sâmbătă, 13 august 2011

All that Jazz (1979)

DANSAND CU MOARTEA


All That Jazz e despre nasterea (travaliul?) unei piese de pe Broadway, in acelasi timp cu moartea creatorului ei. "Moartea are 5 stadii: furie, negare, negociere, depresie si acceptare". Si le vedem pe toate in acest film, care a influentat masiv atat scena de pe Broadway cat si genul musical hollywoodian (n-a luat Oscarul, in schimb a luat Palme D'or la egalitate cu Kagemusha).

Vedem la lucru geniul lui Bob Fosse, coregraf/regizor al carui alter-ego este eroul filmului, cu numele Joe Gideon (Roy Scheider, in rolul vietii sale). Fosse imprumuta personajului sau fisa sa biografica, problemele cu inima si chiar iubita lui din acel moment (Kate/Ann Reinking), precum si programul de munca supraomenesc (este reprodusa perioada in care Fosse edita filmul Lenny si pregatea spectacolul Chicago). Gideon se consuma asa cum fumeaza (tigara de la tigara), asa cum lucreaza (peste masura, in ritm infernal), asa cum iubeste:

Joe Gideon
: Katie, I tried to give you everything I could give.
Kate Jagger
: Oh, you give all right; presents, clothes. I just wish you weren't so generous with your cock.


Iti ramane pe retina ritualul sau de dimineata, cu doza zilnica de pastile, picaturi de ochi si Vivaldi (sex ceva mai tarziu). Nu stiu de ce mi se pare kubrickiana, cand e mult mai pregnanta influenta lui Fellini cu al sau 8 1/2. Scena respectiva (repetata de mai multe ori in film) e ilustrativa si pentru excelentul si multipremiatul montaj (Alan Heim). Replica rostita in oglinda e deja iconica.

Intr-un dialog simbolic cu ultima sa iubita, Moartea (angelica Jessica Lange), Giddeon (dealtfel un tip interiorizat) isi arata adevaratele ganduri:

Angelique
: Do you believe in love?
Joe Gideon
: I believe in saying, "I love you." It helps you concentrate.

Cata luciditate. Atata drama. Si atata jazz. De la chinul dansatorilor ca nu se simt suficient de buni, la pasiunea autodevoratoare a artistului si pana la fariseismul producatorilor (care prefera solutia contabililor de a nu mai monta show-ul cand regizorul ajunge in spital, in speranta ca daca acesta va muri isi vor recupera banii de la asigurari, ajungandu-se la situatia unica si absurda de a face profit pe Broadway fara sa dea o singura reprezentatie) totul e un show in show in show. Momentele din viata eroului sunt mereu convertite in spectacol, ca in aceasta scena domestica (dans Ann Reinking si copila Erzsebet Foldi).

Intr-adevar, "everything old is new again". 30 de ani mai tarziu, capodopera lui Fosse e la fel de noua. A fost o restanta pe care m-am hotarat cu greu sa o dau. Credeam ca imi trebuie o anume dispozitie pentru a viziona musical (dansuri si scene cantate si...uh, boring). Va sigur insa ca din momentul in care am dat play, All That Jazz m-a luat cu forta la bord, m-a transportat prin zone cu turbulente, fara centura de siguranta, m-a pus sa dansez cu moartea si, cu toate astea, mi-a lasat un zambet enorm pe fata, fara sa stiu de ce. "It's show time, folks!"

Un comentariu:

  1. Boss, doar atat: At looong last! Filmul (sau macar secventa cu pricina) te-a luat la bord pt ca - remember? - nava se numea "Air-otic" ;) Iar jazz, aici e de fapt sinonim cu "rigmarole", "paraphernalia", nu e un gen de muzica.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.