luni, 6 februarie 2012
Haywire (2012)
rating: Brainwash
Gata, fratilor, in sfarsit avem o eroina de film care nu e doar aratoasa si fluenta in exprimare dar mai e si credibila in scenele de actiune. Gata cu fragilele Angelina Jolie si Jennifer Garner, mai convingatoare in manuit pistoale sau purtat rochii splendide decat in confruntarile unu la una castigate fara vreo unghie rupta. Puteti uita si de flexibila Zoe Saldana (Colombiana) care nu se da nici ea in laturi de la roluri fizice facandu-le fata cu brio. Intra in scena Gina Carano, esenta tare a thriller-ului de actiune lansat in cinematografe de Steven Soderbergh la inceputul acestei luni, Haywire. Cine-i Gina? Pentru noi o anonima -deocamdata- insa o promitatoare figura pentru viitoarele blockbustere cu epicentrul intr-un personaj feminin bine infipt. Provenind din lumea sportului televizat (American Gladiators) si a MMA-ului feminin, Gina e genul de femeie pe care n-ai vrea s-o trimiti la spalat vase nici in gluma. Probabil iti va disloca falca. Cu piciorul.
Lasand insa la o parte glumele, Gina Carano da o dimensiune reala, autentica unui personaj presupus dur si vindicativ, care s-a impus intr-o lume a spionajului privat ca un mercenar extrem de calificat dar care ajunge tras pe sfoara de proprii ei sefi, evident, barbati. Filmul lui Soderbergh e un thriller de actiune destul de simplu construit insa eficient, modern si cu o distribuitie de invidiat care aminteste de fenomenul Ocean’s Eleven. Intr-o intriga temporar opaca sunt implicati doi mercenari, Mallory (Gina Carano) si Aaron (Channing Tatum), seful firmei de mercenari Kenneth (Ewan McGregor), un agent guvernamental (Michael Douglas) si contactul acestuia intr-o operatiune cu miros de tzeapa, Rodrigo (Antonio Banderas). Pentru a garnisi si mai bine plotul este introdus pe la jumatatea filmului inca un spion, Paul (Michael Fassbender), un individ misterios al carui joc va oferi unul din twisturile cheie ale intregii scheme.
Asa cum ne lasa sa intelegem Haywire e un film axat pe actiune si in consecinta e curat de orice brizbriz-uri narative cum ar fi un background elaborat al eroinei (stim doar ca a fost puscas marin) sau o relatie amoroasa (care exista doar circumstantial) pe post de agent motivant, lucruri care n-ar fi facut decat sa incarce un story deloc complicat si i-ar fi dereglat si mai mult ritmul. Scenele de actiune sunt intense si constau in principal din confruntari unu la unu intre personajul Ginei si cei care vor s-o elimine. Acele momente sunt suficient de realiste si de atent coregrafiate incat sa suspende orice pariu pe castigator, debuteaza adeseori spontan si sunt finalizate nu de putine ori cu un brat rupt sau fata tumefiata. In aceasta privinta Haywire e cel putin la fel de intens ca un action cu Jason Bourne. Mai mult, in spatele fiecarei lovituri aplicate sau incasate de Mallory e un sentiment de autenticitate fizica.
Desigur ca Haywire nu e un film perfect. Nici macar unul memorabil, exceptand cazul in care faceti o pasiune pentru Gina Carano. Chiar daca momentele de conflict sunt explozive si iti capteaza atentia intre ele sunt destui timpi morti ca sa te faca sa-ti pui intrebari. Practic nu exista tensiune in asteptare. Parca Soderbergh a mers pe zona de frontiera dintre un action minimalist brutal si un thriller elaborat. Un compromis care functioneaza cel putin din punct de vedere al experientei de-o ora jumate insa unul fara vreo sansa reala in oceanul de filme cu spionaj, tradari si polite platite in gloante si sange. Asta daca nu cumva Haywire e doar “deschiderea” intr-o partida de poker hollywoodian cu cel putin doua “plusari” dupa care Soderbergh sa-si arate toate cartile.
