marți, 8 noiembrie 2011
Ceva dulce
Ecranizarea romanului autoarei Helen Fielding, cu Renee Zellweger si Colin Firth, este o incantare pentru superficialii care nu au rabdare sa citeasca nici macar o carte bazata aproape exclusiv pe dialog, enumerari si explicatii la lucruri subintelese.
Pot sa imi dau seama lesne cat de subexplorat este subiectul unui film in momentul in care imi doresc sa citesc cartea. Asta e inadmisibil si nu mi s-a intamplat sa zicem la Great Expectations sau One flew over the Cookoo's nest.
Recomand Jurnalul lui Bridget Jones (2001) in zilele de completa izolare, cand esti racit sau deprimat si insotit de o cantitate indecenta de caramele, eventual si o ciocolata cu alune, pentru ca vei constata ca ti se va face pofta de ambele si pentru prima data le vei putea deosebi. Desi le-ai incadrat toata viata in mod nedrept si si ignorant in categoria ''ceva dulce'', categorie din care face parte si filmul sus-numit. Pun pariu ca undeva in lumea asta fabricantul de caramele care detine monopolul asupra pietei, a fost dusmanul fabricantului de ciocolata cu alune pana cand i-a cumparat afacerea celui din urma si l-a lasat in strada. Probabil a ajuns un cersetor. De-asta cred ca e de preferat sa le dai cersetorilor dulciuri, mai degraba decat paine, cum cer ei de obicei. In fond, sunt oameni care nu prea stiu ce vor.
Am generalizat cu rea-vointa si acum am comis o serie de nedreptati absurde. Prin urmare, imi cer scuze cofetarilor si producatorilor mici si mijlocii care se gandesc zi si noapte la variante noi de prajituri cu crema, ciocolata cu condimente si alte bombonoase. Willy Wonka ar fi gelos.( asta da film frumos, tot despre mancare).
Toata industria dulciurilor mi se pare un monument monstruos ridicat inutilitatii, o sursa de probleme in plus pentru omenire, si ca sa ne intoarcem la subiect, o inestimabila inspiratie pentru o carte, respectiv un block buster. Totusi nu pot sa trec peste un gand: cele mai amuzante sortimente de dulciuri mi s-ar parea: supa-crema de ciocolata cu taitei de cocos, chiftele de caramel si fasole neagra (ciocolata in forma de boabe de fasole ).
Jurnalul lui Bridget Jones este un film usurel si amuzant, creeaza dependenta, dar si greata (asemeni zaharului ). Cu totii ne-am dorit sa patrundem in intimitatea gandurilor cuiva. Dar acest lucru nu se intampla prea des. Decat daca aceste ganduri sunt publicate. Si fictive.
Este o relatare amuzanta despre asteptarile si dezamagirile unei femei simple (plinute), inteligente (lenese), care cauta fara speranta iubirea adevarata, dar e prinsa in frivolitatea propriei gandiri, in timp ce incearca sa fuga de superficialitatea unei relatii. (M-a facut sa ma simt mandra ca nu m-am mai indopat cu mancare din liceu, ca stiu sa gatesc si ca am scapat de obsesia greutatii. Si ca nu plang ca nu se uita barbatii la mine pentru ca as fi grasa. Acum mi-am dat seama ca trebuie sa aiba alt motiv. Hahaha)
Mereu m-a incantat lipsa de fatalism a englezilor, convinsi ca exista o solutie pentru orice, fie ea bautura, izolarea, sexul, ciocolata. Nimic nu e lipsit de actiune, tot ce faci e in regula, atata timp cat nu stai degeaba intrebandu-te ce te asteapta. Trebuie sa fii mereu in miscare, asta e solutia lor. Asa cum zice Paul Louis Lampert, pe buna dreptate: ''Tinere, daca nu ai vant bun in pupa, sufla-ti singur in panze!''
Asta face si Bridget. Isi sufla. Si ce-si mai sufla in panze, pana cand ii explodeaza dragostea in fata.
Tot in spiritul acestui film, am si eu cateva decizii de luat pentru 2012: 1. Sa nu mai...Stai! Trebuie sa incep cu ceva pozitiv. nr.1 ramane liber ca semn al opozitiei mele fata de numerotari si liste.
2. sa termin ce am inceput: carti. Bridget Jones: La limita ratiunii, chiar daca mi se pare oribila .
3. sa fiu fericita ca am un job unde nu ma fac de ras in fiecare zi si nu ma trateaza seful ca pe o catea.
4. sa nu tratez toti barbatii care poarta haine ciudate ca pe niste fatalai. Unul din ei ar putea deveni Mark Darcy al meu.
5. sa imi fac sperante mari legate de orice, carti citite, filme vazute, sansa de a avea aceasta recenzie publicata. Pentru ca daca e sa fii dezamagit macar sa ai dezamagiri mari...oricum sentimentul e acelasi. (Larisa Mitroaica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.