joi, 6 aprilie 2023
10 ani: Ceau, Ciprian!
Ciprian Roșca e primul voluntar Ceau, Cinema! - un bun început pentru seria de interviuri cu oamenii din spatele festivalului ajuns la ediția a zecea. Ne știam dinainte, după cum își amintește și Ciprian: “În martie s-au făcut 11 ani de la prima noastră întâlnire. Îl citeam pe Mircu în 24 Fun dar poza de avatar nu era foarte clară. Amândoi doream sa vedem un film documentar despre punk-ul polonez din anii ‘70-’80 în cadrul unui târg de carte și am ajuns să reglăm noi proiectorul de la etajul centrului de afaceri. Pe Richie îl știam de la Schimb de Cărți cu vreo doi ani în urmă...Am întâlnit echipa Pelicula Culturală în toamna acelui an la Plai, la Casa Filmelor.” Ciprian a fost și primul “departament de bilete”, bouncer cum i-am zis la ediția-pilot. Între timp a montat ecrane, tras cabluri, cărat mâncare, băutură, invitați, oferit informații turistice, îngrijit bătrâni, legat prietenii, condus mașini. S-a enervat, a obosit, a băut o bere. Între timp, a devenit organizator.
Care e ediția ta preferată de Ceau, Cinema? Sau poate ai o amintire, un moment preferat?
Ciprian Roșca: Probabil prima ediție, pentru că a fost underground la propriu și la figurat, cu proiecții și în subsolul nu foarte amenajat al Casei Artelor. Și cu bani de buzunar. Mi-o amintesc pe doamna Elisabeth Ochsenfeld trecând prin zonă. S-a bucurat de apariția evenimentului și a intrat să se încarce cu energia tinerească. Eram tineri. Ne-a trecut. Au trecut anii, au apărut căsătorii, copii, divorțuri. A rămas energia. Cu câțiva oameni întâlniți am ramas prieteni. Prieten de genul ăla care vine să care mobila când te muți. Mersi!
Cea mai mare bucurie adusă de festival e că am văzut crescând oamenii din jurul lui. Voluntarii care aveau nevoie de hârtie de la părinți să facă voluntariat acum sunt medici sau au afacere pe cont propriu sau lucrează pentru mari companii sau îi vezi pe scena Teatrului Național.
Care e momentul pe care l-ai ratat în festival dar ai fi dorit să fii acolo să-l trăiești?
Ciprian: La ediția a treia, dintr-o necoordonare, am plecat în concediu. În timp ce oamenii făceau festivalul, eu eram în micul golf din 2 Mai. Dacă se întreabă cineva câte filme am văzut în cadrul festivalului răspunsul e NU. Rar. Câte unu-două pe ediție. Unele le-am recuperat, altele nu. Ai multe altele de făcut și nu ajungi la proiecții.
Clipa cea mai grea pentru tine din acești (aproape) 10 ani, când te-ai gândit cel mai mult sa renunți?
Ciprian: Posibil cea mai grea editie pentru mine a fost când a trebuit să proiectăm în curtea neamenajată a cinematografului defunct Arta. Un loc fără ecran, fără apă, fără curent, fără pază. A trebuit zilnic să montez și să demontez o sută de metri de cabluri pe ploaie și vânt...
Dacă te gândești la piedicile întâlnite în trecut, îți trece prin cap în fiecare an să renunți. Gata! Ediția asta îi las pe alții, dar îți trece. Festivalul te suge de energie, dar te și încarcă.
Dar care sunt bucuriile, recompensele?
Ciprian: Întâlnirile cu actorii și alți oameni invitați de-a lungul anilor au fost foarte interesante. Nu mă gândeam acum zece ani că o să stau de vorbă cu Vlad Ivanov sau o să-i arăt lui Cristian Mungiu un cartier vechi al orașului.
De ce a pornit Ceau, Cinema? De ce ar trebui să continue?
Ciprian: Festivalul s-a născut din dorința de a vedea filme europene și de a avea un cinematograf de artă în oraș. Curând cred că se va realiza și acest lucru.
Consemnat de Lucian Mircu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.