vineri, 23 decembrie 2011

Tape (2001)

rating: colectabil


Cine s-a familiarizat pana acum cu Richard Linklater (duplexul Before Sunrise/Before Sunset, Waking Life, A Scanner Darkly) stie cat de ‘conversationale’ sunt filmele americanului. E destul de multa vorbarie in ele dar personajele sunt articulate si nici un cuvant nu pare pus in gura lor doar de forma. Exista un plan “divin” acolo, unul spre a carui dezlegare suntem condusi de mana ca printr-un muzeu, mirandu-ne la fiecare cotitura sau intoarcere. Tape intra in aceeasi serie de drame psihologice in care cateva personaje diseca pana la nivel subatomic anumite chestiuni, de data asta personale si mai putin existentiale (ca in Waking Life).

Protagonistii sunt doi fosti colegi de liceu - Vince (obisnuitul Ethan Hawke) si Jon (Robert Sean Leonard) - care au parte de o intalnire de zece ani intr-o camera de motel. Filmul se deruleaza practic doar in acea camera claustrofobica, din care nici unul nu poate scapa fara sa-i faca niste concesii celuilalt. Discutia lor e ca un meci de volei in care unul ridica mingea la fileu iar celalalt inscrie. Caracterele celor doi sunt extrem de diferite: Vince pozeaza intr-un pierde-vara imatur cu o geanta plina de bere, coca si iarba in vreme ce Jon e un regizor debutant cu un film inscris intr-un festival prestigios. Inevitabil, prejudecatile apar iar cei doi jongleaza cu pozitiile lor contrare. Jon e dezamagit de refuzul lui Vince de a “evolua” iar Vince e sictirit de ipocrizia lui Jon.



Pe la jumatatea “casetei” incepi sa suspectezi ca toata discutia celor doi are un curs anormal. Unul din ei are o motivatie mai subtila si trecand prin discutii despre relatii intime, violenta de cuplu si refuzul de a se accepta (si schimba) scoate la suprafata un moment confuz de la petrecerea de absolvire. Intra in scena Amy (Uma Thurman). Initial doar in discutie. Vince si Amy au avut o relatie neconsumata iar dupa despartire Amy si Jon au avut o relatie de-o noapte. S-ar parea ca e vorba de o disputa nerezolvata dar e mai mult de-atat. Se impune o confesiune. N-o sa spoileresc insa placerea de a viziona “caseta”. Ethan Hawke e haotic si magistral, Sean Leonard stapan pe sine pana la un punct iar intrarea in camera a Umei Thurman e similara cu aducerea unei regine straine pe o tabla de sah. Brusc jocul are un nou punct de vedere.

Nu evitati acest film. E un foarte personal si intim (prin tehnica de filmare) studiu al relatiilor de prietenie. Iti reconfirma, daca mai era necesar, ca amintirile sunt tot atat de diferite ca si indivizii care le pastreaza.

7 comentarii:

  1. orice Linklater e destul de bun pentru mine!

    PS: in curand o sa fie trilogie "Before..." :D

    RăspundețiȘtergere
  2. mie de la linklater imi place tot-si am vazut cam(aproape) tot din ce a facut! a scanner darkly l-am vazut de multe ori- are ceva ce ma fascineaza!

    RăspundețiȘtergere
  3. merci Richie, un film de care nu stiam :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Mihai: asa e. Linklater ruleaza bine. abia astept incheierea trilogiei.

    @Catalin: n-am vazut tot de la Linklater dar am avut aceeasi obsesie pentru A Scanner Darkly. Sunt fan Ph. K. Dick si prin urmare am fost primul care i-a facut subtitrarea acelui film :). Era dupa sonor si plina de imperfectiuni dar mi-au multumit multi pentru ea...

    @Ciprian: stima domnu'

    RăspundețiȘtergere
  5. si unde mai pui ca au fost sot si sotie

    RăspundețiȘtergere
  6. E greu sa tin pasul cu tine, cu voi in vizionarea filmelor. O sa-l vizionez. Aceleasi discutii interminabile, disecarea la nivel visceral a problemelor, situatiilor le gasim si in filmele lui Woody Allen doar ca acolo sunt luate in ras, mult mai usor de suportat, cumva te scot din starea de a-ti pune streangul ( glumesc, n-o lua in tragic).Sunt o terapie, vrei nu vrei razi, zambesti.Pe cand la Richard Linklater totul e luat in tragic.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu vad ca tii pasul binisor :). Si ma bucura comentariile. Zici bine de Woody tipul ironizeaza situatii neplacute facandu-le mai usor de digerat si vand rolul ala terapeutic de care spui. Dar imi place mai mult Linklater. Asta expune si mecanismele psihologice care condus acolo. Inconfortabil, ca un atac prevenitor ;)

    RăspundețiȘtergere