Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea Monstri. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea Monstri. Sortați după dată Afișați toate postările
duminică, 14 iulie 2013
Pacific Rim (2013)
rating: Colectabil pentru fani
Guillermo del Toro e fara indoiala unul din cineastii care se simt foarte confortabil in scaunul regizoral indiferent daca produc o piesa de art-house (Cronos, Labirintul lui Pan) sau o extravaganta a efectelor speciale. In fiecare din cazuri, mexicanul nu da semne ca ar intampina dificultati in a-si expune viziunea si a o inunda cu trasaturile stilulu sau caracteristic. Unii ar putea insa regreta faptul ca del Toro, odata iesit din lampa ca un djin atotputernic, pare a fi renuntat la indeplinirea dorintelor spectatorului mic in favoarea poftelor devoratoare ale maselor. Ultima nazbatie a proeminentului regizor, Pacific Rim, e nici mai mult nici mai putin decat visul umed al copiilor-adulti si al nenumaratilor geeks care la ora actuala sunt cele mai rasfatate categorii de public cinefil. Nimic gresit in toate acestea, Guillermo fiind in esenta tot un geek cu suflet de copil, mare iubitor de tehnologie, monstri infioratori si umor negru, dar si de lumea benzilor desenate.
Consecinta imediat vizibila e ca Pacific Rim bifeaza toate semnele regizorale din perioada “comica” a lui del Toro, de la tonalitatea intunecata, viscerala a povestii la tratamentul usuratic, caricatural al personajelor, de la complexitatea tehnologica si finetea artistica a intregii productii la schematismul si simplitatea ei narativa si de la maretia si inventivitatea secventelor epice la micile poante vizuale presarate intre secvente dramatice de distrugere si haos. Luand act de ambitiile inerente unui asemenea proiect e putin deconcertant faptul ca, pe langa ca propune o calatorie intr-un univers imaginar alternativ celui real, intriga nu pare sa respecte nici o regula, prezentand destule momente si decizii in care lucrurile parca sfideaza insasi logica interna a filmului.
Anuntat mai mult sau mai putin voalat drept mama si tatal tuturor filmelor apocaliptice de pana-n prezent, Pacific Rim e nici mai mult nici mai putin decat un cocktail kaiju-mecha reimaginat de un Guillermo del Toro fascinat de genurile respective ale cinema-ului japonez (si de creaturile lui Ray Harryhausen). Drept urmare filmul e un creature-feature modern, in vina SF, al caruit interes major se doreste a fi pe coregrafierea unor meciuri de box titanic intre monstri marini de dimensiuni colosale si roboti construiti de oameni pe masura lor. Partidele sunt arbitrate de maresalul Pentecost (Idris Elba oferind alura si gravitatea unui lider experimentat) iar resturile confruntarilor debarasate de scavengerii interlopului Hannibal Chau (regularul Ron Perlman).
Actorii principali nu sunt umani. Monstrii - kaiju - vin dintr-o alta dimensiune printr-o falie aparuta in Pacific si fiecare sosire la mal a unuia dintre ei se soldeaza cu cate-un oras redus la un morman de daramaturi. Robotii - Jaeger - sunt ultima linie de aparare care vreme de 7 ani a inregistrat numai victorii KO pana cand un kaiju de nivelu' 4 dovedeste o ferocitate si o inteligenta iesita din comun avariind serios Jaegerul american Gipsy Danger si prefigurand o ofensiva capabila sa incline balanta in defavoarea umanitatii.
In jurul acestui inedit aliaj bio-mechanic, expus rapid in primele minute de introducere, del Toro tese o poveste conventionala care nici macar nu incearca sa lase impresia de seriozitate sau profunzime in idei sau referinte contemporane etc. Totul e asezat pentru a se construi scene grandioase de actiune executate cu maiestrie de tehnicienii ILM. Intriga pare sa fie impinsa inainte de servirea unui gimmick care sa explice metoda de functionare a robotilor dar si sa amorseze un resort dramatic de cateva ori. Caci Jaegerii sunt controlati printr-o interfata om-masina realizata printr-o “punte neuronala” intre 2 piloti compatibili mental care-si impartasesc amintirile in timpul procesului protejandu-si totodata sinapsele de stresul cauzat de intreaga inventie. Daca conexunea e franta din lipsa de concentrare sau prin moartea unui dintre piloti, jaegerul devine, in principiu, inoperabil sau, mai rau, imprevizibil. Desigur ca, atunci cand plotul o cere, un jaeger poate fi manipulat si de un singur pilot sau, de ce nu, de trei in sincron.
Eroul conjunctural e Raleigh, pilotul supravietuitor al jaegerului Gipsy Danger (jucat de Charlie Hunnam) care dupa moartea fratelui sau s-a reprofilat catre activitati mai defensive: sudor la inaltime pe un zid de protectie impotriva kaijilor. Cand zidul se dovedeste absolut inutil (strategii viitorului nefiind inspirati sa sape si un sant in fata lui asa cum scrie in Ghidul fortaretelor din antichitate pana azi) Raleigh e rechemat la datorie si pus de scortosul Idris Elba sa faca echipa cu o japoneza aspiranta, Mako Mori (Rinko Kikuchi), intr-o ultima ofensiva asupra faliei, una care sa amane apocalipsa iminenta. Din pacate intre cei doi nu exista nici un fel de chimie iar personajele lor sunt insuficient conturate. Se insista asupra prezentei la ambii piloti a unor sechele emotionale pe care impartasirea amintirilor in “puntea neuronala” le-ar exacerba afectand functionarea lor in sincron. Problema e ca nicicum nu poti intelege legatura dintre amintiri si operarea Jaegerului, daca ele sunt parte din puntea mentala sau un efect secundar al ei, iar in aceste conditii felul in care depasesc momentul ramane confuz.
La fel de absurde sunt strategiile de lupta contra kaiji-lor: in ciuda arsenalelor atomice, a armelor de tot felul si a ingeniozitatii mintii umane, singura solutie care functioneaza e cafteala unu-la-unu cu jaegerii. Nu e ceva rau in asta, luptele sunt absolut delicioase -acadele vizuale in 3D admirabil imaginate-, doar ca impresia dominanta e ca ratiunea acestui film a fost doar organizarea unor asemenea meciuri intre batausi cat niste cladiri de birouri. Am vazut deja anul asta cum a fost pus la pamant Manhatanul. Acum avem ocazia sa vedem cum este nivelat Hong Kong-ul. Diferenta e ca filmul lui del Toro isi asuma ridocolul si superficialitatea intregului spectacol, nu pozeaza intr-o viziune meditativa asupra unei societati reale si nici nu-si propune sa raspunda unei intrebari de tip “cum ar fi daca-ar fi...real?!”