sâmbătă, 4 februarie 2012
And death shall have no dominion
Solaris (2002, r. Steven Soderbergh, d: George Clooney, Natascha McElhone)
vineri, 3 februarie 2012
Unguru Bulan: "Inspiraţia mea numărul 1 vine din dialogul de la masă cu prietenii"
Ciprian Cătunescu a pus strada Electrolizei pe hartă. A introdus cîteva replici în folclorul urban şi a creat -cel puţin- o fiinţă imaginară exotică: Vaca cu cabină. Şi totuşi, Ciprian e mai puţin cunoscut decît Frăţică, Guşteru, Coptilu sau Unguru Bulan. Ceea ce e ciudat, fiindcă el e tata lor. Băimăreanul Ciprian Cătunescu este creatorul seriei radiofonice Unguru Bulan şi vocea/vocile show-ului care se-aude pe KissFm de 6 ani (în Cronica Cîrcotaşilor). De vreo trei luni a creat, pe baza aceloraşi personaje legendare, "primul desen animat clasic din România postrevoluţionară", serie care apare bilunar pe net. Ciprian, omul-orchestră, ne-a povestit traseul facerii unui episod, în jargon tehnic şi musai în dialect maramu. Este un proiect pro bono, din care momentan creatorul (care şi joacă, şi montează) nu cîştigă, dimpotrivă pierde bani. Ceea ce înseamnă că într-un fel şi el e un luzăr. Luzărul Luzărilor de pe Electrolizei.
Lucian Mircu: Cum se simt băieţii, Frăţică, Guşteru' şi restul trupei, acum că nu mai sunt închişi în mintea noastră a ascultătorilor şi au o formă fizică, palpabilă?
Ciprian Cătunescu: Ei se simt binişor, însă cred că n-am reuşit să dau frîu total personajelor. Domeniul ăsta al animaţiei îi nou şi pentru noi, chiar dacă ni l-am dorit de mult. Încă n-am reuşit să aduc personajele acolo unde aş vrea.
L.M. Cum se face un episod din Luzări...? Dacă vrei să-mi spui tot traseul ăsta de la ideea din capul tău pînă ajunge pe net (primul sezon e gazduit de trilulilu).
C.C. După ce am ideea, îmi iau cîteva foi şi mă pun să scriu un scenariu. No, acuma scenariul meu nu arată cum ar trebui să arate, io ştiu, scriptu unui regizor, pentru că io nu mai tre să îmi dau mie explicaţiile necesare -aici intră ăla, aici cutare- pentru că ştiu deja cum o să arate totul.
L.M. Tu practic scrii dialogul.
C.C. Da, cu foarte mici explicaţii, acolo unde consider că trebuie notate, că altfel o să uit. După dialog, mă bag în minunata cabină 1/1 pe care o am personal pă persoană fizică...
L.M. Tu nu eşti "vaca cu cabină", eşti Unguru cu cabină...
C.C. Mda. Mă pun acolo şi trag vocile. Durata lor depinde de dimensiunea episodului dar undeva la 10-15 minute, brutul. Buun. Iau brutul ăsta, îl "copciolesc" (verb imprumutat din maghiară, n.n.), adică decupez vocile fiecărui personaj. De acolo tai toate "respiraţiile", tusea -că mă mai apucă-, mai înjur...E un fel de dialog cu mine şi cu încă trei, patru. După asta vine montat. Vocile alea nu vin exact una după alta. Uneori se suprapun, alteori unul îl întrerupe pe celălalt ş.a.m.d. Apoi vin efectele sonore: o maşină, un ciripit...De toată partea de sunet mă ocup numai io şi-l dau aşa la desenat. După aia iau fain frumos hîrtiile pe care am scris scenariul, iau şi track-ul audio şi mă duc la Tîrgu Mureş, la Reea (o firmă de softişti cu vreo 150 de angajaţi care lucrează cu americanii, o făcut saitu lu Britney Spearce şi administrează shop-ul lui Linkin Park şi altele).
L.M. Şi faci chestia asta de două ori pe lună?
C.C. Da. Mă duc cu înregistrarea. Întîi ascultăm, rîdem dacă-i cazul şi după care îl reascultăm, dar pas cu pas. Play-pauză, play-pauză. Împreună facem storyboard-ul. Pătrăţelele alea...
