sâmbătă, 16 iulie 2011
Twin Peaks feat. BOB
Ca unul caruia Twin Peaks i-a marcat copilaria recunosc ca in mintea mea nu exista alt personaj mai infricosator decat Bob, samanta raului, ucigasul Laurei Palmer, raul pur care intina bizara poveste nascuta din mintea lui Lynch in 1990. Dar felul in care a fost conceput acest personaj nu e nici el mai putin ciudat. Sa-l lasam pe maestru sa ne spuna in ce fel i-a venit inspiratia;
Ideile vin in cel ma straniu mod cu putinta, doar daca le acorzi atentie. Si uneori, pe platou se petrec lucruri care te fac sa visezi.
Cand filmam episodul pilot pentru Twin Peaks, aveam un om care se ocupa de mobila din platou, numit Frank Silva. Frank nu trebuia sa apara in Twin Peaks - nici macar nu imi trecuse prin cap o asemenea idee. Dar filmam in casa Laurei Palmer si Frank muta niste mobila prin camera ei. O femeie a spus “Frank, nu muta dulapul acela. Nu te bloca in camera.”
Si mi l-am inchipuit pe Frank in camera. Am fugit la el, intreband: “Esti actor?” Iar el a spus: “Da, din intamplare” - pentru ca toata lumea in L.A. practica actoria. Si poate ca toata lumea de pe planeta. Atunci i-am zis “Frank, o sa fii in aceasta scena.”
Am facut o filmare panoramica a camerei, de doua ori fara Frank si o data cu Frank impietrit la baza patului. Dar nu stiam pentru ce era sau ce insemnatate avea.
In aceeasi seara, am coborat la parter pentru a o filma pe mama Laurei Palmer pe canapea. Zacea acolo, trista si torturata. Deodata vede o imagine mintala si sare tipand. Sean, operatorul, a trebuit sa-i urmareasca fata in timp ce sarea. Mie mi-a lasat impresia ca ar fi facut o treaba excelenta. Asa ca am spus: “Taiati - perfect, superb!” Dar Sean a ripostat:
“- Nu, nu e asa.
- Ce s-a intamplat?
- Era cineva reflectat in oglinda.
- Cine?
- Frank se vedea in oglinda.”
(dati pauza cand apare oglinda de deasupra canapelei)
Asa ca lucruri de genul acesta se intampla si ele te fac sa visezi. Si de la o idee ajungi la alta, iar daca le permiti sa vina, ti se deschid noi cai.”
David Lynch - Cum sa prinzi pestele cel mare
Biutiful (2010)
rating: aproape orgasmultiplu
motto: He sees dead people. And soon, he will be one of them.
Javier Bardem joaca din nou un rol de muribund. De data asta e departe de gratiosul tetraplegic din Mar Adentro. In Biutiful e un mic bisnitar/ combinator si jucator pe piata muncii la negru din Barcelona (apropo, coplesitoare cadrele panoramice cu orasul ale directorului de imagine Rodrigo Prieto; de exemplu la asfintit, cu catedrala Sagrada Familia decupandu-se sumbru pe un cer rosietic; e ceva sa vezi Barcelona lipsita de poleiala turistica, ceea ce e in ton cu starea personajului care fuge colo-colo pentru cativa euro). In schimbul unui comision nesemnificativ, Uxbal ii ajuta pe cei care lucreaza la negru (n-o sa fac bancul cu negrul, desi unul din prietenii sai din din Africa vinde vuitoane falsificate in ateliere clandestine, conduse de chinezi).Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu nu e strain de temele sociale (si in special tema inechitatii sociale sau exploatarea omului de catre om) pe care le-a exploatat in Babel (2006). Dar acesta e doar fundalul povestii. Principala drama este ca Uxbal va muri in curand de o boala incurabila si e terorizat de ideea ca vor ramane pe drumuri cei doi copii ai sai (fosta sotie -Hanna Bouchaib- e putin dusa si nu se poate pune baza in ea).
Nu vrea nici sa-i lase in "grija Universului" asa cum i-a recomandat o surata telepata. A, nu v-am spus: in "timpul sau liber" livreaza mesaje din partea celor decedati de curand si ii impaca pe acestia cu drumul pe care trebuie s-o apuce. Numai Uxbal nu poate fi impacat cu ideea mortii sale iminente. Un tur de forta din partea lui Bardem pe care il vedem, de la o scena la alta, cum se degradeaza fizic si se decanteaza sufleteste. Doar ca are tot mai putin timp.
