vineri, 18 noiembrie 2011

The Way (2010)

You don't choose a life, you live one.

rating: Colectabil


Un film extrem de personal al familiei Sheen, The Way nu face decat sa supuna atentiei noastre faimosul drum de pelerinaj: Camino de Santiago. E o cale veche de 1000 de ani si care se intinde pe 800 de km de la granita Frantei pana in orasul Santiago de Compostela, un drum strabatut la pas de nenumarate picioare, de toate natiile si toate varstele. Filmul scris si regizat de Emilio Estevez, in care rolul principal i-a fost inmanat fara rezerve chiar tatalui sau, Martin Sheen, are la baza experienta pe care acesta (tatal) a trait-o in 2003 cand a batut Calea impreuna cu nepotul. Deci, intr-un fel, The Way e viziunea Sheen asupra Caii, asupra Spaniei, asupra motivatiei acelui pelerinaj. E un film facut cu dragoste si pasiune, rod al mostenirii spaniole si orientarii catolice a lui Emilio si dedicat bunicului sau, Francisco Estevez.



Martin Sheen joaca la fel ca in viata reala rolul tatalui lui Emilio, un medic oftalmolog vaduv care afla ca unicul fiu a murit in Pirinei chiar in primele zile ale calatoriei sale pe Camino. Venit sa recupereze ramasitele pamantesti, tatal indurerat ia decizia de a continua calatoria pornita de fiul sau, dar nu dintr-un imbold religios sau pentru a se reculege, ci din dragoste paterna. Luand cu dansul cenusa fiului o va imprastia de-a lungul acelei cai pana la destinatie implinind astfel ce era de implinit. Filmul nu imbraca insa straie de doliu ci ofera o panorama de imagini memorabile, extrem de vie si colorata, a Spaniei rurale, a oamenilor si obiceiurilor oferind chiar si cateva tips-uri, intocmai ca intr-un mic ghid de calatorie.





Desi porneste la drum singur, personajul lui Martin descopera curand ca esenta Caii e solidaritatea intre cei care o strabat si bunavointa pe care si-o arata unul celuilalt. Astfel ca omul se alege cu inca trei tovarasi de drum: un olandez grasut dar “petrecaret”, o canadianca divortata cu sechele (Deborah Kara Unger) si un scriitor irlandez (James Nesbit) suferind de blocaj inspirational. Prin ei filmul isi rezolva conflictul dramatic si partea de comic relief. In afara de actorii principali figuratia insa a fost formata indeosebi din localnici, unii chiar pelerini pe Camino, un rol special jucand tiganii din Burgos. Drumul culmineaza cu vizita in catedrala din Santiago, moment catarhic in care pelerinii decid daca totul a avut sau nu un rost.


Acum patru ani am intreprins si eu o calatorie in Spania, la Santiago de Compostela, insa a fost una mai mult turistica, cu un cartier general la o prietena din Corunna si o vizita de-o juma de zi in orasul destinatie milenara a pelerinilor din toata lumea. Am avut timp doar sa vizitez Catedrala si sa aflu despre Camino de Santiago. Ieri insa am vazut un film sincer, uman si tandru al carui final mi-a parut atat de familiar incat mi-a deschis un suvoi de amintiri placute. Desi e in mare parte despre calatoria personala a unor personaje filmul nu se incheie la Santiago ci pe malul Atlanticului, la Muxia, unul din cele mai frumoase locuri de pe coasta Spaniei, ca un fel de elegie a mersului pe jos.. Una inspirationala.


2 comentarii:

  1. l-am vazut in vara, eram in concediu.e foarte realxant, iar panoramele sunt de-a dreptul superbe.
    Cred ca filmul asta iti deschide cutia cu amintiri fie ca ai fost, fie ca vrei, fie ca habar n-ai ce e acest pelerinaj.

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar nu mai vazusem de ceva vreme un film bun cu Martin Sheen. Thx.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.