joi, 29 decembrie 2011

Perfect Sense (2011)

Dezinstalarea perceptiei senzoriale

rating: Brainwash

In avalansa de filme apocaliptice din acest debut de mileniu mai scapa uneori si cateva parabole existentiale care lasa impresii durabile in mintile noastre. Perfect Sense e un astfel de film, o descriere poetica a unei tragedii epidemice care, raspandindu-se pe intreaga planeta, ne arunca pe toti in bezna unei apocalipse senzoriale. Asemanadu-se in teorie cu ‘orbirea alba’ din filmul lui Fernando Meirelles (Blindness, ecranizare a romanului lui J. Saramago - Eseu despre Orbire) filmul lui David MacKenzie predica acelasi tip de pierdere inexplicabila a simturilor care arunca omenirea in haos doar ca de data asta e vorba de toate simturile cu care omul percepe lumea inconjuratoare: vaz, auz, gust, miros si pipait. Asemanarile sunt doar circumstantiale intrucat, privite in asamblu, cele doua filme sunt la fel de asemanatoare ca Potopul biblic si Ultima Judecata.

Faramitarea societatii este urmarita prin ochii unui cuplu destul de improbabil intr-o lume neamenintata de extinctie. Michael (Ewan McGregor) e un chef - burlac “jucator”, cu gusturi fine in preparat mancaruri dar complet insensibil cu femeile. Susan (Eva Green) o femeie traumatizata care face pe epidemiologista investigand Sindromul Olfactiv Sever proaspat aparut in UK, o afectiune care-i face pe oameni sa-si piarda simtul mirosului dupa ce in prealabil sufera o prabusire emotionala. Speculatiile privind cauzele sunt intotdeauna aceleasi: virus, toxina, atac terosit. Nimeni nu se gandeste ca probabil intr-o zi chiar organismul nostru va da shut down unui sistem atat de agresat de poluare si E-uri.


Fiind insa printre ultimii oameni afectati de sindrom cei doi titulari apuca sa lege o relatie in virtutea vecinatatii apartamentului ei si a restaurantului lui. Inainte de a suferi pierderea mirosului cei doi servesc ceea ce va fi probabil ultima cina normala din viata lor. Din acel moment vor fi permanent provocati sa descopere noi cai de a introduce normalitatea inapoi in viata lor. Pierdem mirosul, facem mancarea mai gustoasa, pierdem gustul facem mancarea pe placul celorlalte simturi, lucram la forma, la textura. Incercam sa suplinim ceea ce-am pierdut incarcand si antrenand simturile ramase. Iar asta e valabil pentru intreaga societate. Lumea din jur se prabuseste si se ridica dupa fiecare nou cosmar senzorial.


Confruntarea cu socul pierderii simturilor e insa diferita pentru fiecare simt in parte. Stadiile care preced fiecare vid senzorial sunt referinte metaforice pentru cele 5 stadii ale acceptarii pierderii sau mortii: negare, furie, implorare, depresie si acceptare. In acelasi timp reactia inconstienta a organismului e de a explora un varf al excitatiei fiecarui simt in parte: o amintire intensa, o foame nestavilita, o pierdere a echilibrului interior sau o stare de beatitudine in fata frumusetii lumii. E ca stingerea umanitatii in 5 trepte, iar intre fiecare din ele ne amintim ceea ce pierdem si ne adaptam. Speranta si disperare. Viata merge mai departe.



MacKenzie dovedeste suficienta sensibilitate si talent pentru a vinde ideea de apocalipsa romantica. Cei doi actori principali au, evident, carisma si poseda o chimie reala de cuplu. In vreme ce Ewan e convingator cu tigaia in mana Eva Green nu pare insa o adevarata cercetatoare in domeniul atribuit. Abia daca trece pe la lucru si eforturile ei de gasire a unui leac sunt invizibile. Probabil ca regizorul a tinut sa evite partea “stiintifica” a problemei - lasand-o pe seama unor filme ca si Contagion - focusandu-se pe aspectele mai personale si mai umane. Face sens din punctul meu de vedere. Perfect Sense e o microdrama introdusa chirugical intr-un film despre sfarsitul lumii. E mai mult despre sfarsitul celor doi indragostiti decat despre sfarsitul celorlalti. Astfel, cauzele sunt mai putin importante decat groaznica perspectiva de a face dragoste fara a-i mirosi parul, a-i gusta sarutul, a-i privi chipul, a-i atinge pielea ori a-i asculta respiratia celuilalt. Ca doua bucati de carne, lipite una de cealalta, contopindu-se in intuneric. Adina spune ca asta ar putea fi “the most perfect sense of all”. Daca tot ce ne trebuie e iubirea, profunda si constienta, ii dau dreptate.

3 comentarii:

  1. yeah, all we need is that...and some tasteless food :))

    eu nu am vazut atat de delimitata corespondenta dintre pierderea unui simt si augmentarea un anumit simtamant pentru ca de fiecare data a existat o solutie de moment menita sa acopere...simtamantul cu pricina, e probabil un film despre adaptare si disperare in portii egale...

    RăspundețiȘtergere
  2. povestea de dragoste e plina de tandrete si pe mine m-a convins. In rest parca e vorba de adaptare, de o apocalipsa anuntata, dar care in mai nici un film nu-si face treaba (pentru ca la naiba nu pierim - ne tot adaptam). :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Facand abstractie de film, daca tot ce ne trebuie e iubirea "profunda si constienta" de ce nu iubim si o bucata de stanca la fel sau apa din canalul Bega sau farama aceea de stea de pe cer care ajunge la noi ?

    De ce iubim "altfel" pe cel / cea de langa noi ?

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.