Concluzionand, Pacific Rim mi-a lasat impresia de placere vinovata a lui del Toro, un fel de masturbare artistica pentru propria satisfactie si gloria celor care-au inspirat-o, admirabil realizata din punct de vedere tehnic, cu cel mai bine folost 3D de la Avatar incoace dar echivalenta cu o vizita de copil intr-o menajerie si testarea rezistentei robotilor sai de jucarie. Distractiv pentru moment, repetabil din cand in cand, dar usor de calificat drept absurda si imatura de toti cei care n-au avut roboti de jucarie in copilarie...
vineri, 22 iunie 2012
Mientras Duermes (2011)
Nu exista monstri sub pat, nu-i asa?
rating: Colectabil
Jaume Balaguero, eminenta intunecoasa din spatele seriei [REC], s-a rupt temporar de tovarasul sau de orori, Paco Plaza, (ocupat cu REC 3: Genesis) incercandu-si maiestria intr-un thriller psihologic destul de remarcabil atat in idee cat si in realizare. Mientras Duermes (In timp ce dormi) scoate la lumina si exploreaza intr-un mod neasteptat de crud una din temerile cele mai reale ale femeilor singure, cea a intrusului in apartament. Personajul in jurul caruia se invarte povestea este Cesar, portar intr-o cladire de apartamente, care mai joaca si rol de instalator sau om bun la toate pentru locatarii cladirii. Pare un tip natural si normal, serviabil, amabil si, prin urmare, perfect dispozabil. Nimeni nu pare sa-l priveasca mai mult decat ca o simpla “facilitate” a cladirii si nici dansul nu pare deranjat de asta. Totul pana noaptea cand descoperim cu surpindere ca omul are o inclinatie perversa pentru patruns in vietile vecinilor sai.
Aflam astfel ca Cesar (Luis Tosar) e nefericit. Insa e mai mult decat o faza, e o conditie psihologica. Adica barbatul afiseaza masca zambitoare in timpul zilei iar noaptea se ocupa de vecinii sai intr-un mod care sa le stearga si lor zambetul de pe chip. Victima lui e Clara (Marta Etura), o femeie frumoasa, plina de viata, cu care are o relatie speciala. In timp ce Clara il vede ca pe un om ‘utilitar’ Cesar doarme in fiecare noapte in pat cu dansa. E deopotriva disturbant si amuzant sa descoperi cat de organizat e Cesar cand vine vorba de obsesia sa. Il vedem facand nenumarate dusuri si utilizand intensiv deodorant pentru a-si masca mirosul cand se strecoara sub patul Clarei asteptand-o sa vina acasa. Cu o tenacitate specifica psihopatilor o drogheaza cu eter in fiecare noapte si o agreseaza fizic sau psihic. Ii pune alergeni in cosmetice, ii folosete periuta, doarme alaturi de ea lasand chiar impresia unui potential viol in somn. Iar apoi dimineata o intampina zambitor la iesirea din lift si se intereseaza de starea ei. Un tip extrem de bolnav care face un joc extremd e pervers.
Petrecandu-se majoritar intr-o cladire filmul nu lasa deloc impresia de claustrofobie. Nu bantuie nimic prin intuneric si singura tensiune ce emerge e din rezistenta pe care o opune Clara la nefericire. Fiind o fire atat de energica si pozitiva Clara il determina pe invadatorul nocturn sa depuna tot mai multe eforturi pentru a o deprima. Alaturi de sms-urile si scrisorile de amor, intrate in mana politiei, vizitele si ‘cadourile’ nocturne se intensifica. Insa Cesar are propriul sau stalker, o fetita din vecini care-l vede iesind din apartamentul Clarei la ore cand nu are ce cauta acolo si pe care trebuie s-o mituiasca in mod repetat. Apoi, lucrurile se complica in momentul in care iubitul Clarei apare neasteptat in scena minutios dominata de Cesar. E clar ca dintr-o clipa in alta pasiunea lui va fi data-n vileag si singura intrebare care se pune e cat de departe va putea merge pentru a si-o tine ascunsa.
Mientras Duermes e un film interesant prin originalitatea plotului si prin ambiguitatea cu care-l prezinta pe Cesar. Omul e intr-adevar infiorator fara sa vrea asta iar planurile sale diabolice si obsesia pentru Clara il recomanda pentru ospiciu. Ceea ce-i face femeii e deosebit de crud insa fata de alti locatari omul pare a arata uneori compasiune. Te face sa te intrebi daca toata sarada nu e un fel de iubire ‘defecta’. Ori poate o cautare disperata a fericirii. Tipul are o slujba de rahat, o mama in spital care nu-l recunoaste cand o viziteaza, administratorul cladirii il sicaneaza zilnic, vecinii sunt nerecunoscatori, etc, asa incat singura lui satisfactie vine din hartuirea Clarei. E un caz bizar de compatimire a violatorului. Stim cu totii ca faptele sale sunt oribile dar nu-l putem detesta instantaneu. E meritul protagonistului din rolul principal, Luis Tosar, care joaca perfect echilibrat contruind un om cu o profunzime vascoasa si intunecata. Astfel, filmul pare drama unui raufacator complex si perfect creionat care descopera pana unde trebuie sa mearga pentru a fi fericit.
miercuri, 20 iulie 2011
Marea Hoinareala
Asta seara, in Piata Unirii, ultima proiectie din Festivalul Filmului de Umor.
later edit: Richie imi zice ca a "hoinarit aiurea fara sa vada vreun film" si banuieste ca din cauza ploii de dinainte s-ar fi anulat proiectia. Daca am indus in eroare si alti oameni, trebuie sa-mi cer scuze, desi Institutul Francez nu ne-a prevenit ca schimba programul. De fapt, inca mai astept raspuns la mailul in care ii intrebam ce s-a intamplat. Probabil asta era "Marea Hoinareala", - toata lumea a plecat in vacanta.
joi, 12 noiembrie 2009
Pandorum (2009)
Somnul spatial naste monstri
rating: Brainwash din bucati colectable
Pandorum e genul ala de film sf/horror pe care eu il astept la fiecare 6 luni sa apara pentru a nu fi nevoit sa scot mapa cu dvd-uri si sa caut seria Alien, tenebrosul Event Horizon sau frumusetea de Sunshine, pentru a-mi satura pofta de "intuneric nemarginit". Ce mai, spatiul cosmic ma fascineaza de mic, asa ca nu pierd nici o ocazie de a urmari un film care presupune oameni imbarcati intr-o nava imensa si plecati intr-o misiune mai mult sau mai putin clara. Iar Pandorum e inca o realizare, "periculos" de buna as indrazni sa spun, care vine sa se alature grupului destul de select de filme care merg pe sloganul "in spatiu nimeni nu te aude strigand", tag-line pe care criticii il considera cam fumat. O fi, dar din partea mea, un film nu trebuie neaparat sa reinventeze un stil ci poate sa-i preia cateva idei de baza si plecand de la ele sa tese o noua poveste. Daca nu plictiseste sunt gata sa iert lipsa de originalitate.
In Pandorum se reia ideea navei imense cu oameni aflati celule de staza si dormind profun si in care o defectiune oarecare duce la trezirea succesiva a catorva dintre ei pentru a investiga. Primii doi treziti, Bower (Ben Foster) si Payton (Denis Quaid), se gasesc prinsi astfel intr-una din nenumaratele incaperi ale navei fantoma, fara acces la sistemele ei si cu niste amnezii dragute. Partea frumoasa a filmului e ca se dezvaluie spectatorului in acelasi ritm in care lucrurile capata forma pentru protagonisti. Nu-ti prea ramane timp sa speculezi asupra directiilor in care o vor apuca acestia intrucat nici ei nu stiu prea multe. Intr-un fel mi-a amintit de un alt horror sf de atmosfera, Eden Log. Totusi Pandorum are mult mai multa actiune. E un carusel de la inceput pana la sfarsit. Filmat intr-un stil alert si montat excelent pentru a intretine suspansul pe cote inalte, filmul reuseste sa ramana nedeslusit pana aproape de final chiar daca se explica singur inca din prima parte dezvaluind semnificatia titlului (Pandorum = o boala cronica care afecteaza persoanele care petrec mult timp in hiper-somn, manifestandu-se sub forma de paranoia, halucinatii etc).
Desi e un film de actiune in primul rand, regizorul Christain Alvart a pus la fel de mult accent pe atmosfera indusa spectatorului prin decorurile folosite si modul de filmare. Coridoare lungi si intunecate, gropi pline de resturi umane, lumini intermitente, zgomote sinistre si toate ingredientele filmelor horror de la Alien incoace. Camera miscata si taieturile bruste sustin ritmul de contra-cronomentru impus de scenariu. Desi nava Elysium, speranta rasei umane, e o ditamai magaoaie, oferindu-i caporalului Bower sansa de a cotrobai prin multe din compartimentele sale dupa raspunsuri, starea care se simte in film e de apasare, claustrofobie si ratacire psihica, datorata in principal felului in care sunt alternate momentele de realitate si halucinatie. Dizainul ei futurist si hitech se combina de minune cu aspectul grotesc, si uneori amuzant, al creaturilor care pandesc din launtrul ei, oferind satisfactia vizuala pe care o caut intr-un astfel de film. Efectele speciale sunt excelente, nu se abuzeaza nici de cgi nici de gore inutil. Stilul intunecat si apasator e suficient pentru fiori.
Pandorum e in consecinta o poveste despre supravietuire setata in niste circumstante improbabile dar oferind explicatii pseudo-stiintifice pentru cotiturile din scenariu avand insa si un twist final destul de neconvingator logic. Not bad, as zice, dar se putea si mai bine. De remarcat actrita nemtoaica Antje Traue care seamana izbitor cu Milla Jovovich si bate de rupe ca in Resident Evil (aceeasi producatori sunt si in spatele acestui film). Si ca un teaser din parte-mi, in cazul Pandorum chiar as vrea sa vad un sequell sau doua intrucat sfarsitul e foarte deschis.
Trailer.
vineri, 13 aprilie 2012
Alfabetul monstrilor in cinema
marți, 8 decembrie 2009
Zombieland (2009)
Mergeti sa vedeti Zombieland daca va doriti o comedie care sa va spele amintirea alegerilor recente. O sa va faca bine. O sa va scoata pentru o ora si jumatate din realitate si o sa va introduca intr-o lume aparte, unde cel mai bun lucru care ar merita facut e sa-ti descarci furia pe niste zombie. Povestea nici nu conteaza, e vorba de un virus care, evident, a facut ravagii transformand pe toata lumea in monstri avizi de carne umana dar si cam prostanaci. Intocmai ca in delicioasa comedie neagra/parodie horror britanica, Shaun of the Dead, care l-a lansat dealtfel pe Simon Pegg si din care Zombieland se inspira fara a incerca sa ascunda. Deci avem United States of Zombieland, un teritoriu post-apocaliptic tipic, depopulat si cu nelipsitele autostrazi pline de masini abandonate. Pe-acolo rataceste Columbus(Jesse Eisenberg), unul din ultimii supravietuitori, un pusti plin de fobii, adolescentul tipic american pasionat de jocuri dar antisocial, care reuseste sa scape gratie unui set auto-impus de reguli pentru supravietuire. La un moment dat il intalneste pe Tallahassee (Woody Harrelson) care nu are decat o singura regula - cum sa ucizi cat mai spectaculos un zombie? Cei doi fac echipa buna impreuna, Columbus reusind sa-l scoata mai tot timpul din sarite pe durul sau coleg cu regulile sale, care ce-i drept nu sunt complet inutile, dar care lui Tallahassee ii par total neavenite de vreme ce el ucide zombie cu foarfeca. Asa ca in timp ce unul ne mai impartaseste din cand in cand o noua regula de supravietuire (verifica locul din spate, pune-ti centura, trage de doua ori etc) celalalt ne ofera cate o noua hacuiala ingenioasa numa buna de primele pozitii in zombie kill of the day (chiar au asa ceva).
Filmul e destul de amuzant si excesiv de bogat in singe si membre umane ceea ce face un mix bun. E un road trip dinspre "nicaieri" catre "undeva" unde s-ar putea sa existe ultimii oameni sanatosi. Cei doi barbati sunt insotiti, uneori de buna voie, alteori din necesitate sau chiar fortat de doua surori in aceeasi situatie ca dansii dar cu serioase probleme in ce priveste increderea in oameni, ceea ce va provoaca un sir de farse neplacute pe seama naivilor barbati. Pana la urma insa cei patru fac echipa si pornesc impreuna in cautarea ultimelor urme de civilizatie, un parc de distractii si un magazin cu Twinkies. Momentul de maxim amuzament se petrece in casa lui Bill Murray unde eroii dau nas in nas cu insusi actorul - da, Bill Murray in propriul rol. Nu va zic ce se intampla ca e rezervat fiecaruia sa afle singur. Daca ar fi sa-l clasificam exact, Zombieland nu e chiar comedie, ci mai degraba un horror in care elementul de "gore" e folosit in mod amuzant, dar e foarte prezent pe ecran, mai ca te stropeste astfel ca pentru inimile slabe nu-i chiar indicat. Doar e clasificat R. Insa e bine facut, tensionant, plin de umor iar Woody face o performanta excelenta in rolul de redneck setat pe ucis zombie cu tarnacopul, bata de basball si ce alte arme mai gaseste.
luni, 30 mai 2011
Videocracy (2009)
NU EXISTI IN AFARA TELEVIZORULUIrating: Colectabil
"80% din cetatenii tarii afirma ca isi iau informatiile de la televizor".
Televizorul e mai mult decat informatie. Televizorul ordoneaza tot. Desparte lumea, ca Moise apele, intre oamenii care exista pe ecran si restul, pleava, cetatenii de rangul doi. Privilegiatii/televizatii au acces la viata perfecta asa cum este ea predicata din cutiuta magica. "Spectatorii" traiesc in purgatoriu si aspira la cele 30 de secunde de glorie, care le-ar deschide si lor accesul la "banchetul bogatilor". Bani, putere, sex. E de ajuns sa ajungi pe ecran (basta aparire) ca sa te ajungi.
De la scaunul de figurant in public la un concurent in casa Big Brother este un singur pas. Dar ce urias e acest pas. La el aspira si un tanar banal, Riccardo, un muncitor fara calitati evidente, care locuieste cu maica-sa (ceea ce aminteste de Robert De Niro in The King of Comedy), dar care a observat rolul fundamental al televizorului in societate si si-a dezvoltat un numar original (hibrid intre Ricky Martin si Bruce Lee) in speranta ca va fi remarcat de cineva, candva.
