miercuri, 31 august 2011

Submarine (2010)

rating: Colectabil

Ceea ce mi-a starnit interesul sa vad Submarine, dincolo de afisul artsy si minimal, a fost selectarea acestui debut britanic la Sundance in 2011, lucru care in general da un semnal puternic si pozitiv in directia sa. Pelicula lui Richard Ayoade nu m-a dezamagit, dovedind ca inca mai poti gasi filme cu adolescenti care sa nu exploateze grosier doar doua elemente: sexul si flatulatiile. Dar trebuie sa le cauti in Europa. Ecranizare a unui roman de John Dunthorne, Submarine puncteaza trecerea lui Ayoade spre urmatoarea liga a regizorilor de film, de la autori de videoclipuri muzicale si short-uri la realizatori de lung-metraj, testandu-i astfel si capacitatile narative pe langa cele de stil deja rodate. Filmul pare o autobiografie de adolescent in toi de pubertate dar nu e una superficial descrisa ci una destul de minutioasa in materie de banalitati cotidiene si lucruri care au importanta vitala pentru cel care le traieste.



Oliver Tate (Craig Roberts) are 16 ani si e turnat in tiparul neobisnuit al pustiului sensibilos si totodata cerebral, genul de om care simte multe si nu doar ca le simte dar se mai si gandeste la ele. Uneori se viseaza cel mai popular copil din scoala... mort, tot orasul plangandu-i plecarea. Alteori incearca doar sa se integreze,  oricat de stridenta ar fi prezenta lui. Luandu-si in serios rolul de observator, erou si narator al propriei biografii, Oliver ne impartaseste cateva momente semnificative din viata sa de inadaptat social si viitor brainiac intr-un orasel de pe coasta Tarii Galilor. Suflet de poet, precoce cititor de dictionare si cu o imagine de odrasla a lui John Lennon, Tate e hotarat sa scape cu bine de virginitate insa, cum vulgaritatea il ofenseaza, va face lucrurile metodic, conform ecuatiei personale best boyfriend in the world = regular sex forever. Norocul sau se intrupeaza in persoana Jordanei (Yasmine Paige) care dezvolta un interes asupra lui si-l foloseste ca factor declansator al geloziei prietenului ei. Un plan care insa functioneaza defectuos si o lasa procopsita cu un nou si mult mai fidel iubit.


Relatia lor de dragoste e tot atat de stranie pe cat sunt de extravaganti protagonistii ei. Fiind prin esenta ‘diferiti’ si incongruenti cu lumea din jurul lor, Oliver si Jordana isi construiesc propriul sistem de reguli amoroase, unul in care emotiile sunt considerate “gay” si deci motiv de despartire. Ca un fin observator a lumii sale (interioare si exterioare) Oliver cunoaste prea bine linia moarta pe care intrase relatia parintilor sai, monitorizandu-le ritualul nocturn destul de absent in ultima vreme. In mintea lui sexul e imperativ pentru fericirea cuplului asa ca nu pierde vremea si-si afirma intentiile. Insa in loc sa-si cultive propria relatie dupa trecerea pragului, baiatul devine mai ingrijorat de starea parintilor sai, care pare a se indrepta spre o ruptura in special de cand in viata mamei sale intrase un fost cu ceva mai multa stamina decat apaticul lui tata. Neglijand-o pe Jordana tocmai cand acesteia ii cresteau fluturasii in stomac, Oliver se indreapta spre propriul esec sentimental, unul simbolic prevestit de tatal sau cand acesta ii oferise caseta cu “cantece de despartire”.



Ceea ce-i inviorator la Submarine e densitatea povestii adolescentine, plinatatea ei si felul in care se leaga totul. Filmul e deopotriva subtil si deschis interpretarii, e despre pubertate si maturizare, emotie si alegerea potrivita. In fapt, chiar titlul are in vedere felul in care sentimentele par a inota prin noi, la adancime, nedetectabile sub o pojghita de calm aparent, de temeri si de stres nervos. Jocul actorilor e stralucit iar stilul lui Ayoade transpira prin toate incheieturile acestei neconventionale comedii indie. Cinematografie e de cinci stele, cu locatii batute de valuri in care te astepti sa dai peste un Damien Rice cu o chitara. Muzica in schimb cuprinde compozitii de Alex Turner (Arctic Monkeys) cu care Ayoade e bun prieten si caruia i-a regizat multe din clipurile trupei. Efectul final al Submarinului e o subita dorinta de a-l revedea intrucat ai impresia ca sunt atatea lucruri care ti-au scapat. Asa ca, sus periscopul! Nu va lasati indusi in eroare de numele lui Ben Stiller (producator) de pe afis, nu-i genul ala de film. Nu-i nici macar cea mai amuzanta comedie britanica. Insa e una din cele mai bune.


2 comentarii:

  1. ce mi-a placut, l-am vazut chiar aseara, mi-e proaspata parerea. bine c-ai scris despre el (la fix), mai ca nu imi venea mie sa scriu undeva :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.