Mi-au placut: folosirea oglinzii, tainele viziunilor vis/moarte, intalnirea cu tatal pe care nu l-a cunoscut in timpul vietii, muzica lui Gustavo Santaollala si, repet, imaginea lui Prieto. Copertile filmului (scenele de inceput si sfarsit) sunt filmate din unghiuri diferite. Totul face clic, fara sa fie nimic fortat. Biutiful e o poveste plina de viata despre accceptarea mortii. Cu demnitate si curiozitate. "Ce e acolo?" Un lucru va fi clar dupa vizionare: viata e mai mult decat am crede.
Filmul spaniol va fi proiectat la Timisoara in aceasta duminica in cadrul caravanei TIFF (Piata Unirii, ora 21.30). Atentia, sunt sanse sa va ploua. Ochii.
vineri, 15 iulie 2011
MATRIX LIVE - Film in Concert la Londra
Astazi mi-e un pic mai mult ciuda ca nu m-am nascut mai european. Chiar britanic. Pe 23 octombrie, la Royal Albert Hall din Londra va avea loc un spectacol cum rar ti-e dat sa vezi si sa auzi. Se proiecteaza Matrix cu coloana sonora a lui Don Davis interpretata live de orchestra NDR din Hamburg. Si ca sa vezi mai sunt si locuri disponibile. Biletele pornesc de la 15 Lire.
joi, 14 iulie 2011
Alfa Pacino
Toata planeta ii cunoaste pe Michael Corleone si Tony Montana. Dar ca sa cunosti
putin din adevaratul Al Pacino, trebuie sa citesti Autobiografia Al Pacino: In dialog cu Lawrence Grobel (Editura Publica, 2010). Eu am facut-o in vacanta si am fost pe cat de delectat pe atat de fascinat de povestea omului Pacino. N-a fost usor pentru un pusti venind din South Bronx, crescut doar de mama si bunic. A fost asemanat cu Brando de mic, inca de cand juca in piesele de la scoala. In paralel cu teatrul boem, a trecut prin toate joburile din lume: portar, curier si chiar plasator (!!!) la cinema. Apoi a ajuns la Actor's Studio (condus de Lee Strasberg) si de aici cunoasteti ce a facut (mai putin fixatia lui pentru Shakespeare). Am incercat sa fac mai jos un fel de preview al cartii, cu cele mai misto replici din interviurile stranse de Grobel de-a lungul a trei decade. Nu am sa divulg insa misterele scenei legendare din finalul Godfather III (se zice ca Francis Copolla i-ar fi adus pe platou niste violonisti ca sa-i stimuleze plansul lui Pacino). Pentru a afla povestea reala trebuie sa puneti mana pe carte. Cine citeste pana la sfarsit aceasta postare primeste si un autograf de-al lui Al Pacino. Pe bune.20 de ani
"Aveam o camera, o baie si un hol. Apoi am fost portar. Castigam 14 dolari pe saptamana. De fiecare data cand luam salariul il cheltuiam in 3 minute si jumatate. Era de-a dreptul plictisitor sa fie mereu nevoie sa-mi fac griji cu privire la urmatoarea mea masa. Era ca o bazaiala enervanta si constanta. (...) In Greenvich Village aveam obiceiul sa trecem cu o palarie prin fata publicului dupa ce jucam cate o piesa. Eram cu adevarat un actor de strada, un tigan, nomad si fara un sfant. Locuiam in bodegi si cocioabe. Pentru mine orice cu apa potabila si baie in camera insemna paradisul".
Panic in Needle Park (1971)
"Am refuzat 11 filme inainte sa joc in asta. Stiam ca e momentul sa incep sa joc in filme."
Cum isi alege proiectele
"Mai intai scenariul. Si dupa aia, evident, ce faci la un scenariu bun cu un regizor prost?"
Inevitabil, Nasul (1972)
"La momentul respectiv nu-mi pasa daca obtin rolul sau nu". Dupa prima proba de ecran, producatorii au vrut sa scape de el. Dar apoi au vazut scena cu asasinatul din restaurant.
