luni, 19 aprilie 2010

Clash of the Titans (2010)

Atenţie, pericol de kraken!


rating: Brainwash fara veleitati 3D

Pe lista filmelor epice de mancat pop-corn putem trece si Infruntarea Titanilor, remake-ul lui Louis Leterrier la mai vechiul Clash of the Titans (1981). Era asa cum ma asteptam: poveste interesanta, personaje schematice gen coaja fara suflet si o abundenta de scene de actiune extraordinare care sa intretina suspansul creat artificial de scara titanica la care se petrec lucrurile. Vazut din primele randuri intr-o sala de cinema filmul se pravaleste peste tine cu forta unui racnet de Kraken iar asta e destul de impresionant indiferent ce-ar zice criticii de "esenta" experientei traite. Nu ma intereseaza. Pentru 100 de minute am fost copilul care citea Legendele Olimpului in fiecare seara inainte de culcare, am fost Hercule, Perseu, Tezeu, Ulise, Ahile si toti ceilalti eroi ai mitologiei grecesti pe care-o visam noaptea.

Fiind un remake dupa o adaptare mai veche, evident ca nici filmul lui Leterrier nu se inspira fidel din mitologia cu care eram obisnuiti, ci aduce propriul bagaj de anacronisme combinand, transformand sau re-inventand miturile. Astfel Perseu, fiul lui Zeus cu pamanteanca Danae, aruncat in ocean dupa nastere, e recuperat de pescarul Spyros, si creste mare si vanjos doar ca sa fie martor furiei lui Hades pogorata asupra soldatilor argosieni ce daramau statuia fratelui sau Zeus. Victime colaterale: familia adoptiva a Perseului. Voinicul ajunge la castel unde e martor la a doua coborare a intunecatului pe Pamant, de data asta ca sa le dea peste nas regilor Argosului care se mandreau nevoie mare cu fata lor, prea-frumoasa Andromeda cea cu chip divin, si sa le ofere termen de predare a comorii lor dragi in gura Kraken-ului. Creatura e un mix intre monstrul lui Poseidon invins de Perseu si un monstru marin din mitologia nordica devenind astfel un fel de Godzilla cu tentacule, cel mai aprig monstru creat vreodata pe ecrane. Chipurile el ar fi totodata invingatorul titanilor care dau numele filmului din care, evident, lipsesc (pentru nestiutori titanii erau prima generatie de zei, invinsi de Zeus si aruncati in Tartar cu multe veacuri inainte). Ok, deci un badass pe care-l astepti tot filmul sa fie eliberat: release the kraken, gen.

In rolul principal e nimeni altul decat Sam Worthington, pare-se eroul preferat al Hollywoodului in ultima vreme, astfel ca Perseus mimeaza conflictul zeu-om in acelasi fel in care Marcus mima conflictul om-masina in Terminator 4 si Jake Sully pe cel soldat-ecologist in Avatar. Adica cu chip de piatra si cuvinte putine. Nu ne deranjeaza intrucat omul e setat mai mult pe actiune si la manuit sabia se pricepe destul de bine. Plotul este liniar, pleaca de la premiza razbunarii pe zeul care i-a ucis familia, Hades, si astfel Perseu n-are decat sa se uneasca in cuget si miscari cu soldatii Argos-ului pusi la respect de acelasi Hades. Numai ca postura lui de semi-zeu recent dezvaluita ii aduce un plus de ura in simtire si astfel razboiul lui personal devine unul indreptat impotriva intregului Olimp, muntele divin din varful caruia zeii priveau cu invidie pamantenii. Trebuie sa-mi declar dezamagirea pentru ignorarea intregului panteon grecesc si axarea doar pe rivalitatea dintre Zeus si Hades. Pe cat de frumos arata Olimpul si zeii inzauati in aur si argint, pe tronurile lor deasupra lumii, pe atat de misto ar fi fost includerea lor in plotul general, ca sa nu faca doar act de prezenta. In mitul clasic Hermes ii da spada sa eroului (in film ea apare intr-o poiana) Atena ii da un scut oglinda, mai primea si niste sandale inaripate, un coif ce-l facea invizibil etc. S-a renuntat la aceste daruri pentru a marsa pe ideea conflictului om-zeu si a refuzului oricarui ajutor divin pentru o reusita prin propiile-i puteri. Mda. Reiterez: au pus 12 zei pe scaune ca sa faca prezenta si atat.


