joi, 25 februarie 2010

Minte-ma frumos!

THE INVENTION OF LYING (2009)
rating: brainwash


Cum ar arăta reclamele într-o lume fără minciună?

Cam aşa: „Eu sunt Bob. Sunt purtătorul de cuvînt al companiei C**a-Cola. Am venit aici să vă rog să continuaţi să cumpăraţi Co*a. N-am prea schimbat ingredientele în ultima vreme deci n-am ce să vă spun despre asta. Am schimbat puţin ambalajul. Vedeţi, culorile sunt diferite. Ursul polar - ca să ne iubească şi copiii. Co*a are un conţinut ridicat de zahăr şi, ca orice băutură bogată în calorii, duce la obezitate. Asta e Co*a. Foarte faimoasă, toată lumea o cunoaşte. Sunt Bob, lucrez pentru C**a-Cola şi vă rog să nu vă opriţi din cumpărat C**a-Cola. Asta-i tot.”

E unul din momentele antologice din comedia high-concept Invenţia Minciunii (The Invention Of Lying). Spre dezamăgirea mea, filmul e doar o colecţie de astfel de momente şi cîteva cameo-uri reuşite: Ed Norton, Stephen Merchant sau Fionnula Flanagan. Şi asta-i tot.

Invenţia...poartă în totalitate amprenta englezului Ricky Gervais (scenarist & co-regizor), răsfăţat la Hollywood după ce a atins celebritatea cu serialul reality-spoof The Office. Replicile cu şeful (căruia îi e jenă să-l concedieze), secretara şi colegul (care se bucură de concedierea lui) sunt de un sarcasm şi o cruzime care amintesc imediat de momentele marca "David Brent" din serialul BBC.

Aici, Gervais propune o realitate alternativă în care oamenii nu mint. Azilul este „un loc trist pentru bătrîni fără speranţă”. Motelul este „un loc ieftin pentru sex cu un străin”. Femeia visurilor sale (Jennifer Garner) nu vrea să înceapă o idilă cu el pentru că nu vrea copii graşi şi cu nasul borcănat (e specialitatea casei la R.G. să-şi ia fizicul la mişto).



Aşadar, o lume de o onestitate brutală, dar plictisitoare, lipsită de imaginaţie. Fără poveşti, fără filme, fără politeţe şi fără religie. Apropo, Invenţia Minciunii ar fi fost mai corect să se numească Invenţia Religiei. Vezi scena de o frumuseţe sfîşîietoare cînd îi povesteşte maică-sii "unde mergem cînd murim". Scena în care Gervais (ateu de felul lui) apare ca şi profetul Moise, cu „legile” pe două cartoane de pizza marchează apogeul filmului.

După care, să fiu sincer, experimentul eşuează într-o insipidă comedie romantică. Reţinem totuşi demonstraţia despre utilitatea socială a minciunii. Cine altul decît un britanic putea să susţină că minciuna e o formă de politeţe?

Ricky Gervais: I sort of lie all the time, but it’s to protect people’s feelings. ‘Can you come to my baby’s christening?’ ‘Oh, I can’t, I’m busy.’ You don’t say, ‘Oh, that doesn’t sound like a great day out. Baby, little fat thing, looks like Winston Churchill? I don’t need to see yours.’ That’s what makes you a nice member of the human race, that you can chose when to make a good lie"

3 comentarii:

  1. [off topic]
    Domnu' Lucian, imi place foarte mult titlul articolului tau despre filmul pe care l-ai ales pentru aceasta noua operatiune de 'brainwash'. Stii de ce, nu? ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. saskiul: ca noua (ne)civilizatie audio-vizuala e o mare minciuna frumoasa? sau ca parerea generala legata de domeniul publicitatii, de care nu sunt indepartat, este ca opereaza cu minciuni ambalate frumos?

    sau mult mai prozaic: promisiunile mele repetate ca voi raspunde odata la invitatiile tale repetate, nu s-au dovedit decat niste "promisiuni" politicoase? :)

    sa stii ca n-au fost politeturi,
    inca mai vreau sa ajung

    RăspundețiȘtergere
  3. ha-ha-ha!
    unde dai si...unde crapa!
    eu ma gandisem doar la varianta a 3-a, insa merg perfect si primele doua :))

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.