Tara in chestiune e Italia, desi ar fi putut fi foarte bine fi Romania. Vedetele sunt create de televizor asa cum au fost creati Becali, Fernando de la Caransebes, Sorin Tiganu si alti freaksi, generatori de audienta. "Vedetele" exista numai in televizor, dar - culmea- televizorul a devenit "realitatea". Cel putin, realitatea care conteaza.
"Fara televiziune nu poti sa faci nimic" zice producatorul Lele Mora (un mic fascist "simpatic"). Dar daca stii sa manevrezi acest mediu in favoarea ta poti sa faci TOTUL. Faima televiziva se monetizeaza. E ca si cum ai juca Conquiztador pe bani si influenta reala. Si toti vor sa joace jocul. De la faimosul paparazzo Fabrizio Corona (care si-a planificat ascensiunea pana la statutul de icon si creator de linie de haine si parfumuri) pana la insusi Presedintele tarii si, deloc intamplator, patronul celui mai mare trust media din Italia.
Impactul covarsitor al lui Berlusconi (si prin extensie a celor care controleaza presa de oriunde) se intinde nu doar asupra politicii si economiei, ci si asupra fantasmelor si dorintelor cele mai intime ale natiunii. Un regizor de emisie povesteste cum pana si velinele ( "bebelusele" care anima audienta prin dansuri de 30 de secunde) sunt alese in functie de idealul feminin al lui "il presidente". Practic el a modelat noua Italie dupa chipul si fanteziile sale. Meritul sau: a intuit ca lumea actuala e guvernata de imagine si prin imagine. Puterea, sexul si televiziunea sunt totuna.
Daca as spune ca Videocracy ne arata cum se conduce poporul cu televizorul, ar fi prea putin. Erik Gandini (regizor suedez de origine italiana) prezinta istoria "revolutiei culturale a sanilor". Procesul de reeducare si imbecilizare a Omului Nou. Iata-l in toata splendoarea pe homo televisiensis, bine spalat pe creier cu detergentii din reclame. Erik Gandini are ochiul obiectiv al "strainului" si curajul unei investigatii de o luciditate dureroasa care uneori atinge suprarealismul, asa cum se intampla cu ocazia preselectiei "velinelor" la mall. Si peste tot si toate pluteste zambetul artificial de pisica de Cheshire al presedintelui (care azi ne-a vizitat tara).
Daca esti telegenic vei ajunge departe. Daca rostesti cuvintele potrivite in fata camerei vei ajunge departe, chiar daca le rostesti din poarta inchisorii asa cum a facut Corona. Cum au facut Becali sau Dan-nu-stiti-ce-pierdeti-Diaconescu. Recent, patronul Stelei a declarat ca "face cancer la limba" daca nu vorbeste de doua ori pe zi la televizor si si-a facut un obicei din a merge neinvitat la emisiuni. In pofida gandirii sale simple (ca sa nu zic primitive) a realizat forta uriasa a "tembelizorului".
Urmarind Videocracy (si pentru sanatatea voastra chiar va rog sa-l urmariti) nu ai cum sa nu tragi paralele cu dezmatul tv de la noi (televiziuni care fac si desfac guverne pe un ton din ce in ce mai isteric, care au devenit instante supreme si care pastoresc somnul natiunii degraba nascator de monstri). Dar puterea de transfigurare, de "sanctificare" pe care o detine televizorul e aceeasi peste tot. Tot ce ajunge pe sticla se transforma in icon, in "marfa". In acelasi timp, televiziunea a infestat ca o plaga toate aspectele vietii individului. Ce nu veti auzi niciodata de la Mircea Badea este faptul ca televizorul inghite totul (constinte, suflete) ca o gaura neagra. Televizorul iti spune ce sa gandesti, ce sa-ti doresti. Iti spune cine esti sau cine ar trebui sa fii. Din pacate televiziunea nu formeaza, ci deformeaza. Opinii si vieti. Televiziunea glorifica si zombifica simultan.
Singura scapare de videocratie ar fi, din punctul meu de vedere, butonul off al telecomenzii.
Dar de aceste adevaruri e mai bine sa va convingeti singuri.
joi, 27 decembrie 2012
Cele mai asteptate 25 de filme in 2013
Era sa ne prinda sfarsitul anului fara a compila si noi o lista cvasi-orientativa cu cele mai asteptate premiere de anul viitor. Nu ne facem iluzii ca va contine si cele mai interesante filme din 2013 dar din experienta garantam ca cel putin jumatate din ele vor genera dezbateri incinse, laude sau mustrari din partea unui public in egala masura divizat si, inevitabil, dezinformat sau manipulat publicitar. Astea fiind zise sa vedem despre ce va fi vorba.
O sa incepem cu 3 filme care s-au aflat si pe lista din 2012 insa intrucat datele lor de lansare erau undeva in orizontul indepartat al anului, timpul le-a fugarit in cel ce ne paste peste cateva zile. Django Unchained, spaghetti westernul lui Q. Tarantino se afla deja pe pietele occidentale insa in Romania vine in ianuarie asa ca mai rabdam un pic. Extravaganta adaptare a romanului lui F. Scott Fitzgerald, The Great Gatsby, s-a amanat si ea pana la vara. La fel si World War Z, bizarul film apocaliptic in care Brad Pitt se infrunta cu milioane de zombie pentru binele familiei lui. Suntem insa mai mult decat nerabdatori sa vedem New York-ul glamoros si amoral din anii ‘20, ce anume l-a determinat pe Brad Pitt sa joace intr-un film cu zombie si cat de mult a furat Tarantino din Django-ul lui Sergio Corbucci.
Tot in ianuarie primim si pulp-noir-ul lui Ruben Fleischer, Gangster Squad, care se anunta a fi port-drapelul filmelor cu gangsteri de anul asta, ruda confidentiala din Los Angeles a clasicului The Untouchables. Echipa anti-gansteri ii cuprinde pe Ryan Gosling, Josh Brolin, Robert Patrick, Giovanni Ribisi si Anthony Mackie in vreme ce arhi-dusmanul bunelor moravuri e Sean Penn/Mickey Cohen. Evident ca exista si o femeie fatala jucata de Emma Stone.
Doua candidate sigure la Oscarurile 2013 sunt si pe lista noastra de must see: Lincoln, biografia presedintelui american in viziunea lui Steven Spielberg, un film care se anunta destul de reusit mai ales datorita interpretarii lui Daniel Day-Lewis, si cronica capturarii/executarii lui Bin Laden la capatul unei vanatori de 10 ani, developata de ochiul exersat al lui Kathryn Bigelow in Zero Dark Thirty.
Chiar daca ultimul episod din seria Die Hard n-a fost extraordinar asta nu ne taie pofta de inca un film cu Bruce Willis inarmat pana-n dinti. A Good Day To Die Hard ar putea fi un action redutabil daca John Moore a studiat bine brosura McClane 101 iar Patrick Stewart produce un antagonist inspirat.
