vineri, 29 ianuarie 2010

Up in the air

LUI COSMIN LUNGU







Atunci cînd moare un tînăr rămîi fără cuvinte.



Săptămîna asta vroiam să vă povestesc despre comedia serioasă Up in the Air. Vă spun într-un singur cuvînt: merită!

Cuvintele care mi-au rămas le dedic memoriei lui Cosmin Lungu, sufletul librăriilor Cărtureşti din Timişoara. Nu ne-am întîlnit de foarte multe ori, dar ar fi ajuns şi 5 minute ca să-mi dau seama ce suflet frumos s-a dus în Cealaltă parte (pe 24 ianuarie ar fi împlinit 33 de ani). În seara zilei în care s-a stins am discutat cu un prieten despre moarte. Ce rămîne după noi? O carte? Nişte amintiri? O poveste? O trăsătură fizică pe care o transmitem urmaşilor?

Ipoteza mea: suntem energie care nu dispare odată cu moartea fizică.
Rămîne pe aici pe undeva, sub o formă sau alta.

Întrebările astea nu mi-au ieşit din cap nici mai tîrziu, cînd conduceam spre casă. O altă voce, mai tainică, îmi şoptea că totuşi ceva îmi scapă.

Şi chiar atunci am oprit la semafor.

Nu ştiu de ce mi-am întors capul spre maşina care staţiona în dreptul meu (nu fac asta de obicei). Pe bancheta din spate - un băieţel de vreun anişor. Blond, bucălat, cu zulufi. Abia stătea în picioare, dar mă privea cu un zîmbet uriaş.

Nu mai ştiu nici cine a ridicat primul mîna.

Cred că am ridicat mîinile amîndoi în acelaşi timp. Le-am fluturat unul spre celălalt ca doi prieteni vechi. Ca şi cum ar fi cel mai natural lucru din lume. Este. Nu la fel a considerat mama lui care urmărea scena uşor incomodată.

Semaforul s-a făcut verde.

Noi am continuat să ne salutăm şi după demarajul maşinilor. Am mai apucat să văd că maică-sa îl trăgea de la geam, dar mînuţa se mişca mai departe. În acele cîteva secunde, toate lucrurile au căpătat dintr-odată sens. A fost o întîlnire scurtă, aşa cum a fost şi întîlnirea cu Cosmin. Scurtă, dar luminoasă. Ca un zîmbet de copil.


*

Cînd am scris aceste cuvinte în 24 FUN, am simţit că lipseşte ceva la finalul articolului. Apoi am aflat că astăzi, de la ora 16.00, la Palatul Baroc, e vernisajul expoziţiei O fotografie. Un Scop. Un zîmbet.

Dacă veniţi, aveţi şansa să faceţi ceva extraordinar. Să redaţi zîmbetul unor copii.

Îmi doresc foarte mult să fac asta.


În memoria lui Cosmin.


Un comentariu: