptei pentru libertăţile civile în noul lui film, şi că se va desfăta cu mici excese dramatice. Dar nu era deloc clar că va face un film elogios la adresa Casei Albe şi a unui anume preşedinte american. Fie el şi de culoare.

Faţă de alte filme care au apărut în ultimii ani pe tema rasismului în State – îmi vin în minte, aleatoriu, nu numai celelalte filme ale lui Daniels, ci şi Inglorious Basterds sau LincolnThe Butler e surprinzător de banal şi previzibil. Iar faţă de alte filme despre demnitatea tăcută a meseriei de somelier – îmi vine în minte I Served the King of England – filmul pare un fel de variantă for dummies. Pe de altă parte, parcă vă şi aud vociferând: Cât de inovator putea fi un film cu Oprah, mama melodramelor TV clişeizate?
Adevărul e că momentele şi personajele reuşite coexistă în film cu cele scoase din manualul de stereotipii à la Hollywood. Forest Whitaker convinge cu subversiunea lui reţinută şi cu servilismul demn de majordom la Casa Albă. Şi o serie de alte personaje conving în roluri mici – Vanessa Redgrave, atât de discret impunătoare în rolul bunicii proprietarului satrap de plantaţie de bumbac, sau Cuba Gooding Jr. în rolul majordomului guraliv, dar sufletist. Însă, una peste alta, distribuţia rămâne prea pestriţă, cu prea multe derapaje în cabotinaj. Per ansamblu, personajele sunt lustruite şi ireale ca într-o reclamă la pastă de dinţi. Cu feluri de a fi ce cad cuminţi într-un dosar cu arhetipuri făcut la Hollywood: nevasta ex-alcoolică, copilul rebel etc.   

Ok, filmul e interesant de văzut pentru cum trasează istoria segregării rasiale în State. Dar e păcat că un subiect atât de acut cum e lupta pentru libertăţile civile e pus în umbră de izul propagandistico-patriotic al finalului (şi nu numai). 

2 comentarii: