luni, 3 ianuarie 2011

Placeri Vinovate

Placerile vinovate sunt acele placeri pe care esti cam stanjenit sa le recunosti fata de ceilalti. Vacanta asta am avut ocazia sa imi rememorez cateva, tot zapand printre reluari si reluari ale reluarilor. Iata o lista scurta de rusini personale:


Braveheart. L-am vazut de 7 ori la cinema. Da, mi-am petrecut cu William Wallace aproximativ 24 de ore din viata (balada eroului scotian are 3 ore), daca pun la socoteala si fragmentele pe care nu m-am putut abtine sa le revad la televizor. Am o singura scuza, eram adolescent cand am facut o obsesie pentru al doilea film regizat de Mel Gibson.

Prima oara l-am vazut in cinematograful Ozana din Targu Neamt (acum cinci ani mai erau pe acolo doar o casa de amanet si un schimb valutar). Filmul s-a intrerupt de cateva ori in fluieraturile vesele ale celorlati (nu foarte multi) spectatori, obisnuiti ca proiectionistul sa rateze trecerea de pe o rola pe alta, iar aici vorbim de o pelicula literalmente kilometrica. In chiar noaptea de dupa acea prima vizionare erau -coincidenta- Oscarurile. Am asteptat cu o emotie (inca neegalata de alta gala) anuntul de a doua zi, sperand ca eroul meu, Gibson, va invinge macar aici. Dupa cum poate va amintiti...a invins.

A doua oara l-am vazut la sala Capitol (acum Filarmonica) cu cei doi camarazi de atunci. Am urmarit tustrei filmul in perindarile sale pe la celelalte sali din oras (pe atunci mai era si Unirea, unde am vazut o prima jumatate de ora fara sonor). L-am mai vazut in gasca doar in primul an de studentie, la cineva acasa. Ii innebuneam pe toti, rostind replicile de pe ecran deodata cu actorii. Mai ales celebrul discurs al lui Wallace pe campul de la Stirling (Run, and you'll live... at least a while. And dying in your beds, many years from now, would you be willin' to trade ALL the days, from this day to that, for one chance, just one chance, to come back here and tell our enemies that they may take our lives, but they'll never take... OUR FREEDOM! ).

Obsesia mea a continuat cu cercetari la Biblioteca Nationala (nu exista wikipedia) pentru a afla povestea neromantata a scotianului, ceea ce a facut sa ma indragostesc si de alta figura istorica: Robert The Bruce (nu stiu daca nu de aici izvoraste indaratnicia mea de a urma facultatea de istorie, recunoscuta ca o scoala blocata in trecut si fara viitor). Dupa cautari epopeice am pus mana pe coloana sonora a filmului (James Horner). Pe atunci lucrurile astea nu erau asa usor de obtinut. Ceea ce le facea pretioase. Mi-am dat seama ca am terminat-o cu Braveheart cand am primit filmul cadou cativa ani mai tarziu (vedeti, slabiciunea mea era notorie). Nu am rulat niciodata acel disc.

Daca as fi vazut filmul dupa varsta de 20 de ani mi s-ar fi parut probabil excesiv de romantic, nejustificat de lung si de violent. Dar l-am vazut la 16 ani. M-a innebunit MacCentul acela exotic, McCimpoaiele acelea ("playing outlawed tunes on outlawed pipes"), McBarbatii aceia dintr-o bucata (asa cum visam si eu sa devin), McCoafurile lor salbatice, peisajele McMuntilor scotieni unde am jurat ca voi ajunge. Rebeliunea eroului alimenta si fanteziile mele de rebeliune impotriva parintilor, impotriva scolii si a sistemului. Adolescenta e perioada aceea cand simti ca nu ai nimic, dar stii ca toata lumea poate fi a ta. Unele filme trebuie vazute la timpul lor. Cu Braveheart stiu ca a fost asa.

Am insa banuiala ca daca as da la tv peste scena torturii (dezvoltata de Gibson de-a lungul intregului sau film urmator: The Passion of The Christ) as striga inca o data din toti rarunchii impreuna cu MacWalish, asa cum am facut-o la 16 ani in atatea sali de cinema goale si reci, cu lacrimi in ochi: LIBERTATEEE! E strigatul autentic al rebeliunii (adolescentine) si asumarea faptului ca moartea este inevitabila. "Incetezi a mai fi un copil cand iti dai seama ca vei muri" (iertati-ma, dar nu mai stiu cine a zis asta). Socul Braveheart n-ar fi fost complet fara acest final demential, cu 180 de grade diferit fata de restul productiilor de gen: eroul moare!!! In acest twist sade grauntele spiritual al unui film (in mare despre kilturi si batai intre barbari vopsiti care isi arata unii altora fundul dezgolit) care mi-a furnizat o veritabila mantra pentru cativa ani: Every man dies, not every man really lives. Ceea ce ne duce la urmatoarea "guilty pleasure".

The Fountain. Cand am vazut Pi si am citit scenariul filmului de debut al lui Aronofski (facut cu un "buget" care sa-i rusineze inclusiv pe regizorii minimalisti romani: 20.000 $) m-am decis ca imi va placea absolut tot ce va face acest vizionar nebun si original (dar oare nu toti vizionarii sunt asa?). Chiar daca asta inseamna un mismas mistic sau "New Age iconography" asa cum a fost considerat The Fountain de jumatate din critica de film. Regizorul a vrut sa exploreze un teritoriu nou in genul sf "in cautarea lui Dumnezeu, in cautarea sensului". Pentru mine inseamna impacarea cu ideea de moarte. Oricat de tocit ar suna, "moartea face parte din viata". Death is the road to the awe. Despre asta este The Fountain.

Aronofsky a reflectat in 2009 asupra motivelor pentru care filmul sau a fost intampinat cu atata antipatie: "It was pre-Obama, smack in the middle of Paris Hilton time. But there has been a serious turn now, people are starting to realise that the party's over, finally. So we can stop thinking about the culture of superficiality, start to remember there are other things going on".

Indiferent cum interpretezi aceasta meditatie depre pierderea unei fiinte dragi, vei fi de acord ca imaginea lui Matthew Libbatique si muzica lui Clint Mansell sunt fabuloase (amandoi sunt colaboratorii permanenti ai regizorului). Poate ca nu e o capodopera dar, intre cele cinci filme semnate de Aronofsky, The Fountain e cel mai nedreptatit. Nu are drogati, luptatori de wrestler ratati, dansatoare la bara sau balerine nebune, deci nu e cool. A fost inaintea timpului sau si am incredere ca tot timpul ii va da dreptate.




Bruce Almighty (2003) & Mrs. Doubtfire (1993). Nu stiu cum, dar de fiecare data cand dau peste comediile astea doua nu ma pot dezlipi de ecran. Nu imi explic fenomenul. In mod normal nu rezist mai mult de 10 minute la o comedie moralizatoare. Dar astea doua trebuie ca au cateva mici, insesizabile, ingrediente in plus. Cateva ingrediente care le fac rezonabil de amuzante si in acelasi timp profund umane. And that's the way the cookie crumbles.

La primul o fi chimia dintre Carey & Aniston care da cuplului acea naturalete cu care te poti identifica. O fi maimutareala lui Steve Carell sau morga lui Morgan Freeman pe post de Dumnezeu. Sau poate faptul ca toti visam la atotputernicie. Sau poate replicile inteligente capabile sa devina instant catchphrase: Be the miracle! Apropo, finalul mi-a amintit de It's a wonderful life (citat de multa lume ca filmul absolut de Craciun). Bruce Almighty este It's a wonderful life varianta 2000. It's GOOOD!

La al doilea, nu mai are sens sa va povestesc despre performanta lui Robbin Williams (un actor care de obicei este pe picior gresit in afara registrului comic) pe post de bona. Ceea ce face el, plimbandu-se in permanenta pe marginea dintre un vulcan de umor si un ocean de vulnerabilitate, e greu de egalat. Mrs. Doubtfire e filmul pe care recunosc ca il vad cu lacrimi in ochi. Jumatate de ras, jumatate de plans. Partea cu rasul stiu de unde provine. Partea cu plansul e un mister. Poate la fel ca personajul lui De Niro din Cu nasu' la psihiatru am o problema la mansarda. Sau poate e o comedie care stie cum sa te atinga la lingurica. Mrs. Doubtfire este Kramer vs. Kramer varianta cu mai mult ras.

Dar ajunge despre mine. Care sunt placerile tale vinovate?

19 comentarii:

  1. Armageddon, pe care l-am vazut de vreo 4 ori la cinema (stiu ca nu e mare branza dar ceva nu ma lasa sa ma deslipesc de ecran). Groundhog day, The Fountain, Home Alone si True lies - cam astea ar fi placerile mele vinovate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ale mele: Donnie Darko, Trainspotting, Fear and Loathing in Las Vegas, Pi, Requiem for a dream, Revolver, American Psycho,Acid House :D

    RăspundețiȘtergere
  3. O selectie rapida si foarte incompleta ar fi: Closer, 9 songs, The fountain, Out of sight, Layer cake, Revolver, Wag the dog, The matrix (da, stiu, si nu ma intere).

    RăspundețiȘtergere
  4. Good Will Hunting. Nu stiu exact de ce, dar la filmul asta ma uit de fiecare data cand e la tv. Si de fiecare data, la scena cand Ben Affeck bate la usa si Matt Damon nu raspunde, imi apare o lacrima in coltul ochiului =))

    RăspundețiȘtergere
  5. @m@ri@n, sebi, tagheue & vlad: Va multumesc. Acum mi-ati amintiti de alte placeri vinovate. Armageddon, check. Guy Ritchie, check. 9 songs, check. Good Will Huntoing, check.

    Trainspotting nu e chiar o placere vinovata pentru ca filmul inca sta in picioare. Slumdog Millionaire ar fi :)

    RăspundețiȘtergere
  6. The Fountain mi se pare a fi din categoria Odiseea Spatiala 2010 (si or mai fi si altele) - genial, dar nu pentru oricine.
    Revenind la obsesii: Sin City, Blade Runner, Nord prin nord-vest (Hitchckock, in general), The Butterfly Effect, Into the Wild, Matrix (nu exista decat un singur film cu numele asta, restul sunt bullshituri pentru devoratorii de mainstream) si Ghost in a Shell.
    Si apropo de placeri vinovate, astept urmatorul film al lui Aronofski, precum diabeticul prajitura cu ciocolata ;-)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Kilroy: misto Into the Wild. Cat despre Aronofsky, asteptarea iti va fi rasplatita cu o supradoza :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Observ ca placerile vinovate s-au cam transformat in placeri recomandate. Parca era vorba de filme la care ne uitam in prostie da ne e rusine sa recunoastem :))

    Eu adaug din partea mea: filmele de inceput ale lui Jim Carey, melodramele coreene, filmele cu zburatori (wuxia, kung-fu action) Indiana Jones, Back from the Future, City of angels si seria politista a lui Nicolaescu!!

    @Kilroy: Nu sunt de acord pe subiectul Matrix... dar cred ca fiecare are dreptul sa nu-i placa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  9. Sună a clișeu dacă spun LOTR ? :)) :P

    RăspundețiȘtergere
  10. Placeri ascunse (nu imi place cum suna vinovate) ? Hm.... Azumi, Seven Samurai, Shinobi, Shogun Assassin, celebrul Tigru si Dragon, primul Star Wars, serialul de desene Samurai Jack si tot asa.

    Auleu, am uitat Tom & Jerry si Pink Panther (desenele animate nu filmele !)

    RăspundețiȘtergere
  11. braveheart de 7 ori, la cinema? wow, that's bravery, so my list: rezonez cu doamna doubfire, becoming jane, the day after tomorrow, the peinted veil...hmm iesira la numar numa' sentimentalisme menite sa compenseze placerile alea "recomandate" :P

    RăspundețiȘtergere
  12. nu mai tin minte titlul, dar era ceva porno nemtesc din anii 90, poate chiar mai vechi, pe care l-am tot reluat pana nu se mai vedea bine VHS-ul ... ce vremuri

    RăspundețiȘtergere
  13. Cu siguranta LOTR, Matrix, toate filmele lui Guy Ritchie, filmele cu sport, filmele cu Samuel L. Jackson. si cea mai recenta si rea placere vinovata: Watchmen... nimeni nu ma intelege! :((

    RăspundețiȘtergere
  14. Braveheart de 7 ori la cinema?!?!?! wooooow :D m-ai impresionat
    "Parca era vorba de filme la care ne uitam in prostie da ne e rusine sa recunoastem :))" exact!

    RăspundețiȘtergere
  15. Tom Green's "Freddie Got Fingered".

    RăspundețiȘtergere
  16. Braveheart pe viata .. nimic nu se compara … The Fifth Element, cred ca am vreo 10 vizionari la activ… Aziz light!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Independence Day de peste 20 de ori vazut! pur si simplu nu ma plictisesc de el :) si Mrs. Doubtfire, idem ma lipeste de televizor! si era sa uit - Kevin singur acasa 1 si 2. cica sunt la Adevarul pe DVD(nu fac reclama, da poate cineva, ca si mine, le vrea pt colectie)

    RăspundețiȘtergere
  18. a mea placere vinovata e un alt gibson: lethal weapon 3

    RăspundețiȘtergere
  19. Două plăceri complet nevinovate: Cruel Intentions şi Dirty Dancing. :D
    LOTR intră by default în categoria asta, la fel şi Lock Stock and Two Smoking Barrels!

    RăspundețiȘtergere