marți, 28 august 2012

Praga (2006)

How did we get here?

rating: Colectabil

Unele orase sunt fundaluri perfecte pentru flirturi sau inceputuri de relatii, atmosfera lor cosmopolita si decorurile vizuale specifice acompaniind armonios romantismul povestii. Exemplele cele mai cliseice sunt Paris, Roma sau New York. Alte orase se manifesta la fel de reusit intr-o postura absolut opusa, oferind culoare si contrast finalurilor dureroase. Oslo e unul din ele, Praga altul. In filmul lui Ole Christian Madsen, Prag, romantismul imbraca haine cenusiu-dramatice si se risipeste usor pe strazile capitalei cehe. E povestea unei casnicii in prag de dezintegrare pe care doar sentimentul de vinovatie si o fidelitate de fatada o mai tin laolalta. In Praga, doi oameni obisnuiti constientizeaza distanta care-i separa de-o vreme si iau cea mai inteleapta decizie posibila: sa nu se mai minta reciproc.



Christoffer (Mads Mikkelsen) si Maja (Stine Stengade) sunt un cuplu de danezi care calatoresc in Praga in vederea repatrierii trupului neinsufletit al tatalui lui Christoffer. Barbatul insa nu si-a mai vazut parintele de 30 de ani, de cand acesta si-a parasit familia, astfel ca reuniunea, tragica prin natura ei, abia daca smulge un raspuns emotional de la fiu. Iar asta in pofida indemnurilor oficialitatilor care-l asigura pe Christoffer ca “e ok sa planga” fiind perfect instruiti sa faca fata acestei situatii. Inutil, chipul parca sculptat al lui Mikkelsen ramane impasibil. E aceeasi masca pe care a purtat-o si in casnicie si pe care Maja a obosit sa incerce s-o mai patrunda. Dar, ca o sotie credincioasa, ea il insoteste intr-o ultima tentativa de reaprindere a vatrei familiale, afisandu-si cu ipocrizie fidelitatea dupa ce-l inselase deja cu alt barbat.


E clar faptul ca intre cei doi soti lucrurile nu-s in regula. Ole Christian Madsen ne asigura de asta fixand obsesiv camera pe chipurile lor ceramice, pandind invaziv miscarile si gesturile lor uneori protocolare, alteori stanjenite parca de intimitatea situatiei. E o tensiune acolo pe care nimeni nu stie cum s-o risipeasca. Scenele de sex par mai mult descarcari nervoase dureroase decat momente de tandrete iar plimbarile in doi esueaza inevitabil in reprosuri, ironii si aceeasi fixatie cliseica: “cum am ajuns aici?” Nu e chiar o intrebare la care se vrea un raspuns ci mai degraba constientizarea unei probleme. Lucrurile nu mai sunt cum au fost si e prea tarziu sa mai poata fi reparate, dar asta nu-i opreste sa incerce. E obligatia celor 14 ani de casnicie.


In spatele acestui microunivers familial se desfasoara insa panorama - de regula splendida dar acum doar mohorata - a orasului de pe Vltava. Praga e prezenta discret cu Podul Carol, cu catedrala Sf Vitus, cu Piata Starometske in care turistii se zgaiesc la Ceasul Astronomic din Turnul Primariei Vechi si cu toate stradutele alea pietruite, cu Cimitirul Evreiesc, cu cafeneaua, morga sau cu mahalaua. Chiar si cu femeia ceha, in persoana menajerei tatalui decedat, Alena, in fata careia Christoffer incearca, fara succes, sa-si deschida sufletul. Mai mult insa de-atat, Praga e prezenta cu hotelul Praha si personalul sau la fel de strain in materie de comunicare, oglinda autentica pentru o situatie nefericita in care legaturile verbale sunt distorsionate inainte de a fi amputate. Un film despre instrainare de o profunzime si nostalgie aproape dureroase la capatul caruia realizezi ca, intr-adevar, viata nu e doar despre cum sa ajungi sa fii fericit ci si despre cum gasesti curajul de a fi nefericit.

*o opinie ceva mai concisa la cinesseur
Trailer

2 comentarii:

  1. Superb trailerul, m-ai convins sa urmaresc acest film, abia astept sa vad filmul cand o sa am putina rabdare!
    Mersi frumos pentru review, e mai mult decat fain...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.