Francis Ford Copolla
Cand citea carte lui Puzo, Copolla l-a avut in minte pe Al Pacino pentru rolul lui Michael desi pe atunci actorul era aproape necunoscut. Pacino are o mare apreciere pentru regizorul care i-a adus celebritatea: "N-am mai intalnit pe nimeni ca el. Se poate detasa ca nimeni altul. O persoana cu o asemenea forta emotionala sa aiba capacitatea lui de a se detasa. Ca si Michael Corleone. De asta a inteles Francis acest personaj. In parte l-am jucat pe Francis, in parte l-am modelat dupa mai multi oameni pe care ii stiu."
Mafia
A cunoscut oameni din Mafie in particular ("Cineva mi-a facut o legatura"). Si i-au permis sa-i studieze. Dar pastreaza tacerea despre aceste lucruri.
Michael Corleone
"In primul Nas, ceea ce am incercat sa fac a fost sa creez un fel de enigma, un tip misterios de personalitate. Sa te uiti la acel om si sa simti ca nu prea il cunosti, de fapt. Asta incercam sa obtin atunci cand il vezi pe Michael in unele scene cu mina aceea preocupata, de parca ar fi intr-un fel de transa, de parca mintea i-ar fi plina de ganduri. Adevarul e ca ascultam Stravinsky pe platou, ca sa am figura aia. Am simtit ca aceasta este drama personajului si ca acesta ar fi singurul mod in care ii pot reda dramatismul. Altfel, ar fi putut deveni searbad. Nu am lucrat niciodata asa la vreun personaj. Este cel mai dificil rol pe care l-am interpretat".
Momentul favorit
"E un moment in Nasul II (1974). Nimeni nu-l remarca. Momentul in care Michael isi da seama ca fratele lui este cel care l-a tradat. Este foarte subtil. Dupa ce am filmat scena asta, am fost dus la spital, a doua zi. M-am imbolnavit fizic. Am lucrat pur si simplu prea mult la acel rol".
Greseala din Nasul III
"(...) s-a facut o greseala majora. Aceea de a se incerca mantuirea lui Michael Corleone".
Despre Marlon Brando
"Brando punea in umbra pe oricine, dar si inspira. (...) Tin minte prima oara cand am vazut On the Waterfront [Pe chei, 1954]. Trebuia sa-l vad din nou, numaidecat. Nu ma puteam misca, nu puteam iesi din cinema. Nu mai vazusem niciodata asa ceva. Nu-mi venea sa cred. [La Nasul] Brando s-a purtat extraordinar cu mine. Facea tot felul de lucruri. Jucam o scena si aparea in spatele camerei, cu o fata serioasa si o pasare caraghioasa de jucarie in buzunar. Sustinerea lui era colosala. (...) Brando a pregatit scena pentru noi toti cei de azi. (...) James Dean juca precum un sonet. Marlon era o planeta intreaga."
Mod de lucru
Pacino nu crede ca are de invatat privind miscarile altor actori. "Invat mult mai bine si mai mult cand lucrez si fac greselile mele. Altfel ai tendinta sa eviti greselile care te pot duce undeva". Si nici nu-i place sa fie privit cand filmeaza. "E o modalitate foarte incorecta de a privi munca unui actor. Altceva e cand o privesti marita si filmata. Am fost inhibat de multe ori, ceea ce a creat confuzie. (...) Cu jocul vrea sa ajunga la un punct "in care merge din instinct". Uneori, Pacino da sugestii de scenariu (a improvizat doua zile cu Ellen Barkin pentru Sea of Love, 1989) sau se baga peste treaba regizorului, acolo unde i se permite.
Dog Day Afternoon (1975)
LaO dupa-amiaza de caine dupa ce a vazut materialul filmat in prima zi a insistat sa se refilmeze o scena. " Mi-am dat seama ca nu aveam un personaj. M-am dus acasa si a trebuit sa lucrez toata noaptea. A fost ca o cursa mortala. M-am intors pe platou a doua zi cu personajul pe care l-ai vazut si tu. La asta am lucrat toata noaptea, ca sa il gasesc. Am refilmat a doua zi. In prima zi, tipul intra cu ochelari de soare si am spus ca genul asta de personaj n-ar intra niciodata cu ochelari de soare care sa-l ascunda, pentru ca el vrea sa fie prins. Asa ca am schimbat".
