joi, 2 iulie 2009

Apocalipsa cu final fericit


Dacă Apocalipsa crede că mai sperie pe cineva, trebuie s-o dezamăgesc. Fumez apocalipse dintr-a cincea. În timp ce cometa X ne va lovi planeta - in 2012, sa zicem- mulţi vor comenta blazaţi ultimul show pirotehnic: „Dude, am un deja-vú. În ce film am văzut scena asta? Parca Deep Impact”. Altii ii vor linisti pe muritorii mai agitati: „Fără panică, frate! Ce, n-ai mai văzut sfîrşitul lumii?”.

Hollywood-ul ne-a dresat bine pentru Ziua Judecăţii, cu o serie de disaster movies. Să facem un inventar morbid: asteroizi (Armageddon), roboţi (Terminator), alienşi (Independence Day), potopuri (Day After Tomorrow), viruşi (12 Monkeys), zombies (Resident Evil) şi Everyone Else! Nu mi-e frică de Apocalipsă pentru că o cunosc deja. Cam aşa s-ar traduce şi sloganul (KNOW1NG IS EVERYTHING) ultimului film-dezastru. Ditamai profesorul de astrofizică (Nicholas Cage) care explică existenţa Pămîntului prin hazard („Shit happens”), ajunge să creadă în profeţii numerologice, ca un ultras OTV. Am înţeles că profeţiile alea chiar se adeveresc. Dar tot nu le înţeleg sensul. De ce te-ar avertiza Cineva în privinţa unor catastrofe dacă nu le poţi evita? Poate numai daca Cineva vrea sa faca mişto de tine.


Mă rog, dacă ţii să vezi Knowing (Numere Fatale), lasă-ţi logica acasă! Numai aşa poţi intra în poveste, care cum-necum te prinde. O fi datorita secvenţelor copiate din Întîlnire de gradul 3 şi E.T. de Spielberg (omagiu e atunci cand revizitezi un moment din opera unui autor, nu cand redai scena aproape ca in original). Sau te prinde cu scena tragediei aviatice, filmata in genul unui reporter de război (in cazul catastrofei de la metroul new-yorkez prea devenim constienti ca e desenata pe calculator). Regizorul Alex Proyas ne oferă şi secvenţe originale: planeta arde ca o minge de foc pe muzica lui Beethoven. Măcar Simfonia a şaptea să rămînă după noi!

Doua lucruri majore avem a reprosa acestui thriller, dealtfel decent. Introducerea este la limita plictiselii si enunta scolareste cele doua teme ale filmului: „Tati, suntem singuri in Univers?” ( nu divulg a doua tema, pentru ca as fi obligat sa bag avertismentul de spoilere si nu stiu cum, iar tovarasul Richie e la B’est Fest). Finalul, cat ar fi el de poetic si frumos, tot este in dezacord flagrant cu zeitgeist-ul, afirmand ceva de genul: nu-i nimic copilasi, va da tata o jucarie noua! Poate am trecut de virsta cand vroiam ca Bruce Willis sa salveze tot mankind-ul. Sau poate am citit prea mult Chuck Palahniuk. Apropo, uite ce zice anarhistul in Monstrii Invizibili (Polirom, 2007): „Numai cand vom devora planeta asta Dumnezeu ne va da alta. Vom ramane in amintire mai mult pentru ceea ce am distrus decat pentru ceea ce-am creat”.

p.s. In acest moment, Richie sigur ar fi pus avertismentul de spoilere.

2 comentarii:

  1. Aaa! Cute. Încă un blockbuster care pune mai mult accentul pe efectele speciale decât pe scenarişti?

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Cartitoiu: Nu neaparat. Daca tinem cont de lungimea filmului, efectele speciale au o proportie echilibrata. Iar daca tinem cont de productiile average ale Hollywood-ului, filmul de fata e chiar decent. N-as sti exact ce ma deranjeaza. Probabil faptul ca incearca sa fie si entarteinment dar si film cu mesaj. L-as plasa alaturi de Signs, al lui Night Shyamalan. Se aseamana si la subiect, si la ratare.

    RăspundețiȘtergere