Park Chan Wook e un magician din al carui joben nu stii niciodata ce fel de iepure o sa iasa. Sau daca va fi un iepure. Stoker pare a fi un thriller psihologic de dormitor, cu niste incest si ceva omoruri, insa sunt gata sa mananc jobenul ala daca tot ce stim acum nu e doar o distragere a atentiei. Inca n-am uitat Thirst. Vorbind de Park Chan-wook, cel mai reprezentativ film al sau, Oldboy, e reimaginat de... Spike Lee. De fapt, seria manga dupa care a lucrat si Park. Ne intereseaza cum va executa Josh Brolin secventa cu taiatul limbii..
Un sequel la Vrajitorul din Oz ar fi fost inutil insa un prequel in care atentia sa fie adusa asupra Vrajitorului si a modului in care a ajuns el in Oz, ei, asta ar putea fi interesant. Oz: The Great and Powerful ii transporta pe James Franco, Michelle Williams, Rachel Weisz si Mila Kunis in mainile lui Sam Raimi pentru a popula cu ei taramul magic in care ne va duce cararea de aur.
Anul viitor se anunta si un aflux de SF-uri puternic bugetate: Oblivion-ul lui Joseph Kosinski (Tron Legacy) s-ar putea ridica peste medie dat fiind ca scenariul ii apartine lui William Monagham (The Depareted) iar Tom Cruise e familiar cu genul inca de la Minority Report. Sper sa nu fim dezamagiti. In caz ca suntem ne mutam sperantele pe Elysium, al doilea film al lui Neill Blomkamp (District 9), care promite acelasi gen de comentariu social (de data asta elita vs 99%) intr-un cadru de action sci-fi pur sange cu Matt Damon si Jodie Foster.
In categoria super-eroi nu ducem lipsa nici anul asta de filmele Marvel, parte din faza secunda a proiectului Avengers coordonat de Josh Weddon. Cel mai asteptat insa e Iron Man 3, la carma caruia Shane Black (Lethal Weapon, Kiss kiss bang bang) l-a inlocuit pe Jon Favreau vrand sa ne asigure ca neseriozitatea din instalarea precedenta a fost corectata si ca s-ar putea sa-l vedem pe Robert Downey Jr. mai vulnerabil ca oricand. Trailerul o confirma.
In coltul DC Comics totul atarna de reinventarea lui Superman asa cum a fost gandita de Zack Snyder, Chris Nolan si David S. Goyer. Man of Steel se vrea a fi un cap de pod in dezvoltarea unei francize care sa cuprinda cat mai multi eroi aflati in portofoliul DC, dupa reteta rivalilor Marvel. Trailer.
O interesanta abatere in filmele de gen va fi The Wolverine, un film de sine statator, care imparte cu seria X-Men doar eroul principal, jucat de acelasi Hugh Jackman. Avandu-l la carma pe James Mangold (Walk the Line) -dupa ce Darren Aronofski a renuntat la proiect- si tragandu-si seva din seria grafica scrisa de Frank Miller, tratata scenaristic de 'suspectul de serviciu' Christopher McQuarrie, filmul asta va fi mai degraba eastern japonez cu samurai decat un produs traditional cu super-eroi americani.
Si daca tot am amintit de Frank Miller sa precizam ca ne-am saturat sa tot asteptam dupa continuarea Sin City. Robert Rodriguez ne asigura insa ca anul asta o vom avea pe A Dame to Kill For... ar fi extraordinar.
Un alt produs de serie care va naste discutii nesfarsite e sequell-ul Star Trek: Into Darkness al lui J.J. Abrams. Am vazut deja un trailer si dincolo de pastrarea look-ului si a echipajului initial am primit un ghiont incitant de la villain-ul jucat de Benedict Cumberbatch, foarte probabil vinovat de prabusirea iconicei USS Enterprise pe un litoral nespecificat. Nu trebuie sa fii un trekkie pentru a astepta filmul asta.
Cu nerabdare asteptam si ecranizarea romanului emblematic pentru ceea ce se cheama military SF, Ender’s Game, film care se afla in lucru de aproape 2 ani si a carui premiera e pe la sfarsitul lui 2013. Regizat de Gavin Wood, autorul deplorabilului X-Men Origins: Wolverine, suntem insa oarecum ingrijorati asupra rezultatului final, in ciuda prezentei in distributie a lui Harrison Ford si a pustiului din Hugo, Asa Butterfield.
Tot in 2013 primim si partea a doua din seria The Hunger Games, debutata in acest an cu un prim episod destul de satisfacator. Catching Fire continua astfel aventurile lui Katniss Everdeen in distopica lume imaginata de scriitoarea Suzanne Collins.
Simon Pegg, Nick Frost si Edgar Wright au decis sa puna capat absurdei lor trilogii Blood and Ice Cream, din care fac parte deja Shaun of the dead si Hot Fuzz, cu un film apocaliptic intitulat simplu The World’s End. Cunoscandu-i prea bine deducem ca lumea se va sfarsi intr-un mod cinic, grotesc si absolut neverosimil. Dar ce mai conteaza?
Anul viitor isi anuntase si Lars von Trier cea mai noua exhibare, Nymphomaniac, care, dupa cum sugereaza titlul si antecedentele regizorului, va fi destul de explicita. Echipa de actori cuprinde pe langa obisnuitii Charlotte Gainsbourg, Willem Dafoe, Stellan Skarsgard si nou venitii Shia Le Beouf, Jamie Bell sau Christian Slater. Avem indoieli ca vom gasi un cinema in apropierea noastra unde sa-l vedem.
In categoria animatiilor in 2013 ne vom prezenta la sequell-urile Monsters University si Despicable Me 2. Primele filme au fost amuzante si nu gasim nici un motiv pentru care continuarile sa nu fie pe masura.
Johnny Depp e cel mai profitabil actor de la Hollywood ceea ce face ca filmele in care apare sa fie asteptate cu sufletul la gura. The Lone Ranger ii aduce lui Depp inca o colaborare cu Gore Verbinski - a cincea - iar noua o ecranizare de anvergura a seriei western Calaretul Singuratic cu potential de multiple continuari. Daca va avea succes, desigur.
Finalul de an ne va servi felul doi din The Hobbit, intitulat Desolation of Smaug, care speram ca ne va dezvalui o imagine incantatoare a balaurului lui Tolkien, mare hot de aur piticesc spre care au plecat 13 dwarfi si-un hobbit anul acesta. Cale lunga pe care speram s-o netezim cu informatii calde in anul ce vine.
Cam atat din sfera filmelor de consum. La cele de mai sus s-ar adauga lista filmelor indie prezentate la Sundance si cea a filmelor care se vor lansa la Cannes 2013. dupa care noi vom astepta inca un an ca sa le vedem. Avem insa cu ce ne umple timpul.
vineri, 15 octombrie 2010
Monsters (2010)
Descoperirea cu orice pret a vietii pe alte planete este una dintre cele mai ambitioase cautari ale civilizatiei noastre si motiv de disputa in diferse cercuri stiintifice. Cursa e si mai infierbantata acum cand dovezile sondelor care au vizitat planeta rosie confirma prezenta unor compusi intriganti ca metanul (produs preponderent biologic) sau sulfitii, astfel incat gasirea cu orice pret a formei de viata martiana si aducerea ei pe Pamant, vie sau moarta, devine imperativ necesara. Si pare-se ca nimeni nu se gandeste la vreo consecinta periculoasa... nimeni afara de cineasti, cei care, cum stim, adora sa jongleze cu ideile absurde. In Monsters, un indie science-fiction britanic facut cu doar 15000 de $, ipoteza de lucru e tocmai returnarea unei astfel de sonde si prabusirea ei in luxurianta biosfera pamanteasca, undeva pe teritoriul Mexicului, facand materialul extraterestru sa dospeasca ca pita bunicii si dand nastere la adevarati giganti tentaculari. Acesta e insa fundalul povestii caci filmul se petrece la vreo 6 ani de la eveniment, Zona Infectata si carantina instituita amintind oarecum de cine-verite-ul din District 9, fara insa a-l concura. Acesta e un film nu un mokumentar.
E surprinzator cum Gareth Edwards reuseste cu doar 2 actori si o echipa dotata cu scule neprofesioniste sa scoata un film destul de convingator in aspect si cu niscai aer meditativ. Desi porneste la drum ca un road movie post-apocaliptic, in care personajele (fotoreporteru' si fiica mogulului de presa pe care tre' s-o dadaceasca) strabat zone afectate de "infectie", filmul se incoarda putin in pielea unui thriller pentru ca apoi sa se deschida metaforic intr-un final contemplativ in care "monstrii" apar la fel de sentimentali si muzicali ca orice alta forma de viata. Trebuie precizat ca in ciuda titlului senzational rareori exista imagini cu respectivii monstri, lucru benefic dealtfel intrucat nu ei sunt personajele principale. Sam si Andrew nu se cunosc dar conjunctural ajung sa-si tina companie intr-o calatorie de-a lungul unui rau ce parca aduce tribut Apocalips-ului copollian la capatul caruia sunt asteptati de rudele mai adaptabile a tripozilor din War of the Worlds. In jungla mexicana copacii licuresc iar tentaculele fosnesc.
Lucru cert, Monsters nu e un film de actiune. Nu se prea intampla nimic si nici macar la capitolul horror nu exceleaza, desi prezinta cateva elemente ale genului si construieste atmosfera tipica. In schimb e axat pe cele doua personaje principale, pe dezvoltarea unei anume relatii intre ele, chestie care, desi amenintata de cliseul "sexului de frica mâinelui", rezista briliant din motive pur si simplu firesti.. ea e logodita..el e un tatic indepartat. Daca vreti sa vedeti cum se face un film cu buget microscopic, cum poti filma la locatie, fara decoruri sau chiar autorizatii si cu figuranti intamplatori 'vizitati' Monstrii. Trailerul e la fel de inselator ca titlul, sugerand un sequel la super-productiile cu creaturi Cloverfield sau War of the worlds, doar ca in realitate e vorba doar de folosirea imaginatiei in recrearea unui univers fictional in care Originea Speciileor primeste extra-adn.
Trailer
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
The Fourth Kind (2009)
Se pare ca cine-verité-ul de care vorbea Luci in articolul despre Activitati paranormale nu are de gand sa dispara prea repede ba din contra urca la un nivel nou in mainile unor regizori dornici de afirmare. The Fourth Kind e un pseudo-documentar in care actorii ajung sa se joace pe ei insisi in idea de a oferi o senzatia si mai intensa de realism. Inca din trailer Milla Jovovich se introduce intr-un mod cel putin misterios: "Sunt actrita Milla Jovovich si voi juca rolul Dr. Abigail Taylor in aceasta reconstituire dramatica ce va portretiza evenimentele petrecute in octombrie 2000. Tot ce veti urmari in acest film va fi sustinut de inregistrari de arhiva. Unele din scene... le veti gasi rascolitoare!" Si apoi esti introdus in film, de fapt intr-un interviu intre adevarata Abigail Taylor si Olatunde Osunsanmi (regizorul filmului) care continua pe toata durata acestuia fiind intrerupt doar de scenele "de arhiva" care sustin declaratiile ei sau de filmul propriu-ziz care are rolul de reconstitui povestirea.
Subiectul e foarte atractiv si ne-a cam lipsit in ultima vreme: OZN-urile. Dupa cum stim inca de pe vremea unui film simbol al lui Spielberg (Intalnire de gradul 3) incursiunile "vizitatorilor" nostri au fost clasificate in mai multe categorii: gradul I, cand sunt doar simple observatii de OZN-uri, gradul II, cand se descopera urme fizice inexplicabile la sol, gradul III, cand martorii dau nas in nas cu un vizitator, adica un first contact sau close encounter si gradul IV, cele mai intense, care implica rapirile (alien abductions) si, eventual, sondarea orificiilor cu sonde de otel inoxidabil sau introducerea de cipuri in creieri... favoritele mele, de altfel.
~Spoilere~
Ei bine, The Fourth Kind, are de-a face desigur cu ultima treaba, dezvaluind ca exista in Alaska un orasel - Nome - foarte izolat unde s-au raportat de 10 ori mai multe asemenea probleme. Milla Jovovich interpreteaza astfel o psiholoaga care si-a pierdut sotul in circumstante neelucidate (ucis in patul conjugal de un agresor necunoscut) care se intoarce in Nome pentru a continua munca sotului ei, o serie de insomnii ciudate suferite de locuitori. In sesiunile de interviuri acestia marturisesc suspect de identic prezenta unei bufnite in camera in timp ce dorm si dau semne de amintiri suprimate. Cand sunt supusi hipnozei ... furiile Iadului se dezlantuie, intrucat descopera ce lucruri inimaginabile se petrec cu ei noaptea.
~gata spoilerele~
Ei bine, The Fourth Kind, are de-a face desigur cu ultima treaba, dezvaluind ca exista in Alaska un orasel - Nome - foarte izolat unde s-au raportat de 10 ori mai multe asemenea probleme. Milla Jovovich interpreteaza astfel o psiholoaga care si-a pierdut sotul in circumstante neelucidate (ucis in patul conjugal de un agresor necunoscut) care se intoarce in Nome pentru a continua munca sotului ei, o serie de insomnii ciudate suferite de locuitori. In sesiunile de interviuri acestia marturisesc suspect de identic prezenta unei bufnite in camera in timp ce dorm si dau semne de amintiri suprimate. Cand sunt supusi hipnozei ... furiile Iadului se dezlantuie, intrucat descopera ce lucruri inimaginabile se petrec cu ei noaptea.
~gata spoilerele~
Filmul e foarte inspirat construit, alternand scenele jucate cu cele "arhivate" (asa-zis reale) si uneori prezentadu-le in tandem, in paralel (split screen), putand astfel usor distinge omul de actor. Ceea ce mi-a placut in el e faptul ca suspansul este sugerat si subiectul e lasat la interpretarea fiecaruia, nu se explica prea multe si nici nu se trag concluzii finale. Arma de calibru major a fost sunetul, sunt niste chestii cu adevarat sinistre acolo (eu unul m-am sculat in fund si am scapat un holly f**k what was that??) voci distorsionate, cuvinte incomplete in limbi stravechi... In fine, buna povestea, captivanta, misterioasa, chiar surprinzatoare pe final... Un film in genul Blair Witch Project si Paranormal Activity dar nu atat de indie-minimal ca precursoarele sale, avand nume cunoscute pe generic, si fiind mai intens in actiune. Asta sunt sigur ca nu va plictisi! La un anumit nivel e comparbil cu bijuteria REC in ce priveste fiorii. Recomand indeosebi celor satui de monstri, zombie, vampiri, spirite razbunatoare si fetite cu paru-n ochi. Un sfat de final: nu cautati informatii despre el inainte de a-l vedea!! Il ruinati.
joi, 5 februarie 2009
Animatiile din 2009
Hello! Inca un preview asupra filmelor de anul acesta, de data asta axat pe cele de animatie. Desene animate oameni buni, placerile noastre vinovate de oameni mari :). Trebuie sa recunoastem ca pentru o animatie buna ne deplasam uneori si pana la mall ca s-o vedem pe un bigscreen in compania prietenilor si cu mainile afundate in popcorn. V-ati distrat cu Wall-e, Bolt, Kung Fu Panda si Horton anul trecut, sa vedeti ce va aduce anul asta:
1. Monsters vs Aliens. Asta se anunta ca un fel de continuare la Monsters Inc, si daca e macar pe jumate de amuzant suntem castigati. Deci, alienii vin sa cotropeasca planeta, ceva in genul Mars Attacks!, o invazie impotriva careia pamantenii sunt cam neajutorati si atunci intra in scena echipa de monstri :)), care sunt orice mai putin .... infricosatori. Trailerul e edificator. Lansare: 27 martie.
2. Ice Age 3: Dawn of the Dinosaurs. Nu mai e nevoie de nici o prezentare pentru filmul al treilea din seria care a facut istorie. Pe 1 iulie apare.
3. 9. Asta e ceva mai special. E o animatie regizata de Shane Acker, autorul unui scurt metraj cu acelasi nume care a facut o asemenea senzatie incat Tim Burton si Timur Bekmambetov i-au oferit sansa sa-l transforme intr-un lung metraj, cu dansii drept producatori. E o poveste situata intr-o lume post-apocaliptica in care "umanitatea" e in pericol de extinctie iar speranta vine din partea lui 9 (Elijah Wood) o papusa de carpe cu abilitati de lider. Un film fantastic setat intr-o lume paralela ce uimeste vizual, un fel de Tim Burton meets Steven Spielberg. Lansare: 9 septembrie.
4. Up. Un film marca Pixar & Disney in care un batranel pleaca intr-o calatorie cu propria casa suspendata de o multime de baloane. Pe 29 mai vedem si noi unde ajunge.
5. Astroboy. Un film sf animat despre un robotel cu puteri neobisnuite creat de un savant ingenios dupa imaginea fiului sau disparut si care neputand sa-si consoleze tatal pleaca intr-o calatorie initiatica. Bazat pe o serie manga, filmul se anunta a fi o realizare tehnica exceptionala, cu 3D si toate cele. Prin octombrie ar trebui sa se lanseze.
1. Monsters vs Aliens. Asta se anunta ca un fel de continuare la Monsters Inc, si daca e macar pe jumate de amuzant suntem castigati. Deci, alienii vin sa cotropeasca planeta, ceva in genul Mars Attacks!, o invazie impotriva careia pamantenii sunt cam neajutorati si atunci intra in scena echipa de monstri :)), care sunt orice mai putin .... infricosatori. Trailerul e edificator. Lansare: 27 martie.
2. Ice Age 3: Dawn of the Dinosaurs. Nu mai e nevoie de nici o prezentare pentru filmul al treilea din seria care a facut istorie. Pe 1 iulie apare.
3. 9. Asta e ceva mai special. E o animatie regizata de Shane Acker, autorul unui scurt metraj cu acelasi nume care a facut o asemenea senzatie incat Tim Burton si Timur Bekmambetov i-au oferit sansa sa-l transforme intr-un lung metraj, cu dansii drept producatori. E o poveste situata intr-o lume post-apocaliptica in care "umanitatea" e in pericol de extinctie iar speranta vine din partea lui 9 (Elijah Wood) o papusa de carpe cu abilitati de lider. Un film fantastic setat intr-o lume paralela ce uimeste vizual, un fel de Tim Burton meets Steven Spielberg. Lansare: 9 septembrie.
4. Up. Un film marca Pixar & Disney in care un batranel pleaca intr-o calatorie cu propria casa suspendata de o multime de baloane. Pe 29 mai vedem si noi unde ajunge.
5. Astroboy. Un film sf animat despre un robotel cu puteri neobisnuite creat de un savant ingenios dupa imaginea fiului sau disparut si care neputand sa-si consoleze tatal pleaca intr-o calatorie initiatica. Bazat pe o serie manga, filmul se anunta a fi o realizare tehnica exceptionala, cu 3D si toate cele. Prin octombrie ar trebui sa se lanseze.
marți, 27 martie 2012
Cinecultura: ziua a doua
Programul incepe la ora 16.00 in galeria Mansarda, cu Le Destin (Destinul, regia: Youssef Chahine, Egipt, 1997), un film despre destinul filosofului Averroes si despre ideile sale, care i-au supravietuit.
De la 18.00, hajde in Aula Magna la Ivkova Slava (Ospatul lui Ivko, regia: Zdravko Sotra, Serbia & Muntenegru, 2005 ), o comedie plasata in contextul furtunos al eliberarii ultimelor teritorii sarbesti de sub ocupatie turca.
Daca locuiti sau ati trecut prin judetul Hunedoara, cu siguranta ati remarcat numele unui lant de magazine de haine second-hand: "Visul Imaginatiei". Multa vreme m-am intrebat ce o fi insemnand asta. Oare ce viseaza imaginatia? Acum stiu. Visul imaginatiei e un film ca El Laberinto del Fauno (Labirintul lui Pan, regia: Guillermo del Toro, Spania, 2006). Cu incepere de la ora 20.00, nu ratati "cel mai bun film al lui Del Toro" -in cuvintele regizorului- sau "big-bang-ul sau" - in cuvintele prietenului Alfonso Cuaron.
Stephen King spunea ca "e cel mai bun fantasy de la Vrajitorul din Oz incoace". O pelicula feerica/feroce, in care granitele dintre lumea imaginatiei si lumea reala nu sunt trasate clar. Pentru a reda violenţa pură, Del Toro a rememorat scene din Mexicul natal. Martor la o bătaie de stradă, e uimit când un tip îl loveşte pe altul în faţă cu o sticlă şi sticla nu se sparge! Apoi tipul loveşte iar şi iar...E numai una din scenele din film care ilustreaza ideea ca oamenii sunt uneori mai ingrozitori decat capcaunii sau alti monstri. Pe cat e de sumbru, pe atat e de inaltator, ca sa citez cuvintele de pe afis: "Inocenta are o putere pe care Raul nu si-o poate imagina".
