marți, 20 decembrie 2011

Trick 'r Treat (2007)

Nu colindati pe la straini!

rating: Brainwash


A trecut de ceva timp Halloween-ul dar asta nu ne impiedica sa recomandam un horror ca Trick r Treat, mai ales ca e sezonul colindelor. Nu-mi explic cum l-am scapat la vremea respectiva avand in vedere primirea deosebit de buna facuta de critici si statutul de film cult. Fara exagerare e unul din cele mai reusite filme despre Halloween si asta nu datorita bagajului de fiori pe care l-ar oferi (de fapt nici nu e foarte infricosator) ci mai precis laturii artistice si a modului in care se dezvaluie povestirea. In fapt, filmul scris si regizat de Michael Dougherty e o colectie de 4 povestiri pe tema sarbatorii “tuturor sfintilor” in genul celor din Tales from the Crypt sau Masters of Horror cu precizarea ca acestea se petrec in acelasi loc si uneori in acelasi timp.

Filmul lasa impresia unei origini grafice de tip comic-book, insa trimiterile sunt doar mistificatoare, romanul grafic aparand dupa lansarea filmului si in urma succesului sau... Totusi filmul poate fi privit ca un tribut fata de Creepshow, un serial din anii 80 realizat de George A. Romero si Stephen King si inspirat din benzile anilor ‘50. Naratiunea debuteaza cu un prolog in care in seara de Halloween un cuplu intors de la colindat cade victima unui slasher-killer tipic care o ataca pe ea de dupa un cearsaf, intr-o scena tipica de film de Halloween. Motivul crimei e sugerat subtil de stingerea dovleacului felinar in ciuda avertizarii ca “asta nu se face”.



Dupa introducerea oarecum cliseica de tip slasher, filmul purcede la expunerea celor patru povesti principale intr-o ambianta festiva extrem de bogata: oameni mascati, dulciuri si dovleci sculptati peste tot. Prima poveste e despre un profesor/ucigas in serie care momeste colindatorii si-i ingroapa in curtea din spate. A doua despre un grup de pusti care cauta senzatii tari vizitand locul unde cu ani in urma a avut loc ‘masacrul autobuzului scolar’. A treia se invarte in jurul unei gasti de fete puse pe distractie si care costumate in tarfulite de basm ajung sa joace un rol de basm. Aici Scufita Rosie e jucata de Anna Paquin din True Blood. Iar ultima poveste, cea mai creepy dupa mine, il surprinde pe un batran ranchiunos (Brian Cox) vizitat de un personaj bizar, Sam, un copil imbracat in pijama portocalie si cu un cap cat un dovleac pe care-l tine acoperit cu o panza de sac. Tipul apare in toate povestile dar nu joaca un rol decat in ultima.



Michael Dougherty se joaca practic cu asteptarile publicului in acest film, inselandu-le in mod repetat. Tonul filmului nu e uniform ci specific fiecarei povesti in parte: in cazul profesorului criminal e aproape comedie neagra, in cazul copiilor si a legendei urbane e macabru, petrecerea in padure devine o fabula amuzanta iar batranul si Sam pruduce un twist logic. La fel si subiectul lor se muta din realism in suprarealism si fantastic fara sa te anunte din timp. Iar toate astea cu foarte putin efecte digitale spre deloc. Problema lor e ca cele 4 povesti sunt inegale si fortate sa mearga impreuna dupa regula filmului de lung-metraj. Ma intreb daca 4 episoade distincte de Twilight Zone n-ar fi fost si mai reusite?

Trailer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu