marți, 14 iulie 2009

Program de curăţenie

Atunci cand ne-am apucat de acest blog, Richie şi cu mine, ne doream să atragem atenţia asupra filmelor (noi şi vechi) care merită văzute. Nu pretindeam că suntem autorităţi absolute, ci doar nişte pasionaţi care vor să împărtăşească cu ceilalţi pasionaţi descoperirea unui autor sau dezamăgirea cauzată de un altul. Nu gustăm în mod deosebit cultura de mall şi nici nu ne dăm în vînd după produsul average de la Hollywood. Dar nici nu suntem atît de snobi ca să nu recunoaştem cînd ne place un film de entertainment. Mă rog, fiecare cu plăcerile sale (mai mult sau mai puţin) vinovate. Ceea ce ne doream cu acest blog era să facem un pic de igienizare a ceea ce vedem/consumăm. Măcar în jurul nostru.

Acum ştiu că suntem foarte departe de acest crez (mă surprind deseori că "jurnalistul" din mine ia tot mai mult controlul şi mai adaugă o găleată de mizerie la gălăgia media din jur). Dacă este cineva care face igienizare în jurul său, atunci Marian Rădulescu e omul. Nu vreau să înţelegeţi acest post ca pe un elogiu. Nu sunt de acord cu ideile lui în totalitate (pentru un creştin, e destul de intolerant cu rătăcirile cinematografice actuale). Mă şi enervează încăpăţînarea lui de a nu da (aproape) nicio şansă cinematografului contemporan. E ca un monah retras din lumea asta vizuală tot mai nebună, mai pornografică şi mai superficială. Îşi găseşte alinare doar în videoteca "mânăstirii" sale, ticsită cu exemplare rare şi cu icoane cinematografice. Dacă n-ar fi oameni ca el, adevăraţii cinefili, iubitori de cinema -înţeles ca şi cultură a imaginii mişcată prin iubire, nu subcultură a urii- atunci chiar cred că Idiocracy va deveni realitate mult mai repede decît era estimat în film.

Iar m-am întins. Voiam doar să vă spun că dacă v-a plictisit discuţia noastră de pe messenger vizavi de Nicolaescu, puteti să citiţi un material mult mai curat/îngrijit pe blogul lui Marian. Pudic, cum îl ştiu, i s-a părut că discuţia noastră prea colocvială l-a surprins în "neglijeu" (uitase că voi publica discuţia pe net). Dacă vă interesează un pic de curăţenie, intraţi aici. A se lăsa bocancii la uşă.

3 comentarii:

  1. Domnu' Lucian, ma simt onorat de cuvintele tale (iti comunic si pe aceasta cale, sa apara negru pe alb pe MARELE ECRAN :)
    Cateva observatii tot as avea, daca-mi dai voie. Ai folosit niste cuvinte ce necesitau o pregatire (zic eu). De unde pana unde crestinul trebuie sa fie numaidecat tolerant? Ca trebuie sa fie ingaduitor e cu totul altceva. Ca nu trebuie sa se blazeze, ci trebuie sa-si exerseze necontenit discernamantul si sa-si primeneasca ochiul launtric stie toata lumea. (De aceea vad filmele regizorilor tineri romani; ca nu ma extaziez de ele este o alta poveste) Apusul e, iata, foarte...tolerant insa nu-si revendica radacinile crestine (macar). Nu despre toleranta e vorba, cred eu. Ci despre nevoia unor minime (si cat de cat logice) ierarhii. Dar asta presupune studiu, judecata, informare, sensibilitate, in fine, moduri de judecata infinit mai nuantate, mai profunde...Cu totii avem nevoie de entertainment, nu asta e problema. Intervin, desigur, gusturile, sensibilitatea fiecaruia si atunci one man's meat is another man's poison. Cinematograful contemporan este, imi place sa cred, inca viu. N-am ajuns eu, recunosc, la acele filme (in ultimii 20 de ani) care sa ma emotioneze si sa-mi starneasca admiratia pe care zecile sau sutele de - zici tu - antichitati mi-o provoaca. (Cu exceptia, poate a cinci titluri) Cam aici e problema. Unde anume incepe ... "antichitatea" si unde opusul ei (produsul cool? trendy? minimalist? - you name it). Retragerea, dupa cum scrii si tu, mi se pare de bun simt cata vreme oferta (cu foarte putine exceptii) este "tot mai nebuna, mai pornografica si mai superficiala". Cu alte cuvinte, n-am dorit eu sa ma retrag si sa intorc spatele marelui (si micului) ecran, ci ... repertoriul din ce in ce mai uniform, mai previzibil, mai plin de clisee m-a ajutat si m-a determinat sa optez astfel. De aceea mi-a placut atat de tare scurt-metrajul lui Mungiu, ZAPPING, pe care il recomand tuturor celor care se simt cu adevarat liberi sa aleaga, sa discearna, sa se bucure de Imparatia Imaginilor si a Cuvintelor.
    In ultima instanta, filmul (care e tot un drum) ar trebui sa duca - fiind inteles ca obiect de cultura - spre cult, spre Zona aceea de care vorbea Tarkovski, spre metanoia, spre adevaratul nostru chip (mereu schimonosit, mereu fardat si manjit) de care - de ce oare? - ne ferim a-l privi face to face.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Marian Sorin Radulescu: Ti-am promis ca imi voi face "pregatirea". De fapt am si inceput, cu filmele de la tine :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.