joi, 27 septembrie 2018

Radu Jude, despre "barbari"

foto: Adi Tudose
     
Titlul ultimului film de Radu Jude e așa de lung că nici nu încape pe pagina cu programul Cinema City. La proiecția în avanpremieră de la Timișoara, la Sala Mare a Teatrului Național, unii spectatori au ieșit enervați, alții încurcați, unii încântați. S-a întâmplat chiar ca unii spectatori să izbucnească în aplauze la o replică acidă legată de Biserica Ortodoxă. Evident, e un film (nu-mi vine alt termen) provocator. Nicio surpriză, după Aferim!, Inimi cicatrizate și Țara moartă. Radu Jude nu se mai gândește la filmele lui, odată ce sunt gata. Se desprinde complet. E modul lui de a supraviețui (și ritmului în care face filme, unul-două pe an). Așa că l-am întrebat mai puțin despre noul său film, și mai mult despre critici, trolli, actori și legătura lui cu Timișoara.

Lucian Mircu: Sunt tot felul de referiri în film, chiar directe, la BOR și Coaliția pentru Familie. Cum crezi că pică lansarea filmului în contextul ăsta teribil de tensionat cu referendumul, într-o societate oricum foarte divizată?


Radu Jude: Pică foarte bine, pentru că poate fi discutat și în acest context. Chiar trebuie discutat și în acest context. Cred că acest referendum e un fel de întoarcere, dacă nu la politicile, atunci la mentalitățile de la sfîrșitul anilor '30 și asta e partea oribilă. Nu că rezultatul nu modifică mare lucru sau că problema de armonizare logică între Constituție și Codul Civil nu e una care poate fi pusă – domnul Andrei Vieru îl invocă chiar pe Gottlob Frege în sprijinul referendumului, ca și cum nu ura, disprețul sau frica față de o minoritate l-a provocat, ci insatisfacția logicienilor față de definiția din Constituție (o fi singura definiție cu probleme sau logicienii le iau pe rînd?). Domnul Vieru ar fi putut totuși aminti și o altă problemă de logică care îl neliniștea pe Frege și căreia îi găsise o soluție demnă de un mare logician: „looking forward to the eventual enactment of what he considered timely „laws against the Jews”, he [Frege] stressed the importance of not forgetting to impose a „distinguishing mark” that would make it possible „to be able to recognize a Jew”” (Dan Nicolaescu mi-a trimis acest citat din Heidegger and the Jews: the Black Notebooks de Donattella di Cesare, îi mulțumesc).

L.M. Ți s-a întâmplat ca pe lângă comentariile uneori ultragiate, din spatele calculatoarelor, vizavi de filmele tale, să fii luat la rost și față în față?

R. J. Sigur, au fost cîteva discuții mai aprinse la diverse prezentări ale ultimelor filme, dar nimic care să merite povestit.



 







L.M. În distribuție sunt mulți actori din Timișoara. În afară de cele două piese pe care le-ai montat aici, te simți legat într-un fel de Timișoara?

R.J. Da, m-am simțit foarte bine acolo cînd am lucrat la teatru. Și sînt cîteva persoane pe care mi-ar plăcea să le văd mai des, Florin Iepan, de pildă, cu care am discutat mult despre acest proiect – Florin a făcut un documentar despre masacrul de la Odessa și m-au ajutat mult discuțiile cu el.

L.M. Ai văzut Timișoara și din afară dar și dinăuntru. Cum ți se pare povestea asta cu Capitala Culturală?

R.J. Mi se pare o șansă pentru Timișoara, dar nu știu foarte multe lucruri. Am văzut că există niște scandaluri, dar n-am urmărit atent. Ar fi păcat să fie un fiasco.

L.M. Cum ai lucrat cu Ioana Iacob (actriță la Teatrul German din Timișoara)?

R.J. Am lucrat foarte bine, dar am lucrat bine cu mai toți actorii. Ioana e foarte serioasă, profesionistă și are o perspectivă rațională asupra propriei arte, adică nu pare să considere că a fi actriță e ceva special și inefabil, cee ce face să fie foarte ușor de lucrat cu ea. În plus, așa cum a observat Cristina Iliescu, regizoarea secundă a filmului, reușește să aibă un nivel de energie ridicat chiar și după multe ore de filmare – ceea ce e foarte rar. La toate astea se adaugă talentul ei, desigur, iar timișorenii au ocazia să o vadă la Teatrul German în cîteva spectacole foarte bune.

L.M. Din câte am văzut, sunt și replici adăugate față de scenariu, de exemplu în scena cu Dana Bunescu (monteur, care de data asta joacă în film). A fost loc de improvizație la filmări?

R.J. Puțin. De fapt, eu nu prea am cunoscut actori care să improvizeze bine, sau nu știu eu să îi pun în situația în care ei să poată face asta. Singurii pe care i-am văzut improvizînd bine sînt Sandu Dabija, care e extraordinar cînd improvizează, și, într-o mai mică măsură, Șerban Pavlu. Repet, e posibil să nu îi fi întîlnit eu pe cei buni la improvizație.

L.M. Îți este indiferent cum vei intra în istoria filmului...? Glumesc. Dar în ce măsură te intersează ce au criticii de zis?

Nu mă pot raporta la o categorie anume: „criticii” nu înseamnă nimic, așa cum „scriitorii” sau „cineaștii” nu înseamnă nimic. Mă interesează acei critici care sînt inteligenți, pasionați, cultivați și curajoși în gîndire, iar ei sînt foarte puțini. În rest, consider că Godard a rezolvat de mult problema, cînd a spus că a face critică sau a face filme e același lucru, înseamnă să faci cinema. Uite, l-am descoperit recent pe Thom Andersen, nu doar ca cineast, ci și în calitate de critic. E foarte bun. Sau, în fine, pentru mine e foarte stimulativ. 






L.M. Unele voci din critică spun că filmele tale sunt tot mai radicale, mai politice, și că de la Aferim încoace ți-ai pierdut din umor, din ludic și dragostea de personaje. Nu te întreb la ce lucrezi acum, dar ce urmează (ca direcție, preocupări, teme)?

R.J. E posibil ca „unele voci din critică” să aibă dreptate, dar, vorba lui Noica, „au numai dreptate”. Direcție, preocupări, teme? Sînt foarte multe și unele destul de confuze, așa că îți răspund la ce nu mă întrebi: acum lucrez la un film după Tipografic majuscul, piesa Gianinei Cărbunariu.

L.M. Întrebare pe care o fur de la revista mea preferată de film, Little White Lies: de ce iubești cinemaul?

R.J. Nu aș folosi cuvîntul „iubire”. Mă interesează cinema-ul pentru că e un foarte bun instrument pentru a vedea lumea mai bine, pentru a o studia.

*

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari intră de mâine, 28 septembrie, în ambele multiplexuri Cinema City din Timișoara. Și în toată țara. Fotografiile de Silviu Ghetie de la fimări ne-au fost puse la dispoziție prin amabilitatea regizorului.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.