In lumea inchipuita si desenata de Guillermo del Toro (de la scenografie si imagine pana la machiaj) intri altfel printr-un ecran mare. Am bucuria sa prezint deseara Labirintul lui Pan in Aula Magna a Universitatii de Vest. Dupa care trebuie sa alerg la TVR Timisoara unde sunt invitat, impreuna cu Marian Radulescu, la emisiunea Vezi ce-ti doresti (realizator: Ioana Achim). Cu incepere de la 20:30 vom vorbi despre "visul imaginatiei" noastre, de a exista o cinemateca la Timisoara.
miercuri, 15 aprilie 2009
Monsters vs Aliens (2009)
rating: Colectable
Intrucat Marele Ecran e blogul care scrie ce vede, azi vorbim despre o premiera a saptamanii ce ruleaza in aceste zile la Cinema City. Eu fac parte din categoria aia de oameni care se bucura si la maturitate ca niste copii cand vizioneaza o animatie faina. Si trebuie sa recunosc, in cazul desenelor animate americanii nu si-au pierdut inca flerul si pot oferi din cand in cand chestii memorabile.
In cazul animatiilor astea de popcorn nu prea conteaza regizorul sau vocile actorilor, pe care deseori nici nu le recunosti, tot ce importa e sa te distrezi in cele 90 de minute si sa fii furat de imaginile splendide de pe marele ecran. Chiar aveam o discutie cu colegul Luci despre senzatia vizionarii unui film pe big screen-ul de panza alba, rezonand amandoi ca un film trebuie sa fie mare ca sa te faca sa te simti mic si sa-l respecti. Acum glumetii ar putea completa: Si sa fie 3D!!! iar eu as fi de acord cu asta daca nu m-ar fi deranjat asa mult dublajul lor in romana, eu fiind un adept al subtitrarii. Cel putin la comedii vom suferi la capitolul comic de limbaj care-si cam pierde sensul prin traducere oricat de inventivi si talentati ar fi traducatorii + interpretii. Monsters vs. Aliens ruleaza in 3D si dublat in romana ca sa se bucure tot puradelul de aventurile celor 4 "monstri" care lupta impotriva invadatorilor extraterestri.
Care-i povestea? Pai avem o tipa pe nume Susan care e pe cale sa se marite cu barbatul de vis, meteolologistul Derek, doar ca-n ziua nuntii o loveste un meteorit in cap! Efect: Susan creste la dimensiuni uriase, nunta se anuleaza si guvernul o inchide intr-o baza secreta. Acolo insa intalneste alte fiinte ciudate cu care ajunge treptat sa se imprieteneasca: Dr Gandac - un savant nebun cu ras diabolic ce din greseala s-a transformat intr-un gandac indestructibil, Veriga Lipsa - un fel de creatura marina jumatate soparla jumatate altceva cu muschi dar putina minte, B.O.B - un accident gelatinos care a capatat constiinta insa cu grave probleme de identitate si ultimul, cel mai cute ar zice fetele, o ganganie enorma pe nume Insectozaurus cu o fetisoara retarda si un urlet creepy, godzila-like creepy :), dar mai tot-timpul inofensiva.
Gasca asta de ciudati plus o Susan de 10 metri sunt chemati sa apere planeta impotriva unei sonde extraterestre aterizate pe Pamant. Deci, sonda aia ovoida, cu un ochi ciclopic in frunte e atat de funny doar prin faptul ca exista, nu tre sa faca nimic, doar sa-si miste ochiul ala de la unul la altul. In fine, monstruletii astia scosi de la racoare dupa 50 de ani tre' in principiu s-o distruga. Evident ca razi din 10 in 10 secunde la poantele lor, pe care io din defect profesional mi le traduceam in engleza ca sa rad mai cu pofta :)), ce sa fac, unii chiar nu gusta "M-am speriat singur" si prefera "I just scared myself", cu toate implicatiile sale.
Oricum ideea e ca filmul asta e misto de tot si il recomand din toata inima intrucat poate schimba dispozitia oricui. E vesel, optimist, are ironie fina, sarcasm, personaje ciudate si bine creionate, stii cine-s bunii si cine-s raii, no surprises just enjoy the ride. Si ce cursa fantastica.. INTRU3D.
Intrucat Marele Ecran e blogul care scrie ce vede, azi vorbim despre o premiera a saptamanii ce ruleaza in aceste zile la Cinema City. Eu fac parte din categoria aia de oameni care se bucura si la maturitate ca niste copii cand vizioneaza o animatie faina. Si trebuie sa recunosc, in cazul desenelor animate americanii nu si-au pierdut inca flerul si pot oferi din cand in cand chestii memorabile.In cazul animatiilor astea de popcorn nu prea conteaza regizorul sau vocile actorilor, pe care deseori nici nu le recunosti, tot ce importa e sa te distrezi in cele 90 de minute si sa fii furat de imaginile splendide de pe marele ecran. Chiar aveam o discutie cu colegul Luci despre senzatia vizionarii unui film pe big screen-ul de panza alba, rezonand amandoi ca un film trebuie sa fie mare ca sa te faca sa te simti mic si sa-l respecti. Acum glumetii ar putea completa: Si sa fie 3D!!! iar eu as fi de acord cu asta daca nu m-ar fi deranjat asa mult dublajul lor in romana, eu fiind un adept al subtitrarii. Cel putin la comedii vom suferi la capitolul comic de limbaj care-si cam pierde sensul prin traducere oricat de inventivi si talentati ar fi traducatorii + interpretii. Monsters vs. Aliens ruleaza in 3D si dublat in romana ca sa se bucure tot puradelul de aventurile celor 4 "monstri" care lupta impotriva invadatorilor extraterestri.
Care-i povestea? Pai avem o tipa pe nume Susan care e pe cale sa se marite cu barbatul de vis, meteolologistul Derek, doar ca-n ziua nuntii o loveste un meteorit in cap! Efect: Susan creste la dimensiuni uriase, nunta se anuleaza si guvernul o inchide intr-o baza secreta. Acolo insa intalneste alte fiinte ciudate cu care ajunge treptat sa se imprieteneasca: Dr Gandac - un savant nebun cu ras diabolic ce din greseala s-a transformat intr-un gandac indestructibil, Veriga Lipsa - un fel de creatura marina jumatate soparla jumatate altceva cu muschi dar putina minte, B.O.B - un accident gelatinos care a capatat constiinta insa cu grave probleme de identitate si ultimul, cel mai cute ar zice fetele, o ganganie enorma pe nume Insectozaurus cu o fetisoara retarda si un urlet creepy, godzila-like creepy :), dar mai tot-timpul inofensiva.
Gasca asta de ciudati plus o Susan de 10 metri sunt chemati sa apere planeta impotriva unei sonde extraterestre aterizate pe Pamant. Deci, sonda aia ovoida, cu un ochi ciclopic in frunte e atat de funny doar prin faptul ca exista, nu tre sa faca nimic, doar sa-si miste ochiul ala de la unul la altul. In fine, monstruletii astia scosi de la racoare dupa 50 de ani tre' in principiu s-o distruga. Evident ca razi din 10 in 10 secunde la poantele lor, pe care io din defect profesional mi le traduceam in engleza ca sa rad mai cu pofta :)), ce sa fac, unii chiar nu gusta "M-am speriat singur" si prefera "I just scared myself", cu toate implicatiile sale.
Oricum ideea e ca filmul asta e misto de tot si il recomand din toata inima intrucat poate schimba dispozitia oricui. E vesel, optimist, are ironie fina, sarcasm, personaje ciudate si bine creionate, stii cine-s bunii si cine-s raii, no surprises just enjoy the ride. Si ce cursa fantastica.. INTRU3D.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)