joi, 18 februarie 2010

Agora (2009)

rating: Brainwash

Cuplul Alejandro Amenabar-Mateo Gil s-a intors pe marele ecran cu o drama epica istorico-religioasa, Agora, setata in timpurile agitate ale Alexandriei egiptene din secolul IV AD. Si bine au facut. Vizual, e cel mai impresionant film al lui Amenabar, cu un buget de 50 de milioane $, cu filmari in Malta pe locurile unde s-au produs atatea alte filme epice excelente (Gladiator, Troy) si avand-o in centru pe Rachel Weisz in rolul filozoafei Hypathia, un personaj real al antichitatii tarzii care a incercat sa-si pastreze ratiunea intr-o lume involburata de confruntari religioase si fanatism. Decorurile si cinematografia sunt uimitoare, filmul recreand multe parti din Alexandria, cu precadere faimoasa Biblioteca care de-a lungul istoriei a fost distrusa si recladita de atatea ori. Acum, 1600 de ani mai tarziu, vedem cartile ca ceva obsinuit, dar in acele vremuri oameni mureau pentru a salva fiecare bucatica de sul pictat, fiecare scrol ce cuprindea o mostra din intelepciunea unei epoci.


Vreme de 300 de ani crestinismul a fost persecutat si pedepsit in intregul Imperiu Roman, practicantii fiind dati la propriu in gura leului, pana ce in 313 Constantin a dat un edict proclamand toleranta cultelor religioase pe cuprinsul Imperiului. In consecinta crestinismul a inflorit iar in 380 a devenit religia oficiala a imperiului. Agora incepe in 391 AD, in Alexandria, oras simbol al antichitatii aflat sub controlul Romei. Hypathia e o filozoafa foarte cunoscuta, dar in stilul filozofilor antici, insemnand ca era un geniu al matematicii, o priceputa astronoama si cunoscatoare a literaturii aflata sub protectia ei in Biblioteca. Ea incuraja gandirea libera si o relatie de tip fratie intre studentii ei, indiferent ca erau crestini, pagani sau iudei. Problema e ca in afara zidurilor plebea nu are aceleasi ganduri frumoase, linistea orasului fiind deranjata de interminabilele disensiuni dintre adoratorii lui Christos si cei ai zeitatilor egiptene in frunte cu Serapis.

 
 

Una din aceste disensiuni duce la varsare de sange crestin fapt care provoaca o revolta puternica ce scoate la iveala marele numar de crestini existent in oras si care duce la asediul paganilor depasiti numeric si refugiati in Biblioteca. In urma deciziei prefectului roman, Hypathia se vede fortata sa-si paraseasca "sanctuarul" ei agnostic si sa fuga de sabiile parabolanilor (o fratie crestina de soldati ai Domnului). Scena in care Biblioteca e invadata de crestini e admirabil filmata, ca si cum ochiul din cer ar privi o gramada de furnici bezmetice.


A doua parte a filmului se petrece la ceva ani dupa, cand crestinismul era religia dominanta in Alexandria iar paganii se convertisera in numar mare. Sub conducerea lui Cyril, marele preot, acestia declanseaza represiuni impotriva evreilor, provocand un mic razboi civil in oras si solicitand interventia Prefectului Roman, nimeni altul decat Oreste, fost pagan si iubit al Hypathiei. Filozoafa ajunge din nou in mijlocul evenimentelor gata sa fie scoasa tap ispasitor pentru "lipsa ei de Dumnezeu". E usor de observat ca de-a lungul filmului religia crestina capata o lumina cam nefavorabila, fiind deseori prezentata ca violenta si lipsita de compasiune. Temutii Parabolani, bratul armat al proaspetei Biserici, sunt niste indivizi nemilosi, cruzi si fanatici cand de fapt numele lor (parabolanoi) insemna "cei care isi risca viata" si vine de la faptul ca-i ingrijeau ce bolnavii de ciuma, lepra si alte boli contagioase. La fel, imaginea lui Cyril e cea a unui intrigant fara scrupule, un ipocrit care foloseste cuvantul evangheliei in scopuri personale. Acum nu cred ca era chiar un sfant cum l-o declarat Biserica dar parca viziunea lui Amenabar e prea evident partinitoare.

 
 

Afara de latura istorico-religioasa filmul ofera si niste povesti de dragoste. Doua mai precis. Intr-una Oreste (Oscar Isaac) e studentul indragostit de profesoara lui iar in cealalta Davus (Max Minghela) e sclavul indragostit de stapana lui. Destinele lor sunt foarte neasteptate, unul ajunge praefectus urbi iar celalalt se emancipeaza intr-un luptator parabolan incercand sa-si ucida dragostea pentru Hypathia cu iubirea fata de Iisus. Rolul lui Rachel Weisz e cel mai consistent iar tipa interpreteaza un personaj credibil de femeie frumoasa, inteligenta la modul ala logic de cauza si efect si prudenta in actiuni. Personajul ei fiind real ne este indusa cumva ideea ca Hypathia ar fi dovedit cu mult inaintea lui Copernic sau Kepler caracterul eliptic al orbitei Pamantului si miscarea planetelor in jurul Soarelui (modelul heliocentric). Discutabil in lipsa unor probe scrise. Filmul ar putea fi apoi "acuzat" si de o oaresce atitudine feminista, afisand-o pe Hypathia drept singura insula de ratiune intr-o lume dominata de religia si fanatismul barbatilor. Numai de-ar fi fost asa. Oricum e o realizare exemplara, o metafora despre "caderea omului" in plasa religiei oarbe care mi-a placut destul de mult insa nu mi-a transmit altceva mai mult decat informatii. Poate s-a incercat abordarea prea multor chestiuni pentru un singur film.


sursa foto
Trailer

6 comentarii:

  1. Mie mi-a placut foarte mult filmul si il declar cu mana pe inima cel mai bun de acest gen din ultimii ani. Continutul informational este bun, nu departe de adevar, firul epic este sustinut, iar drama religioasa este absolut savuroasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca este un "must". Pentru un film de genul asta chiar m-as deplasa pana la cinematograf.

    RăspundețiȘtergere
  3. tocmai m-am intors de la cinematograf, am vazut Agora :)

    impresionant film, din atatea puncte de vedere. foarte buna recenzia!

    RăspundețiȘtergere
  4. am scris si eu ceva dsp acest film la mine pe blog: www.argutia.net/?p=347 ... F bun filmul

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a placut foarte mult Agora, la finalul filmului mi-am readus aminte cat de mult rau a facut "crestinismul", dar apoi mi-am dat seama ca nu religia in sine ci oamenii. noi gasim conflictul in orice: religie, rasa, sex, etc.
    Natura umana....

    RăspundețiȘtergere
  6. filmu e amarat, dupa mine.

    si cade, ca sa zic asa, de la inaltimea grandioasa a epocii, a bibliotecii, a filosofilor.

    insa e bun ca te mai face sa discuti putin de soarta femeilor, de la crestinism incoace, de religie ca, vorba aia, opium etc.

    orice poti sa discuti, numai de film nu.

    decoruri (prea spalate, de studio, dupa gustu meu), prelucrare digitala si gata filmu.

    raman iar super uimit citi bani se pot cheltui - 50 de mil, maaaama - pe un rezultat atat de diluat, fad, siropos, static si apretat.

    ca sa-mi explic, nu-mi ramane decat sa constat ca hoardele de fanatici cu graunte in cap de atunci au facut copii, nepoti, stranepoti etc.
    si au rezultat acelasi hoarde de azi, la fel de fanatici in consum si cu aceleasi graunte in cap - e drept, evoluate in popcorn:)

    Ave!

    RăspundețiȘtergere