See of love
N-a fost prea norocos in dragoste si nu-i place sa vorbeasca despre asta. "Am fost indragostit de doua ori. O data in '69 si o data in '76. (...) Pentru ca o relatie sa mearga, trebuie sa i te oferi cu totul. Iar eu ma simteam de parca jumatate din mine era acolo, iar cealalta jumatate (...) pur si simplu nu era acolo. (...) Dragostea trece prin diferite etape. Dar dainuie. Shakespeare a spus: "Iubirea nu-i mascariciul vremii". Sa stii, dragostea romantica poate fi un mare rahat. Si te poate rani. (...) Cred ca mie, probabil, imi este foarte frica sa nu fiu parasit."
N.Y.
A refuzat sa se mute in L.A. New Yorkul il incarca cu energie. Face plimbari lungi, vorbeste cu oameni pe strada, il tine cu picioarele pe pamant. "Este pamantul meu. E singurul loc in care se poate trai"
Say hello to my little...dog!
"La un moment dat cand il jucam pe Tony Montana (Scarface, 1983), m-a atacat un caine si eu i-am pus mana pe bot. Nu mi-a venit sa cred ca am facut asa ceva. Imi plac cainii - dar asata a sarit la mine. Normal as fi rupt-o la fuga, dar ma simteam neinfricat si imi placea ideea de a fi neinfricat cand intram in pielea personajului".
Droguri
"Mi-e frica de halucinogene sau de chestiile care-ti distorsioneaza perceptia. Ma molesesc. Parca ai fi intr-un balon de sapun - te suge de putere, de energie, de acuitate".
Fericire
Ce insemna "fericire"? Exista sentimente de bunastare, confort, pace, iubire, sentimente de siguranta. De ce graba asta de a fi fericit? Lucrurile sunt asa cum sunt. Lucrurile se intampla.
Despre Oscar
"A fost de parca as fi castigat o medalie olimpica. Numai ca la jocurile olimpice o castigi pentru ca esti cel mai bun, pe cand cu Oscarul, nu e neaparat necesar. Iti vine randul, cam atat". Dupa un sir de nominalizari, lui Pacino i-a venit in sfarsit randul in 1992 cu Scent of a Woman (Parfum de Femeie).
Teatru
Intre filme si dupa filme, Pacino are perioade mari cand se intoarce la teatru, prima (si marea) dragoste. "Daca esti dansator pe sarma, pasesti pe fir. Te urci acolo sus si daca ai cazut, asta-i teatrul! In filme exista un fir, dar firul e pe pamant. Asta-i diferenta. Corpul ti se schimba cand urci pe scena. Ti se schimba compusii chimici din corp; se intampla ceva cu adrenalina. Cu cat inaintez in varsta, cu atat e mai greu sa rezist facand-o de opt ori pe saptamana. Si totusi, cand urc pe scena simt ca tin de locul acela." Admite ca are o fixatie cu Shakespeare, din a carui opera citeaza mereu. L-a si pus in scena de multe ori (mai ales Richard III), nu tot timpul cu succes.
Filosofie de viata
"Cred ca trebuie sa iei zilele pe rand; acum am ziua de astazi, nimic mai mult. (...) Cu cat iti doresti mai putin un lucru, cu atat mai mult vine spre tine. Daca e sa fie, o sa fie. Niciodata nu a iesit bine cand m-am straduit prea tare sau am fortat lucrurile".
Timp
"Foarte mult munca din domeniul nostru e dictata de ceas. Eu am dat ceasul la o parte". A facut asta de trei ori, cand si-a finantat si regizat propriile filme. Looking for Richard (In cautarea lui Richard), Chinese Coffee (Cafea Chinezeasca, 2000) si
The Local Stigmatic (1990)
"Stigmatul Nostru e cel mai puternic, cel mai plin de forta lucru pe care l-am facut in viata. Jucasem atatia ani in filme si nu pricepusem niciodata cum se punea un film laolalta - magia din asta. M-a inspirat. Mi-am petrecut cativa ani cu el. Apoi m-am trezit lefter - cam dura trezire, si a trebuit sa ma apuc de munca din nou." Toate aceste trei filme personale au aparut la pachet pe un singur DVD in 2007. Este anul in care Pacino a fost omagiat pentru intreaga cariera de AFI (American Film Institute).
Faima
"E in Stigmatul... o replica: "Faima e cel mai rusinos lucru". Si tipu zice: De ce?. Iar primul: Fiindca Dumnezeu stie cine esti". Al Pacino e discret cu persoana lui. Stie ca pe masura ce omul Pacino e mai cunoscut, publicul devine mai putin fascinat de jocul lui actoricesc. Nu mai asculti vioara care canta, te uiti la violonist. "Am fost prins in masina celebritatii. E ca un val care te ridica pur si simplu." (...) Cineva mi-a zis odata, pe strada: "Tu esti Al Pacino?" "Da" i-am spus. "Pai, bravo, arati fix ca tine", mi-a zis. Altadata eram cu Charlie (Laughton, mentorul si prietenul de-o viata) la un magazin. Eu il asteptam afara. Si o fata l-a intrebat. "Ala-i Al Pacino?" El i-a spus ca da. Iar ea a zis ca nu se poate. Nu i-a venit sa creada. Charlie i-a spus: "Cineva trebuie sa fie el"
Autograful
Si mie mi-a fost greu sa cred ca tin in mana programul Negutatorului din Venetia (de la Teatrul Broadhurst) cu autograful lui Pacino (danke, Boris). O litera "alfa" scrisa cu carioca neagra. Practic prietenul unui prieten a stat de vorba cu maestrul in culise. Deci, poti sa zici ca Pacino e aproape o cunostinta de-a ta. Dar asta numai daca citesti si cartea.
marți, 12 iulie 2011
The Dark Knight is rising again
Trebuie sa recunosc, posterul asta-i arta. The Dark Knight Rises in 2012.
luni, 11 iulie 2011
Bronzatii din Piata Traian
*ora 21.30, acces liber
Trailerul zilei: The Adventures of Tintin
The Adventures of Tintin: The Secret of the Unicorn e un proiect uriaj gestat de vreo 2-3 ani de doi dintre regizorii-producatori cu cea mai puternica linie de credit deschisa la Hollywood: Spielberg si Peter Jackson. Va fi prima animatie regizata de Spielberg si totodata cea care ar avea potentialul sa salveze 3D motion capture-ul de la moarte (esecul Martienii vor mamici produs de Zemeckis, parintele acestei tehnologii, a dat o lovitura grea celor de la Disney care nu si-au recuperat nici un sfert din bugetul de 150$ dolari investiti). Transpunerea cinematica a aventurilor faimosului personaj de comic-uri franceze, Tintin, a pus la treaba multa lume si se asteapta sa fie unul din blockbusterele de Craciun, oferind filmul perfect pentru audienta junioara: un erou tanar prins intr-o aventura extraordinara. Cu o distributie digitala de calibru: Jamie Bell (Tintin), Andy Serkis (Captain Haddock), Daniel Craig (Red Rackham), Simon Pegg (Inspector Thompson), Nick Frost etc si niste vizuale superbe (Peter Jackson producator, WETA implicata in efectele speciale) Aventurile lui Tintin au sanse bune sa devina un film clasic de familie si sa planteze germenii francizei implicite.. Trailer deci.
Operation Kino 2011
The Way Back, Morgen si Biutiful (biutiful! chiar vroiam sa scriu despre el).
Intre 15-17 iulie, de la ora 21.30.
duminică, 10 iulie 2011
In pasi de dans la Studio
Ca o repetitie pana intra in cinematografe Pina 3D (undeva prin toamna) invitam timisorenii, chiar si pe cei care au fost la TIFF, sa faca o vizita la Studio zilele astea ca sa urmareasca Dancing Dreams, documentarul care reda parcursul repetitiilor unui grup de tineri din Wuppertal ce timp de 1 an de zile au invatat sa danseze si au pregatit spectacolul "Kontakthof" creat de Pina Bausch, una din cele mai importante coregrafe din ultimele decenii. E ultimul film in care apare Pina si contine ultimul interviu al ei, iar pe langa asta are mult dans! Pana la sosirea documentarului lui Wenders e bun si "teaserul" Annei Linsel si a lui Rainer Hoffmann. Probabil momente din el se vor regasi si in Pina.
Dancing Dreams ruleaza la Sudio intre 8-13 iulie de la 16, 18 si 20. Incercati sa mergeti macar 2 ca sa se tina proiectia. E un loc excelent ca sa scapi de canicula.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)