L.M. Deci vine un băiat care schiţează storyboard-ul. Cadru cu cadru?
C.C. Aproape. Îl şi taim-codăm pe sunet. Deci de la secunda 58 pînă la secunda 72 e cadrul ăsta. După care băieţii se apucă de treabă. Întîi şi întîi vine Animaticul - o altă formă a storyboard-ului, numa că digitală. Face cadre mai scurte, neanimate, cam cum ar trebui să arate...
L.M. Pozele cadrelor cum ar veni...Imaginea nemişcată
C.C. Exact. Ca să avem după ce să ne orientăm. Cînd îi gata Animaticu' se face animaţia foarte brută a personajelor, care are defecte. De acolo mai este cale lungă pînă la produsul final: trebuie colorat, liniat...Adică îi posibil ca dintr-un cadru în celălalt corpul lui Frăţică să fie cu 3 pixeli mai încolo, ceea ce îi puţin vizibil, dar nu vrem să ajungem în zona lui Ed, Edd n Eddie. Noi vrem desen animat clasic, plăcut la vedere...Cu astea am crescut, cu Tom şi Jerry, undeva pînă la Dexter şi Fetiţele Powerpuff. Şi-atunci trebuie îndreptat totul unde-i greşit, mutat un ochi, mutată o palmă...Frame cu frame.
L.M. Şi cît durează toată operaţiunea asta din momentul în care te duci tu la Tîrgu-Mureş?
C.C. Păi eu mă duc de regulă lunea la Tîrgu-Mureş, că noi vinerea lansăm cîte un episod. Acuma şi-or format şi desenatorii mîna şi în curînd cred că vom putea face treaba asta şi prin conferinţe video. Deocamdată trebuie să mă duc pînă acolo. Mai ales că io le-aş putea arăta nişte desene făcute de mine, dar nu vrei să le vezi (rîde). Îs foarte antitalent la desenat. După mine, o maşină i-un pătrat cu două cercuri. Şi după ce-i liniat-liniat şi colorat vine lip-sync-ul (sincronizarea mişcărilor buzelor cu dialoguri preînregistrate, n.n.). Acuma teoretic îi gata animaţia. Pe care animatorul principal mi-o dă pe secvenţe. Într-un episod pot să am pînă la o sută de secvenţe. De exemplu, în ăsta cu Băse am avut 70. Secvenţele alea eu le montez, le sincronizez cu sunetul, le lipesc. Mai fac tranziţii dintr-un ecran în altul, disolve, fade-uri, bun. După ce-i gata tot produsul, stai la "randat" (softul procesează toate fişierele temporare şi le leagă, n.n.) şi pui efectele sonore finale: o palmă, un picior în cur, un copac rupt...şi după aia se exportă.
L.M. Revin un pic la scenariu. Se întîmplă să mai reciclezi din ce faci pentru radio sau încerci să fie totul nou?
C.C. În episoadele de pînă acum m-am împrumutat mult din ce am făcut. M-am gîndit că nu-i vreo problemă, că n-am împrumutat de la altu. Am luat de la mine. Dar am observat că publicul i-un pic reticent: "Bă, p-asta o ştiam, asta-i veche". Şi io cum să-i explic: "Bă, da tot io am făcut-o! Care ţi-i problema?". Aşa că în ultimele două-trei am încercat să luăm scenariul de la zero. Deşi, în episodul cu Hruşcă, lumea îl ştia deja pe Ignat, că noi am făcut un wallpaper cu C8ilu care era călare pe porc. În următoarele n-o să mai împrumut nimic.
L.M. Cîţi oameni lucrează acuma la serial?C.C. Noi suntem doi şi la Reea mai e o echipă de cinci care îs dedicaţi. Ei altceva nu fac. Au şi camera lor separată unde crează...
L.M. Cînd spui noi la cine te referi?
C.C. Noi, Bulan Media. Mai am un asociat şi prieten, Szekely Szilard, care o venit cu ideea de a da o faţă personajelor şi un concept grafic acestui semi-brand. El e un artist freelancer, solistul trupei vocal instrumentale Ultimu' Nivel, care e şi pe soundtrack (piesa "Sabia lui Zorro", n.n.). El mai desena aşa din pasiune şi mi-o arătat nişte personaje. Am zis "mişto!" şi din 2007 am început noi...Personajele îs create de mine şi desenate de el.
L.M. Acuma n-o să te întreb exact suma, că la noi e subiect tabu, dar măcar spune-mi că n-o faceţi pe gratis!
C.C. Io pot să-ţi dau toate detaliile. Nu se fac bani din animaţie în România. Încercăm,
dar deocamdată nu putem cîştiga din asta.
L.M. Dar de ce? Stai să-ţi pun următoarea întrebare că poate se leagă. De ce gratis pe net şi nu pe bani la teve?
C.C. Ai pus perfect întrebarea. Iniţial noi am pornit proiectul ăsta cu gîndul la tv. Pornind de la ideea că e o animaţie pur românească, ce va reda în cea mai mare parte societatea românească, ne-am gîndit că teveurile vor fi interesate. Am început încă de acu doi ani să vorbim cu animatorii, să-şi facă mîna fiecare...Reea a mai făcut cîteva benzi desenate de-a lungul timpului şi animaţii. Unul din proiectele mai serioase in care s-au băgat se numeşte revista tuş. Io căutam pe cineva care să fie dispus să investească în noi, pentru că singur ştiam că n-am cum să susţin. Iar ei aşteptau de mult un proiect de genul ăsta, atît animatorii cît şi proprietarul Reea (Dan Maşca, n.n.). El este interesat să facă o investiţie pe termen lung în domeniul animaţiei, numa că nu avea material. Aşa că si pentru el si pentru noi a venit la fix.
L.M. El se promovează cu ocazia asta...
C.C. Nu, el e în faza de investiţie de fapt. Investeşte şi în noi, şi în echipa lui de creaţie. Aşa că pierde bani acum, şi noi odată cu el, că nu ştiu cum o să-i plătim toată munca. Deci am pornit cu ideea că îl vom vinde la televiziuni, însă costurile de producţie îs destul de mari pentru un material atît de scurt. Un episod are de la 4 la 6 minute. Dacă am face un episod pe zi, ar trebui vreo 10 animatori, 10 monitoare, 10 licenţe de programe, salarii...Pentru multe televiziuni pare o investiţie prea mare pentru un timp prea scurt din grila lor. Între timp o mai venit şi criza. Şi dacă nu ne luau televiziunile, speranţa noastră era să cîştigăm din publicitate pe net.
L.M. În faza asta mă gîndesc la product-placement. Berea lui Frăţică, de exemplu, să nu fie Bulanbier, să fie Bergenbier.
C.C. Noi chiar am făcut prezentări cu screen-shot-uri din diverse episoade. Aici se poate plasa asta, aici asta, noi bem bere, noi purtăm haine...Trilulilu lucrează la chestia asta pentru noi. Dar pînă acum nu-s prea mulţi doritori. Pentru că e un domeniu nou şi agenţiile de publicitate nu-s prea deschise la animaţii.
L.M. Şi înţelegerea cu Trilulilu cît mai merge? C.C. Deocamdată să terminăm un sezon de 20-24 de episoade. Dar înţelegerea e pe termen nelimitat, în funcţie de oferte.
L.M. Acuma te trag mai spre profilul blogului nostru. La ce te uiţi pentru inspiraţie?
C.C. Inspiraţia nu mi-o iau din filme. Mie mi-or plăcut seriale cum ar fi Friends, Seinfeld, mi-o plăcut şi Joey singur ce-o scos dup-aia. Mi-o plăcut Grounded for life. Probabil involuntar folosesc tipul de umor din serialele alea. Inspiraţia mea numărul 1 vine din dialogul de la masă cu prietenii.
L.M. Pentru subiecte bănuiesc că te mai uiţi prin ziare şi la televizor.
C.C. Da, dar ţi-am spus că următoarele episoade nu vor mai fi tematice. Încerc să nu le leg de evenimente...
L.M. Ca să nu expire repede...
C.C. Exact
L.M. Animaţii preferate?
C.C. Preferatul all-time e Tom şi Jerry.
L.M. La astea americane gen Family Guy, Simpsons nu te uiţi?
C.C. Ba da. Îmi place şi Futurama.
L.M. Şi unde le-ai văzut?
C.C. La Futurama mă uitam pe TVR2, dar la Family Guy mă-uitam pe net, pe site-uri de streaming live...
L.M. Acuma n-o să spui că l-ai descărcat, hehe. Ai văzut că vine poliţia internetului şi la noi...
C.C. Da. Nu ştiu ce ne aşteaptă cu asta. Viitorul filmului nu cred că e vînzarea bluray, e conţinutul digital. Vînzarea online de la americani începe să prindă şi la noi. O să dăm 2-3 euro pe un film, cît îi şi la cinema.
L.M. Acuma io sper să nu moară nici cinematograful. Apropo, am văzut pe peretele din apartamentul de pe Electrolizei un poster cu Brusli la Maestrul Beţivan.
C.C. "Băţîvan", exact aşa
L.M. Aşa...Care ar fi, pe rînd, filmul favorit al personajelor tale? Fiecare cu filmul lui...
C.C. Păi, la Coptilu e seria Batman. Deci Coptilu abia aşteaptă Batmanu filmat la Turda în salină. Filmul lui Frăţică din toate timpurile, adică al meu de fapt, că io mă identific cel mai tare cu personajul ăla, este Face Off.
L.M. Îl ştiu. Cu Travolta şi Nicholas Cage.
C.C. Da, de John Woo. Cred c-o fost singurul film bun regizat de John Woo. M-o prins aşa...la o vîrstă. M-o pălit ceva atunci. Iar din astea mai contemporane, seria Bourne. Io-s fan al filmelor mai de acţiune, mai previzibile aşa...No. Guşteru...el îi mai manelist aşa şi apreciază filmele româneşti. BD-urile alea minunate. Producţii ceva mai "noi" cum ar fi Filantropica, Senatorul Melcilor.
L.M. Şi Unguru?
C.C. Unguru se uită la filme ungureşti cum ar fi Linda Karatista. Replica lui preferată din Linda este "ezo nodyon yol tehniko meshter" (transcrierea mea oarecum fonetică).
L.M. Cum te descurci cu ritmul ăsta, de două episoade pe lună? Mă gîndesc că la un moment dat intervine rutina şi obligat-forţat trebuie să scoţi ceva...
C.C. Mă, ne descurcăm. Uneori ne încadrăm chiar în ultimul moment. Sigur, dorinţa noastră ar fi de unu la săptămînă, dar cu resursele pe care le avem în momentul ăsta nu putem furniza mai mult şi să fie şi calitate. Preferăm să punem cărămizi mai rar, dar mai mari şi mai solide.
Episodul 7 din Luzării de pe Electrolizei e programat să apară vineri, 10 februarie, pe trilulilu şi ulterior pe ungurubulan.ro. No, ştiţi ce aveţi de făcut!
joi, 2 februarie 2012
Ziua Rosiei Montane in Timisoara
Cu ocazia împlinirii a 1881 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane, vă învităm pe 6 februarie să sărbătorim Ziua Roşiei Montane, eveniment dedicat patrimoniului său natural şi cultural excepţional.
Asa suna indemnul evenimentului organizat de Rosia Montana in UNESCO World Heritage
Ziua Roşiei Montane va avea loc în 8 oraşe din ţară şi străinătate: Bucuresti, Roşia Montană, Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, Constanţa şi Chişinău. Ce ne intereseaza pe noi aici pe Marele Ecran este proiectia de documentare care este inclusa in acest eveniment:
Alethea - Amintiri din viitorul Rosiei Montane 7 februarie // 20.00 // Aethernative Cafe
Tot ceea ce straluceste: 8 februarie // 20.00 // Bruiaj Bar
Masivul Cetate in Memoriam: 10 februarie // 17.00 //Papillon Cafe
The Panic in the Needle Park (1971)
In timp ce citeam interviurile lui Lawrence Grobel cu Al Pacino am observat destul de multe referiri la filmul de debut al acestuia, The Panic in the Needle Park, asa ca n-am putut rezista tentatiei de a-l vedea pe Al inainte de succes. Si ce regal actoricesc! Practic Francis Ford Coppola l-a descoperit pe Michael Corleone in tanarul si maruntul traficant de droguri Bobby, un personaj neobisnuit, hiperkinetic, plin de incredere in sine si un mare seducator. Privind inapoi ma intreb cat de usor e sa descoperi esenta unui mare actor intr-un singur rol? Probabil e nevoie de un ochi de expert.
Filmul lui Jerry Schatzberg trateaza intr-o maniera neorealista, cine-verite cu camera-n mana, viata unui grup de junkies pe strazile NY si prin apartamente dezolante. Bobby (Pacino) e cel scos in prim plan datorita charismei sale si a increderii oarbe in capacitatea de a nu cadea in “panica” drogului. I’m not hooked, I’m just chipping ii spune noii sale iubite, Helen, tocmai cand e pe cale sa-si injecteze o doza. Pana la finalul filmului amandoi vor fi nu doar prinsi ci realmente daramati, pervertiti, zdrobiti fizic si psihic de efectele drogului.
The Panic in the Niddle Park a facut senzatie mai ales datorita performantelor celor doi actori (din pacate Kitty Winn n-a avut parte de o cariera aidoma colegului ei de platou, in ciuda unui premiu la Cannes) si a redarii autentice a lumii drogurilor. Cu detalii grafice dure pentru acei ani (prepararea si injectarea drogului) ce semnaleaza o tratare aproape documentaristica a problemei, Panic ne da o imagine descurajanta asupra relatiei de cuplu. In competitie cu dependenta de drog, dragostea intotdeauna pierde, pentru ca atunci cand se instaleaza panica, seceta, setea, dependentul va face orice pentru o doza: se vinde pe sine, il vinde pe cel de langa el.
Dictatorul îşi arată în sfîrşit faţa...
marți, 31 ianuarie 2012
Ce pastrez din 2011
Cu o "mica" intarziere las si eu pentru posteritate lista cu cele mai apreciate (si cateva mai putin apreciate) filme din 2011. Le-am inventat categorii fiecaruia din ele pentru ca sa nu fie discutii de natura competitiva. Mi-au placut aproape la fel de mult si nu le pun in vreo ordine anume pentru ca le-as revedea cu acelasi interes. Asa ca, cele mai reusite vizionari din 2011 sunt:
cel mai stilat film al anului
cel mai spiritual film al anului
La Piel que Habito
cel mai provocator film al anului
cel mai filozofic film al anului
filmul SF al anului
Melancholia
filmul psihologic al anului
animatia anului
filmul indie al anului
Tyrannosaur
filmul de familie al anului
filmul istoric al anului
The Artist
filmul-tribut al anului
Pina
documentarul anului
filmul politic al anului
filmul horror al anului
The Help
cel mai "incorect politic" film al anului
Tucker and Dale vs The Evil
parodia anului
comedia anului
cel mai violent film al anului
cel mai romantic film al anului
cel mai bizar film al anului
Principii de viata
cel mai romanesc film al anului
Principii de viata
cel mai romanesc film al anului
cel mai inselator film al anului/dezamagirea anului
Trailerul zilei: Game of Thrones sezonul 2
Cel mai bun serial al anului trecut revine in forta pe 1 aprilie. Game of Thrones, ecranizarea primului volum al seriei fantasy Cantec de Gheata si Foc, scrisa de George R. R. Martin, a marcat un debut excelent pentru HBO avand succes atat la public cat si la critica. Pe mine m-a convins ca in ceea ce priveste seriile lungi de fantasy, formatul TV episodic e cel mai bun tratament care poate fi aplicat. Bineinteles cu bugetul potrivit si o atenta selectie a distributiei. Daca n-ai vazut inca primul sezon puneti mana pe el. Nu veti regreta. Sezonul 2, bazat pe Infruntarea Regilor, apare in 3 luni.
„In a room sit three great men, a king, a priest, and a rich man with his gold. Between them stands a sellsword, a little man of common birth and no great mind. Each of the great ones bids him slay the other two. 'Do it,' says the king, 'for I am your lawful ruler.' 'Do it,' says the priest, 'for I command you in the names of the gods.' 'Do it,' says the rich man, 'and all this gold shall be yours.' So tell me- who lives and who dies?”
luni, 30 ianuarie 2012
La Guerre du Feu (1981)
In cautarea focului pierdut
rating: Colectabil
Daca aveti cumva impresia ca viata fara internet sau apa calda e grea incercati sa v-o imaginati cum era fara beneficiile focului. Filmul lui Jean Jaques Annaud, La guerre du feu, e ceea ce s-ar putea numi o "odisee a focului" setata in timpuri preistorice, undeva in urma cu 80.000 de ani. Omul primitiv nu avea atunci prea multe in posesia sa, afara de un ciomag si o pozitie sociala la gura pesterii. Aventura lui in lumea larga abia incepuse si se datora in principal capacitatii sale de a folosi si intretine focul pe care natura uneori i-l facea cadou. Cu ajutorul sau isi gatea bacon-ul si pazea intrarea in pestera de animale nesimtite care pofteau sa-l inhate. Era o viata destul de plictisitoare pana in momentul in care un trib rival neposesor de ignis sacer dadea un atac parsiv si distrugator ca sa-i fure focul si, eventual, femeile.
Filmul lui Annaud e unul din rarele filme de aventura preistorica. Aici reda insa si o perspectiva condensata asupra evolutiei omului primitiv, asa cum era ea inteleasa in 1911 cand s-a scris romanul lui J. H. Rosny. Un trib de homo neanderthalensis posesor de foc prometeic e ravasit de un trib rival si mai inept de homo erectus infrigurati si in goana de a scapa cu viata isi pierd focul. Fara a sti cum sa-l produca isi aleg 3 membri mai vrednici si-i trimit intr-o calatorie plina de peripetii ca sa aduca alt foc tovarasilor lor.
Ceea ce incepe insa ca o ecranizare live cu personaje din Flinstones capata niste culori neasteptate pana la final si chiar o anumita profunzime narativa care te face sa-l indragesti. Cei 3 eroi (intre care unul e jucat de Ron Perlman fara prea mult machiaj) marcheaza cateva ipostaze definitorii ale evolutiei dovedindu-se plini de resurse in momente dificile. Fie ca se urca intr-un copac pentru a scapa de cativa lei preistorici, fie ca utilizeaza o diversiune pentru a fura focul unui trib de canibali sau folosesc niste mamuti pentru a se apara la randul lor de alti proto-oameni, cei 3 dovedesc acea agerime a mintii care ne-a scos din bezna preistoriei si ne-a adus unde suntem.
Unul din twisturile surprinzatoare ale filmului implica intalnirea lor cu Ika, o femeie dintr-o specie un pic superioara (homo sapiens) care traiau in colibe de paie si aveau simt artistic vopsindu-si trupul. O ciocnire a civilizatiilor. Salvandu-i viata Ikai, liderul celor trei, Naoh (Everett McGill), si-o insuseste pentru ca dupa ce ea-l paraseste sa plece in cautarea sa. Primii germeni ai iubirii ii sunt de bun augur intrucat de la tribul ei cei trei vor prelua nu doar secretul focului sau arme mai eficiente ci si noi ritualuri de imperechere pe care sa le practice pe tovarasele lor de-acasa.
E imposibil sa nu-ti placa La guerre du feu. E minunat realizat, filmat in salbaticii stancoase din Canada si Scotia, premiat cu Oscar pentru machiaj, cu o cinematografie pitoreasca si personaje fascinante jucate de niste actori extraordinar coregrafiati in miscari si vorbe (limbajul tribal a fost inventat de Anthony Burgess, autorul Portocalei mecanice). E o opera de arta cu o perspectiva unica, finisata cu multa grija, detaliata, fara false pudori si cu o doza buna de umor preistoric caci, in definitiv, undeva pe scara evolutiei am descoperit si rasul, foarte probabil dintr-un fapt banal ca o piatra cazuta in capul unui om de pestera.
TrailerTa-na-na-naa! Marele Ecran prezintă:
Ca orice student în anul IV la UNATC, timişoreanul Cristian Pleş a făcut în 2010 un film de absolvire. Ca de obicei în aceste cazuri, filmul a fost lucrarea de licenţă pentru mai mulţi studenţi (scenariu, imagine, montaj). Aici se termină scenariul obişnuit. Şi începe povestea de succes.
Scurtmetrajul The Crossing a avut un buget semnificativ de 5000 de euro (parţial finanţat de şcoală, parţial finanţat din buzunarul tatălui lui Cristian). A avut în distribuţie doi actori profesionişti: Toma Cuzin (Francesca, Italiencele) şi Boris Gaza (Cocoşul Decapitat, Călătoria lui Gruber). Şi are, vorba lui Richie, “production value”. A fost filmat în locaţie, pe-aici prin zonă: la Bîrzava şi Buziaş. Sunetul e mixat într-un studio meseriaş de afară.
Ambiţiile lui Cristian Pleş au fost de la început orientate spre străinătate. În loc să-l plimbe prin ţară, şi-a înscris filmul (pe banii lui) la festivaluri din S.U.A. A avut intuiţie bună, pentru că i-a adus în cîteva luni o căruţă de premii: Marele Premiu la Utah Arts Festival, Silver Award la California Film Awards şi cel mai bun film la Los Angeles Cinema Festival of Hollywood (cu şase premii, inclusiv “cel mai bun actor” pentru Boris Gaza, timişoreanul de la Teatrul German). Dealtfel, tînărul regizor a plecat peste Ocean avînd în traistă visul unei nominalizări la Oscar, după cum recunoaşte într-un interviu.
Drept e că The Crossing e croit cumva pe un “stil american”. Povestea celor doi transmisionişti pierduţi în spatele liniilor inamice în cel de-al doilea război mondial transcede “spaţiul mioritic” şi timpul istoric, ceea ce îl deosebeşte de celelalte triumfuri româneşti pe afară. E drama unui soldat bolnav "de război".
Pe 7 februarie, scurtmetrajul The Crossing poate fi văzut în premieră la Timişoara (în aula bibliotecii universitare “Eugen Todoran”, intrare liberă). La fel de interesante sperăm să fie şi discuţiile de după proiecţie, la care vor participa regizorul Cristian Pleş şi protagonistul Boris Gaza.
Este primul eveniment al Asociaţiei Marele Ecran. Prin această "îndrăzneală" nu urmărim doar să ducem o treaptă mai departe eforturile de pe blog, ci să creăm, în timp, o alternativă reală de cinema într-un oraş de 300.000 de locuitori, locuitori care nu mai au altă opţiune în afară de multiplexul-spălător-de-creiere.
Dar pentru a izbîndi ceva avem nevoie de COMUNITATE. O să rîdeţi, dar ea există. Chiar şi acest micuţ eveniment e posibil graţie unor oameni care au zis DA fără să se gîndească de două ori, atunci cînd le-am cerut ajutorul. Doamna Lia Vighi ne pune la dispoziţie frumoasa aulă a Bibliotecii, tipăreşte afişele şi le împrăştie în perimetrul Universităţii de Vest. Atelier 1 (Boris Gaza) ne oferă un aperitiv (short-ul Comfort Zone) înainte de principalul fel al serii. Marius David (Rohost) vine (via Sorin şi Marian) cu difuzoare, ca să auzim sunetul filmului la adevărata lui calitate. 24 Fun, revista unde scriu de peste 5 ani, mi-a întors serviciul, cu o întreagă pagină dedicată acestei proiecţii. Iar toate materialele noastre vizuale au fost meşterite de graficianul Zoly Fodor (FDZ Studio Design). Şi nu în ultimul rînd trebuie să-i mulţumim lui Eric Baude, fostul director al Centrului Cultural Francez, care ne-a pistonat metodic cu ideea unei Asociaţii, chiar şi atunci cînd eram decepţionaţi de obstacole.
V-am mai zis că intrarea e liberă?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)