Totusi, rolurile celor doi majori, Zeus (Liam Neeson) si Hades (Ralph Fienes), au suplinit cu succes absenta celorlati. Cea mai buna prestanta ii revine lui Hades, el fiind si principalul villain, antagonistul lui Perseu. Vizual impresioneaza cu statura lui intunecata, invaluit in foc si fum, de zici ca-i Satana in zbor sau vreun Nazgul. Si vocea-i e suieratoare si ragusita in acelasi timp, ca la un sfetnic amagitor. Chiar asta si face: il amageste pe Zeus ca amenintarea cu Kraken-ul ii va reintoarce pe oameni la sanul sau, va reaprinde focul credintei in temple restaurand astfel puterea zeului ce pretuia iubirea. Zeus accepta si astfel singurul ramas intre Hades si oameni e Perseu. Bine, nu chiar singurul. Are si ajutoare: pe frumoasa Io (Gemma Arterton), care-l vegheaza de la nastere si care nu imbatraneste nici o secunda. Intre ei doi se naste romanta absolut necesara in genul asta de film. Un erou credibil are nevoie de o frumoasa langa el ca sa-l motiveze. Apoi are un careu de soldati greci de nadejde care-si dau duhul la momentul cel mai previzibil din pacate, plus un djinn(!), artist al magiei negre, care mi s-a parut cel mai cool personaj din film, numai ca nu prea avea ce cauta in mitologia greaca! Totusi el i-a salvat de scorpionii giganti, el a fost baza in lupta cu Meduza!


Si am ajuns la Meduza, cea mai faimoasa isprava din mitul lui Perseu. Dupa cum stiti, Meduza era una din gorgone, cea cu serpi in cap si a carei privire transforma barbatii in stane de piatra. In film insa aflam de la vrajitoarele Stygiene ca ea rezida pe Lumea Cealalta, dincolo de Styx (trebuie sa spun ca luntrasul Charon nu arata deloc ca mosneagul pe care mi l-am imaginat in copilarie), si ca ea detinea cheia uciderii kraken-ului. Din pacate pentru asta tre' sa-si piarda si Meduza capul. Păţăsti. Oricum vanatoarea Meduzei cred ca e cea mai reusita scena din tot filmul si, cu toate ca deznodamantul era stiut, reuseste cumva sa te tina in suspans intrucat creatura e o adevarata serpoaica. Mitul insa spunea ca din gatul ei trebuia sa iasa Pegas, calul inaripat, dar in film asta apare dintr-o herghelie de cai inaripati care pasteau fericiti in padure.


Climaxul intregului film e prilejuit de eliberarea kraken-ului iar haosul dezlantuit asupra Argosului e similar cu o confruntare intre Godzilla si monstrul din Cloverfield in cetatea eterna. Scara epica. Grozavia atat de imensa incat nu incapea pe ecranul salii 5 ar fi fost capabila sa alunge copii din cinema tipand dupa mama daca, si numai daca, filmul ar fi fost Real3D si nu doar "convertit" ca sa ne ia bani mai multi. Din pacate, intre filmele 3D, Clash of the Titans e un rateu, efectele de adancime sunt insesizabile, nimic nu iese din ecran doar uneori in loc de-un cal mi se parea ca vad doi. Filmul functiona foarte bine in 2D si trebuia sa ramana asa, dar stim cum e cu marketingul: mai bagam niste milioane ca sa scoate alte milioane. Totusi, parerea mea e ca Titanii trebuie vazuti pe marele ecran pentru a recepta impactul vizual. Stilistic filmul e uimitor chiar daca plotul nu ruleaza cum trebuie sau personajele n-au "carne" si nu te atasezi de ele. Conceptual insa dovedeste multa imaginatie si munca si livreaza suficient entartainment pentru a ti-l dori revazut (in cazul in care esti ahtiat dupa drame pop-corn cu sabii si sandale mitologice ca mine). Vedeti-l. E un spectacol.
Ps. se pare ca Tezeu e invidios si isi va face aparitia la anu in filmul Immortals (War of the Gods)..Se va spulbera inca un mit?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu