miercuri, 8 iunie 2011

TIFF 2011: Odessa în flăcări (1942)

Chiar daca ne-am intors de la Cluj asta nu inseamna ca n-avem in continuare ochi si urechi la festivalul transilvanean. Corespondentul nostru special va fi Titza iar prima "telegrama" transmisa de ea priveste proiectia-eveniment a filmului Odessa in flacari, o coproductie romano-italiana realizata in 1942 dar distrusa dupa razboi, din ordinele securitatii, intrucat reda drama refugiatilor romani in Basarabia si atrocitatile savarsite de bolsevici. Filmul lui Carmino Galleone, considerat pierdut, a fost regasit in 2005 in arhiva studiourilor Cinecitta si restaurat. In rolul principal o putem vedea pe basarabeanca Maria Cebotari, una din cele mai mari soprane si actrite romane.




Odessa în flăcări
(guest post by Titza)

Filmul vazut aseara la castelul Banffy din Bontida e, fara indoiala, una dintre marile surprize cinematografice traite vreodata. Filmat in 1942 (de Carmino Gallone si avandu-l ca si co-scenarist pe Nicolae Kiritescu), in timpul celui de-al doilea razboi mondial, s-a crezut ca e definitiv pierdut pana cand, cu putina vreme in urma, a fost gasit in arhiva Cinecitta si restaurat.


Sa vezi un film in curtea unui castel e aproape de nedescris, mai ales cand acel film e unul de epoca (in alb si negru) si se incadreaza perfect in peisajul dezolant oferit de ruinele nerestaurate. Iar cand acele ruine sunt scaldate de luminile caramizii si gabene ale unor reflectoare puse pentru a incalzi putin din raceala cu care esti intampinat inca de la sosire, nu ai altceva de facut decat sa te invelesti cu patura rosie pe care ti-au dat-o organizatorii si sa treci in lumea filmului.

Odessa in flacari” nu e un film cu un subiect complicat, care sa te tina cu rasuflarea taiata, desi contextul e tulburator: Chisinaul e invadat de armata rusa si Maria Teodorescu, o cantareata de opera, devine prizoniera in propriul oras dupa ce fiul ei ajunge intr-un lagar al Odessei (din Ucraina de azi). Marea drama este, de fapt, lupta Mariei pentru a-si recupera fiul, o poveste care e atat de reala incat ajunge sa te macine, ca spectator, si sa te faca sa zici multumesc ca ai ajuns sa vezi doar un film si nu sa traiesti acele vremuri.

Maria Teodorescu invata mult prea dur si mult prea brusc ce inseamna compromisul, atat ca femeie cat si ca artist. Obligata fiind sa ramana in Chisinau, este fortata de Michele Smirnoff, general al armatei ruse, sa cante doar piese aprobate de el, in fata unui public acceptat tot de el. Acceptarea si supunerea Mariei este cu atat mai intens traita cu cat ea merge mai departe avand convingerea ca intr-o zi il va gasi pe Nico, fiul ei pierdut.

Momentul definitoriu al filmului, in care este mai mult decat evidenta drama ce se petrece in sufletul femeii, este acela in care, invitata fiind sa le cante unor copii, afla ca si fiul ei se afla in sala respectiva si il cauta din priviri cu o disperare pe care numai o mama o poate simti. Realizand ca fiul ei, totusi, nu e acolo, se resemneaza pentru moment insa nu renunta la lupta. E hotarata sa castige batalia, in ciuda faptului ca pare sa fie o invinsa de fiecare data cand se zareste un licar de speranta.

Coloana sonora a filmului consta, in mare parte, in arii din La Boeme, opera lui Giacomo Puccini, iar asemanarea Mariei cu Mimi nu e deloc intamplatoare. Obligata sa isi sacrifice dragostea pentru a salva viata fiului ei, eroina noastra e de acord sa fuga cu cel care a incatusat-o in oras, generalul Smirnoff, calcandu-si mandria de femeie si lasandu-si corpul prada dorintelor unui barbat pe care il dispretuieste. “O noapte trece repede”, ii spune batrana doamna careia Maria i se confesa si care incearca sa-i ofere din intelepciunea unei batraneti greu incercate.


“Odessa in flacari”, fara a fi un film Hollywood-ian, ne ofera si un final fericit, ca un fel de lectie de viata: nimic nu e imposibil daca iti doresti sa se intample si lupti pentru asta. Generalul e ucis de femeia care il iubeste, la fel de malefica ca si el, iar Maria isi regaseste fiul in catacombele Odessei, intr-un deznodamant rasplatit de o muzica divina ce se aude in difuzoare.

In mod sigur, experienta vizionarii filmului in castelul de la Bontida e ceva unic si irepetabil dar, fiindca e un film al cinematografiei mondiale care plaseaza in timp un important moment al isoriei romanilor de peste Prut, in opinia mea, e un film de neratat daca aveti vreodata ocazia sa-l identificati pe la vreun cinematograf (sau cinemateca) al tarii.
articol oferit de nebuloasa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu