duminică, 10 octombrie 2010

Filme indiene de zece. Zece a zecea.

Fiind o zi rara (10. 10. 10) marcam momentul printr-o postare la fel de rara. Pentru prima (si posibil ultima oara) se va vorbi aici la modul serios despre 'filme cu indieni'. Nu indieni cherokee. Hindieni de pe Gange. Un cititor (Nicu Mihali) a observat cat de nepregatiti suntem la acest capitol si a fost amabil sa remedieze lacuna prin textul de mai jos. Sa zicem mersi (si sa precizam ca nu ne asumam opiniile exprimate in "guest post" intrucat, repetam, nu suntem in tema).

BLACK (2005)
Regia si Scenariu: Sanjay Leela Bhansali
Genul programului: Drama
Distributia: Amitabh Bachchan, Rani Mukherjee
Durata: 122 min.
Limba vorbita: indiana/engleza

Vă supun atenţiei o peliculă care poate deveni filmul preferat (pentru mulţi ani) al multora. Atunci când Danny Boyle s-a hotărât să ecranizeze romanul lui Vikas Swarup (tradus şi la noi, nu pentru că ar fi un roman foarte important ci doar ca o strategie de marketing, dat fiind succesul filmului) despre un vagabond din suburbia unui mare oraş indian care câstigă câteva milioane de rupii la un concurs de cultură generală (mă refer, evident, la supraapreciatul Slumdog Millionaire, 2008) şi ştiind că se lucreză pe din două cu o echipă de la Bollywood (toţi actorii fiind recrutaţi de acolo), aşteptam să văd primul film, în care este implicat Bollywood-ul, fără celebrele preludii şi interludii muzicale, devenite marca înregistrată a acestor producţii. Dar Danny Boyle nu a rezistat tentaţiei. DA! FINALUL!

Sanjay Leela Bhansali, un regizor indian cvasi-necunoscut (atât în România cât şi aiurea), se abate de la regulă. Nu sunt un mare fan (nici măcar unul mic) al producţiilor bollywood-iene. Am văzut foarte puţine, dar toate erau întrerupte de acele “videoclipuri muzicale” care te fac să recunoşti un film indian şi în cea mai avansată stare de ebrietate. Sanjay Leela Bhansali ne propune un film în care muzica este folosită ca la Hollywood (nu e acesta neaparat un lucru extraordinar) şi seveşte doar pentru a sublinia anumite momente. Lipsec “videoclipurile”. Total, dacă vă puteţi imagina. Nu pot face rezumatul filmului. Are o acţiune atât de simplă încât şi cel mai schematic şi anemic synopsis poate face vizionarea neinteresantă. Trebuie să fii “virgin” la prima vizionare, fără prea multe recomandări şi faze povestite de prieteni. Ca să fie o surpriză. Cum a fost pentru mine.

Nu e un film excepţional, nici macar unul FOARTE bun. Unicul scop şi unica preocupare a regizorului pare a fi acela de a stoarce, cu orice preţ şi cu orice mijloace, o lacrimă de la spectatori. Pentru aceasta se foloseşte de o paletă întreagă de clişee, încât, îl suspectezi, chiar, de o vagă pretenţie de exhaustivitate. Parcă prea vrea să le folosească pe toate. De la discursul final (ca element invariabil al unei anumite categorii de filme) la toastul lacrimogen şi care rezolvă tensiuni familiale majore etc., toate asezonate cu sentinţe pseudo-sapienţiale forrestgump-iene: “Viaţa e ca o îngheţată. Bucură-te de ea înainte să se topească” (remarcaţi uzitarea aceleiaşi categorii de produse alimentare pentru a descrie viaţa: dulciurile). Un film nu siropos ci înbibat (până la saturaţie) în sirop. Un film ca o savarină proaspătă. Pentru unii (femei în mod special şi nu vreau să jignesc, doar constat) acest lucru poate reprezenta o reală delectare cinematică. Pentru mine, a fost marele minus al filmului (poate singurul).

Şi totuşi, Black este o drama terifiantă (pe alocuri) despre putere, voinţă, cunoaştere, lumină şi întuneric. Despre posibil şi imposibil, despre fericirea de a-ţi dedica viaţa altcuiva. Regizorul ne propune nişte personaje memorabile (după mine, punctul forte al filmului). Povestea gravitează în jurul unei fete, Rani Mukherjee (Michelle McNally), care se naşte oarbă, surdă şi mută cu mers de Charlot şi mişcări de păpuşă mecanică defectă, care provine dintr-o familie înstărită anglo-indiană creştină (în antreul casei, în locul unui tablou uriaş al lui Ganesha ne e dat să vedem, stupefiaţi, o autentică icoană bizantină a Fecioarei Maria). Şi în jurul profesorului/psihiatru (Debraj Sahai) care se leagă (pe viaţă), dintr-un soi de ambiţie christică (nu poate fi vorba de o simplă curiozitate profesională), să transforme un suflet rătăcit, inconştient, într-un om cu conduită şi ţinută normală, cu conştiinţa supremului dar pe care l-a primit: VIAŢA. Da! Pesonajul interpretat de Amitabh Bachchan este o figură christică, un Hristos mai puţin convenţional, aiurit, care nu respectă deloc preceptele sociale, ghidat de o etică înţeleasă doar de el.

Puterea filmului rezidă, în primul rând, în interpretarea aproape perfectă a rolului principal feminin. McNally face un rol care îţi taie respiraţia, la propriu. Nu credeam că o actriţă de Bollywood poate fi capabilă de o asemenea prestaţie. Iată marea surpriză a filmului. Black este adaptarea liberă a cărţii autobiografice a Hellen-ei Keller intitulată The Story Of My Life, publicată pentru prima dată în 1903. Biografia neoficială a scriitoarei în cheie Bollywood-iană. Este deţinătorul a unui număr impresionant de premii obţinute în diferite festivaluri. Câştigătorul a 11 premii Filmfare Awards, un fel de Oscar indian, stabilind astfel un record. Este depăşit doar de Dilwale Dulhania Le Jayenge , r: Aditya Chopra, 1995 şi Devdas al aceluiaşi Sanjay Leela Bhansali, 2002, fiecare cu câte 10 premii.

Dacă vreţi să vedeţi acest "Titanic" indian, asiguraţi-vă că aveţi la îndemână câteva pachete de batistuţe. Pentru că, repet: unicul scop şi unica preocupare a regizorului pare a fi acela de a stoarce, cu orice preţ şi cu orice mijloace, o lacrimă de la spectatori. Ii reuşeste. Black se recomandă de la sine ca un film de vizionat într-o după-amiază liniştită de duminică, dar la care, cu siguranţă, te vei gândi luni dimineaţa în drum spre serviciu.

Nicu "Badea" Mihali

Un comentariu:

  1. m-ai convins :D indienii sunt de apreciat pentru ca fac filme in prostie, dar e trist faptul ca mai toate sunt lamentabile, facute poate doar pentru publicul lor, nu s-ar face atatea si atat de videoclipice daca n-ar exista un public cinefag, sensibil la asa ceva, cu energia filmica de care dispun indienii ar putea face ceva maret, le lipseste insa simtul calitatii...

    RăspundețiȘtergere