marți, 20 septembrie 2016

Cupola pierdută a lui Apollo

DE LA CINEMA APOLLO LA POST-LE CINEMA





Cinema Parc era la doi pași de casa părintească. De fapt, era adevărata mea casă. La 6 ani, vedeam aici și două filme pe zi. Parc era bona mea, sursa mea de magie și povești de ‘noapte bună’. Vedeam filme sovietice, indiene, Superman, orice, tot! La Piedone se zguduia de râs sala arhiplină. Lumea uita de foame, de Ceaușescu și de scaunele incomode. Am retrăit recent senzația la comedia Două Lozuri, la Timis (ultimul cinematograf funcțional, din 13 cate a avut orașul in anii '80). Aplauze dupa replici, hohote molipsitoare si aerul care vibra. Nu se compară cu vizionarea de acasă. La Cinematograf am învățat ce înseamnă să împărtășești o experiență cu ceilalți. Am alergat toată viața după fericirea asta.

Voiam de mult să scriu despre cinematograful copilăriei. A venit la fix campania Privește Orașul, inițiată în cadrul Bienalei timișorene de arhitectură BETA, pentru care am fost invitat să scriu cele 100 de cuvinte de mai sus.

Ce n-a încăput în ele, a fost istoricul clădirii. Aveam să aflu mult mai târziu că Parc s-a numit la început Apollo. În 1909, când a fost construit după proiectul arhitectului Josef Ecker Jr., era al doilea cinematograf al orașului. O clădire frumoasă, cu cupolă, decorațiuni și fronton clasicist, urâțită în anii '50 de o intervenție brutală în stilul modernist-sovietic.



Așa aveam să o cunosc în anii '80, în parcul Poporului (actualmente Regina Maria). Nici la interior nu era mai atrăgătoare. Scaunele vopsite gri erau tare incomode. Un miros acru te lovea încă din holul cu casieria, probabil de la igrasie. Dar nu mă deranja. Mergeam aici și de două ori pe zi, pe bilete de 4 lei. N-a avut un destin glorios nici după Revoluție. A devenit pe rând discotecă, club de biliard și, în fine, club de fițe intitulat ironic Le Cinema.

Ultimele intervenții/ restaurări asupra clădirii au fost făcute în 2005 cu respect față de trecut și în acord cu prezentul. Au fost coordonate de arhitectul Romeo Szorad de la care avem planșele explicative de la final (mulțumim și profesorului Ioan Hațegan).







  unul din stâlpii de la intrarea în Grădina de Vară

După ce a funcționat o vreme drept Le Cinema, s-a instalat din nou liniștea în clădirea mai bătrână cu 7 ani decât Neagu Djuvara. A rămas în picioare, ca martor al altor vremuri, un stâlp de la intrarea în Grădina de Vară Parc.

Nu știu dacă Apollo/ Parc/ Le Cinema va mai fi vreodată cinema, dar nu sunt sigur că aș fi îndrăgit așa tare filmele, că aș fi scris despre ele și aș mai fi co-organizat un festival de film, dacă n-aș fi fost vecin, odată, cu un cinematograf.

Click pe planșe pentru mărirea imaginilor









Mulțumiri arhitectului Romeo Szorad  și istoricului Nelu Hațegan pentru documentarea furnizată pentru acest articol

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu