marți, 12 decembrie 2017

Best-of: 17 din 2017. Și încă ceva

EAST SEVENTEEN



Știți că nu prea suntem noi în pas cu industria, așadar n-avea cum să ne iasă altfel topul pe 2017. Dacă îl mai bagăm în schemă și pe Felix aka Waka_X (prietenul nostru din trupa Makunouchi Bento), e clar că se lasă de fapt cu un album de recomandări mai exotice pentru vacanță, fără jingle-bells. La topul întocmit și asumat de Felix (cu tot cu grafică), avem și sugestii BONUS de documentare, seriale + câteva filme românești. Atâta am putut, atâta am văzut, la anu' poate mai mult.


SIDE A: esentiale (10 tracks)


O meta-poveste despre puterea literaturii si a filmului, spusa in dulce stil sud-american.
Filmul meu favorit pe 2017. Buget minim- efect maxim. Poveste arhetipala de cea mai buna calitate. Nu ratati nici filmul (precedent) al lui Andres, "El hombre de al lado".


Revolutia egipteana vazuta dintr-o duba a politiei. O parabola nu extrem de subtila dar extrem de bine realizata pe film. Despre convietuitul in comun, solidaritate, baricade si granite reale si imaginare. O buna surpriza a anului.

Pfuaaaa! Cel mai bun fiction (scifi?!) vazut in ultimii ani.
Insane in the afro-brain. De neratat. Excentric de de neuitat.

Larrain nu lasa stacheta mai jos. Fantastic film. Mi-a adus aminte cumva de "The Master".
Cine e vanatorul si cine e vanatul? De neratat si asta.

O comedie/satira sociala in Technicolor. Experiment cu iz de 70's giallo si pastise oculte.
Mare maiestrie si fun. E mult mai mult decat pare.




Inca o MARE MARE bucurie cinematografica de la Alain Guiraudie.
Neortodox, queer, murdar, profund. Un film exceptional de autor.
De neratat!


Cel mai bun produs artistic marca Escalante de pana acum. De maturitate.
Te baga in transa si iti modifica realitatea de sub picioare. Eros si thanatos, creatie si autodistrugere tratate cu cea mai mare subtilitate si arta. Bun de tot.


Unul din cele mai bune (cate mai sunt...) horrors japoneze autentice recente.
Nu cel mai bun Kiyoshi Kurosawa dar... bun de tot. Tensionat si twisted.
Si inspaimantator pe bune. (dupa cum vedeti nu prea listez horrors americane...:)

Un casting de exceptie, o poveste traznita de toate fulgerele lui Dumont. Nu asa bun ca "Li'l Quinquin" dar suficient sa-l remarc, sa ma bucur de el si sa-l recomand. Un film unic si plin de umor bizar in peisajul de clone obosite si laminate. De neratat.

Un mix reusit koreean horror cu tot ce-ti trebuie: filosofie orientala, horror, comedie, thriller.
Bucatarie buna, entertaining cat se poate si inca ceva peste. De concediu/vacanta.



SIDE B: mentiuni speciale: (7 tracks)








(compozitor: Felix Petrescu)




material BONUS (ce mi-am amintit din 2017 după ce am uitat tot)

La categoria "filme artistice" am reținut și eu trei de pe lista lui Felix: El Ciudadane Ilustre, Clash și Rester Vertical. Aș plusa cu Good Time al fraților Safdie, pentru care m-am deplasat la multiplex. Tot acolo m-am bucurat și de Mother!, The Square, cu toate defectele lor evidente și de The Dunkirk, cu defectele mai puțin evidente. Mi s-au ars pe retină Lady Macbeth-ul încarnat de Florence Pugh și Una Mujer Fantastica al lui Sebastian Lelio.

La documentare (m-)au rupt Convictions (de Tatiana Chistova), văzut la Astra, farsa politică Weiner (aflat și în programul FARAD)Curajosul Icarus (de Bryan Fogel) surprinde scandalul planetar încă în desfășurare cauzat de doparea sportivilor ruși printr-un program coordonat de stat în colaborare cu FSB, la ordinele lui Putin. Un documentar-școală care începe blajin și pe la jumătate se dă de trei ori peste cap prefăcându-se în cu totul altă dihanie de film. 




N-am văzut I am not your Negro (și se pare că trebuie), în schimb am văzut OJ: Made in America, o frescă de 8 ore despre tragedia care fascinează America de secole: rasă, faimă și crimă. Jim & Andy: The Great Beyond e un studiu fascinant despre cât de mult se poate topi un actor (Jim Carrey) în pielea unui personaj (Andy Kaufman). După 20 de ani, filmările de pe platou (din rulotă, behind the scenes etc) la Man on the Moon sunt în sfârșit arătate. Multă lume zice că sunt mai interesante decât filmul lui Forman.

N-a fost un an strălucit pentru filmul românesc, dar nici întunecat. Foarte solid mi s-a părut filmul lui Adrian Sitaru, Fixeur (prezența sa în cinematografe suprapunându-se din păcate cu cele mai ample proteste de stradă din ultimii nuștiucâți ani). 

Dacă ar fi să numesc cel mai important film românesc al anului ar fi tot un documentar:  Ouăle lui Tarzan de Alexandru Solomon. Greu, inconfortabil, despre lumi aparent îndepărtate și totuși dureros de asemănătoare cu a noastră. Ouăle lui Tarzan e strigătul mut al omului-maimuță.  



Țara Moartă de Radu Jude e fix așa cum te-ai aștepta de la un film de Radu Jude să fie: complet neașteptat și necruțător. Mențiune specială: doc-ul necesar/activist Planeta Petrila, cu care am reușit să strângem 700 de spectatori la Grădina de Vară. 

Cel mai bun debut (și în sfârșit un "film românesc de Crăciun") e Marița de Cristi Iftime - ne asumăm subiectivismul, fiind filmul de închidere al ediției Ceau, Cinema! 2017. Apropo, tot din programul Ceau, musai să amintim Mister Universo, minunata docu-ficțiune care a luat Marele Premiu și The Lure, trecut între cele mai bune filme ale anului și de Esquire.

Despre ierarhia filmelor românești a scris mai cuprinzător vechiul nostru coleg, Ionuț Mareș, aici.

La seriale, nu mai e niciun mister: Twin Peaks "a reinventat televiziunea din nou". Better Call Saul a ținut sus ștacheta și în sezonul 3. Revenirea Curb Your Enthusiasm, deși cu episoade foarte inegale, e una din bucuriile anului. La descoperiri: Ozark (cu Jason Bateman), aș zice perfect pentru perioada de petrecut (sau evadat) în familie, care urmează. 

(textier: Lucian Mircu)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.